“Cînd întorc privirea spre trecut, am impresia că mă aflu în faţa unui imens timp pierdut” – spunea Jose Saramango în 1989, într-un text unde încerca să definească raporturile ficţiunii sale cu istoria”.
Noi ce putem spune dacă încercăm să definim raportul dintre speranţele noastre din decembrie 1989 şi mizeria în care ne-a tîrît clica politică aflată la putere în toţi aceşti 24 ani?
Reclame
Nimic. Nu putem spune nimic. Unii au votat ca proștii iar ceilalți, tot ca proștii au așteptat să le rezolve Dumnezeu nemulțumirile. Suntem un neam de la**gii. Lași, mincinoși, hoți, plângăcioși, așteptând să ne rezolve alții problemele. Sărim de fund în sus când ceva nu concordă cu principiile noastre, dăm din gură pe la colțuri, scriem pe net păreri și opinii, dar în stradă nimeni.
Mă întreb când vom înțelege că în România doar presiunea străzii poate schimba ceva. Asta dacă nu ne transformăm într-o nație de alcoolici. Cu mintea tulbure de aburii alcoolului tuturor ni se pare viața mai ușoară.
Da. Ai dreptate. Problema este: atîta vreme cît aparatul admistrativ va fi egal ca număr de persoane cu fraierii care lucrează în economia reală, nu va fi nici-o rezolvare. Cred că ştii de ce: NU asistaţii sunt problema ci, lanţul slăbiciunilor promovat de aparatul administrativ captiv puterii, indiferent ce culoare are puterea la un moment dat, sau altul.
Dezamagire totala! Dar… nu mor caii cand vor cainii!
E primavara! Sa fim optimisti!
Eu nu mai sînt optimist. Încerc să-mi închipui o Românie de dinainte de anul 1990, o Românie în care ar fi fost posibilă informarea din surse alternative: de exemplu, internet. N-am nevoie să procesez prea mult. Concluzia este una singură: Ceauşescu ar fi domnit pînă la capătul natural al zilelor sale. Şi în loc de gloanţe, ar fi avut parte de funeralii naţionale. Bravos naţiune, te iubesc!
rasul plansului!
fără legătură cu fotbalul (părerea mea e pe blogul personal)
dar,
fără să am ”mintea tulbure de aburii alcoolului”, mă întreb de ce la îndemnul de a ieși în stradă (ceea ce era blamabil în urmă cu vreo 3-4 ani…), nu se aude nici un răspuns al celor -cîți mai sxunt- din anii ’90 ?i
se aude gargara -SCUZE!- pseudoziariștilor/pretinși jurnaliști cu o cultură generală și civică … îndoielncă, ca să nu scriu șubredă (excepții? Da! C Tolontan, R Naum, care oricînd le pot fi dascăli și nu doar colegi de breaslă unora precum Turcescu sau Tăpălagă)
precizez, ptr a înlătura orice echivoc, că mă consider om de stînga, dar că nu mă regăsesc pe ”actualul echișer politic”
––––
Domnule Orășanu aș vrea să revin altfel, pe blogul Dvoastră, ca în urmă cu un an, doar că nu V-am , spus că între timp,
în seara zilei de 31 mai 2013, în timp ce voianm să împrovizez o duzineală, am avut un accident f urît, dar am scăpat ușor….;
V-am citit mereu blogul, dar nu am mai scris
(superstiție? –poate, deși nu îmi este ”propice” asemenea ….stare)
Vă doresc o primăvară frumoasă, de care să Vă bucurați cu adevărat și cu mai mult optimism
🙂
Nici în urmă cu trei sau patru ani nu ieşea LUMEA în stradă; mi mie se păreau a fi cîteva zeci de oameni „mobilizaţi” pentru interesele obscure ale unor politicieni care au crezut că dacă ajung la putere vor inhiba justiţia. S-au înşelat. Am şi eu un clasament al jurnaliştilor dar cum nu este definitiv niciodată, nu-l divulg 🙂
– – –
Cît despre articolul Free Gică nu cred că are mare legătură cu fotbalul în sine; cred că este un articol de mare bun simţ care devoalează mitocănia unui misogin, ins pe care pînă anul trecut (cu accidentul de pe Ştefan cel Mare) l-am crezut om; ei bine, m-am înşelat: şi ML este un nemernic.
– – –
Cît despre clubul psi, nu mai am nici-o legătură, tot de anul trecut.
ps. Optimism? Cu imbecilii care în loc să se preocupe de criza din Ukraina, se bat pe fotolii şi îşi asigură imunităţi (azi Chiţoiu) pe bandă rulantă?
Ps. Plus că nici primăvara nu ne prea răsfaţă cu soare, nu? 🙂