Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 octombrie 2013

Întreb

În urmă cu nu prea multă vreme, am afirmat ceva: a început să moară lumea noastră. Prin sintagma „lumea noastră” mă refeream evident, la cei care au acum, patru, cinci sau au deja şase decenii de viaţă, dacă nu cumva ceva mai mult. A murit o lume în care ierarhiile erau destul de binişor statuate, o lume în care nu era o ruşine dacă nu erai titrat sau licenţiat, o lume în care nişte principii de viaţă erau încă, respectate măcar, formal. O lume în care deşi stăpînită de un regim comunist barbar, reuşeam să ne păstrăm cumpătul deşi, de prea multe ori eram duplicitari: una gîndeam, alta spuneam. O lume în care a făcut carieră un banc în care BULĂ, eroul nostru naţional din acele vremuri, a spus într-o şedinţă de partid: tovarăşi, am o părere dar, nu-s de acord cu ea.

Ce avem acum? O lume  – aproape – complet diferită. Mai bună? Probabil. De fapt, cred că am ratat intrarea într-o lume mai bună începînd cu orbirea electoratului din Duminica Orbului din 1990. Trist este că orbirea noastră de atunci, a fost menţinută, hrănită de reţelele de manipulatori eficienţi şi  amplificată pînă la cote inimaginabile.

Nu mai avem ierarhii, adevăratele valori sunt puse la index, hoţia a devenit LEGE făcută de legiuitori aleşi! de popor! Suntem prin graţia alegerilor democratice, conduşi de o bandă de tîlhari la drumul mare.

Mulţi dintre români au ales în aceste condiţii, calea pribegiei. Mă întreb numai ce speră tinerii rămaşi în ţară. Ce lume îşi imaginează aceşti oameni tineri?

Sper să mă înşel dar, încep să cred că pentru aceşti tineri, Brîncuşi, Eminescu, Eliade, Ionesco, Noica, Blaga, Caragiale, Enescu, Cioran, Culianu şi chiar Creangă, NU mai înseamnă decît nume care pot fi găsite pe goagăl pentru o minimă satisfacere a unei curiozităţi efemere…

Mă înşel?

Read Full Post »