Motto :
„Mă înclin în faţa indiferenţei compatrioţilor mei. Încep să adopt un sentiment nou pentru mine: nu mă mai doară (nu doare) nimic. Nimicnimicnimic. Am din ce în ce mai acut, sentimentul că de fapt, ziua naţională a românilor de pretutindeni, este 1 aprilie. Trăim de prea multă vreme noi, (aproape) toţi românii, sub zodia lui Păcală: azi contează, mîine vom vedea cum mai putem pe cine şi cum să păcălim, iar binele de poimîine este doar o păcăleală în care cred numai cei proşti. M-am deşteptat (?) şi-am devenit indiferent. M-am lămurit: ne furăm căciula singuri şi ne mîndrim cu păcăleala, în timp ce ne mirăm de ce naiba, tremurăm de frig. Aferim, popor iubit, aferim!” (Torian Searbiu)
Concret:
– mă revoltam în faţa indiferenţei cu care intelectuali de vază ai ţării noastre, acceptă ca ICR să fie demolat bucată cu bucată, de un individ complet caloriferizat în senilitatea sa
– mă revoltam în faţa indiferenţei cu care sunt trataţi de către autorităţi, investitorii în binele comun
– mă revoltam în faţa indiferenţei cu care eu nu eram de acord
– etc…
M-am lecuit.
Ps: fiţi indiferenţi dragilor, fiţi indiferenţi! Mîine şi poimîine, sunt noţiuni abstracte. Trăiţi dacă aşa vreţi, într-un perpetuu, azi.
Daca nu reusim sa fim macar un pic indiferenti o luam razna… sper sa nu ma critici prea tare…
Pe indiferenţa noastră se bazează cei care ne fac viaţa, razna…
Nu te critic; te înţeleg şi te accept aşa cum eşti, pentru că te iubesc şi te respect!
Multumesc.
E reciproc.
Mno, io ce să mai spun? M-ai fîsticit 🙄 😳
Eu nu i-as spune indiferenta ci teama.
Ma uitam zilele trecute la un documentar, o turma de zebre care trebuiau sa treaca un rau involburat, plin de crocodili. La inceput nici una nu indraznea desi dincolo de apa, se zarea verdele imbietor al ierbii. Dupa cateva momente de ezitare, 2-3 mai curajoase s-au aruncat in apa si imediat au fost urmate de intreaga turma.
Nu e nici o deosebire la oameni, drumul mai intai e parcurs de cei indrazneti si apoi trec restul daca alternativa ofera siguranta. Inca suntem in faza de instincte primare, ne speriem ca ramanem fara locuri de munca, fara locuinta, ca se scumpeste curentul…
Romania sufera la acest capitol; acceptam ca lideri sau modele oameni fara valoare si ne e teama de viitor sau de schimbare, in timp ce liderii adevarati sunt improscati cu noroi si terfeliti.
În cazul acesta nici eu nu i-aş spune teamă ci, LAŞITATE!
Aziii! Heheheh! E 1 Aprilie! Ca popor, trăim un perpetuu festival al păcălelilor!
Ne păcălim singuri şi rîdem ca fraierii în tîrg.
Of, eu ce sa mai zic…
[…] dintr-un comentariu pe care Tibi cred că şi-l recunoaşte (am scos link-ul ca să nu mai fiu acuzată de comparaţii jignitoare […]
Fără vreo legătură cu postarea ta dar, deosebit de important !
Poate mi-l povesteşte cineva că eu nu pot deschide clipul.
E 1 aprilie 😆
E 😀
[…] Au mai scris psi, dordefemeie, micilemizerii, innerspacejournal, lafeeblanche, anavero, tiberiu, […]
nu te-ai lecuit, tibi. nu ţi-e firea aşa şi tocmai pentru că nu eşti aşa mi-eşti drag. o să vezi că te vor durea şi te vor revolta multe… stăm pe un butoi de pulbere. o să vezi… al treilea bate la uşă exact ca în 33. 😦
ştiu şi eu că nu mă pot lecui.
despre al III-lea ştiu de vreo doi ani că este copt…
mai are puţin şi bubuie. sigur nu stau privind ca la drobul de sare, dar ştiu, sunt toate semnele că repetăm… off…
Dupa mine, ”intelectualii” de care spui, cei care ar trebui sa ia atitudine in privinta ICR-ului, nu sunt intelectuali adevarati ci niste pupincuristi ai momentului. Si sunt din astia destui. Am sa-ti spun un lucru. Eu am fost atat de dezamagita cand o persoana pe care o cunosc, un scriitor, a facut niste lucrurui atat de urate. MI-a fost sila si ma gandeam cum poate un om, sa scrie frumos si sa aiba o anume influenta asupra moralei celor din jur iar el sa aiba un caracter infect? Se intampla des. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi si rautatea lor, nesimtirea, indiferenta te loveste la tot pasul.
Mi-a luat ceva timp pînă să înţeleg că nivelul de instruire sau talentul unor oameni nu le influenţează în mod benefic, şi caracterul. Greu mă pot împăca dar, asta E! Aşa a fost şi aşa va fi, din păcate cît este lumea, lume. Dar parcă la noi, prea s-au pus actualii guvernaţi pe distrus tot tot tot. 😦
Din pacata, clasa politica este vinovata de toata mizeria din tara.
Şi noi, care-i alegem. Atît cei care au votat cum au votat (cu nervii nu cu raţiunea) dar şi cei 60 % care-au stat acasă din indiferent care motiv.
Of! Of! Of! Dacă ne pasă e rău pentru noi și e degeaba pentru situația generală. Dacă nu ne pasă e rău. E rău oricum. E din ce în ce mai greu să găsim motive de entuziasm și de optimism în ce privește mersul țării. Îmi cam piere speranța și încep să mă resemnez, ceea ce e rău. Of!
Păi cam aşa cred şi eu: zero speranţe în viitorul apropiat.
[…] tibi […]
Îmi zic mereu să fiu mai indiferentă dar nu prea pot. 😦
Suntem virusaţi, dragă Carmen, fără putinţă de scăpare 🙂
Partea proastă e că prin indiferență nu putem schimba niciodată nimic. Partea și mai proastă e că nici dacă nu suntem indiferenți nu putem schimba nimic. Nu știu ce soluții ne rămân. 😐
Ba putem să schimbăm, dar numai participativ.
Aşa cum nu laşi pe alţii să-ţi aleagă hainele, hrana, băutura sau distracţia, de ce să-i laşi pe alţii să-ţi hotărască clasa politică din fruntea ţării?
Indiferența este, oare, dată de comoditate?
Pentru cei cu o stare materială confortabilă, DA.
Din păcate, mai sunt destui bugetari care se tem să-şi piardă locul de muncă chiar şi aşa cum este, plătit mizerabil; aceştia-s de două feluri: fie votează (nu ştiu cum) dar tac, fie nu participă la vot considerîndu-l oarecum inutil, după Principiul lui Stalin: contează cine numără voturile.
Dacă oamenii ar conştientiza că votul lor contează, fie şi numai pentru că „sacoşarii” ne influenţează viaţa, poate altfel ar sta lucrurile. Părerea mea.