Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2014

„Nu chiteam noi că aşa va fi; ne-am înşelat cu toţii pentru că ne legănam şi pare-se că încă ne mai legănăm pe iluzia unor idealuri.”

Habar n-am dacă citatul de mai sus, este redat cu acurateţe. Ştiu în schimb că l-am citat din memorie pe un tătic al unui coleg de liceu, coleg care a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai adolescenţei mele.

Prietenul meu de atunci, Andrei, mă luase sub oblăduirea sa; de ce? Habar n-am!

Poate pentru că simţise că mă simţeam stingher în colectivitatea de copii ai părinţilor din eşaloanele doi şi trei ale partidului aflat la putere în anii 1960 (către 1970)?

Chiar nu ştiu şi nici nu mai contează. Aş avea multe de spus dar, cui îi mai pasă? Oricum, eu reprezentam EXACT segmentul de tînăr venit în acea şcoală, dinspre proletariat.

Altceva vreau eu acum, să spun. Şi anume, că istoria se cam repetă dacă şi numai dacă, nu învăţăm nimic din greşelile trecutului. Se repetă? Nu chiar: se perpetuează, ceea ce este chiar mai rău.

Aşa-i că nu aşa chiteam noi  c-o să fie, cum este azi, privind retrospectiv la decembrie 1989?

Au trecut cum au trecut din 1989 şi pînă acum, douăzeci şi patru de ani. Cam tot atît cît a „domnit” Ceauşescu peste România. Cu ce ne-am ales?

Spuneţi voi, dacă aveţi ceva de spus: aşa chiteaţi voi atunci, că va fi?

Ps. Nici despre Andrei, nu mai ştiu nimic.

Read Full Post »

Vorba poetului: nu-mi este casa acoperită cu şiţă? Îmi e.

De ce-aş fi trist?

Plonjez în memorie şi extrag fără plăcere un episod petrecut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. De fapt, două episoade.

Eram la începutul anului 1992 într-un oraş apropiat de graniţa cu Ungaria, unde aveam ceva treburi; nu le spun afaceri pentru că pe atunci, nimeni nu ştia să facă afaceri; toată lumea care avea acces cît de cît la „ponturi” cumpăra şi vindea diverse „chestii” cu un profit oarecare. Piaţa era permisivă, iar cumpărătorii erau ahtiaţi de ceva nou adică aproape orice (papuci, blugi, haine de piele, bijuterii, cafea, etc) după seceta de mărfuri de dinainte de anul 1990. Nici măcar invazia mărfurilor turceşti şi mai tîrziu, chinezeşti, nu era în stare să satisfacă apetenţa doritorilor de alte mărfuri în afara celor oferite de comerţul socialist. Să trecem, peste.

Prietenul meu cel mai bun din acea zonă, mi l-a prezentat pe Ghiţă ca pe un om de încredere. Voinic, cu o privire limpede, smead, purtător al unei mustăcioare subtil conturate peste buza superioară a gurii sale cărnoase, fălcos, posesor al unui vocabular minimal. Soţ devotat şi tată a doi copii frumoşi, fată şi băiat.

Sîntem într-un autoturism şi mergem către Ungaria. El conduce. Tac eu, tace şi el. Sparg tăcerea şi întreb: – Ce părere ai despre Iliescu? – GUNOI, replică Ghiţă, scurt. – Ce crezi despre Ceauşescu? – Mare bandit. – Roman? – Gunoi. – Tokeş? Nu primesc răspuns. Tac. Ajungem la graniţă. – O să vezi că gunoaiele astea de români, ne vor ţine pe loc. Tac. Trecem de graniţă, mergem unde trebuia să ajungem şi revenim în romanica. Întreb: – De ce ai spus că românii sunt gunoaie? Primesc o privire severă şi după o tăcere lungă capăt un răspuns năucitor: – tu eşti român dar nu cred că eşti gunoi; eu sînt român şi sînt un gunoi.

Tac. Nu după multă vreme, mă întîlnesc şi cu alţi prieteni ai prietenuilui meu. Maghiari. Unul dintre ei, îmi spune: – la sfîrşitul anului, ne vom privi prin cătarea puştii. Replic fără ezitare: – nici vorbă de aşa ceva. Nu primesc răspuns.

A doua zi, mă reîntîlnesc cu Ghiţă. – Ai înţeles? – Nu; ce să înţeleg? – Pînă acum, eşti singurul român pe care-l văd că spune că nu vom avea război cu ungurii E plină zona de GUNOAIE. – Nu cred că înţeleg ce spui. – Vei vedea peste vreo douăzeci de ani: românii au vocaţia trădării.

De ce-aş fi trist? Pentru că Ghiţă a avut dreptate? E plină ţara de GUNOAIE!

Şi ne-am obişnuit… De ce-aş fi trist?

Ps. Nicidecum n-am înţeles de ce Ghiţă, se considera a fi, gunoi.

Read Full Post »

Fapt divers

Intru în parcarea magazinului yyy  (că doar n-o să-i fac reclamă) şi găsesc imediat un loc liber unde să-mi pot abandona beamveul; bată-te norocul Ghiţă, (prietenul meu de la Oradea la care voi reveni), că de la tine am învăţat să-i spun aşa, credinciosului  deşi cam vechiului meu  automobil, BMW.

Am de făcut ceva cumpărături strict necesare: bere şi chipsuri, he he. Şi desigur, ţigări. Am avut încă o zi grea şi probabil că diseară mă voi relaxa privind la nesuferitul televizor diverse prostii care-mi vor ocupa şi acest sfîrşit de zi, dacă nu mă voi hotărî cumva în sfîrşit să fac o chestie care-mi dă tîrcoale de mai multă vreme: să intru pe internet, să iau legătura cu nişte prostituate şi să le întreb: ce poftiţi voi fetelor şi mai ales, cum aţi ajuns voi aici, în lumea prostituţiei? Ce vă mînă pe voi să rămîneţi în această lume infectă?

N-am ce şi nici de ce să le cer ca prestaţie; mă interesează numai, motivele lor.

Nu ştiu de ce mi se pare că o discuţie cu aceste nefericite m-ar putea lămuri; poate pentru că fac o legătură între prostituate şi politicieni? Hm. Nu ştiu. Oricum, dacă mă gîndesc mai bine, fetele acestea promit numai ceea ce ştiu că pot să ofere. În fine.

Soţia mea este plecată într-o delegaţie dar ca de obicei, mi-a lăsat frigiderul plin cu tot felul de bunătăţi; geaba: dacă ea nu e, nimic nu e.

Fata noastră este pe punctul de a divorţa şi nu vrea să ne spună cum a ajuns la această ruptură de Gabriel, iar fiul nostru tocmai mă anunţase că Dana, prietena sa, a rupt relaţia. Rahat. Viaţă cusută cu aţă.

Împing căruciorul de cumpărături printre rafturile bine luminate, rafturi pline cu mărfuri de calitate îndoielnică. Am de ales? Am: să iau un avion şi să merg la schopping în oricare altă ţară  din UE, probabil în  afară de Bulgaria. N-am timp de aşa ceva. Şi nici destui bani dar, asta-i altă discuţie.

Evident că nici azi nu găsesc berea mea preferată. Nu-i nimic. Iau ce mi se pare a fi asemănător şi plec. Nu mă obosesc să mai duc căruciorul pînă la locul unde mi-aş putea recupera fisa de 50 de bani. Îmi iau berea din cărucior şi-i fac semn unui ins mărunţel, cu o barbă neglijentă să ia căruciorul şi să recupereze amărîta aia de fisă; mă simţeam generos. OMUL acela vine, mă priveşte drept în ochi şi-mi spune:

– Eu nu sînt cerşetor; eu vînd cărţi. Şi în treacăt fie spus, la Parndorf, în Austria, căcăţelul acesta de fisă  introdusă în căruciorul de cumpărături, valorează 50 de eurocenţi.

Încep să mă simt stînjenit. Drept este că l-am văzut uneori pe acest OM  stînd pe bordura aleii care merge către magazin cu nasul în cîte-o carte jerpelită, aidoma altor cărţi expuse acolo pe betonul neprimitor. Dar nu-mi pot imagina că a fost şi el în Austria, la Parndorf.

Îmi adun curajul şi încerc să fac un  mini sondaj de opinie: – Ce crezi despre politicieni? – Nişte curve mincinoase. – Cum aşa? – Curvele adevărate iau bani pentru ceea ce oferă şi FAC; politicienii iau bani pentru ceea ce nu vor face niciodată mai nimic din  ceea ce au promis.

Schimb discuţia şi întreb: – Ce carte-mi recomanzi? – Nici-una. Ai citit Lup Larsen?  – Ăăăăă, cred că da, în urmă cu mai multă vreme; Jack London? – Vezi că ştii? Acolo este expusă întreaga teorie a vieţii: viaţa este o LUPTĂ!

Descumpănit, îmi aduc aminte de nenea Tomiţă (altă paranteză) care-mi spusese cam acelaşi lucru în urmă cu mai multă vreme; nimic nu este nou sub soare? Pare-se că nu prea…

– Bine. Uite cum facem: las căruciorul aici şi tu vei stabili cine ia fisa de 50 de bani; apropo, cum te numeşti? Eu sînt Daniel. – Nu-mi pasă cine eşti şi cum te numeşti; eu sînt un ins oarecare despre care n-o să-ţi mai aminteşti nimic. La ce bun să-ţi spun ce nume am? – Faci cum vrei. Încerc să-ţi spun că mi-ar plăcea să mai vorbim.

Şi am plecat. Beamveul m-a dus pînă acasă, am vorbit la telefon cu EA şi cu EI, am scormonit în frigider şi m-am îndestulat; apoi, după ce-am pilit vreo două beri, m-am întrebat: de ce n-am văzut niciodată ce carte citea mărunţelul acela cu barbă neglijentă care părea cerşetor deşi nu era? Proastă întrebare; de fapt, ar fi trebuit să mă întreb: de ce mărunţelul acela bărbos gîndea despre politicieni la fel ca mine şi ca voi. NU?

Şi m-am hotărît să-l botez pe mărunţelul bărbos, CFN = Cărturarul Fără Nume.

Read Full Post »

Cam asta e:

– dictatura lui Dej a fost sprijinită de tancurile sovietice pînă cînd sovieticii au fost convinşi că şi dacă se retrag din România, învăţăturile lui Stalin vor dăinui; au dăinuit.

– dictatura lui Ceauşescu a fost percepută ca fiind un rău relativ acceptabil, atîta vreme cît românii nu mai depind de Moscova în mod explicit; fals.

– democraţia iliesciană de după 1990 a prins rădăcini şi nu pare a mai putea fi eradicată

De ce? Simplu: popor amorf. Adică.

Dacă nici la zece ani de apartenenţă NATO şi şapte ani de apartenenţă UE nu ne-am trezit, degeaba imnul nostru se numeşte cum se numeşte.

Mioriticim şi asta ne ocupă tot timpul.

Şi invariabil, uităm de Eminescu.

„Alei mică, alei dragă,
Cine vrea să ne-nțeleagă
Vază frunza cea pribeagă,
Ce-i ca viața noastră-ntreagă.”

Cam asta e: cine vrea să ne-nţeleagă vază frunza cea pribeagă: Caragiale, Enescu, Cioran, Eliade, Culianu, Ionesco, Brâncuşi; şi cu voia dumneavoastră, cei care acum, sunt departe de ţară; nu mai mult de vreooo trei milioane de suflete care ard şi se mistuie pe meleaguri străine pentru că în romanica, n-au loc de impostorii care s-au cocoţat la putere, votaţi de popor.

Cam asta e. Pînă cînd?

Read Full Post »

La zi

Oricîte certuri de eventual(i) îndrăgostiţi mai vedem/vedeţi în usl, un lucru este limpede: nici Crin şi nici Ponta nu vor fi noii prezidenţiabili.

Pe scurt:

– PNL caută cu disperare o formulă cît de cît onorabilă de a ieşi din îmbrăţişarea toxică în care s-a complăcut cu PSD, iar PSD caută  tot cu disperare o formulă prin care să iasă din îmbrăţişarea sufocantă în care s-a complăcut cu un duşman ideologic deşi, muuulte lucruri îi adună şi îi animă, de muuultă vreme.

Tot pe scurt: Crin este neglijabil de multă vreme pentru cancelariile occidentale, iar Ponta tocmai a reuşit să iasă din cărţi, definitiv.

Cine neglijează aceste lucruri în zilele acestea, este sinucigaş dpdv politic.

Şi mai pe scurt: PNL n-are alt prezidenţiabil şi cel puţin momentan, joacă în continuare cartea Crin, fie şi numai pentru că susţinătorii săi vor fi debarcaţi imediat ce Crin nu va mai juca rolul pe care îl joacă, acum; pe de altă parte, cei care au mizat pe domnul Ponta în PSD, încep să aibă nelinişti: au trecut deja zece ani de cînd nu ei au preşedintele, şi tot zece ani sunt de cînd participă la guvernare pe sponci: fie sprijinind PDL, fie sprijinind PNL, fie ca acum, promiţînd o mare parte din puterea absolută, către un prezidenţiabil nejucător.

– Pe de altă parte, PDL se complace în ipostaza de pîndar: aşteaptă cu răbdarea gonaciului să vadă ce va face vînătorul deşi, habar nu are nici cine este vînătorul, nici ce ar trebui el, pdl, să vîneze. Predoiu este un iepuraş şi nimic altceva.

– UDMR are propria sa agendă şi ca de obicei, se va vinde oricui îi va da măcar încă o bucată de autonomie etnică; va vota tot ca de obicei, pentru accederea la guvernare.

– Ce mai rămîne? Nu discut despre minorităţi pentru că se ştie cum votează reprezentanţii dumnealor: cu puterea, indiferent care ar fi (mă întreb ce rost are ca minorităţile să fie automat reprezentate în Parlament dar, asta-i o altă discuţie).

– Rămîne speranţa. În cine? Personal, mizez pe MRU.

Rămîne întrebarea: cine va fi noul prezidenţiabil din partea USL? Dacă aşa cum am spus, nici Ponta şi nici Crin, problema rămîne deschisă. Şi nu cred că alegerile pentru Parlamentul European vor da răspunsul la această întrebare.

Păreri?

Read Full Post »

Campionii

– Ilie Năstase  se lasă  filmat în propria sa casă, alături de o cîntecăreaţă oarecare, nobilă doamnă despre care nimeni nu ştie nimic.

– Marea doamnă a gimnasticii, Nadia Comăneci, după ce-a fost serios admonestată pentru reclama la o toxică margarină, se lasă în continuare folosită la o reclamă tembelă pentru o canapea.

– Marele Ţiriac, organizează în continuare, măcelul de la BALC.

Din campioni respectabili, aţi devenit campioni ai nesimţiririi şi ai lăcomiei dusă pînă la absurd.

Scurt pe doi:  SICTIR!

Read Full Post »

Punct de vedere

Să enumerăm pe scurt:

– A fost reîncarcerat un fost prim ministru?

– Au mai fost trimişi în judecată cîţiva parlamentari?

– Au mai fost arestaţi cîţiva infractori care se credeau intangibili?

Da. Ei, ŞI? Am rezolvat corupţia? Nici pe departe!

Problema este mult mai gravă şi nu dăm semne că vrem să  o rezolvăm. Nu atîta vreme cît suntem complici cu TOŢII, da, cu TOŢII! la  corupţia care începe cu pervertirea sufletelor copiilor încă din grădiniţă; corupţie care se amplifică în şcoala elementară; corupţie care ia avînt în treapta premergătoare liceului; corupţie care perverteşte licceenii care fură bacalaureatul; corupţie care îi amăgeşte pe copii, că este la îndemîna unei şpăgi oarecare să-şi poată trece în palmares absolvirea unui institut superior de educaţie, facultatea; corupţie care le permite acestor copii pervertiţi să acceadă inclusiv la titlul de doctor în habar n-au, ce!

Problema este la noi, nu la copiii noştri: cum îi educăm, aşa sunt: calpi. Şi aşa îi vor educa şi ei, pe fiii lor: calpi şi corupţi.

Habar n-avem ce rău le facem copiilor noştri în acest mod şi habar n-avem că mergînd pe această linie de non-educaţie, nepoţii copiilor noştri vor fi nişte NETOŢI.

Asta vrem?

Probabil că, NU!

Dar.

Nu ne legănăm prea tare pe iluzia că dacă fiecare dintre noi, îi pune proptele propriei progenituri, contribuie la bunăstarea vieţii sale?

Dacă ar fi cazuri izolate, aşa ar fi.

Problema este că generalizarea acestei practici a devenit cotraproductivă pe plan GENERAL şi acest lucru a început să se vadă din ce în ce mai limpede: impostura şi incompetenţa au atins cote inimaginabile şi aceste lucruri ne afectează atît pe noi, cei care predăm ştafeta, cît mai ales pe EI, tinerii care vor prelua (şi preiau) ştafeta vieţii.

Tot pe scurt: îmi imaginez o lume în care nepoţii noştri, nu vor mai trăi umilinţa ca parlamentarii aleşi de ei, să mai fie nişte infractori.

Aşa cum am spus, problema este la NOI: ce vrem să facem cu nepoţii noştri? Cum ne educăm copiii gîndindu-ne la strănepoţi?

Ce punct de vedere aveţi?

Read Full Post »

Grea problemă. De ce se ceartă intelectualii? Vanitate? Orgolii? Diferenţă crasă de opinii? Greu de spus atît din punctul de vedere al lor, al celor care populează această relativ exclusivistă lume, dar la fel de greu de spus şi din punctul de vedere al admiratorilor lor, indiferent care ni-s intelectualii pe care-i admirăm şi aproape indiferent ce spun sau gîndesc, EI!

Ia să vedem (din punctul meu strict de vedere) pe foarte scurt: domnul Liiceanu a publicat o carte excelentă, Cearta cu filosofia, carte în care domnul Liiceanu a expus un punct de vedere onest : nu credea că poate să închege un sistem filosofic complet. Publicase deja, cartea Despre limită. Carte încă actuală din orice punct de vedere tratat acolo.

Domnul Cristian Bădiliţă, a publicat o carte excelentă: Platonopolis, sau împăcarea cu filosofia. A fost această carte un răspuns la cartea domnului Liiceanu? Habar n-am, şi nu insist.

Îmi vine acum să aduc în discuţie, o carte a domnului Pleşu, respectiv, Despre îngeri. Nu cred că mă înşel afirmînd că această carte, a fost prima lucrare despre angelologie publicată în limba română… Aşa cum se obişnuieşte în lumea academică, această carte i-a fost prezentată şi domnului Bădiliţă, care a decretat scurt: lucrare de licean.

A fost bai? NU! Să vedem, de ce.

Prin anul 2004 a început să vadă lumina tiparului o excelntă lucrare, SEPTUAGINTA. Lucrare sponsorizată masiv de NEC, Fundaţia Anonimul şi de Editura Polirom.

Lucrare excelent coordonată de domnul Cristian Bădiliţă, doctor în Patrologie la Sorbona (unul dintre cei maxim trei sute de patrologi care contează, în toată lumea).

Lucrare care a avut sincope în desfăşurea şi tipărirea sa, pentru că a început cearta intelectualilor…  De ce? Habar n-am.

Înţelesesem că după VT, urma să fie desluşit în stil academic şi NT, tot în coordonarea domnului Bădiliţă; parcă începuse să fie desfăşurat şi acest proiect; a cotinuat? Nu ştiu… Cearta intelectualilor pare să fie mai importantă în romanica noastră, decît orice proiect cultural important pentrtu noi toţi, nu?

Acum.

Nu ştiu dacă greşesc afirmînd că unul dintre cele mai importante proiecte culturale a fost traducerea în limba română, a uneia dintre cele trei mari cărţi de filosofie: Fiinţă şi timp. Nu mă mai refer aici la celelealte două, Kant şi Hegel). Fac o scurtă paranteză şi vă anunţ că lucrarea lui Schopenhauer (lumea ca voinţă şi reprezentare), este acum disponibilă, la Humanitas.

Deci. Revin la cearta intelectualilor.

Mi-aş dori ca vanităţile lor să devină un soi de zbor în bataia săgeţii, vorba (şi cartea) domnului Patapievici. Mi-aş dori ca EI, să vadă ca domnul Eliade că SACRUL reprezentat de CULTURĂ este prezent în detaliile controverselor, lor. Mi-aş dori ca ei TOŢI să priceapă  o dată şi o dată că, aşa cum a spus Noica, omul trăieşte în cultură la fel cum trăiesc păsările în aer şi peştii în apă.

Vă şi mă întreb: de ce se ceartă intelectualii autentici?

Read Full Post »

Habar n-am cui (ca persoană, pepele sau pisică) sau cărui lucru anume (ca atitudine) i-am pus capăt pînă acum; probabil că nimănui, încă.

Dar.

Acum, la început de an, voi reîncepe să fiu ca şi cum pînă acum, nu s-a întîmplat nimic, rău.

Mizez pe optimism şi mai ales, mizez pe chestia aceea, din ce în ce mai puţin prezentă în vieţile noastre: bunul simţ elementar.

Încep acest an cu încrederea că dacă trecem peste egoisme şi mai ales, dacă trecem peste vanităţi exacerbate, avem şansa de a ne reîntîlni în libertatea compusă de gîndurile noastre nobile.

Cer prea mult?

Ştiu că nu cer prea mult şi în acelaşi timp ştiu că şi voi , dragilor, doriţi acelaşi lucru: apropiere sufletească şi înţelegere ÎNTRU normalitatea diversităţii noastre.

Hai să punem punct neînţelegilor vechi şi să o luăm de la capăt începînd de ACUM!

Vreţi?

Read Full Post »