Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 februarie 2013

Evadarea

clubul psiLibertatea este, se ştie desigur, unul (sau mă rog, una, că e o ea) dintre marile deziderate ale oricărui om care chiar apreciază că a apărut pe această lume şi ştie cum (ar trebui) să-şi trăiască viaţa. Mulţi cred că sănătatea este pe primul plan dar eu, am serioase îndoieli. În fine, fiecare crede ce vrea.

O vorbă mai din topor spune că un bărbat nu va şti niciodată ce caracter are, decît dacă trece prin experienţa privării de libertate. Aşa e? Probabil că da, aşa e. Nu mă refer la infractori şi nici la oamenii închişi pe nedrept (prea mulţi, din păcate). Exemple avem din literatură  (Edmond Dantes, Jean Valjean, etc) şi din viaţa de zi cu zi: deţinuţii politici sau mai nou, bătrîni încarceraţi pentru delicte minore. Mă refer la cei picaţi ca musca-n lapte, printre care mă număr şi eu 🙂 .

Eram în primul an de armată şi căpătasem o permisie duminicală. Nu mai ţin minte exact ora la care puteam părăsi cazarma dar, ştiu că ora limită era apelul de seară, ora 20. Aşaaa 🙂 . Cred că era prima mea ieşire în oraş, după o lungă perioadă de „detenţie” 🙂  între zidurile cazărmii. Nu cunoşteam Mangalia deloc, iar distanţa de la poarta cazărmii pînă în oraş era destul de măricică. La plecare, nu conta dar la întoarcere, timpul trebuia drastic măsurat.

După ce-am căscat ochii pe săturate în oraş şi după ce-am mîncat bine la Callatis, (evident că am păpat şi cîteva berici), am luat-o repejor către „acasă”. Cu ochii în toate părţile ca să recunosc drumul, n-am observat decît în ultima clipă că drumul meu se intersecta cu un ofiţer de la pifani. Şi s-a produs dezastrul: l-am salutat în ultima clipă, „din mers” 🙂 . De unde şi vorba: te-am salutat din mers 🙂 .

Regula era că trebuia să te opreşti, să-i acorzi salutul şi abia apoi să-ţi urmezi calea. Ofensat (era o rîcă permanentă între marinari şi pifani, mai ales la nivel superior, de ofiţeri), respectivul ofiţer m-a oprit, m-a legitimat şi mi-a dat voie să plec, după ce i-am explicat de ce mă grăbeam.

Credeam că am scăpat dar, nuuuu 🙂 . M-am trezit cu un raport şi am fost pedepsit în faţa întregii unităţi cu nu mai ştiu cîte zile de arest. Parcă, vreo trei. De data asta, arest adevărat, la închisoarea cazărmii. Hm. Condiţii umilitoare dar, nu insist.

Nu cred că-mi treceau prin cap gînduri de evadare dar, evadarea mea, totuşi, s-a produs 🙂 . Cum? Foarte simplu: s-a dat o alarmă pe unitate şi radistul nu putea lipsi de pe navă 🙂 . Aşa că, a fost trimisă de urgenţă o maşină care să mă recupereze şi am „evadat”. Îngerul meu păzitor m-a protejat de acea umilinţă şi nici astăzi nu ştiu de ce n-a mai insistat nimeni să-mi „efectuez” restul zilelor de arest. Am petrecut totuşi o zi şi o noapte oribile, pe care nu le doresc nici măcar duşmanilor mei.

– – –

Au mai scris despre evadare, începînd cu psi:  

anacondele . La Fee . Cita . incognito . tibidoi . Carmen DJ . scorpio . dor . Gabriela . mitzaa . lili3d . Vero . Carmen Pricop .

Read Full Post »

Obiceiuri de Dragobete

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

 La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:

„Flori de fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti”.

 In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

 De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si „face de Dragobete”, fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.

 Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de prietenie.

 Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

 Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

 Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

 Sursa: crestinortodox

Read Full Post »