N-am mai străbătut drumurile patriei noastre dragi, pe şosele, de multişor. Recent, am acceptat această aventură (pînă la Bistriţa Năsăud şi retur) dintr-un motiv foarte simplu: drumul cu trenul este un chin, iar avionul nu este de nici-un folos pentru o distanţă atît de scurtă; nici ca preţ şi nici ca timp.
Nu voi vorbi despre drumurile patriei noastre, pentru că n-are nici-un rost; ştie toată lumea cum (şi de ce) prezentul se adaptează prin noii i-responsabili de starea drumurilor, la dolcele far niente care tronează pe meleagurile noastre, de generaţii întregi. Altceva vreau eu, să spun.
Am revăzut cu bucurie Valea Oltului pe care am parcurs-o cu o stare emoţională deosebită, acompaniaţi fiind de un splendid concert al lui Pavarotti revărsat din boxele audio. Am făcut o scurtă oprire la Mănăstirea Cozia unde umbra lui Mircea, dăinuie de veacuri întregi. Linişte, pace, oază de reculegere prea puţin frecventată de turişti. De ce? Nu ştiu… Poate pentru că splendida staţiune balneo climaterică din apropiere, Călimăneşti, este într-o stare de vizibilă de degradare? Nu ştiu… Altceva vreau eu, să spun.
Am făcut o şi mai scurtă oprire la Mediaş, preţ de un pahar de socată. Şi am descoperit un veritabil, RAI!
Nu departe de şoseaua care străbate oraşul, pe o stradă în pantă, am oprit în faţa unei curţi. Un gard de lemn proaspăt vopsit, împodobit cu iasomie, ascundea privirilor prea curioase o curte străjuită de viţă de vie care adăposteşte o casă bătrînească încăpătoare cu parfum de vremuri apuse. Buldozerele distrugătoare antedecembriste n-au ajuns pînă aici, din fericire pentru cei doi locuitori ai acestui rai pămîntesc: un vulcan de femeie cu părul coliliu şi un bărbat încă falnic în pofida vremii care a trecut şi peste el.
Cu o scînteie şugubeaţă în priviri, femeia ne-a spus cum şi-au împărţit îngrijirea acestui veritabil Eden: EA se ocupă de casă, iar EL de grădina în care straturile de flori alternează bineînţeles, cu răzoarele de legume. Cîţiva pomi fructiferi întregesc în mod fericit acest colţ de rai pămîntesc, înflorit în mijlocul unui oraş dinamic.
Urgent, copilul din mine a plonjat nostalgic în mod virtual, în amintirea vremurilor în care tot citadin fiind, aveam parte de un astfel de rai, chiar dacă în miniatură; preţ de cîteva secunde, locuitorul de la bloc care am devenit, s-a simţit inferior acestor oameni cumsecade… Ştiu cu siguranţă că n-aş mai fi capabil să muncesc zi lumină, pentru a întreţine un astfel de rai…
Eh, dar cine spune că în rai este doar fericire? Nu este… Copiii lor, au plecat din ţară şi nu dau semne că vor mai reveni aici, niciodată. Aveţi ceva de spus? Unde este raiul?
[…] Au scris psi, tibi, Mariana […]
raiul meu este … în mica mea grădină secretă din balcon, în ochii omului drag, în sufletul meu.
Raiul sunt eu! 🙂 Apoi, dincolo de înfumurare e el. Pe urmă soarele, luna, cerul, pămâtul, stelele, extra….tereştrii. 😆
Nu cred că există un Rai comun. Poate doar aparent…însă fiecare ne-am alocat câte-o bucăţică şi ne-o fluturăm pe sub ochii ceilalţi, uneori cu jind, alteori cu precauţie etc.
Paradisul pierdut… e refrenul ştiut. Poate-l cântăm din nou… sau poate nu e chiar atât de rău! 🙂
Raiul? Acolo și atunci când se adună toți ai mei împreună. Nu contează locul.
[…] psi©, Scorpio, tibi, Mariana, carmen […]
În urmă cu două săptămâni, am străbătut cu autocarul drumul- Pitești-Prislop, întoarcere pe Valea Oltului.
A plouat, a râs și soarele, locurile sunt verzi și plăcute,
Raiul este în suflet..
Fac naveta de 13 ani în acelaşi orăşel, străbat acelaşi drum, văd anotimpurile prin geamul maşinii desfăşurându-şi decorul aproape la fel şi nu mă satur de privit păsări, stânjenei, maci, lanuri de grâu, porumb, rapiţă, nori, zăpezi, copaci arămii… Raiul e în bucuria de a trăi.
Ce bine e cand iti apare asa, pe nepusa masa RAI-ul… Eu am raiul meu undeva bine prezent in amintiri, un rai asemanator cu cel descris de tine, o gradina scapata de escavatoarele centrului civic, un prun batran, niste straturi.
Raiul este acolo unde gãseşti împãcarea cu tine însuţi. Cu alte cuvinte îl porţi cu tine. Sau nu. Şi continui sã cauţi şi sã suferi pânã la sfârşit.
[…] mai brodat ţesături fine din aceste cuvinte gazda, Scorpio, Mariana, lili3d, alma nahe, roxana, tibi, carmen pricop, Sonia, […]
Tibi, raiul este in sufletul fiecaruia…sau iadul(dupa caz).
Cer scuze tuturor că nu răspund punctual la comentariile voastre, comentarii pentru care vă mulţumesc.
O întîmplare complet neprogramată mi-a dat peste cap atît viaţa din real, cît şi participarea mea, în spaţiul virtual.
Voi reveni 🙂
M-am gandit sa-ti spun unde este raiul dar apoi mi-am zis sa te las sa-l afli! 🙂
[…] de mine au mai scris si ei asa: Rai, Generatii, Cu rabdarea treci marea, Nevoia de joc, Ploi albe. Placeri vinovate. Sau nu? Gogosi […]
Raiul ti-e in suflet, in minte, in actiuni, fara sa stii il porti mereu cu tine.
Se spune că raiul e în fiecare dintre noi. Dar trebuie să-l căutăm…
Da, raiul, oriunde ar fi el, este „intunecat” tot de om. Cred ca una dintre cele mai mari pierderi ale poporului roman este provocata de exodul care dureaza de peste 20 de ani.
Sper ca sunteti ok!
Imi fac graiji! 😦
Seara bună, tuturor! 🙂
Mulţumesc pentru comentarii şi pentru interes.
Din păcate, (încă) o scurtă perioadă de timp, nu pot fi pe blog(uri).
Pliiiz nu vă mai faceţi griji pentru mine. Sînt bine, mercic 🙂
ok! Daca esti bine… ne rugam doar sa revii …
Ne lipsesti, stii?
Raiul e in noi, nu? Si in ceea ce ne inconjoara. Suntem spirite desprinse din miracolul naturii.
Frumos povestit, Tibi!