Am văzut pe mai multe bloguri pusă problema „prieteniei”, fie ea, prietenia, în plan real sau virtual. Nu voi face o prelegere pe această interesantă temă ci voi reda un scurt pasaj (extras voit din context!) din eseul lui C.S. Lewis, Cele patru iubiri.
„Prietenia este – într-un sens cîtuşi de puţin peiorativ – cea mai puţin naturală dintre iubiri, cea mai puţin instinctivă, organică, biologică, gregară şi necesară. Are cel mai redus comerţ cu nervii noştri, nimic gutural, nimic din ceea ce accelerează pulsul sau te face să roşeşti ori să păleşti. E o legătură esenţialmente între indivizi; în clipa în care doi oameni îşi devin prieteni, ei s-au şi retras amîndoi într-o oarecare măsură, din turmă. Fără eros, nici unul dintre noi nu s-ar fi născut, iar fără afecţiune nici unul dintre noi nu ar fi fost crescut, dar fără prietenie putem să trăim şi să ne înmulţim. Specia, privită din unghi biologic, nu are deloc nevoie de ea. Mulţimea sau turma – comunitatea – o pot chiar antipatiza sau suspecta. Conducătorii o şi fac adesea.”
Specia se poate inmulti, adevarat, fara prietenie, dar oamenii sunt o specie aparte, animale sociale. 🙂
Am spus că am extras din context. 🙂
Prietenul e acela care deschide pentru tine o poarta pe care nu ar deschide-o nimeni altcineva…(aproximativ, Exupery)
Ca prietenul nu e o poarta de care sa te lovesti!
„Doar prietenia poate să te ridice la nivelul zeilor sau al îngerilor”.
C.S. Lewis.
Da, eu cred in asta, Tibi. Am prieteni pentru care m-as face inger sau stea! Sunt oameni pentru care m-as vrea magica intru totul! Si ma bucur de prietenia unor oameni de o aleasa frumusete sufleteasca, intre care va numarati si voi. Eu va multumesc pentru felul vostru ocrotitor, cald si bland de a fi cu mine!
Este imposibil să nu iubeşti zînele. 🙂
Am avut şi prieteni şi duşmani. Nu mai am duşmani (pe care să-i ştiu), iar prieteni mi-au rămas tare puţini, exceptînd minunatul club psi. Mă bucur tare mult că vorbim ceva mai mult acum deşi „ne ştim” de mai multă vreme. Vina este a mea.
Eu sunt cum sunt zanele, mai tematoare, asa, nu prea expansiva! Cuminte, stea!
Ma bucur si eu! Mult! Vorbele vin cand isi gasesc fagasul, asa cum apele curg cand isi gasesc fagasul…
Să nu te superi şi să nu te miri dacă uneori, mă apucă bîzdîcii şi intru în „silenzio stampa”, bine? 🙂
Ce, crezi că numai zînele au toane?
Ok! Scuipa-n palma, sa parafam intelegerea! hahahhaah!
oko-doki ram-pam-parafat! 🙂
(¯`♥´¯) .✫´
`*.¸.*´¸¸. “Hugs”
.. *´¨)
¸.•´¸.•*´¨) ¸.•*¨)
(¸.•´ (¸.•` * ..:¨¨**¤°¨¨° ┊
Steluțeeeeeeeeeeee! Cling!
pupici şi mîngîici¸¸.☆¨¯`♥´¸¸.●♥ Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒჱܓ♥ ჱܓ 🙂
Clong!
Multumeeesc! Sunt deja acasica, in varful baldachinului! Fac frumos la lume din ochi si din obraji! Cling! Pupici si tie, cu drag! :))
„Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii ” Aristotel 🙂 Hugggg!
hug fără ţuc e ca nunta fără lăutari 🙂
muahhhhhhhh :* asa sa rasune 🙂
pi vezi? aşa mai da! 🙂
Draga ,tibi,chiar daca sunt mult timp absenta stiu sa-mi apreciez prietenii.Ei se remarca cand nici nu te astepti si sunt alaturi de tine in momente cruciale si nu te abandoneaza la greu.Eu asa concep o prietenie fie si virtuala:fara sonoritati stridente,dar cu un plus de intelegere si compasiune de care ai atata nevoie.
Dragă dora,
nu întotdeauna am simţit în spaţiul virtual că prietenia mea arătată manifest unora, a fost apreciată cum-se-cade. Am exemple inclusiv de la copac dar, nu insist… Am mai spus: eu iubesc copacul mult mai mult decît mă iubeşte copacul pe mine şi iar, nu insist… Şi cum dragoste cu forţa nu se poate, m-am retras – de la discuţii, nu şi de la citit superbele articole ale lui Clemy, articole pe care le promovez inclusiv pe blogul meu deşi, am subiecte destule. Te pup cu drag! 🙂
De data aceasta am incercat sa-mi exprim impresia de moment ,fara a face trimitere la maxime celebre si finalitati consacrate.
tibi,nu pot nega existenta unor prietenii in existenta mea,constat insa raritatea lor ,atat in viata reala si cu atat mai putin in cea virtuala.
ştiu, dora, ştiu…
Seara bună 🙂 Tibi, coincidenţă sau nu, chiar azi am dat peste încă un articol fain pe tema prieteniei, îl aduc si aici:
http://lapunkt.ro/2013/01/22/despre-prietenie-cu-dragoste/
Servus, dragă Nora şi mulţumesc frumos! 🙂
Merg imediat să văd.
A fost o dată când aș fi sărit cu argumente contra. Acum dau din cap aprobator. Așa e!
Aprob: am fost la fel de. 🙂 M-am lecuit! 🙂
Total off-topic, pt ca eu personal nu prea stiu ce mare lucru as putea comenta in legatura cu tema prieteniei decat ca o apreciez si este intr-adevar valoroasa, am remarcat ca ai folosit cuvantul „cultural” intr-un comentariu pe blogul lui Hapi, si de aia am trecut pe aici sa te anunt ca te-am invitat si pe tine, (printre alti vreo 30 si ceva de bloggeri), sa te chinui sa rezolvi o leapsa care cere alegerea unor imagini (sau descrierea unor imagini in cuvinte), de tip PR „reprezentativ” pt diversi oameni ai muncii din diferite sisteme sanitare cunoscute in diverse culturi…desi desigur NU e ceva obligatoriu de rezolvat nici integral, (ca sunt 24 de meserii sau functii diferite mentionate acolo), nici de loc, plus nu e pt vreo intentie de a capata foloase materiale in nici un fel, nici macar PR, e doar un exercitiu de fantezie + poate fi util la ceva la nivel total egoist doar daca ai timp de pierdut si/sau placerea de a fantaza in legatura cu imagini ideale (sau chiar caricaturizate, umoristice) ale unor diversi oameni costumati in diverse costume sau chiar atitudini, sau aluri profesionale specifice. E just for fun ! Oricine e interesat in lepse o poate prelua pt rezolvare partiala sau integrala.
OK! Nu-i bai pentru off topic, nu ţin musai la dezbateri stricte la temă.
Acum. Voi veni să văd despre ce este vorba şi dacă subiectul mi se pare în concordanţă cu ce am eu în plan pentru următoarea perioadă, voi da curs cu plăcere amabilei tale invitaţii, invitaţie care mă onorează şi pentru care îţi mulţumesc.
tibi,
interventiile tale au fost tot timpul binevenite la copac.Intelege si tu ca, pot sa apara controverse ,pareri contradictorii,dar nu stiu cand te-a atacat cineva personal,cum s-a intamplat cu mine.Adevarul e ca, amandoi suntem sensibil si probabil si suspiciosi,de aici pana la suparari crancene nu e decat un pas.Si acum vorbesc in nume personal: pot accepta disputa,mai putin zeflemeaua si repetata ostentativ.
dora dragă, eu am fost unul dintre cei foarte puţini pe care viq i-a atacat „la persoană”. nu poate admite că am avut dreptate cu „dăunătorii” (în treacăt fie spus, acum îi banează nonşalant). dacă n-ar fi fost laş, n-ar fi trecut responsabilitatea „moderării” altora, ca oldashu, şi nu s-ar lamenta în continuare că el este copleşit, de nedemocraţia manifestată de ceilalţi poseri ai „cheilor” blogului. pe scurt, viq este un mare naiv, un fel de madameL cu pantaloni care teoretizează excesiv dar, nu percepe realitatea românească aşa cum este ea. cel mai mult m-a enervat faptul că este şi gelos. altfel cum să-mi explic faptul că i-a lăsat pe toţi nemernicii să o atace pe Clemy? şamd. chiar zilele trecute, a intrat (încurajîndu-l) în dialog cu Isăilă. am replicat. am primit răspuns de la cineva? nici vorbă! am fost ignorat TOTAL. şi în treacăt fie spus, dacă vorbesc acolo, şi primesc răspuns aici, la ce bun să mă mai obosesc să postez ceva, acolo?
eu cred că prietenia este cea mai frumoasă formă de iubire…
este psi, este! 🙂
Prietenia e o floare rara. Azi e o zi aniversara. Pe 26 ianuarie maestru implineste o varsta frumoasa, de 11 ori 7, adica 77 de ani. Citind postare ta mi-am adus aminte de poeszia aceasta superba recitata de Florin Piersic. Ti-o daruiesc cu drag.
Mulţumesc Gabi!
L-am sărbătorit pe Maestru ieri, la Gina pe blog. 🙂
Prietenii sunt darul cel mai dorit dar cel mai greu de obtinut in viata. Rudele nu le ceri dar le capeti imediat ce te nasti. Vecinii nu tii alegi, te trezesti cu ei in jurul tau si invetii sa-i suport sau dai bir cu fugitii si te muti. Prietenii? E, aici incepe problema: trebuie sa te implici, sa gandesti, sa iei decizii, sa argumentezi pro si contra, sa dai batalii (uneori la propriu), sa risti sa faci alegeri si la sfarsit fie ramai singur, ranit si abandonat, fie primesti ce ti-ai dorit: un prieten. Merita? Eu cred ca da!
Folosim cu prea mare uşurinţă termenul „prieten” deşi mulţi dintre aceştia nu- s mai mult decît „amici” sau simple cunoştinţe. Abia cînd dai de un necaz maaare pricepi ce falsitate ascund mare parte dintre „prieteni”.
Corect. Sunt multi cei cu care discutam ocazional, unii ne devin amici, dar daca vrem sa vorbim de prieteni, trebuie sa lasi anii sa treaca, sa ai rabdare si la sfarsit, pe cei care ti-au ramas alaturi, cu tot sufletul (si fiecare dintre noi mai devreme sau mai tarziu invatam sa-i recunoastem), ii vei numi prieteni. Eu am 3 prieteni, cu care impart cu discretie, fara multe vorbe, de peste 30 de ani si bune si rele. Acestia insa merita sa-i numesc prieteni.
Coincidenţă: şi eu tot la trei m-am oprit 🙂 .
Cea mai bună prietenă, îmi este soţia!
Mai bine puțini și buni… 😉
Cei care n-au „prieteni” nici măcar nu pricep cît de norocoşi sunt …