Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2014

Marea cea Mare

Într-o binecuvîntare evreiască se spune: „Binecuvîntat fii Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpînul lumii, care ai făcut Marea cea Mare.” Este vorba despre Marea Mediterană.

„Cunoscută în limba engleză şi în limbile romanice drept „marea dintre pămînturi, Mediterana poartă şi a purtat multe nume: Marea Noastră pentru romani, Marea Albă (Akdeniz) pentru turci, Marea cea Mare (Yam gadol) pentru evrei, Marea de Mijloc (Mittelmeer) pentru germani şi (lucru nesigur) Marele Verde pentru egiptenii antici.”

Am avut prilejul şi bucuria de a vedea Mediterana din multe locuri, de pe multe ţărmuri, din mai multe ţări, (Franţa, Italia, Israel, Catalunia, Turcia, Grecia)  din perspectiva oferită de mai multe plaje sau coaste ale unor oraşe cum ar fi – şi enumăr rapid şi incomplet – Barcelona, Marsilia, Monaco, Veneţia, Antalya, Istambul, Tel – Aviv, Haifa, Salonic, şi ar mai fi sau vor mai fi, cine ştie?.

Am văzut aşadar, Mediterana întotdeauna marginal, dar niciodată din interiorul său – insulele din cuprinsul acestei splendide mări – către exteriorul tărmurilor sale. Am ratat acest lucru în cîteva rînduri, amintesc doar Malorca, atunci cînd sedus de prea multele oferte turistice şi presat de prea puţinul timp avut la dispoziţie, am ales alte variante în scurtul periplu din Spania (Catalunia), unde am mers mînat fiind numai de perspectiva întîlnirii cu Sagrada Familia a marelui Gaudi şi cu posibilitatea de a înţelege un geniu imposibil de înţeles: Salvador Dali.

Revin la Mediterana. Sînt cîţiva ani de zile de cînd tînjesc să merg în Malta. Chiar nu ştiu de ce. În sfîrşit, sînt pe punctul de a-mi îndeplini (şi) acest vis: opt zile în Malta. Abia aştept să ajung acolo, şi funcţie de cît de mult mi-au plăcut (sau nu) cele văzute, să le relatez pe larg, cu vorbe, clipuri şi poze. Pe curînd! 🙂

Read Full Post »

Viitorul preşedinte

Cine va fi? Nici cei mai străluciţi „păpuşari” nu pot avea certitudini. (ştiţi cine sunt păpuşarii, deci, NU insist). Dacă ar fi siguri, păpuşarii n-ar lansa în această competiţie atît de mulţi candidaţi (ca mai întotdeauna, în decursul ultimilor 25 de ani). Ar miza pe cîţiva candidaţi TOTAL previzibili şi desigur, controlabili. Tocmai pentru că păpuşarii nu-s siguri, lansează în competiţia aceasta un număr de candidaţi în număr excesiv. Poate-poate, că unul dintre ei, va căpăta sufragiul populaţiei şi va cîştiga această funcţie foarte importantă în stat, în special în beneficiul lor, al păpuşarilor, pare a fi ideea principală – nu principială – a dumnealor. O fi! Dar.

Presupun – pentru că n-am de unde să ştiu – că mare parte dintre candidaţi sînt direct sprijiniţi de păpuşari; presupun de asemenea, că alţi candidaţi sunt „iepuri” (termen folosit în atletism, nu insist, sper că ştiţi despre ce este vorba); şi mai presupun că, mai există cîţiva candidaţi care au intrat în această competiţie electorală, mînaţi fiind numai de credinţa că-s capabili să cîştige acest turnir electoral, respectiv mînaţi de intenţiiile cele mai bune: să-şi pună energia bunelor lor intenţii în folosul alegătorilor.

Nu voi face acum (şi nici altădată, sper!) radiografia candidaţilor. Plec de la prezumţia că toţi candidaţii (rămaşi în cursa electorală!) sunt bine intenţionaţi chiar dacă am unele rezerve pe care le-am spus frugal, mai sus.

Acum. Din cîte am observat în această precampanie electorală, NIMENI nu a discutat despre profilul de preşedinte de care are nevoie România, acum. Păpuşarilor le convine această stare (STARE!) de lucruri. De ce? Vă las să ghiciţi deşi ŞTIU că dacă vă interesează, ŞTIŢI!

Deci. Nu neapărat cine (ca persoană) va fi noul preşedinte mă interesează; mă interesează ce program are acest preşedinte şi mai ales, ce posibilităţi are de a-şi pune în operă, programul prin care se crede eligibil.

Adică, mă interesează un preşedinte care să-mi garanteze mie, simplu cetăţean că: drumul început cu sacrificii imense pe calea democraţiei de tip occidental va fi urmat; mă interesează ca viitorul preşedinte să-mi garanteze prin prestaţia sa că toţi cetăţenii sunt egali în drepturi şi egal respectaţi; mă interesează ca viitorul preşedinte să fie garantul drepturilor tuturor românilor de pretutindeni ( ştiţi, cred, că vorbesc despre românii bejeniţi); mă interesează un preşedinte care să; şi aici mă opresc pentru că-mi vine să vă întreb: VOI, ce aşteptaţi de la noul preşedinte?

Read Full Post »

Curînd după ce-i dădu afară din Paradis pe om şi pe femeia lui, ba îi mai şi blestemă să aibă numai necazuri unul de pe seama altuia, se zice că Dumnezeu fu cuprins de părere de rău. „m-am pripit, îşi spuse cu căinţă Atotputernicul. De fapt, ăştia doi sunt copiii mei şi ar fi trebuit să am mai multă răbdare cu ei. Sunt soi bun şi fata, şi băiatul, că doar eu i-am făcut, da’ cu anturajul rău al şarpelui, la ce puteai să te aştepţi din parte-le? Acuma, să văd cum aş putea să le fac viaţa ceva mai uşoară şi mai plăcută… Hmmm, nu prea ştiu cum…”

Şi fiind în pană de idei, Cel Veşnic se adresă îngerilor:

– Ei, voi, băieţi, ia nu mai cîntaţi atîta şi ziceţi-mi ce să fac, pentru ca omului să-i fie un pic mai bine?

Îngerii nu păreau nici ei prea dumiriţi. Totuşi, după ce îşi rîcîiră un pic a inspiraţie aureolele de raze, unii propuseră să i se dea omului una sau două perechi de picioare peste cîte avea, ca să alerge foarte sprinten acolo unde ar pofti; alţii – să i se dea încă un ochi, neapărat la spate, în ceafă, ca să vadă orice primejdie, chiar venită dinapoi; alţii – să aibă cîte şaizeci şi unu de degete la fiecare mînă, ca să fie mai îndemînatic; în gen eral, propunerile luară acest aspect. Dar Preaînaltul se opuse:

– Vor învăţa şi singuri şi fără toate astea să alerge ca vîntul, să vadă totul chiar de la mare distanţă şi în toate direcţiile, iar îndemînarea lor nu va cunoaşte limite. Ce spuneţi voi sunt neghiobii, aşa că nu ştiu de ce vă mai ţin în Cer pe casă şi masă!

– Doamne, ascultă şi propunerea mea proastă! răsună o voce dogită din fundul grădinii.

– A, Satano, tu eşti? Ai şi tu idei?! (Hotărît, ăstuia i s-a schimbat vocea şi nu mai e bun de cor printre îngeraşii mei! îşi  spuse în gînd Atotştiutorul. Am să-l trimit jos… la dracu-n praznic!)

– Dă-le, Doamne, visele frumoase…

– Păi le-am dat deja! Doar n-or fi avînd coşmaruri chiar în fiecare noapte visîndu-te pe tine!

– Nu, Doamne, nu despre visele de noapte vorbesc; alea nu servesc la mare lucru, căci se şterg odată cu dimineaţa. Ci dă-le acum oamenilor să viseze cu ochii larg deschişi vise de zi – cît mai multe! Astea nu pier decît anevoie, căci nu le pot împrăştia razele soarelui; astfel viaţa li se va părea mai frumoasă, primejdiile mai îndepărtate şi mai mici şi răul mai decolorat… şi aşa vor fi fericiţi… un timp măcar!

Atotmilostivul căzu pe gînduri cîteva momente:

– Mda, recunosc, asta e o idee ceva mai deşteaptă decît aia cu ochiul înfipt în ceafă sau mîna cu şaizeci  şi unu de degete, deşi vine de la slutul ăsta… mormăi El. Ştiu eu? Fie.

Şi se făcu aşa, iar oamenii începură să viseze frumos cu ochii deschişi, ziua în amiaza mare… şi se grăbiră să aducă osanale Domnului, binecuvînta fie Numele Lui în veci.

Doar că, în entuziasmul lor, ei uitară să vadă că pe dosul tuturor acelor vise fermecătoare, care rulează gratis pentru ei, matinei de matineu, stătea scris mărunt-mărunt (cum e scris numele ingredientelor cancerigene de pe ambalajele cu bomboane): „scenariul şi regia – Dumnezeu; după o idee a Diavolului”…

Fragment selectat dintr-o excelentă carte a domnului Andrei Cornea  Miracolul / Humanitas / 2014 carte din care puteţi citi cîteva pagini pe situl editurii, AICI

Read Full Post »

Să ne relaxăm

În definitiv, ce mare problemă ar fi dacă VVP ar ieşi – pardon, ar fi ales – preşedinte? Mai nici una: odată ce presa liberă tocmai a fost  – parţial – debăsificată prin eliminarea din peisaj a unor jurnalişti ca Moise Guran şi Robert Turcescu, nu va dura prea mult şi, alţi oameni din / de presă infectaţi de băsism (ştiţi voi ce înseamnă băsismul = stat de drept, ANI, DNA, alte fleacuri gen dar, să nu insistăm), vor fi reeducaţi sau vor fi eliminaţi şi ei. Ei şi? Debăsificarea va continua neabătut: mai întîi, debăsificarea va continua cu decapitarea tuturor instituţiilor care în MCV, sunt trecute la capitolul progrese în justiţie. Apoi, fireşte, vor fi decoraţi şefii partidelor de opoziţie constructivă (Blaga, Udrea, etc) pentru nepreţuitele lor servicii aduse pe altarul stabilităţii politice favorabile PSD şi tagmelor de bandiţi conduse de Dragnea şi de baronii locali. Îi ştiţi, nu insist. Probabil că va urmA UN ACT DE CLEMENŢĂ strict necesar pentru îndreptarea nedreptăţilor regimului Băsescu: toţi deţinuţii politici gen  Fenechiu, Voiculescu, etc, vor fi eliberaţi şi evident, vor fi recompensaţi substanţial pentru suferinţele îndurate. Nu mi-e clar dacă hoţii din fotbal merită atenţia noului preşedinte. Probabil că, DA! Apoi, ce-ar mai putea să urmeze? Nu-mi mai imaginez. Sînt sigur că echipa de consilieri ai preşedintelui va şti să născocească tot ce ar putea fi pe placul lui Ponta. Exemple avem cu duiumul. Dacă ne gîndim numai la măreaţa lansare de pe Stadionul Naţional – care a fost mai degrabă un fiasco triumfalist – ne putem aştepta la orice. Am deplină încredere în diabolicia dumnealor.  Aşa că: de ce ne-am frămînta? Cu puţină şansă, preşedintele Ponta va reuşi să scoată România de sub tirania normelor UE şi mai ales să (ceva mai greu dar…) scoată România ŞI de sub influenţa NATO. Chiar aşa! Ce treabă avem noi românii, să fim cît de cît într-o companie politică normală? Niet tavarişki, niet! Kakaia vise de europenism sau de atlantism? Putin şi / sau China nu vor prididi să umple cu valorile lor, întreaga aşteptare de pomeni pentru asistaţii sociali care-l votează pe VVP. Aşa că, relax! Vă imaginaţi ceva mai bun? Greşiţi fundamental pentru că, ASTA doreşte MĂRIA SA, boborul antenizat. Deşteaptă-te române? Nici vorbă: scoal’ române de votează şi culcă-te la loc: PSD veghează pentru tine.

Read Full Post »

Şi dacă da, şi dacă ba, un lucru e sigur: ceea ce constatase Umilică la sfîrşitul mandatului său de preşedinte, constată pe pielea sa şi un vajnic luptător pentru corectitudine, l-am numit aici fără ironie, pe Robert Turcescu: cînd serviciile vor să măture podeaua cu cineva, apoi o fac temeinic. Remember Mona Muscă? Şi ea devenise incomodă cu străşnicia cu care se lupta cu sistemul. Din alt motiv a fost executat şi Voiculescu turnătorul: devenise prea autonom şi credea că el dirijează sistemul, nu sistemul îl dirijează pe el. Tot aşa şi Vîntu şi alţi trepăduşi care se cred mari zmei paralei.

N-am de gînd să  întind pelteaua prea mult, n-am cunoştinţe în acest domeniu şi nici nu vreau să am. Un lucru mi se pare la mintea cocoşului: între jurnalişti şi servicii există legături mult mai strînse decît sînt şi unii şi alţii dispuşi să admită: munca ambelor categorii semănînd frapant atît prin mijloacele folosite cît şi ca finalitate a unor demersuri, în ambele categorii circulă tone de bani negri etc şamd.

Şi mai limpede este un lucru devenit evident odată cu smiorcăiala lui Turcescu: după 22 decembrie 1989, securitatea lui Ceauşescu, după ce l-a trimis pe lumea cealaltă, a pus mîna pe întreaga ţară şi de atunci şi pînă acum, o ţine cu mînă de fier. Cine le face jocul are parte de bani funcţii şi onoruri, cine iese din rînd păţeşte tot ce e mai rău pe lume.

Ştiu că mai sunt multe de spus dar la fel de bine ştiu că tot ce aş mai spune sunt lucruri comune, ştiute de mai toată lumea şi îndeobşte trecute sub o tăcere resemnată: ne îndreptăm cu viteză către un stat autoritar în care pafariştii i-au pus la colţ pe specialişti şi-şi menţin puterea prin teroare.

Aşa că, cam (uuups!) asta e treaba, punct!

Read Full Post »

Ar trebui să surprindă, pe cel care vine la Păltiniş, faptul că nu găseşte acolo nici un fel de paltini. De ce vor fi numit aşa locul? Şi la fel, de ce Jurnalul de la Păltiniş ? oamenii dau sens şi trup cîte unei himere, cîte unei dorinţi, sau cîte unei fabule.

Ce mi se pare cuceritor în Epistolar prilejuit de Jurnal este ceva de astă dată real, iar nu o himeră: cearta pe care a iscat-o. Ea este adevărul spiritului, aşla cum este cel al istoriei care, pînă deunăzi, n-a fost decît „istoria războaielor”, în neputinţa cronicarului de-a afla cearta mai adîncă din sînul comunităţii şi a comunităţilor între ele. Dacă n-ar fi dezacordul dintre oameni şi dacă totul ar fi acordat, ne-am trezi, o ştim bine, într-un furnicar. Dar tot cearta lui Heraclit este raţiunea intimă a naturii, cu spărtura ei în stări opuse şi sexe; ceartă este iubirea, la fel şi arta, în sînul căreia artistul ceartă materia că nu i se supune şi materia ceartă artistul că nu o eliberează – şi iarăşi ceartă, una cu ceilalţi, cu sine şi cu tot ce e gînd formulat, se dovedeşte a fi gîndirea.

În Epistolar toţi se spintecă unii pe alţii (îndurare, pentru cel care a stîrnit preafrumosul măcel, căci a căzut şi el spintecat), dar în acelaşi timp toţi supravieţuiesc, ca în mitologiile nordice. Să fie aici un model germanic la modul caragialesc? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că la Păltiniş nu există paltini şi că la umbra paltinilor nevăzuţi nu s-a întîmplat mai nimic. Ca în Epistolar?

Dar am aflat, de la Kant, că nimicul este de patru feluri: nimic negativ, nimic privativ, nimic al imaginarului şi nimic al inteligibilului. Într-o lume în care coexistă perfect cele patru feluri de nimic, îmi închipui că măcar Epistolarul acesta ar putea supravieţui, ca adevăr al nimicului inteligibil în ceartă cu el însuşi.

Constantin Noica

Păltiniş, ianuarie 1986

Read Full Post »

Zile amare

Tiberiuorasanu's Blog

Îmi vine să ies din calm şi să devin turbulent – că m-am enervat – şi să spun iar şi iar, ce-am mai spus: cînd piratul a glumit propunîndu-i lui Ponta funcţia de PM, a jucat la cacealma şi a pierdut! Tonta a respins iniţial propunerea (nu voi fi niciodată Prim Ministrul lui Băsescu)  dar, derbedeii care au înţeles cum se poate specula un moment de slăbiciune al preşedintelui, au accelerat pe băţoşenia lui MRU de a nu le acorda baronilor din teritoriu bani pentru campania electorală iminentă (plus alte stîngăcii de atitudine, nu de orientare politică) şi guvernul MRU a căzut. Să nu cumva să uităm de rolul jucat de Frunzăverde în acest episod pentru că nu e aşa, domnia sa era primvicepreşedintele partidului aflat la guvernare.

Mai departe, a fost simplu: piratul  a crezut că dacă-l învesteşte pe tonta PM pentru o scurtă perioadă de timp, boborul bizonic…

Vezi articolul original 144 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Older Posts »