Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 28 mai 2013

Dacă teologii din Constantinopole n-au reuşit să stabilească sexul îngerilor în timp ce Bazileul  Constantinos cădea răpus pe baricadele ultimei redute ridicate împotriva cuceririi otomane a Bizanţului în anul de graţie 1453 (au trecut 610  560 ani de atunci şi pînă acum, ani împliniţi AZI, 29 mai 2013), se pare că nici ideologii aşa zisei mişcări de dreapta din Ro nu reuşesc să stabilească care dintre pretinşii lideri ai luptei împotriva uselemizării României, ar trebui să fie post  port stindardul acestui deziderat.

Mirări? Haida de! Nici-una, din partea mea. Încerc pe scurt, o explicaţie (mai ales pentru uz propriu).

După cea de a doua încercare de suspendare şi demitere a preşedintelui Băsescu (nici-o legătură cu Bazileul Constantinos), suspendare şi demitere datorată masiv votului celor care s-au prezentat la urne (neluînd în considerare fraudele de tip Dragnea), suspendare şi demitere dejucată de societatea civilă (fără majuscule, prin BOICOT) cu largul sprijin al reprezentanţilor democraţiilor adevărate (SUA, UE, UK), societatea românească (inclusiv sau mai ales – politică) a intrat într-un impas. În bîjbîială.

Primii care s-au trezit din bîjbîială, au fost useliştii. Cu obstinaţie, au continuat războiul de gherilă cu toate armele din dotare: continuarea ocuparii spaţiului media cu manipularea anteniştilor lui felix, mobilizarea dogarilor, mituirea unor aşa zişi revoluţionari decembrişti, etc. Şi au izbîndit! Au ajuns la putere.

Ce fac odată ajunşi la butoane useliştii, se vede limpede: nimic. Pur şi simplu, nimic. Nimic altceva decît să-şi consolideze poziţa sfidînd absolut orice: şi promisiunile către electoratul care a crezut în ei, şi angajamentele luate în faţa partenerilor noştri din UE şi din NATO.

Ce face în acest timp opoziţia? Tot nimic. Mai exact, ori coabitează, ori negociază, ori pur şi simplu, tace! Adică, bîjbîie.

PNL-ul condus de Crin Antonescu se răfuie cu dizidenţii proprii (în vederea coabitării cu PSD), la fel cum face şi PDL-ul lui Blaga (sperînd acelaşi lucru). Partidul lui Dan Diaconescu este în plină degringoladă (infestat fiind din toate părţile de traseişti), UDMR stă la pîndă ca întotdeauna, (au fost excluşi de la guvernare abia după 16 ani de coabitare cu oricine le-a dat un os de ros), iar partiduleţul lui felix luptă pentru a-l scoate din ghearele justiţiei pe domnul Dan Voiculescu. Despre facţiunea generalului Oprea, nu mai spun nimic. Spune destule, domnul Nicolicea.

Ce sau cine mai rămîn(e) în opoziţie? Două oaze de speranţă: FC şi eventual, MP. Numai că amîndouă aceste mişcări de opoziţie, încă bîjbîie, şi mai trist decît atît, se lasă pradă unor orgolii de neînţeles.

Evident, electoratul de dreapta nu are altceva de făcut în aceste condiţii, decît să bîjbîie. Şi dacă nu mă înşel prea tare, chiar şi electoratul de stînga este pe cale de a bîjbîi. A-ferim!

Despre revizuirea Constituţiei, citiţi ce ni se pregăteşte AICI.

Reclame

Read Full Post »

 Printre multe alte cărţi pe care le voi cumpăra mîine şi poimîine de la Bookfest se va număra şi această carte despre care domnul Pătrăşconiu afirmă: „”Pe Ion Iliescu l-am văzut, în cel mult cinci rânduri, de la distanţă relativ mare. Cu Emil Constantinescu am vorbit de trei ori – o dată am făcut şi un interviu – după ce nu a mai fost preşedinte. Cu Traian Băsescu am vorbit o singură dată (în calitate de reporter la un cotidian timişorean) – preţ de două-trei minute – înainte să ajungă preşedinte al României, apoi l-am văzut de la distanţă în câteva rânduri, cu precădere la dezbateri publice.
Am votat cel puţin o dată cu fiecare dintre cei trei preşedinţi post-decembrie 1989 – cu Emil Constantinescu în 1996, cu Ion Iliescu în turul al doilea din 2000, cu Traian Băsescu şi în 2004, şi în 2009. Cu nici unul dintre ei nu voi mai vota, în nici o condiţie, niciodată. Convingerea mea este că, dintre toţi preşedinţii României de până acum, deși inegal, uneori brutal, alteori din datorie şi nu din înclinaţie, Traian Băsescu a făcut cel mai mult pentru democraţia de tip liberal.
Aştept însă un alt tip de preşedinte…”

Aşa şi este. După cei patru preşedinţi …escu, poate că ar fi necesar şi un alt fel de preşedinte. De ce nu, MR Ungureanu?

Pe blogul domnului Tismăneanu, avem o mostră din carte:

Cristian Pătrăşconiu: Cu ce personaje din literatură seamănă preşedinţii României de după 1989?

Vladimir Tismăneanu: Iliescu cu Macbeth, Constantinescu cu Hamlet, Băsescu cu Henric V.

Continuaţi lectura, AICI. Restul, în carte 🙂

Read Full Post »

28 mai 2013

Bună dimi 🙂

Cei interesaţi de mersul treburilor ţării pot citi o revistă a presei, AICI

Citiţi revista presei internaţionale AICI

Ni se pregăteşte de zor o nouă Constituţie. Un editorial la temă puteţi citi AICI

Vă reamintesc că mîine începe Bookfest 2013 – Bucureşti.

Salonul Internațional de Carte Bookfest va avea loc între 29 mai și 2 iunie, la ROMEXPO, pavilioanele C1-C5. Programul de vizitare este: miercuri, 29 mai, și joi, 30 mai, între orele 10.00 și 20.00, vineri și sâmbătă, între 10.00 și 22.00, iar duminică, de la 10.00 la 20.00. Intrarea publicului este liberă!

Alte amănunte Aici

Vă urez o zi plăcută!

Read Full Post »