În prezentarea editurii Polirom, cel de-al treilea roman al lui Carlos Ruiz Zafon (după Prinţul din negură şi Palatul de la miazănoapte) este schiţat sumar, astfel:
„Un misterios fabricant de jucarii traieste retras intr-o vila uriasa, populata de fiinte mecanice si umbre ale trecutului. O enigma pluteste in jurul unor lumini ciudate, care stralucesc in negura ce inconjoara insula farului, iar in inima padurii se ascunde o creatura de cosmar. Astfel se tese misterul ce-i va uni pentru totdeauna pe Irene si Ismael, in timpul unei veri magice in Golful Albastru. Un mister care-i va face sa traiasca cea mai emotionanta aventura intr-un univers labirintic de lumini si umbre.”
După ce le-am citit pe primele două, îl recunosc în sfîrşit în această carte pe adevăratul scriitor de mare anvergură, autorul de mai tîrziu al celebrelor romane Jocul Îngerului şi Umbra vîntului. Dacă prima sa carte suferă în mod evident de emoţia debutului, iar cea de-a doua de o atmosferă apăsătoare şi de abuz de fantasmagorii, abia în această carte scriitorul îşi găseşte ritmul şi îmbină în mod fericit viaţa paşnică de zi cu zi, cu enigma unei legende. Misterul se îmbină cu firescul, supranaturalul devine accesibil şi (aproape) credibil, personajele devin perfect conturate iar acţiunea, filmică. Tema principală este redată chiar de autor aproape de începutul cărţii:
„Insuliţa farului se ridica la numai două sute de metrui. Irene se uită la ea fascinată.
– Farul e închis de mulţi ani. Acum se foloseşte cel care se află în portul din Golful Albastru, îi explică el.
– Nu se mai duce nimeni pe insulă? întrebă Irene. Ismael tăgădui din cap.
– Cum aşa?
– Îţi plac poveştile cu fantome? o întrebă el în chip de răspuns.
– Depinde…
– Lumea din oraş crede că insuliţa farului e vrăjită sau ceva de genul ăsta. Se spune că o femeie s-a înecat acolo cu mult timp în urmă. Sunt şi unii care vpd lumini. În sfîrşit, fiecare orăşel cu bîrfele lui, iar ăsta nu putea fi mai prejos.
– Lumini?
– Luminile din septembrie, zise Ismael în vreme ce depăşeau insuliţa prin dreapta. Legenda, dacă vrei s-o numeşti aşa, povesteşte că, într-o seară, la sfîrşitul verii, în timpul balului mascat din oraş, oamenii au văzut cum o femeie mascată se urca într-una din bărcile cu pînze şi ieşea în larg. Unii sunt de părere că se ducea la o întîlnire secretă cu amantul ei pe insula farului; alţii, că fugea de o crimă pe care n-o putea mărturisi… După cum vezi, toate explicaţiile suunt valabile, fiindcă nimeni n-a ştiut de fapt, cine era cu adevărat. Chipul îi era acoperit cu o mască. Totuşi, pe cînd străbătea golful, o furtună cumplită, care s-a dezlănţuit pe neaşteptate, a izbit basrca de stînci şi a făcut-o bucăţi. Misterioasa femeie fără chip s-a înecat sau, cel puţin, trupul nu i-a fost găsit niciodată. Cîteva zile mai tîrziu, mareea i-a adus înapoi masca, pe care stîncile o prefăcuseră în zdrenţe. De atunci oamenii spun că în ultimele zile de vară, la lăsarea serii, se pot vedea lumini pe insulă…
– Spiritul acelei femei…
– Da…, care încearcă să-şi ducă la bun sfîrşit călătoria neterminată spre insulă… Asta se spune.
– Şi e adevărat?
– E o poveste cu fantome. o crezi sau nu.”
– – –
Voi credeţi în fantome? Indiferent dacă da sau nu, această carte merită citită!
tibi te rog să-mi scuzi toată nebunia asta cu linkurile care au năvălit peste tine.
fac nişte setări în blog şi se pare că toţi cei care au primit pinguri la vremea postărilor originale, acum sunt bombardaţi şi habar nu am cum se reglează chestia asta.
Nu-i nici-o problemă 🙂
E o setare care permite sau nu timitere/primire de chestii d’astea.
Nu funcţionează întotdeauna sau uneori, le trimite cu întîrziere.
Toane de WP.
Exista o fantomas care bantuie zambind de jur imprejurul ambelor urechi!
Cred ca in fantome! Voi achizitiona si pe aceasta! Deja sunt in tratative cu Umbra Vantului! 😛
Eu nu cred 🙂 dar soţia mea, da 🙂
Excelentă este şi Jocul Îngerului şi merită citită şi prima sa carte, amintită mai sus. A doua nu prea şi cred că (din acest autor) mă opresc la cinci. Acum cam ştiu ce poate şi la ce să mă aştrept, mai ales că are cîteva stereotipuri care se regăsesc în toate cărţile sale. Este totuşi, un autor foarte bun.
Habemus Papa! Primul papa iezuit! Un argentinian, care si-a indemnat sustinatorii sa nu vina la Roma si c/val deplasarii sa fie donata saracilor! Un cardinal numit de Papa Ioan Paul al doilea care a renuntat la palat pt,. un apartament, la masina si sofer personal pt mijloacele de transport in comun si a preferat sa fie propiul lui bucatar . Este pimul Papa care la Orbis et Urbi a cerut inainte de a da binecuvantarea credinciosilor din Piata san Pietro ca acestia sa se roage in tacere pt. el. O a doua penitenta, in scurt timp, dupa cea din Camera Lacrimilor. Sa insemne trecerea la o noua Inaltare a spiritului?
Foarte posibil. Este neapărat necesar să se facă măcar o leacă de curăţenie în şerpuiala de la Vaticlan 🙂 şi finaţe şi în diverse implicări dubioase. Va reuşi Suveranul Pontif Francisc (după numele lui Francisc de Asissi) ?
Daruind va dobandi! 😛 ( parafrazand pe N. Steindhart)
E primul PAPA care isi spune Francisc!
„Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi
Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat… cat pentru a consola,
Spre a fi inteles… cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit… cat pentru a iubi.
Deoarece:
Dand… primesti,
Pierzand… gasesti,
Iertand… esti iertat,
Murind… reinvii la viata eterna!”
🙂
https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/01/21/sfintul-francisc-din-assisi-jacques-le-goff/
sincronism ! 😛
La comentarii mai este o rugăciune 🙂
Rectific: Semisincronism! 😛 😛 😛
Dar prima inunda de invataminte ale rostului trecerii intre doua taceri ( viata pamanteana) ! 😛
He he 🙂 Îl parafrazăm pe Voltaire „viaţa este un licăr de lumină între două veşnicii?” 🙂
Nu, nu-l parafrazez , doar ii decriptez pe « mais il faut cultiver notre jardin », prin
Viața este ceea ce purtăm în suflet! 😛
Viaţa este ceva mai mult decît atît dar, este frumos spus 🙂
Domnule Orasanu , experiente diferite! 😛
Intr-un final, cand cade cortina, atat luam cu noi in Luntrea lui Caron!
Buona Note! 😛
Corect şi benefic: experienţe diferite 🙂
Noapte bună şi mulţumesc pentru însoţire 🙂
Eu cred le vazute si nevazute. 🙂 Lumea nu functioneaza numai dupa legile stiute si unanim acceptate. Eu cred ca exista dimensiuni si trairi paralele. Subiect delicat si amplu, cel cu fantomele si mi-a placut introducerea ta. Am sentimentul ca e genul de carte ce iti captiveaza atentia. Mi-a placut stilul literar, simplu si direct. Seamana cu al meu. 🙂
Şi eu cred că lumea este ceva mai complexă decît o putem noi percepe. Chiar este bună cartea şi merită citită 🙂