Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2013

Călin Georgescu

Merită să aveţi răbdarea de va urmări această emisiune. Veţi găsi răspuns la multe dintre înterbările voastre.

.

Read Full Post »

Pastişez, deci exist

Ţie

Eu ştiu că pot să mor chiar mîine, dar fiindcă azi viaţa-i frumoasă, o celebrez şi nu-mi mai pasă. Eu nu tînjesc doar după pîine, mă învelesc în calde planuri şi mă hrănesc cu idealuri. Dar, iată: bate miezul sorţii şi din întreaga noastră viaţă, rămîne uneori, o biată aţă; aşa mărturist-au, morţii. Deci nu mai cer otrăvi ce-mi par balsam. Iubita mea, ştiu că te am! Te am, mă ai şi împreună, trîntiţi pe-un maldăr de iubire, vom celebra cît mai putem, eternele noastre, glafire*

*”glafirele” sunt lucrări făcute cu migală şi răbdare, „incrustări” rafinate în metal sau piatră. Atunci cînd materia primă a artizanului este Sfînta Scriptură, „glafirele” devin incrustaţii în însăşi trupul Civîntului divin, mărturisiri de credinţă „tăiate” în fila de hîrtie cu instrumentele oferite de fiecare epocă în parte. (Cristian Bădiliţă dixit!)

ps. simplu prilej de a vă reaminti o frumoasă poezie… Ion Minulescu

Read Full Post »

clip_image001

hipnotica privire

ce lunecă pieziş

la ceas de dimineaţă

sau poate dinspre seri

festin involuntar

sau poate numai dar

un chip ce te aruncă în anotimp mizer în care prizonier

poate întrebi: în ce destin ai mei rărunchi*

în orişice grădini stau numai  în genunchi?

în ce pietriş?

*RĂRÚNCHI, rărunchi, 2. Interiorul trupului omenesc (considerat ca sediu al vitalității, al sensibilității); p. ext. miezul, mijlocul unui lucru. –

clubul psi

psi . La Fee

scorpio . roxana

dor . anacondele

Alma Nahe . SimonaR

vavaly . Dia na

Dictatura Justitiei

lili3d . abisurile . Max

Read Full Post »

Cules de pe FB de la doamna Ana Otilia Nutu :

Pentru USLiști: nu simt nevoia să explic de ce am fost „băsistă”.

Pentru „băsiști”: nu simt nevoia să explic de ce sunt contra lui Băsescu acum.

Explic doar pentru oamenii normali la cap.

Astă-vară nu mi-am permis vacanță. Am scris zi și noapte articole, plângeri către UE, plângeri la ziare străine, mesaje către toți oamenii pe care îi cunosc din UE, FMI, Banca Mondială, am ieșit în fiecare seară timp de vreo două luni în Piață, am strâns semnături, am făcut tot ce m-a dus capul cât m-a dus. Nu pentru că eram cu Băsescu, ci pentru că eram contra loviturii de stat dată de penalii care vor să scape de justiție, eram contra celor care voiau să desființeze instituțiile statului de drept. Contra celor care vor să ne scoată din UE.
Conjunctural, m-am nimerit să fiu de aceeași parte cu Băsescu. Ba chiar am fost cu Băsescu tocmai împotriva lui și a prostiilor din capul lui: am încercat să-l conving (prin cine s-a nimerit sau întrebându-l direct la GDS) că la referendum nu era vorba de el, ci de statul de drept și că dacă nu vrea să zboare din funcția de președinte, pentru binele lui și al nostru, să stea naibii acasă și să boicoteze referendumul.

Astă-primăvară m-am nimerit să fiu de partea Alinei Ghica și a lui Cristi Dănileț când s-a întâmplat al doilea puci al lui Voiculescu – Pivniceru, cel de la CSM. Nu pentru că-i cunosc pe cei doi, chiar nu-i cunosc, ci pentru că sunt de partea regulilor și a statului de drept, iar revocarea lor a fost ilegală. Nu pentru că-s „judecători băsiști” (nici n-am auzit să-l fi judecat oamenii ăștia vreodată pe Băsescu și să-l fi făcut scăpat or something), ci pentru că legea se respectă într-un stat de drept. Iar revocarea s-a dovedit ilegală, după o decizie a unei instituții din statul de drept.

Sunt și rămân consecventă ideii că trebuie să devenim un stat de drept, cu justiție independentă și competentă, cu reguli, legi, principii care se respectă, cu procurori și judecători curajoși, liberi, motivați și cinstiți. Voi fi în permanență cu cei care țin cu statul de drept și cu lumea civilizată. Dacă țin azi cu unii și mâine cu alții e din cauză că ei s-au schimbat, nu eu.

Azi Băsescu a luat hotărârea să se șteargă public pe picioare cu MCV și să negocieze public Justiția. Din acest moment, interesele noastre nu se mai suprapun. Eu rămân cu speranța că ne vom însuși vreodată regulile, procedurile, principiile europene și ale statului de drept. Băsescu a decis că poate negocia, ca la o miuță, pozițiile cheie din Justiție, contra ce scrie în MCV și contra avertismentelor repetate ale UE. Din acest moment, din momentul în care Băsescu a spus public la televizor „eu discut cu legea românească, nu-mi impune nimeni din afară ce să fac”, Băsescu a intrat în tabăra celor care se semețesc la Înalta Poartă și spun că „nu suntem colonie”. În tabăra celor care ne vor afară din UE.
Din acest moment, Băsescu a intrat în tabăra Ponta, Voiculescu, Antonescu, a tuturor celor pentru care „nu suntem colonie”. Tabăra celor care se străduiesc să ne arunce afară din UE.

Nu am timp de nuanțe. Nu știu care-i calea de mijloc între rău și bine, cred că e ori una, ori alta. Nu sunt suficient de inteligentă încât să observ finele distincții între nuanțele de gri sau să înțeleg realpolitik-ul de Dâmbovița. N-am fost niciodată de acord cu cei care ziceau despre Monica Macovei, de pildă, că „mda, e okei, dar e prea intransigentă, dom’le, nu e pragmatică”. Nu-mi plac pragmaticii, și sper ca la o adică să nu fiu pragmatică nici eu (nu știu cum sunt realmente, că n-am avut ocazia să-mi testez pragmatismul în condiții extreme).
Știu doar că Băsescu a fost salvat anul trecut nu de realpolitik, nu de negocieri cu Ponta, ci de UE, de principii și de instituțiile statului de drept, printre altele și de DNA; și că, din momentul în care Băsescu s-a dezis de MCV, singura lui poartă deschisă lui rămâne aia în care poate merge liniștit să se bată pe burtă cu mitomanul și varanul. E ori cu UE, ori cu ei. Azi a decis să fie cu ei. Mi-e indiferent dacă a făcut ce-a făcut din prostie sau din ticăloșie – numai efectele contează.

Indiferent ce se mai întâmplă de acum încolo și ce se va alege de Morar, de procurorii și de judecătorii cinstiți, for all that matters, mi-ar plăcea să știe că eu sunt de partea lor, a regulilor și a UE.

Read Full Post »

Aylin – Chemistry

Read Full Post »

hai la groapa cu furnici

O zi. Întîmplător, ziua de azi. O zi ca orice altă zi. O zi în care nu mai cazi ci, te ridici. O zi în care trebuie să zici: feriţi-vă nenorociţilor, de astăzi nu mai aveţi spor sau viitor! Vă-ngrop în gînduri luminoase şi vă oblig să fiţi senini; destul aţi fost haini. O (sau zero) zici? la inamici 🙂

Blogul zilei MITZAA 🙂

Read Full Post »

portret

mi-a plăcut maniera á la Le Clezio şi ţi-am desenat chipul aşa

plete revărsate

frunte foarte înaltă

sprînceană     sprînceană

ochi              ochi

n

a

s

nări

loc pentru mustaţă

gură cărnoasă

bărbie cu

gropiţă

nu te lăsa păcălit de aparenţa că este un chip inexpresiv peste care nu trece boarea nici-unui gînd nicicînd. te plimbi aparent fără grijă pe străzi iar oamenii nu te privesc pentru că-s  monştri egoişti preocupaţi numai de micuţele lor interese. uite cum chicotesc cele două ştrengăriţe aşteptînd autobuzul care le va duce la şcoală tastînd pe telefoanele-care-ştiu-tot întrebarea: mă iubeşte-nu mă iubeşte mai stă sau mă părăseşte. sau vezi că bătrîna aceea socoteşte în gînd dacă să-şi cumpere astăzi un ou sau două şi dacă azi va găsi la farmacie acel medicament veşnic absent. în magazinul cu autoservire fiecare este preocupat să-şi umple coşul cu legume-fructe-carne-dulciuri-pîine-bere sau vin-apă minerală, blablabla şi n-ar permite nici măcar unei femei gravide şi cu un copil în braţe să treacă în faţă la cassă peste rînd. casiera-ţi întinde restul în bancnote şi pune jos firfiricii pe care speră să nu-i iei. la uşa magazinului stă răbdător un cerşetor cam zdrenţăros lîngă care un cîine ud te priveşte cu ochi trişti şi care nici nu mai ştie să-şi mişte coada în sus sau în jos, sau lateral că n-are sărmanul de ce se bucura. neatent, calci în băltoaca formată de ploaia de dimineaţă la rigola trotuarului şi nici să-l înjuri pe primar nu-ţi mai trece prin cap. la chioşcul de ziare cam bate vîntul s-a dus vremea cînd ediţiile print făceau furori. acum televizorul minte poporul şi lumea strigă-n delir (tăcut dar delir) huooooooooooo! că s-a scumpit iară, mai tot. ce ne pasă nouă de aia, cum zici că o cheamă? codruţa-nu-ştiu-cum? huoooooooooooooo.

Pentru interesaţi, Răzgîndeala lui Ponta AICI.

Read Full Post »

În acest moment, citesc Cartea fugilor, autor J.M.G. Le Clezio, carte apărută la Polirom. O petinentă prezentare a cărţii, puteţi citi AICI. Cîteva pagini din carte, puteţi citi AICI. Am mai citit o carte a acestui autor laureat cu Premiul Nobel în urmă cu vreo trei ani, carte despre care am scris AICI.

Revenind la Cartea Fugilor. Primele pagini oferă senzaţia unui delir verbal. Înarmat cu răbdare şi cu experienţă de cititor împătimit mergi mai departe şi descoperi un autor robust, cu o vastă operă la activ (peste 50 de volume din care în româneşte au fost traduse numai cîteva) care protestează iar, împotriva alienării la care suntem supuşi în şi de lumea contemporană. Nevoia de a ieşi din rutină, imperioasa nevoie de a sparge false ierarhii sociale şi false convenienţe, nevoia de a evada din cenuşiul cotidian ne bîntuie mai pe toţi. Neavînd curaj să ne aventurăm în necunoscut, aşezaţi confortabil în tihna căminelor noastre, citim ce peripeţii îi aşteaptă pe temerarii care se încumetă. Şi ce găsim? Indiferent unde încercăm să evadăm, constatăm cu stupoare că lumea deşi pare imensă, este de fapt atît de mică încît ne izbim peste tot, de aceleaşi metehne, constatăm că degeaba traversăm oceane şi graniţe, degeaba căutăm în alte ţări ceea ce nu ne mulţumeşte la noi acasă. Mai devreme sau mai tîrziu, descoperi că peste tot alienarea este prezentă şi n-ai unde să evadezi. Trebuia scrisă o carte pentru acest lucru? J.M.G. Le Clezio oferă un posibil răspuns:

„Romane care bombăne, romane care flecăresc precum bătrînele. Romane fără aventuri, scrise de oameni fără poveşti! Romane ca un joc de bile… Romane scrise la persoana întîi, dar la care naratorul este foarte departe, ascuns după pereţii lui de hîrtie. Romane psihologice, romane de dragoste, romane de capă şi spadă, romane realiste, romane-fluviu, romane satirice, romane poliţiste, romane-poem, romane-eseu, romane-roman! Toate făcute pentru oameni, cunoscîndu-şi defectele, flatîndu-şi laşitpţile, torcînd încetişor împreună cu ei. Niciodată romane de dincolo de moarte, niciodată romane pentru renaştere sau pentru supravieţuire!

Romane cu personaje:

– scrise de femei: „Lucie e o tînără de treizeci de ani. Etc.”

– scrise de bărbaţi: „A doua zi după încetarea războiului, pe care l-a traversat fără să-l cunoască, ce trebuie Carlos să facă? Ce viitor îl aşteaptă? Beatrice, soţia sa, în care nu-şi mai pune nici o speranţă? Etc.”

Vin o femeie de treizeci de ani şi un bărbat pe care-l cheamă Carlos şi cumpără cartea, apoi spun: „Ce bine e scris. Parcă e vorba despre mine”. Bucuroşi că n-au trebuit să se mire.

Şi-atunci, ce am eu de spus? Carlos, Hogan, Lucie, nu-i oare acelaşi lucru? Oare eu nu vorbesc despre probleme? Scriu eu oare pentru oameni sau pentru muşte?

Cartea fugilor, bine, de acord. Dar, fugind, nu mă întorc din cînd în cînd. cît să arunc o privire, ca să văd dacă nu merg prea repede, dacă ceilalţi mă urmează încă? Hm?”

Pe voi ce dor de evadare vă (mai) îmboldeşte? Sau măcar, ce mai citiţi?

Read Full Post »

« Newer Posts