Vorba poetului: nu-mi este casa acoperită cu şiţă? Îmi e.
De ce-aş fi trist?
Plonjez în memorie şi extrag fără plăcere un episod petrecut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. De fapt, două episoade.
Eram la începutul anului 1992 într-un oraş apropiat de graniţa cu Ungaria, unde aveam ceva treburi; nu le spun afaceri pentru că pe atunci, nimeni nu ştia să facă afaceri; toată lumea care avea acces cît de cît la „ponturi” cumpăra şi vindea diverse „chestii” cu un profit oarecare. Piaţa era permisivă, iar cumpărătorii erau ahtiaţi de ceva nou adică aproape orice (papuci, blugi, haine de piele, bijuterii, cafea, etc) după seceta de mărfuri de dinainte de anul 1990. Nici măcar invazia mărfurilor turceşti şi mai tîrziu, chinezeşti, nu era în stare să satisfacă apetenţa doritorilor de alte mărfuri în afara celor oferite de comerţul socialist. Să trecem, peste.
Prietenul meu cel mai bun din acea zonă, mi l-a prezentat pe Ghiţă ca pe un om de încredere. Voinic, cu o privire limpede, smead, purtător al unei mustăcioare subtil conturate peste buza superioară a gurii sale cărnoase, fălcos, posesor al unui vocabular minimal. Soţ devotat şi tată a doi copii frumoşi, fată şi băiat.
Sîntem într-un autoturism şi mergem către Ungaria. El conduce. Tac eu, tace şi el. Sparg tăcerea şi întreb: – Ce părere ai despre Iliescu? – GUNOI, replică Ghiţă, scurt. – Ce crezi despre Ceauşescu? – Mare bandit. – Roman? – Gunoi. – Tokeş? Nu primesc răspuns. Tac. Ajungem la graniţă. – O să vezi că gunoaiele astea de români, ne vor ţine pe loc. Tac. Trecem de graniţă, mergem unde trebuia să ajungem şi revenim în romanica. Întreb: – De ce ai spus că românii sunt gunoaie? Primesc o privire severă şi după o tăcere lungă capăt un răspuns năucitor: – tu eşti român dar nu cred că eşti gunoi; eu sînt român şi sînt un gunoi.
Tac. Nu după multă vreme, mă întîlnesc şi cu alţi prieteni ai prietenuilui meu. Maghiari. Unul dintre ei, îmi spune: – la sfîrşitul anului, ne vom privi prin cătarea puştii. Replic fără ezitare: – nici vorbă de aşa ceva. Nu primesc răspuns.
A doua zi, mă reîntîlnesc cu Ghiţă. – Ai înţeles? – Nu; ce să înţeleg? – Pînă acum, eşti singurul român pe care-l văd că spune că nu vom avea război cu ungurii E plină zona de GUNOAIE. – Nu cred că înţeleg ce spui. – Vei vedea peste vreo douăzeci de ani: românii au vocaţia trădării.
De ce-aş fi trist? Pentru că Ghiţă a avut dreptate? E plină ţara de GUNOAIE!
Şi ne-am obişnuit… De ce-aş fi trist?
Ps. Nicidecum n-am înţeles de ce Ghiţă, se considera a fi, gunoi.
Cand ma gandesc cat de sigura eram ca vom reusi… chiar imi vine sa-mi dau palme. Ei bine, eu sunt trista! 😦
Nu chiteam că aşa va fi; ne-am înşelat cu toţii pentru că ne legănam şi ne mai legănăm, pe iluzia unor idealuri. Pragmaticii cîştigă invariabil; idealiştii nu pot face altceva decît să ţină făclia speranţei aprinsă, nu?
ps. probabil că voi dezvolta acest subiect; probabil.
Foarte bine „spusa”. Si eu sunt trist. Pacat de anii pierduti, pe care nimeni nu mai poate sa ii restituie.
Păcat sau nu, viaţa merge înainte; invariabil, după regulile impuse de de noii veniţi. Conservatorismul a fost şi este, o iluzie. Şi da, nimeni nu poate să restituie ( ca viaţă) nimănui, NIMIC!
Buna duminica, domnule Orasanu!
Nu am inteles ce l-a determinat pe Ghita a se considera un gunoi! E incomplet personajul, dar nu si mesajul sau.
Despre gunoaie si tradare! Hm, acestea se pare ca sunt fermentul schimbarii!
Tradarea ca forma moderna de a insela asteparile imbraca straie noi : reevaluare, concurenta sau chiar competivitate.
In numele unor presupuse comandamente etice se fac trocuri cu însăşi materia primă a existenţei publice.Sub chipurile reorganizarii, vanzatorii de speranta , in realitate lipitori bugetare si carieristi sumetiti pe defaimare înșeala în mod voit și perfid încrederea .
In perioada feudala hiclenia (inalta tradare ) era pedepsită cu moartea prin spânzurare .
Avand forma corpului mereu schimbătoarre amibele se reconfigureaza patogen functie de interesul clasei din care fac parte. Desigur pentru supravietuire! 😦
Eternii Farfuridi nu au nicio dilema morală !
IN EST se anunta furtuna!
Servus, dragă Brindusa 🙂
Să le luam pe rînd
– n-am intenţionat să-l descriu pe Ghiţă; am pus accentul numai pe o „spusă” de el. În treacăt fie spus, Ghiţă se autotaxa în mod sever, pentru că intrase în lumea interlopă
– trădarea poate îmbrăca orice formă; cel trădat o resimte şi nu cred că trebuie să detaliez, nu?
– nu pot asocia trădarea nici măcar cu noile comandamente de comportament ale unor indivizi care fac parte dintr-o societate; e limpede că trăim o bulversare a valorilor care se se bazau pe o minimală scară de valori ETICE! În momentul în care la scară îngrijorător de mare, s-a impus sintagma nenorocită: ce e domnule pînă la urmă bunul simţ, vorbim limbi diferite, aidoma neînţelegerii din Turnul Babel, cred…
– cît priveşte modul în care „hiclenia” era pedepsită în alte vremi, nu cred că mai este posibilă întoarcerea la aşa ceva deşi.. parcă n-ar fi tocmai rău, nu? 🙂
– despre Farfuridi n-am nimic a spune
– în EST, furtuna se va tempera; vei vedea 😦
Oare unde (sau „cine”) e Ghiţă acum….
Război ar trebui să înghită cel ce incită la război, cel ce nu poate supravieţui fără război pentru a-şi împlini scopurile.
Dar războiul aceluia va trebui să fie în interiorul său, să devină un organism ce se mănîncă pe sine însuşi şi nimeni, dar nimeni să nu-i dea o mînă de ajutor pe care oricum nu o merită.
Cine ridică sabia, de propria sabie să piară! Am zis!
Nu mai ştiu nimic despre Ghiţă, de mai bine de zece ani.
„Cine ridică sabia, de propria sabie să piară! Am zis!”
Serios? Eu ştiu altceva: istoria este făcută de învingătorii care au ridicat sabia şi au lovit acolo unde se credeau vulnerabili; prea rar cei care au ridicat sabia, de sabie au pierit, nu?
Tocmai de aceea ar fi cazul să apară o anomalie în continuumul spaţiu-timp care să întrerupă cercul vicios al istoriei ce se repetă cu neruşinare la nesfîrşit. Acea „anomalie” am invocat-o ca unică scăpare a omenirii. Altfel damnaţi sîntem cu toţii.
Hai să nu dramatizăm 🙂
Zilele astea, însuşi Stephen Hawking a afirmat că Găurile Negre din Univers, ar trebui reevaluate ca fiind găuri maxim, GRI!
Istoria este altceva; o afacere strict umană, făurită de OMULEŢI şi interpretată arbitrar.
Şi nu, nu suntem damnaţi decît în măsura în care ne considerăm a fi mai răi pe ansamblu decît suntem, nu?
Dar nu fac altceva decît să privesc în urmă (cu un pic de mînie, recunosc). Odată, demult, s-au „scăpat” adevăruri. Acum, aceste adevăruri se vor luate înapoi, fiindcă unii s-au deşteptat şi au început să înţeleagă. Desigur, „găurile negre de fapt sînt absolut imaculat de albe”, se va spune peste vreo X ani. La fel ca şi creierele ascultătorilor, desigur. Eu nu pun botu’.
Istoria este făurită de omuleţi, evident. Cei de sus nu-şi murdăresc niciodată propriile mîini, atîta vreme cît sînt amărîţii cumpărabili pe-o juma’ de drojdie. Nefericiţii ăia construiesc istoria şi n-au habar, căci a doua zi dispar alunecînd de pe vreun acoperiş, înjunghiaţi de vreun „colocatar” al cutiei de carton, înfipţi cu 200km/h în vreun copac sau prăbuşiţi cu avionul în munţii îngheţaţi.
Sîntem damnaţi nu din răutatea noastră, ci a altora. Dar în mod sigur din prostia noastră. Aşa cum a fost întotdeauna.
Scuze dar, pentru azi mi-am epuizat capacitatea de înţelegere şi de pricepere; îs obosit şi mă duc la nani, sperînd că voi visa frumos: cam cum ar fi ca începînd de mîime, proştii care votează masiv plagiatori, hoţi şi puturoşi să se trezească. Ştiu că cer prea mult visului şi ştiu că şi mîine, mă voi trezi în aceeaşi ţară abjectă în care oamenii mor cu zile, pentru că dobitocii care-s acum la butoane, revarsă valuri de ceaţă peste crimele lor şi ale părinţilor lor. Noapte bună, prietene!
Somn uşor şi fie ca visul să-ţi devină realitate! 😉