Life in Pictures, după o idee a lui Costin Comba
Cu aceste imagini, pun punct relatării din Cehia. Alte cîteva imagini puteţi vedea AICI
Anunțuri
Meta
Comentarii recente
-
Articole recente
Top articole
Arhive
Categorii
- blogul zilei
- borges
- bula zilei
- calatorii
- carte
- cartea mea
- citatul zilei
- crestin ortodox
- culianu
- eliade
- eminescu
- file
- file incipit
- filosofie
- Gabriel Liiceanu
- George Enescu
- guest post
- imagini
- istorie
- julio cortazar
- leapsa
- Llosa
- miercurea fara cuvinte
- moshe idel
- pastile
- politic
- repostari
- semnal
- teologie
- umberto eco
- Uncategorized
- valori eterne
- zicale
Sunt foarte interesante aceste imagini.
Amintiri dragi nouă, amintiri pe care le postez cu mare drag şi pentru alţii…
Fie-mi iertat, însă mie îmi apare cam trist şi morbid. Îmi aduce aminte de o scenă din flimul „Predator” (partea a doua, dacă nu mă înşel).
Personal, prefer să am de-a face cu oamenii atunci cînd încă mai respiră, pentru ca interacţiunea să se desfăşoare în ambele sensuri. Nu am deloc veleităţi de Hamlet.
Io le am(veleităţile), da’ tot trist şi morbid se vede şi de la mine.
Nu cred că voi repeta acest fel de experienţă.
Abia cînd am coborît în criptă mi-am dat seama unde suntem dar stau bine cu nervii şi dacă tot am ajuns am vrut să arăt şi altora ce-i aşteaptă.
Olly, faci cumva şi spiritism, pe lîngă actorie? 😛
Tibi, să ştii că pe post de avertisment e foarte bun articolul. N-ai spus nimic despre mirosul din interior… Presupun că nu au odorizante de cameră. Eu sînt foarte sensibil la diverse mirosuri.
Dragoş
Nu există nici-un fel de miros. Sunt oase nu carne putrezită.
Şi nu este chiar atît de macabru cum pare, pereţii sunt acoperiţi şi cu icoane pentru că este de fapt, o capelă a cimitirului încă funcţional de alături.
Iar Olimpia, glumeşte ca de obicei. 🙂
Fiecare loc are un miros specific, poate nu pregnant, însă există. De-aceea întrebam, fiindcă n-am fost într-un asemenea loc şi nu am idee.
Personal nu suport nici mirosul de ceară al lumînărilor şi fumul lor, de-aia nu intru în biserici sau alte lăcaşe de cult. Bine, am făcut excepţii cînd a fost vorba de persoane foarte apropiate şi dragi, însă nu e o atmosferă care să-mi priască.
Înţeleg că osuarul e ca un fel de capelă-muzeu, dar neştiind ce anume se practică exact prin diverse locuri, am întrebat, de curiozitate. Dac-aş fi bănuit vreo clipă că e vorba de carne pusă la fezandat, nici n-aş mai fi deschis gura, să nu intre vreo muscă. 🙂
Este adevărat că fiecare loc are un „aer” specific şi chiar un iz mai uşor sau mai pregnant. Am intrat în nenumărate biserici sau catedrale şi sigur că fiecare dintre ele are propria sa atmosferă, inconfundabilă deşi pînă la un punct, ambianţa seamănă binişor. Ca să revin la osuar (probabil că vom încheia subiectul 🙂 ) şi aici atmosfera era distinctă dar nu mirosea neplăcut absolut deloc; dacă ar fi existat fie şi cea mai mică urmă de atmosferă neplăcută n-aş fi intrat şi gata. Sînt curios dar nu trec peste nişte limite ale unui mimim confort personal.
Într-adevăr. Mulţumesc frumos pentru detalii, sper să fie de ajutor şi altora care poate şi-au pus (sau şi-ar fi pus) asemenea întrebări.
sincer? am ezitat pina am decis sa public aceste foto; daca as fi stiut ce gasesc acolo nu cred ca mai intram.
După cum ai spus, s-a practicat aşa ceva de foarte mult timp, probabil de pe la începuturile spiritualităţii sau chiar mai înainte. Poate că sîntem noi prea sensibili acum, prea „impregnaţi” de dogme şi cutume, însă văzut la rece este doar o formă – primitivă, ce-i drept – de artă. Dintr-o perspectivă istorică, e un vestigiu important. Mai important de atît e să nu inspire gînduri şi acţiuni macabre, însă asta depinde de la om la om.
am trecut de osuar? cred ca da. 🙂
Da, cred c-a fost suficient. 🙂
original dar usor macabru as zice…
toate acele oase au fost totusi oameni…
e o forma de arta care imi da frisoane….
E un soi de activitate umană care s-a practicat în diverse culturi de cînd e lumea şi pămîntul. Dacă tot a fost făcut acest osuar, ar fi o crimă să fie distrus sau închis. Cimitirul alăturat încă este funcţional.
Am avut si eu o postare mai „morbida” anul trecut unde povesteam si despre manastirea Sedlec si despre osar.
Daca vrei sa citesti uite aici:
http://minnieme22.blogspot.nl/2012/09/cele-mai-infioratoare-cladiri.html
Eu n-am descris nimic.
Am făcut un clip de două minute şi aceste fotografii.
Kutna Hora este celebră de fapt pentru minele de argint acum închise, pentru catedrala Sf. Barbara şi este vizitată pentru frumosul centru istoric unde este şi un muzeu.
interesant 😕 si morbid in acelasi timp :))
ştii vorba: am văzut unul, le-am văzut pe toate. 🙂
da .. :))
🙂 Moartea face parte din viaţă fie vrem fie nu vrem.
Morbid, în ce mă privește…nu cred că aș fi avut „nervii” tăi să vizitez așa ceva 🙂
si eu am vrut sa fac pasul inapoi dar…
a doua oara nu mai calc prin astfel de locuri. 🙂