M-au făcut să rîd la soare, pe o vreme neguroasă
Şi mi-au transformat în boare, răsuflarea viforoasă,
Doamnele cu zale dalbe, ce mă-ndreaptă-nspre lumină
Şi mă fac să cred că salbe, de molari în paragină
Se pot transforma în şire de mărgăritare lucii;
Mi-au trezit din amintire (ce copil!) şi alunele şi nucii!
Doamnele cu mîini de iele si cu suflet de mătase,
Ce-mi sculptează din măsele, zîmbete victorioase,
Şlefuind îndemînateci cu unelte de oţel,
Din caninii mei tomnateci, un surîs de tinerel !
Vorba lungă-i lălăială, dar ceva am a vă spune:
Cu firească îndrăzneală, zînelor, vă dedic o plecăciune!
Torian Searbiu
