Parcă ăsta era sloganul partidului FC. Chiar mi-au plăcut concizia şi ţinta acestui slogan. Drept urmare, la europarlamentare am votat Lista lui MRU. Cer scuze că n-am reţinut nici-un alt nume de pe acea listă pe care am parcurs-o atent, listă compusă numai din oameni ireproşabili dpdv moral şi valoroşi ca pregătire profesională, dar acest lucru este oricum, secundar.
Ulterior, cînd s-a scindat PDL şi a apărut PMP, n-am avut nicio tresărire. Pur şi simplu nu mi-a păsat. Nici cînd PDL şi PNL au anunţat unireo/absorbţio/fuziuneo sau ce-o mai fi, iar nu m-a interesat subiectul. Am contat în continuare pe FC conştient de faptul că anul acesta este posibil să n-aibă succes la prezidenţiale, convins fiind în schimb că acest partid se va pregăti cu tenacitate şi temeinicie pentru viitoarele alegeri.
De ceva vreme se auzea insistent un zvon: că FC se va lăsa absorbit/topit/etc în PDL. Circumspect, am aşteptat o poziţie oficială. Ei bine, această poziţie a venit: cu seninătate, domnul MRU a anunţat că acceptă funcţia de prim cărător al mapei domnului Blaga.
Ei bine, tot cu seninătate anunţ şi eu: nu doar că nu mai vreau să ştiu de pmp,pdl,pnl,fc şi alte găşti de profitori ai naivităţii bietului electorat, dar şi că nu voi participa la alegerile prezidenţiale din acest an chiar de-ar fi să iasă preşedinte Scaraoţki în persoană.
S-a terminat cu sloganul domnului Carp: acum, lupta cu socialiştii poate să înceapă, s-a terminat şi cu alegerea răului cel mai mic, despre care nu se mai ştie prea bine care e.
Nu mai vreau să ştiu chiar nimic de aceşti swingeri politici care s-au luat peste tot şi în toate poziţiile toţi pe toate şi toate pe toţi.
Chiar aştept o mişcare venită de jos, care chiar să-i schimbe cu forţa pe toţi aceşti mincinoşi avizi de putere şi de averi nemuncite!
Si eu n-aș mai vota… mă gândesc că dacă ar face toți ca mine…
Despre MRU, se întoarce bietul Theophyl in mormânt…
L-a iubit Dumnezeu ca să-l scutească şi de umilinţa/dezamăgirea asta.
Cît despre MRU, adio şi n-am cuvinte: ducă-se!
Tibi, eu m-am zbuciumat ca pestele pe uscat pina cind mi-am dat seama ca poate, de centru-dreapta, sau dreapta, ar fi numai Monica Macovei si TB. S-ar putea sa mai fie citiva politicieni, dar fara putere.
Mi-am exprimat indoielile de la bun inceput. Acum vreau sa vad pina unde va merge fiecare. Adincimea pare sa fie fara sfirsit!
Ideea ca unui popor, pt a se schimba, I-ar trebui 40 de ani de „calatorie prin desert”, sau de calatorie a constiintei lui colective, s-ar putea sa fie un mare adevar.
Insa, cred, ca tot va trebui sa votam cu raul cel mai mic.
Odille, urăsc trădarea.
Dar urăsc şi mai tare, să fiu numărat ca o vită: pdl aduce atît, pnl aduce atît, fc aduce atît.
Ceilalţi socotesc de zor, la fel: atît aduce psd, atît aduce pc, atît aduce nu mai ştiu cine.
Am mai spus recent: jocurile sunt făcute.
Respectiv, după zece ani de preşedinţie Băsescu, această clasă politică admite că este rîndul psd să aibă un preşedinte.
Din motive transpartinice: prea mulţi parlamentari au intrat în puşcărie, în ultimii cîţiva ani.
Absolut toate partidele au făcut alianţe cu toate partidele.
Te întreb: care-i răul cel mai mic?
ps. românii sunt misogini şi nu o vor vota pe Monica Macovei!
Manevra este să o facă să demisioneze din parlamentul european.
Multumesc pentru o asa postare,Contine ,fidel, toate parerile si atitudinea mea. Pina la vot obligatoriu,nu ma mai”prostituez”pe sperante politice.
Mulţumesc pentru vizită şi pentru cuvintele frumoase.
Ce-i prea mult, strică. Trebuie să tranşăm definitiv: ori aşa ori aşa; băltăreala asta m-a îngreţoşat. Dacă poporul alege să meargă pe mîna lui Ponta, fie, dar măcar s-o ştim limpede. Nu mai suport veşnica combinaţiune dîmboviţicană.
Excelent, ca de obicei, domnul Pleşu
http://adevarul.ro/news/politica/cind-vinovatul-e-nevinovat-1_53ccb9ef0d133766a89cc470/index.html