Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 ianuarie 2013

Astăzi românii sărbătoresc (cel puţin aşa-mi place să cred), Unirea Principatelor Române. Cum toată lumea ştie cam despre ce este vorba, nu voi face eu aici prelegeri, nefiind istoric. Totuşi, fac mai întîi o trimitere la mult hulia (dar intens folosita) Wikipedia.

Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectivGheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principeluiCarol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.”

Apoi, celor interesaţi le pun la dispoziţie un articol foarte bun despre evenimentele de la Hotelul Concordia din Bucureşti

aici „Strada Smârdan apare pentru prima dată în documente istorice care datează din secolul al XVII-lea. Era cunoscută sub numele de Ulița Nemților, Ulița Nemțească și Strada Germană. Este atestată pentru prima oară într-un document din 1 mai 1672 drept ulița care merge de la Curtea Domnească spre Biserica Grecilor, iar în documentele din secolul XIX apare drept Ulița Germană și este trecută astfel și în Planul Bucureștiului din anul 1871, când și-a dobândit numele pe care îl are și în zilele noastre.

În secolul XIX, această stradă cunoaște o adevarată dezvoltare, fiind construite magazine, ateliere de reparații, dar și câteva hoteluri importante pentru Bucureștiul acelor vremuri. Unul dintre cele mai importante si frumoase hoteluri era Hotelul Brenner sau Hotel d’ Europe, menționat și de consulul Wilkinson în 1820.

Strada Smârdan adăpostește însă și în prezent locul în care Alexandru Ioan Cuza a fost numit domn al”…

Iar celor care vor să aprofundeze subiectul le recomand o serie de articole care vor apărea pe unul dintre blogurile lui Teofil, articole care vor spune motivele pentru care a fost necesară unirea : „Din punct de vedere sociologic românofobia este o manifestare xenofobă care se poate manifesta în ţările unde trăiesc populaţii româneşti, printr-o serie de discriminări şi sentimente ostile faţă de români – ca şi grup etnic-lingvistic – şi poate evolua de la hărţuiri la persecuţie instituţionalizată şi violentă. Discriminările şi sentimentele antiromâneşti au fost prezente, la diverse niveluri, printre persoanele şi guvernele ţărilor care au stăpânit sau care înconjoară România (si nu numai), şi privesc atât România însăşi, cât şi minorităţile româneşti care se află (sau s-au aflat) în acele ţări.

Pe un substrat difuz mult mai vechi: dispreţul occidental faţă de Europa ortodoxă şi orientală, înrădăcinat în dispreţul catolic faţă de “shismatici” şi faţă de lumea bizantină (Voltaire scrisese că “urăşte Bizanţul“, iar Edouard Antoine Thouvenel, ambasador al Franţei la Constantinopol în 1855, a scris că “Europa orientală este un gunoi de rămăşiţe de neamuri”)”

La mulţi ani! Români, oriunde v-aţi afla.

Read Full Post »

Doi ani

Azi sărbătorim doi ani de cînd fiinţează în blogosferă,

clubul psiclubul psi. Cu acest prilej, mă gîndesc să reiau aici prima mea contribuţie la club, cu această psi-duzineală care nu respecta „normele” dar psi a decretat că-i tocmai bună pentru debut:

Pastişă emergentă 

Clopoţei de palisandru

Lerui ler şi lerui ler

Picură cascada şoaptei, într-o noapte, de delir

Din adîncul venei mele

Lerui ler şi iară ler

Săruta-voi vioreaua

Lerui ler şi iară ler

Vioreaua e prescura

Lerui ler şi iară ler

Din care fac anafura

Lerui ler şi iară ler

Şi mă-ndrept cu graţie,

Lerui ler şi iară ler

Către destinaţie : nu mă grăbi Doamne, încă, mai respir.

– – –

Cu timpul, am descoperit blogurile minunaţilor oameni care formează clubul şi le urez tuturor şi cu acest prilej, La mulţi ani!:

Read Full Post »