Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for mai 2013

clubul psiChiar dacă nu sînt acasă şi deci nu pot să particip aşa cum se cuvine (cu linckuri şi cuvinte) la joaca noastră de sîmbătă şi la joaca de luni, mintea tot la voi îmi este şi vă adresez cîteva cuvinte din inimă: lecţia recentă cu draga noastră Cita ne-a învăţat că nimeni nu este singur pe lume şi că nu trebuie să-i uităm nici noi, pe alţii. Este mult mai bine să-i înţelegi pe oameni decît să încerci să-i schimbi. Cîtă vreme nu vom uita acest adevăr simplu, totul va deveni posibil: şi să trecem mai uşor peste mizerabilele vremuri pe care le trăim, şi să reînvăţăm să iubim viaţa aşa cum este, şi să ne aducem aminte că pînă la memento mori, avem permanent la îndemînă, carpe diem.  Nu în ultimul rînd, trebuie să învăţăm – dacă putem – să trecem cu înţelepciune peste toate felurile de îngrădiri sociale care există, fie că ne place să recunoaştem acest lucru, au, ba. Să fiţi iubiţi, dragilor din clubul psi. tibi.

Read Full Post »

Tiberiuorasanu's Blog

“Originari din Ural, fraţii Vladimir şi Oleg Preşniakov ( n. în 1969 şi 1974 ) şi-au făcut studiile de filosofie la Universitatea Maxim Gorki din Ekaterinburg, oraş în care au creat împreună un studio de teatru experimental. Autori dramatici, romancieri, regizori de teatru, fraţii Preşniakov au devenit cunoscuţi pe plan mondial în 2003, cînd piesa lor Terorism a avut premiera la Teatrul Royal Court din Londra. Piesele lor au fost montate la New York, Washington, Londra, Viena, Lisabona, Sydney, Sao Paolo, Torino, Berlin, Hamburg, etcetera ! ( subl. mea TO ). Vladimir şi Oleg Preşniakov sunt la ora actuală cei mai jucaţi dramaturgi ruşi din lume, după A.P.Cehov. Ucide arbitrul este primul lor roman.” – scrie pe pagina de gardă a volumului, apărut în 2009 la editura ART.

Cartea, scrisă la persoana întîi, are un subiect pe cît de simplu, pe atît de bine exploatat : patru prieteni, trei băieţi…

Vezi articolul original 599 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Redactat de @Cetatean

La  data de 29 mai 2013, USL a reusit, in Camera Deputatilor, sa revolutioneze stiinta Dreptului si sa stabileasca faptul ca “majoritatea” este cuantificabila la nivelul poporului suveran mentionat de Constititie in articolul 2, alineatul (1) cu ajutorul unui prag de valabilitate a referendumului de doar 30%.

Se deschide o noua era in dreptul constitutional romanesc, aceea in care 50%+1 nu mai reprezinta majoritatea. In locul acestei “desuete” majoritati matematice, a aparut “majoritatea” marca USL: 30%. La nevoie, va aparea si majoritatea 25%, 15% si, de ce nu, 1%, daca asa stabileste Parlamentul Infractorilor.

Fata de cele intimplate in Parlamentul Infractorilor pe data de 29 mai 2013, Comunitatea Politeia reactioneaza ca si pana acum, prezentand un punct de vedere oficial sub forma procedurii Amicus Curiae care este adresata tututor cetatenilor cu drept de vot din Romania, cu rugamintea de a fi descarcata, imprimata, semnata si faxata sau trimisa postal la Curtea Constitutionala (aveti aici adresa de contact ) in vederea intaririi unei eventuale contestatii scrise/depuse de deputatii PDL-PPDD.

Surse politice spun ca deputatii PDL au strans semnaturile deja, insa putem paria sau ca nu au formulat inca o sesizare oficiala, sau ca o vor formula in maniera cunoscuta: fara suficienta forta juridica.

Pentru a nu lasa suveranitatea reala a poporului sa fie batjocorita de infractorii din USL, Comunitatea Politeia avanseaza propriile argumente juridice si declara ca este de acord ca acestea sa fie preluate de orice cetatean al Romaniei si trimise in nume propriu pe adresa Curtii Constitutionale.

Avem datoria sa ne aparam suveranitatea de incercarea Parlamentului de a o confisca si de a ne face cadou o Constitutie “revizuita” cu voturile stranse in numar record doar in judetul lui Dragnea!

“Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor!” (Tudor Vladimirescu)

*****

DOMNULUI AUGUSTIN ZEGREAN,
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Stimate Domnule Preşedinte,

In temeiul art.14, art. 18 alin (1) si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, înaintăm onoratei Curți prezentul punct de vedere formulat sub forma procedurii

AMICUS CURIAE

referitor la legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind oganizarea şi desfăşurarea referendumului.

Suplimentar față de cele menționate în sesizarea oficială înaintată de un grup de deputați în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie și ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, avansăm un punct de vedere care se referă la prevederile menționate în sesizarea oficială și care nu pot fi disociat de acestea.

Considerăm că legea criticată în sesizare este neconstituțională, întrucât articolul nr.1, punctul nr. 1 al legii, adoptat în forma: „La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins: „(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”,

încalcă prevederile următoarelor articole din Constituția României:

– art. 1 alin. (3) si alin.(5),
– art. 2 alin. (1) și alin. (2)
– art. 81 alin. (1) si (2)
– art. 147 alin. (4)

In fapt: legea referendumului a suferit numeroase modificări in ultimii ani, cele mai multe dintre acestea fiind adoptate în vederea sau în cadrul procedurii de suspendare a Preşedintelui României (atât în anul 2007, cât și în anul 2012).
Aceste modificări au vizat articolul 10 din legea privind oganizarea şi desfăşurarea referendumului, încercându-se stabilirea unor condiţii derogatorii de la majoritatea absolută instituită de articolul 5, alineatul (2), care prevede că “Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.

De data aceasta, prin legea adoptată de Camera Deputaţilor la data de 29 mai 2013 in calitate de camera decizională, se urmăreşte modificarea condiţiei generale de valabilitate a oricărui tip de referendum (fără a face vreo distincţie intre referendumul de revizuire a Constituţiei, cel de demitere a Preşedintelui României sau cel iniţiat de Preşedintele României). […]

Intregul text inaintat Curtii Constitutionale a Romaniei – Amicus Curiae – Politeia

 

Read Full Post »

Dacă teologii din Constantinopole n-au reuşit să stabilească sexul îngerilor în timp ce Bazileul  Constantinos cădea răpus pe baricadele ultimei redute ridicate împotriva cuceririi otomane a Bizanţului în anul de graţie 1453 (au trecut 610  560 ani de atunci şi pînă acum, ani împliniţi AZI, 29 mai 2013), se pare că nici ideologii aşa zisei mişcări de dreapta din Ro nu reuşesc să stabilească care dintre pretinşii lideri ai luptei împotriva uselemizării României, ar trebui să fie post  port stindardul acestui deziderat.

Mirări? Haida de! Nici-una, din partea mea. Încerc pe scurt, o explicaţie (mai ales pentru uz propriu).

După cea de a doua încercare de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu (nici-o legătură cu Bazileul Constantinos), suspendare şi demitere datorată masiv votului celor care s-au prezentat la urne (neluînd în considerare fraudele de tip Dragnea), suspendare şi demitere dejucată de societatea civilă (fără majuscule, prin BOICOT) cu largul sprijin al reprezentanţilor democraţiilor adevărate (SUA, UE, UK), societatea românească (inclusiv sau mai ales – politică) a intrat într-un impas. În bîjbîială.

Primii care s-au trezit din bîjbîială, au fost useliştii. Cu obstinaţie, au continuat războiul de gherilă cu toate armele din dotare: continuarea ocuparii spaţiului media cu manipularea anteniştilor lui felix, mobilizarea dogarilor, mituirea unor aşa zişi revoluţionari decembrişti, etc. Şi au izbîndit! Au ajuns la putere.

Ce fac odată ajunşi la butoane useliştii, se vede limpede: nimic. Pur şi simplu, nimic. Nimic altceva decît să-şi consolideze poziţa sfidînd absolut orice: şi promisiunile către electoratul care a crezut în ei, şi angajamentele luate în faţa partenerilor noştri din UE şi din NATO.

Ce face în acest timp opoziţia? Tot nimic. Mai exact, ori coabitează, ori negociază, ori pur şi simplu, tace! Adică, bîjbîie.

PNL-ul condus de Crin Antonescu se răfuie cu dizidenţii proprii (în vederea coabitării cu PSD), la fel cum face şi PDL-ul lui Blaga (sperînd acelaşi lucru). Partidul lui Dan Diaconescu este în plină degringoladă (infestat fiind din toate părţile de traseişti), UDMR stă la pîndă ca întotdeauna, (au fost excluşi de la guvernare abia după 16 ani de coabitare cu oricine le-a dat un os de ros), iar partiduleţul lui felix luptă pentru a-l scoate din ghearele justiţiei pe domnul Dan Voiculescu. Despre facţiunea generalului Oprea, nu mai spun nimic. Spune destule, domnul Nicolicea.

Ce sau cine mai rămîn(e) în opoziţie? Două oaze de speranţă: FC şi eventual, MP. Numai că amîndouă aceste mişcări de opoziţie, încă bîjbîie, şi mai trist decît atît, se lasă pradă unor orgolii de neînţeles.

Evident, electoratul de dreapta nu are altceva de făcut în aceste condiţii, decît să bîjbîie. Şi dacă nu mă înşel prea tare, chiar şi electoratul de stînga este pe cale de a bîjbîi. A-ferim!

Despre revizuirea Constituţiei, citiţi ce ni se pregăteşte AICI.

Read Full Post »

 Printre multe alte cărţi pe care le voi cumpăra mîine şi poimîine de la Bookfest se va număra şi această carte despre care domnul Pătrăşconiu afirmă: „”Pe Ion Iliescu l-am văzut, în cel mult cinci rânduri, de la distanţă relativ mare. Cu Emil Constantinescu am vorbit de trei ori – o dată am făcut şi un interviu – după ce nu a mai fost preşedinte. Cu Traian Băsescu am vorbit o singură dată (în calitate de reporter la un cotidian timişorean) – preţ de două-trei minute – înainte să ajungă preşedinte al României, apoi l-am văzut de la distanţă în câteva rânduri, cu precădere la dezbateri publice.
Am votat cel puţin o dată cu fiecare dintre cei trei preşedinţi post-decembrie 1989 – cu Emil Constantinescu în 1996, cu Ion Iliescu în turul al doilea din 2000, cu Traian Băsescu şi în 2004, şi în 2009. Cu nici unul dintre ei nu voi mai vota, în nici o condiţie, niciodată. Convingerea mea este că, dintre toţi preşedinţii României de până acum, deși inegal, uneori brutal, alteori din datorie şi nu din înclinaţie, Traian Băsescu a făcut cel mai mult pentru democraţia de tip liberal.
Aştept însă un alt tip de preşedinte…”

Aşa şi este. După cei patru preşedinţi …escu, poate că ar fi necesar şi un alt fel de preşedinte. De ce nu, MR Ungureanu?

Pe blogul domnului Tismăneanu, avem o mostră din carte:

Cristian Pătrăşconiu: Cu ce personaje din literatură seamănă preşedinţii României de după 1989?

Vladimir Tismăneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Băsescu cu Henric V.

Continuaţi lectura, AICI. Restul, în carte 🙂

Read Full Post »

28 mai 2013

Bună dimi 🙂

Cei interesaţi de mersul treburilor ţării pot citi o revistă a presei, AICI

Citiţi revista presei internaţionale AICI

Ni se pregăteşte de zor o nouă Constituţie. Un editorial la temă puteţi citi AICI

Vă reamintesc că mîine începe Bookfest 2013 – Bucureşti.

Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc între 29 mai și 2 iunie, la ROMEXPO, pavilioanele C1-C5. Programul de vizitare este: miercuri, 29 mai, și joi, 30 mai, între orele 10.00 și 20.00, vineri și sâmbătă, între 10.00 și 22.00, iar duminică, de la 10.00 la 20.00. Intrarea publicului este liberă!

Alte amănunte Aici

Vă urez o zi plăcută!

Read Full Post »

Fiecare dintre noi este legat de locul natal, fie acest loc un sat pitoresc înfrăţit cu natura sau un oraş mai mult sau mai puţin dinamic. Ne lăudăm cu locul de baştină fiecare cum şi cu ce poate. La noi… şi povestim cu ochii pierduţi în zare, ceea ce ne plăcea (sau poate nu) din acele locuri. M-am născut în mahalaua bucureştană Rahova, la doi paşi de alt cartier faimos, Ferentari. Locuiam într-o casă tip vagon, construită într-o curte lungă şi destul de îngustă, cu o alee de beton la mijloc şi un strat de flori pe partea stîngă a curţii. Un vişin şi un cais completau peisajul, iar curtea vecinului plină cu pomi fructiferi îmi dădea senzaţia că trăiesc într-un paradis. Şi ca să nu ne luăm nasul la purtare şi să credem că suntem chiar orăşeni, 🙂  strada nu era prevăzută cu apă curentă sau canalizare. Să trecem peste…

Jocurile copilăriei mele nu se mai regăsesc în preocupările copiiilor de azi: cercul, de-a ascunselea, leapşa, ţurca, lapte gros, capra; poate doar, şotron am mai văzut pe ici pe colo, desenat ori pe aleile dintre blocuri, ori trasat cu cretă prin parcuri. Şi tot cu cretă desenam pe garduri tot felul de lucruşoare, pisici sau şoricei, case, flori, uneori caricaturi văzute prin revistele de benzi desenate. Copii nepricepuţi cum eram, habar n-aveam noi că desenele noastre aveau un nume şi o istorie, graffiti.

În zilele noastre, graffiti au împînzit pereţii caselor, ferestrele tramvaielor, aleile parcurilor, cam peste tot acolo unde se poate desena sau mîzgăli ceva. De la banala cretă s-a ajuns la unelte moderne, sprayuri cu vopsea, pensule, markere, cărbune, creioane colorate şi cîte şi mai cîte. Marea majoritate a acestor graffiti, sunt făcute fără acordul nimănui deci, sunt pur şi simplu, ilicite. Multe dintre aceste graffiti nu fac decît să vandalizeze spaţiul unde sunt desfăşurate, unele au mesaje obscure sau chiar obscene.

De prin 1920 acest tip de creativitate umană a fost bineînţeles prins în forme organizate de manifestare, iar rădăcinile sale merg pînă în Roma antică sau oraşul mayaş Tikal din Guatemala. Prin graffiti se pot reda imagini de o varietate uluitoare, de la peisaje la personaje mitice sau imaginare, de la declaraţii de dragoste la mesaje cu caracter propagandistic sau mobilizator.

Primul Festival organizat în Romania s-a desfăşurat în anul 2011 la Timişoara, iar anul acesta se va desfăşura tot acolo, în prima parte a lunii septembrie. O mulţime de artişti mai cunoscuţi sau anonimi îşi vor da întîlnire acolo pentru a se manifesta prin acest fel de activitate, asupra căreia controversele se menţin: artă vs kitch.

Nu pot încheia această scurtă expunere despre desenele străzii fără să amintesc de unul dintre marii graficieni români, Dan Perjovschi*, artist binecunoscut peste hotare şi practic necunoscut la el acasă, pe deasupra fiind copios şicanat atunci cînd doreşte să-şi expună arta publicului român, deşi acest artist este invitat în permanenţă în mai toate capitalele lumii pentru a decora cu arta sa, spaţiile anume destinate maeştrilor graffiti.

Voi aţi desenat pe garduri în copilărie? Ce părere aveţi despre graffiti?

*Dan Perjovschi (n. 1961 SibiuRomânia) este un desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance român. Lucrările sale de artă reprezintă o combinație între desenedesene animate, artă brută și graffiti și se află temporar pe pereții muzeelor sau altor spații contemporane din lume. Perjovschi abordează teme sociale de actualitate în operele sale și a avut un rol important în cultura românească, fiind ilustrator și autor de articole pentru Revista 22 dinBucurești.[1] A avut expoziții în Statele Unite ale Americii , PortugaliaSpaniaGermaniaUngariaSuediaElvețiaMarea BritanieGermaniaMexicBrazilia,Corea de SudChina etc. În prezent, locuiește și lucrează în București și Sibiu. (Wikipedia)

– – –

clubul psipsi

scorpio

SexulSlab

carmen pricop

Vero

anacondele

Alma Nahe

Some Words . lili3d . Gabriela

Read Full Post »

Bătaie de joc

Zilele acestea s-a desfăşurat ” Festivalului „Floare Albastră” organizat de Primăria Mihai Eminescu şi Memorialul Ipoteşti.” O iniţiativă lăudabilă ajunsă la cea de a VI-ediţie, s-a transformat într-o şuşanea oribilă. Dcă vreţi să vedeţi cum, intraţi AICI. Eu vă sfătuiesc să vă menajaţi nervii şi să citiţi o foarte frumoasă poezie a marelui poet.

Dorinta

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ti desprind din crestet valul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or să-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or să cada rinduri-rinduri.

. . .

Read Full Post »

Reiau subiectul acesta, nu ştiu pentru a cîta oară. Nu mai caut prin arhive, sper că sînt consecvent în ce gîndesc şi afirm. Nu voi face nici măcar o minimă clasificare a tipurilor de blog pe care le-am întîlnit şi frecventat pînă acum (nişă, integralist, politic, literar, etc), că despre ierarhizare, nici măcar nu poate fi vorba. Cel mai bun exemplu este chiar Zelist şi nu insist pentru că ştiţi (aproape) cu toţii despre ce este vorba.

Deci. Orice blog are cititori. Mai mulţi sau mai puţini, nu contează, acum. Cititorii – indiferent dacă-s constanţi sau numai ocazionali – sunt de două feluri mari şi foarte clare: comentatori activi sau tăcuţi.

Fac parte din ambele categorii de cititori şi ştiu sigur că şi alţi bloggeri procedează la fel, din diverse motive  cum ar fi de exemplu, timp, interes faţă de subiect, acord sau dezacord faţă de modul de abordare, orientarea socială sau politică a proprietarului blogului, şamd.

S-a întîmplat în istoria de peste trei ani de zile a blogului, să încheg uneori cîte-o micuţă comunitate. Cum s-a închegat, aşa s-a spulberat. Nu ştiu motivele şi nici nu m-am preocupat prea mult de acest lucru. Nu spun că acest lucru nu m-a afectat. M-a afectat însă, am învăţat cu timpul să trec peste orgoliu şi să merg mai departe deşi, nu ştiu de cîte ori am fost tentat să spun punct blogărelii. N-am pus punct şi cred că bine am făcut.

Ştiu precis că printre multele fleacuri pe care le-am etalat cu nonşalanţă pe acest blog, am scris şi despre  lucruri minunate cum ar fi în special cărţile pe care le-am citit sau scurtele excursii pe care le-am făcut. De asemenea, am etalat fotografii din care unele sunt chiar grozave, sau am versificat uneori cu rime şchioape gînduri fugare, dar ştiu că unele versuri sunt chiar reuşite.

Se întîmplă uneori, ca unele dintre articolele mele să fie cufundate într-o tăcere care sincer să fiu, nu-mi pică tocmai bine dar, nici nu mă mai descurajează. Desigur că am şi eu momente de îndoială, uneori mi se pare că ceea ce fac eu aici este pueril, la limita şcolărescului dar, sincer, sînt destul de mîndru cînd constat că unele dintre lucrurile spuse de mine aici, pe acest blog, sunt noutăţi absolute pentru o parte dintre cei care-mi frecventează blogul, iar acest lucru mă motivează să merg mai departe.

Ce am avut de spus despre mine am spus la rubrica respectivă, iar cei care au intrat cu mine în dialog, au aflat mult mai multe decît intenţionasem eu  vreodată, să spun. După cum aţi constatat singuri, blogul meu este deschis, nu practic moderarea preventivă şi am spus de ce: pe acest blog intră să citească oricine vrea, rămîne  la comentarii numai cine vreau eu. N-am decît vreo trei inşi băgaţi la spam în aproape 40 de luni de zile aşa că, loc mai am acolo 🙂

Concluzionez pe scurt: blogul merge mai departe, cu sau  fără comentarii. În afară de Clubul psi şi uneori la MFC, nu mai particip la alte blogginguri interactive. N-am orar fix de publicare deşi intenţionasem aşa ceva la un moment dat, şi n-am nici o direcţie anume stabilită. Blogul rămîne aşa cum este acum deşi, altceva intenţionasem atît la început, cît şi pe parcurs. Deci, dacă vă place ghiveciul preparat pe acest blog, serviţi-vă fără reţinere şi dacă aveţi ceva de comentat, vă rog să nu ezitaţi chiar dacă, nu este obligatoriu să mă lăsaţi şi pe mine să aflu ce gîndiţi despre operele mele 🙂 Pentru cunoscători, ţuc şi hug!

Read Full Post »

Cita

Am primit un pumn în plex citind ACEST articol.

Cita are dreptate. Ce pot să spun?

Acest articol este grăitor. Prea grăitor.

Mă simt vinovat că deşi am trecut uneori pe acolo, nu am lăsat nici-o vorbă.

Nu mai ştiu ce-a fost în capul meu, tăcînd: respect pentru tăcerea autoimpusă a Citei, sau egoismul celui care doreşte răspuns la comentariile lăsate pe alte bloguri; poate,  orice, altceva. Chiar nu ştiu.

Cert este că am greşit, tăcînd.

Şi nici acum nu am curajul de a spune, ceva.

Ce pot spune? Lumina-ţi-mă!

Read Full Post »

Older Posts »