De cîte ori dau cu ochii de o apă ceva mai mare decît un ştrand :), mă apucă melancolia. Îmi aduc aminte de stagiul de militar efectuat la Marină timp de doi ani luuuungi dar frumoooşi, tare frumoşi. Dincolo de duritatea necesară vieţii de militar (se mai depăşea măsura dar, nu mai contează) am avut parte şi de momente minunate.
Bineînţeles, mai ales în timpul misiunilor de marş (şi luptă) efectuate pe Marea Neagră, la mare distanţă de ţărm. Freamătul apelor calme , valurile uneori foarte abrupte de gen deal – vale, zborul înalt al unor păsări superbe cum sunt pescăruşii, taina tulburătoare a mării nepăsătoare la sfiala noastră de boboci (în primul an), toate aveau un farmec inconfundabil şi irepetabil în alte condiţii (plimbarea pe fluviu sau pe lac). Nu ştiu cum este pe ocean…
Eu am fost radio telegrafist specialist clasa a II-a (maxim ce puteam obţine în timpul stagiului de militar în termen) şi am cîştigat locul doi la un concurs pe întreaga divizie maritimă. Locul întîi a fost ocupat de un radio telegrafist de meserie. Eu am recepţionat 142 de semnale pe minut. Neagoe, a mers pînă la 143, unde eu am clacat. La 144 s-a oprit şi el. (încercaţi să scrieţi 142 de litere după dictare într-o altă limbă 🙂 )
Momentul meu de glorie, a fost undeva în vara anului 1973. Marea era incredibil de calmă. Nici măcar un val de-o şchioapă nu perturba luciul ca de oglindă al mării. Eram unul dintre puţinii care aveau acces pe puntea de comandă şi priveam îngîndurat, nemărginirea. Eram pe partea stîngă a timonei, cu căştile pe urechi. Am spus cu glas şoptit: dacă m-ar lăsa comandantul la timonă măcar cîteva minute… Nu simţisem cînd domnul Cojocăroşu (tovarăş pe atunci 🙂 ) urcase pe punte. M-a auzit. Şi cu cel mai firesc ton din lume, mi-a spus: treci la timonă, radist. Şi am trecut. Timp de două ore, întreaga navă a ascultat de felul în care învîrteam eu mîndru nevoie mare, „covrigul” 🙂
Am mai avut eu un moment memorabil, în timpul unei aplicaţii împreună cu pretinii noştri sovietici şi bulgari, în dreptul localităţii Sevastopol. Dintre toţi radiştii, eu am fost cel care a „prins” radiograma care anunţa că un duşman 🙂 – o navă americană – a pătruns în apele Mării Negre, vitejie răsplătită cu o permisie de cinci! zile. Şi am repetat figura în dreptul localităţii Kaliakra. Să vă spun că Neagoe m-a urît de moarte, este inutil 🙂
Trebuie să mai spun că eram tare mîndri de „ţinuta” noastră, mai ales cea de vară care era pur şi simplu, splendidă. Albă de sus şi pînă jos cu excepţia gulerului care avea trei dungi albe pe fond albastru, reprezentînd cele trei mari bătălii navale din istorie (părerile sunt foarte împărţite deci, nu le denumesc). Boneta se păstra cu uşurinţă curată în permanenţă cu o mică şmecherie: calota era acoperită cu o piesă detaşabilă din pînză (coafă) care se spăla foarte uşor 🙂
Fiind considerată armă de elită, militarii în termen de la marină aveau voie, spre deosebire de pifani, 🙂 să intre în cele mai luxoase localuri. Şi nu ezitam deloc atunci cînd căpătam permisie duminicală să ieşim în oraş, să mergem seara la un restaurant bun din Mangalia, Callatis. O mai exista?
Au mai folosit cuvintele propuse ca de obicei, de psi :
Mitzaa . carmen pricop . tibidoi . Vero . anacondele . Gara pentru doi . La Fee . Carmen DJ . scorpio . dor . lili3d . Cita . roxana . Dia na . Cammely .
Săptămâna trecută, sau poate cea anterioară ei, am„ auzit strigătul de deznădejde ” , cel prin care ne cerea ajutorul , al lui Dan Badea, blogger ca și noi, și mi-am spus că ar fi bine să iau și eu atitudine. Atitudine civică.
