Motto
„Voi presăra iubito, cuvinte-n calea ta, cuvinte-simţăminte, cuvinte-jurăminte, cuvinte-legăminte, cuvinte-necuprinse în floarea de cireş. Şi fără greş, voi decreta: eşti primăvara mea. „ (Torian Searbiu)
Acum, cînd aşteptările ? legate de venirea primăverii se tot lungesc cam nefiresc, gîndesc că poate-ar trebui să nu hrănim esenţa de iubire cu tainice dezamăgiri. Adevăr vă grăiesc vouă, clipe de rouă, că dus înspre nespus, nu voi cădea fără măsură spre multele neîmpliniri. Iubita mea, tu mă petreci spre veci, cu gingăşie; iubirea noastră n-are datorie ci numai, regăsiri.
Post scriptum
„Nu poţi desfăşura calea spiritului lucid, pe potecile iubirii.” (Torian Searbiu)
– – –
Mno, hai să lăsăm deoparte vorbăreala mea. Adevăratele Alte şi mîndre duzineli se găsesc la clubul psi
[…] Duzinari: psi©, cristian, scorpio, dor, tineriu, […]
Foarte frumos, domnu’ Traian Boseriu! 🙄
Mulţumesc, Dragoş.
Adevarata duzina e aici la tine…
Una mai mititică, aşaaaa, să nu se spună c-am chiulit 🙂
Pai, cam da…ca luciditatea mea de exemplu, s-a dus dreacu :))))
Să nu-mi spui că-ţi pare rău, că nu te cred 🙂
Pai nu stiu…parca era mai bine cand taiam si spanzuram…acum sunt cam ,,lapte si miere” :))))
Şi să rămîi, AŞA! 🙂
Pe potecile iubirii, te intalnesti cu triumful imaginatiei asupra spiritului!
Zâna Aiurică
Cum le mai ştii tu zînă pe toate, aşşşşa de bine 🙂
Dacă nu aș fi așa de aiurică, aș fi periculoasă rau tare! hahahah!
uhuhuuuu, m-ai băgat în sperieţi, zînăăăă 😛
iubirea n-are datorie… ce-mi place!
să nu mai spui că duzinile se regăsesc la alţii, ori că ale altora sunt mai… şi mai! nu suntem în competiţie aici şi ştim amândoi aceasta. cuvintele, cele 12, sunt un pretext, o oglindă care ne dezvăluie ceea ce ştiam şi uitasem: fiecare are felul lui de a privi, de a gândi, de a simţi.
nu punem etichete! 🙂
Asta mi-a plăcut cel mai mult la voi!
ţin cu dinţii de asta, zână! pentru că fiecare dintre noi are sâmburele lui de har, de cuvânt. în noi toţi doarme bucuria de a scrie şi aceasta nu este mare sau mică ci doar este. scrisul ca un dar.
Si, mai ales, fiindcă de asta e lumea frumoasă, fiindcă e variată!
exact. suntem în egală măsură asemenea şi deosebiţi! şi frumoşi la suflet!
Frumoși! Asta se vede privind chiar și de pe Muntele Cheiță!
bine psi, nu mai spun 😀
mulţam tibi! mulţam… de te-ai vedea o clipă cum te vedem noi! nu ţi-am spus noi lordul dintre duzinărese?
[…] Tibi […]
[…] din tabelul de la psi am insa mari asteptari. Va invit sa-i cititi pe toti: Alma nahe, Cristian, tibi, Scorpio, Carmen Pricop, La […]
[…] psi pe cei care s-au încumetat sã foloseascã cele 12 cuvinte alese de scorpio: almanahe, La Fee, tibi, Cristian, Dor, Carmen […]
vorbe nu tare multe, dar pline de înţeles şi meşteşugit alăturate…
sunteţi voi mult prea politicoşi cu mine dar, mulţumesc, Călin.
nu pot fi acuzat de aşa ceva, pentru că atunci când nu îmi place ceva o spun foarte răspicat 🙂
Dar calea spiritului lucid merge în paralel cu cea a iubirii și din când în când o mai intersectează… Sau invers? 🙂
Niet: îs paralele. 🙂
O iubire intregita prin ea insasi…
… prin contopire.
„iubirea noastră n-are datorie” Foarte frumos spus!
Şi, oricum, când scrii despre iubire, pe blog e primăvară! 🙂
Eh, primăvara a cam trecut… acuşica se face toamnă 🙂
În general vorbind, nu sunt de acord. Dacă supravieţuieşte, iubirea e primăvară chiar şi atunci când părul e alb ca neaua şi când protagoniştilor li se potrivesc versurile „două jucării stricate merg ţinându-se de mână” 🙂
De-aia-i viaţa frumoasă: cîte capete, atîtea păreri 🙂
Nu e mai mult iubirea, ca(o) primăvară? Eu aşa am înţeles. Şi dacă am înţeles aşa, am înţeles că tu, Tineriu, eşti un păsăroi, ce-şi cântă dragostea, pe-un rămuroi, neînflorit, dar cald locşor de cuibărit, iubit…it!
Si pentru ca l-ati celebrat un pic, adaug un haiku pentru Dora,atoatecuprinzator!
„Atat de mult eu o iubeam pe ea, ca insusi cerul se curba albastru”!
Dora a fost ultima sa soţie, da? Parcă a fost căsătorit de vreo trei ori şi concubin de nu mai ştie nici el numărul 🙂 Iubăreţ!
Nichita Stanescu – „Poetul, ca si soldatul, nu are viata personala! ”
Niichita a daruit fiind si un risipitor de sine , de cuvinte si necuvinte si de nemurire , deoarece POETUL nu are nevoie de nimic.
Poetul n-are viaţă personală? M-ai pierdut la faza asta 😛
Ramanetzi pret de o clipa asa…pierdut! 😛
” Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui opera, mai buna sau mai rea, mai mareata sau mai putin mareata. ” (N.Stanescu)
Poetul Nichita si-a asigurat perenitatea pana cand un ultim pamantean ii va mai cita macar un vers !
Măi să fie! Aşa poet, aşa har, aşa belea pe capul bietului om: să nu scape el de insistenţa femeilor 🙂 Curat lipsă de viaţă personală 😛
Oricum acum a ramas… poetul! Fara nicio belea pe cap! Ultimul sau vers a fost : Respiiir! („in sfarsit ”
nu a mai apucat sa spuna! ) 🙂
Of, așteptările noastre legate de venirea primăverii ! Nu am chef de nimic. 😦
Astenii de primăvară… Trec şi astea…