Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 aprilie 2013

Tras de mânecă

„Dumneata eşti mai aproape, ia-l de mînecă puţin” !

Zis-a bine Topîrceanu şi ca el mai zic şi eu: dragilor! lăsînd ‚toptanu’ nu vă-ncredeţi nici în „zzzz-EU” 🙂

Se pare că dezvoltăm un egoism feroce, egoism care nu mai ţine cont de absolut, nimic. Fiecare dintre noi ştie tot, poate tot, face tot. Fiecare dintre noi se simte îndreptăţit să-l ia de „mînecă” pe fiecare interlocutor şi fiecare dintre noi se simte ultragiat dacă altcineva îl ia de „mînecă” pe marele, EU!

Am devenit suficienţi. Trăim vremuri încrîncenate. Fiecare dintre noi s-a poziţionat într-o tranşee şi fiecare (sau aproape) trage cu toate armele din dotare către presupuşii noştri adversari, adversari pe care îi percepem ca pe nişte duşmani. Nu inamici. DUŞMANI!

În ce ne camuflăm?

Pare-se că şi primăvara asta, s-a camuflat într-un soi de toamnă, nu? 🙂

Vă invit la reflecţie şi de ce nu? La un o mica destindere:

La vanatoare

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune

Miristi galbene-n lumina,

Araturi ca de carbune

Si mohoare de rugina.

Randuri-randuri, spre campie

Se perinda nori de plumb

Peste larga simetrie

De coline cu porumb.

Iar cand soarele strabate,

Luminand peisajul vast

De dreptunghiuri colorate

Intr-un limpede contrast,

Salta-n valuri jucause

Si fosneste lung sub soare,

Cu matasa la panuse,

Mamaliga viitoare…

II. Un iepure

Scurt, mohorul a fosnit…

Si spre neagra aratura

Intr-o clipa s-a ivit

Un magar-miniatura!

Din capita sare pleava,

Sar gunoaie dintr-un snop.

Pusca scoate fum pe teava

Si porneste ca un dop…

A cazut… ba nu! Din goana,

Mic, elastic si urgent,

Lang-o tufa de simziana

A facut un compliment.

Spre porumb acum s-abate…

Un scaiete zapacit

Il intreaba: – Ce e, frate?

– Sunt teribil de grabit!…

Alungat ca de furtuna,

Cu picioare de lacusta,

Se destinde si s-aduna

Peste-o miriste ingusta.

Ca o minge se pravale,

Se coboara si se suie

Prin hartoapele din vale:

Uite-l – nu e, uite-l – nu e!…

Linistea coboara iarasi

Peste tarinile moarte…

– L-ai scapat! zice-un tovaras.

– Mi-a sarit cam de departe…

III. Masa

Din vazduh abia s-aude

Tipat jalnic de prigorii…

Cu ciubote mari si ude

Stau la masa vanatorii.

Toti cu pusca langa geanta,

Guralivi si oraseni,

Pun o pata discordanta

Pe capita de strujeni.

Si e frig, si toti ingheata…

Si din cand in cand nu strica,

Incepand de dimineata,

Cate-un strop de sacarica…

– Intr-o toamna, zice unul,

La un capat de razor

M-am oprit sa scot tutunul…

Cand, de jos, de la picior,

Fara veste vad ca-mi sare

Un soldan cat un vitel,

Si starneste-n goana mare

Alti vreo sapte dupa el!

Trag cu ploaie in gramada,

Fara sa tintesc deloc…

Cine s-astepta sa-mi cada

Patru iepuri dintr-un foc?…

– Astea sunt inventii pure…

Mie mi s-a intamplat,

La o goana-ntr-o padure,

Un mister adevarat.

Nici nu m-asezasem bine,

Stam cu pusca subsuoara…

Cand deodata langa mine

Se opreste-o caprioara.

Sta si-asculta, imobila…

Eu atunci – ma stiti cum sunt –

M-a cuprins un fel de mila:

Am oftat… si-am tras in vant.

Cand vazu ca “umplutura”

Trece fara s-o atinga,

Ea si-a-ntins la pusca gura

Si-a-nceput… asa s-o linga…

– I-auzi colo, ce curaj, ma!

Asta si-a-ntrecut perechea!

… Buruienile din preajma

Trag si ele cu urechea.

Un maces de doua schioape

Zice-n taina unui spin:

– Dumneata esti mai aproape,

Ia-l de maneca putin!

IV. La intoarcere

Vantul curge spre campie

Transparent si uniform.

Toate ierburile-nvie,

Toate tarinile dorm.

Ici si colo se ridica

Cate-un nour alb de praf…

Strajuind soseaua mica

Stalpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafa-n ceafa,

Suluri vinete de fum

Lungi ca gaturi de girafa),

Insirati pe langa drum,

Spre orasul plin de turle

Stau privind c-un aer tamp…

Si deodata-ncep sa urle

Ca-i apuca noaptea-n camp.

– – –

Despre „trasul de mânecă” au scris tenacii şi frumoşii membri ai clubului psi. Iată-i:

clubul psi

Scorpio

anacondele

alma nahe

Dictatura Justiţiei

dor

Diana şi Dan

Read Full Post »

De cînd nu (prea) mai blogăresc, citesc (şi recitesc). Cum ar veni vorba, citesc, deci exist 🙂 Boală grea monşericuleee, boală grea şi fără de scăpare. Bon. Am citit încîntat – în ultima săptămînă – cartea doamnei Daniela Zeca, Omar cel orb (voi face o postare pentru această carte) şi am recitit – parţial – două cărţi: una am prezentat-o sumar AICI, cealaltă este o istorie despre apariţia şi extinderea islamului, Moştenitorii Profetului Mahomed. Aceste cărţi mă vor ajuta să înţeleg cît de cît, lumea în care voi plonja în perioada 1-8 mai: Turcia. Anul acesta este al doilea an (consecutiv) în care nu voi petrece Sfintele Sărbători de Paşti, în România. Anul trecut am fost în Elveţia, unde am petrecut două săptămîni care m-au dumirit definitiv despre diferenţele dintre o ţară bine aşezată din toate punctele de vedere şi draga noastră ţărişoară… Nu insist pentru că nu mai are rost.

Ce treabă are Alina Nedelea aici? He he heeee. Simplu: curăţenia de Paşti 🙂 Am fost alungat de acasă de Silvia (draga mea soţie) şi de Paula (femeia de servici de la bloc) pentru că le încurcam 🙂 Am plecat fără să bodogăn 🙂 către Mall, unde credeam că voi putea vedea filmul acela celebru, premiat: poziţia copilului, sau cam aşa ceva. Ei, aş! Pas de a-l vedea. Filmul începea peste cîteva ore. Ce-i de făcut în acest răstimp? Şi mai simplu: o vizită la librăria de la subsol. În treacăt fie spus, cultura este întotdeauna, la subsol. De Ce ? Să trecem, peste acest aspect.

Bon. Trec printre rafturile înţesate cu volume de fel de fel, puse pe categorii. Ici colo, cîţiva cititori sunt afundaţi în lectură, comod aşezaţi în fotoliile puse cu generozitate, de librar. Nu prea mulţi… Iau cîteva volume şi le răsfoiesc, alene. Cîteva, îmi deşteaptă curiozitatea deşi, nu eram pus pe achiziţii, acum. Habar n-am cum am căzut pe o cărticică denumită Şoseaua Căţelu 42. Autoare, Adina Nedelea. Habar n-am cine este Adina Nedelea. Probabil că cinefilii, mă vor blama. Ei, şi?

Cum nu-mi place să citesc în bibliotecă (citesc acasă) şi pentru că vremea era foarte frumoasă, decid să o cumpăr şi să fac ce n-am mai făcut de muuuult: să o citesc într-un parc 🙂 În parcul Moghioroş (hm) trec alene pe alei, căutînd o bancă la umbră, unde să mă aşez. Normal, băncile-s ocupate de pensionari care se răsfaţă la soare. Aleile parcului sunt pline de mămici şi de ră-tătici 🙂 care-şi plimbă odraslele. Alţii, îşi plimbă patrupedele. În cele cîteva locuri (destul de multe) amenajate special, se dau lupte grele în faţa unor table de şah sau de table, în jurul cărora, chibiţii nu lipsesc. Un pensionar cam de vîrsta mea, singur?, mă invită la o partidă de table. Refuz printr-o declinare a capului şi pînă la urmă, găsesc o bancă mai retrasă. Mă aşez şi deschid cartea Alinei Nedelea.

Primele pagini, nu-mi spun mare lucru. Perseverez, cu ochii pe ceas: presupun că peste cîteva ore, gospodinele îşi vor fi încheiat şmotruiala şi voi putea să revin la tabieturile mele. Habar n-am cînd, cartea m-a acaparat. Am înţeles că această carte, departe de a fi încă o exhibare publică a unor dive sau divi (nu-i amintesc din decenţă), chiar are ceva de spus.

Da da daaaa. Alina Nedelea, are muuulte de spus. Şi o spune direct, fără menajamente, cu un limbaj la limita licenţiosului, dar decent. Îşi povesteşte viaţa sa. Viaţă cumplit de contorsionată. Viaţă aflată permanent pe muchea dintre sărăcia promiscuă şi posibilitatea de a evada în lumea (ceva mai) bună. Am avut senzaţia că citesc cartea „vrăbiuţei” Edit Piaf în variantă românească. Sau de ce nu, cartea lui Henri Charierre, cel cunoscut sub numele de Papillon.

N-am de gînd să rezum cartea. Mă mulţumesc să v-o recomand călduros. Nici prea scumpă nu este această carte, apropo de unele controverse pe această temă.

Totuşi… Alina, a trecut prin infern: sex încă de cînd era minoră (patru avorturi înainte să împlinească 17 ani), prostituată de lux (pentru a-şi putea plăti datoriile de la ruletă), droguri. Săracă dar extrem de inteligentă, termină totuşi liceul şi intră la Academia de Teatru şi de Film, după a doua sa încercare, reuşind să-i surclaseze pe ceilalţi 69 de pretendenţi pentru un loc. Încă nu se dăduse liber la diplomadiadă doar cu şpăguiala…

În prezent, deşi n-a absolvit facultatea, Alina este o actriţă de succes, bineînţeles, în altă ţară. Şi o femeie împlinită prin căsătoria cu un om care ştie să o iubească pentru ceea ce este ea. Dar mai ales, împlinită prin naşterea unei fetiţe căreia i-a dat naştere, EVA!

– – –

ps. Nu ştiu ca Edit Piaf să fi scris o urmare a volumului său autobiografic, În vîrtejul norocului. Ştiu că Papillon, a scris o urmare a primei sale carţi, carte intitulată, Banco. În prezent, Alina Nedelea scrie (săptămînal) pe Liternet, urmarea primei sale cărţi. Citiţi dacă vreţi, AICI ce are Alina, de spus! Alina, chiar este un personaj al unui roman. Alina este întruchiparea vie a vorbei: viaţa mea e un roman! Şi mai ales, Alina sparge clişeul potrivit căruia, un autor NU trebuie să apeleze la autobiografie, pentru a fi un adevărat romancier.

Read Full Post »