Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 aprilie 2013

Pe Daniela Zeca am descoperit-o în urmă cu foarte multă vreme, mai exact pe vremea cînd cultura încă nu încăpuse definitiv pe mîna unor caloriferişti, TVR Cultural (acum desfiinţat) îşi vedea de treabă, iar ICR chiar propaga valorile culturii române, în lume. Daniela Zeca era directoarea TVR Cultural, iar interviurile sale cu diversele personalităţi ale culturii nu treceau neobservate. Este şi motivul pentru care în anul 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. A mai publicat volume de poezie, critică literară, romane (despre unul dintre acestea, am scris AICI).

După spusele autoarei, „ceea ce am încercat să inaugurez şi să construiesc începînd din anul 2009, odată cu romanul Istoria romanţată a unui safari (şi cred că am realizat deplin cu Omar) este personajul eliptic, cel care se identifică în primul rînd prin propriile sale sincope şi doar prin cîteva tuşe definite, însă întotdeauna definitorii.”

Ceva mai mult decît atît, cu această carte, Daniela Zeca deschide uşa unui tărîm fabulos: actualul Iran, fosta Persie. Înainte de a începe povestea lui Omar, Daniela Zeca face o scurtă introducere în lumea aceasta mai greu de înţeles pentru un european: Persia locuită de adepţii lui Zoroastru, ţară islamizată forţat începînd cu secolul VI d. H. Ţară care a trăit drame nenumărate, drame ale căror urmări sunt vizibile cu acuitate, în  zilele noastre: detronarea şahului Pahlavi, instaurarea regimului lui Komeini, cîştigarea alegerilor pentru a doua oară de Ahmadinejad. Ţară în care teroarea este omniprezentă deşi, se mai menţin de ochii lumii unele manifestări timide ale unei democraţii de faţadă. Teroare din faţa căreia Omar, alege calea fugii într-o ţară din Est (Turcia?) lăsînd în urmă o soţie, fiică a unuia dintre gardienii noii ordini, şi un copil care nu-i va ierta niciodată dezertarea deşi îi primea banii trimişi (cu imense sacrificii) fără scrupule.

Omar încearcă să se adapteze patriei sale adoptive dar gîndurile îl trag în permanenţă pe meleagurile natale. Deşi era sortit să fie unul dintre preoţii religiei sale strămoşeşti, duce o viaţă relativ dezordonată pe meleaguri străine. Soţia sa devenită avocată de succes, o vajnică apărătoare a drepturilor omului, cedează după aproape 11 ani „de cînd nici-un bărbat nu-i văzuse buricul” unui complicat joc de dragoste alături de un arab trăit şi căsătorit în Franţa. Această cutezanţă o va costa viaţa, pentru că în Islam adulterul este pedepsit chiar şi în zilele noastre, cu lapidarea. Pe măsură ce îmbătrîneşte, Omar va suferi o pierdere accentuată a vederii, sfîrşind prin a orbi definitiv. Dar, spune Omar, acesta nu este motiv de îngrijorare; acum, „văd mai bine ca înainte…”

În definitiv, ce este Omar cel orb? Spune autoarea: „e numai o secvenţă dintr-o poveste lungă şi agitată, despre prietenie, credinţă, dragoste şi moarte, iar timp de doi ani, cît am lucrat la acest roman, pot spune că am respirat înăuntrul celei mai frumoase şi mai vechi dintre religiile profetice ale lumii.”

– – –

Cîteva lămuriri despre Persia şi despre Zoroastrism, puteţi citi AICI

Cîteva pagini din această carte, puteţi citi AICI

Read Full Post »