Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 aprilie 2013

În acest moment, citesc Cartea fugilor, autor J.M.G. Le Clezio, carte apărută la Polirom. O petinentă prezentare a cărţii, puteţi citi AICI. Cîteva pagini din carte, puteţi citi AICI. Am mai citit o carte a acestui autor laureat cu Premiul Nobel în urmă cu vreo trei ani, carte despre care am scris AICI.

Revenind la Cartea Fugilor. Primele pagini oferă senzaţia unui delir verbal. Înarmat cu răbdare şi cu experienţă de cititor împătimit mergi mai departe şi descoperi un autor robust, cu o vastă operă la activ (peste 50 de volume din care în româneşte au fost traduse numai cîteva) care protestează iar, împotriva alienării la care suntem supuşi în şi de lumea contemporană. Nevoia de a ieşi din rutină, imperioasa nevoie de a sparge false ierarhii sociale şi false convenienţe, nevoia de a evada din cenuşiul cotidian ne bîntuie mai pe toţi. Neavînd curaj să ne aventurăm în necunoscut, aşezaţi confortabil în tihna căminelor noastre, citim ce peripeţii îi aşteaptă pe temerarii care se încumetă. Şi ce găsim? Indiferent unde încercăm să evadăm, constatăm cu stupoare că lumea deşi pare imensă, este de fapt atît de mică încît ne izbim peste tot, de aceleaşi metehne, constatăm că degeaba traversăm oceane şi graniţe, degeaba căutăm în alte ţări ceea ce nu ne mulţumeşte la noi acasă. Mai devreme sau mai tîrziu, descoperi că peste tot alienarea este prezentă şi n-ai unde să evadezi. Trebuia scrisă o carte pentru acest lucru? J.M.G. Le Clezio oferă un posibil răspuns:

„Romane care bombăne, romane care flecăresc precum bătrînele. Romane fără aventuri, scrise de oameni fără poveşti! Romane ca un joc de bile… Romane scrise la persoana întîi, dar la care naratorul este foarte departe, ascuns după pereţii lui de hîrtie. Romane psihologice, romane de dragoste, romane de capă şi spadă, romane realiste, romane-fluviu, romane satirice, romane poliţiste, romane-poem, romane-eseu, romane-roman! Toate făcute pentru oameni, cunoscîndu-şi defectele, flatîndu-şi laşitpţile, torcînd încetişor împreună cu ei. Niciodată romane de dincolo de moarte, niciodată romane pentru renaştere sau pentru supravieţuire!

Romane cu personaje:

– scrise de femei: „Lucie e o tînără de treizeci de ani. Etc.”

– scrise de bărbaţi: „A doua zi după încetarea războiului, pe care l-a traversat fără să-l cunoască, ce trebuie Carlos să facă? Ce viitor îl aşteaptă? Beatrice, soţia sa, în care nu-şi mai pune nici o speranţă? Etc.”

Vin o femeie de treizeci de ani şi un bărbat pe care-l cheamă Carlos şi cumpără cartea, apoi spun: „Ce bine e scris. Parcă e vorba despre mine”. Bucuroşi că n-au trebuit să se mire.

Şi-atunci, ce am eu de spus? Carlos, Hogan, Lucie, nu-i oare acelaşi lucru? Oare eu nu vorbesc despre probleme? Scriu eu oare pentru oameni sau pentru muşte?

Cartea fugilor, bine, de acord. Dar, fugind, nu mă întorc din cînd în cînd. cît să arunc o privire, ca să văd dacă nu merg prea repede, dacă ceilalţi mă urmează încă? Hm?”

Pe voi ce dor de evadare vă (mai) îmboldeşte? Sau măcar, ce mai citiţi?

Read Full Post »