Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 septembrie 2014

Malta

Pentru a vedea, în Europa, dovezi uimitoare ale unor schelete de clădiri masive din neolitic trebuie mers către vest, pînă la templele şi sanctuarele din Malta şi Gozo, mai vechi decît chiar piramidele. Templele malteze au fost ridicate de oamenii care traversaseră marea şi creaseră cu mîinile lor o cultură izolată. Eminentul arheolog britanic Colin Renfrew a arătat că „în Malta s-a petrecut ceva cu totul excepţional în urmă cu mai bine de cinci mii de ani, ceva de negăsit altundeva în lumea mediteraneană şi chiar dincolo de ea”; această societate era în plină ascensiune pe la 3500 î. Hr. Vechea teorie difuzionistă potrivit căreia templele erau întru cîtva imitaţii ale piramidelor sau ale ziguratelor din Orientul Îndepărtat este în mod clar falsă. […] În Malta s-au stabilit, pe la 5700 î. Hr. oameni veniţi din Africa sau mai degrabă din Sicilia, a căror cultură este vizibilă dacă analizăm primele morminte malteze săpate în piatră. Cei dintîi maltezi au sosit destul de bine pregătiţi: au adus cu ei grîu, orz şi linte şi au defrişat anumite părţi din insulă, pentru a obţine cîmpuri pe care să le poată cultiva, fiindcă arhipelagul era pe porţiuni întinse acoperit de copaci – bogăţie astăzi complet pierdută. […] Cultura insulei a început să se dezvolte, în diverse feluri, începînd cu 4100 î. Hr. Apoi, cam prin mileniul de după 3600 î. Hr. au fost săpate impresionante morminte subterane colective, sau hipogee, ceea ce demonstrează că, în mod clar, comunitatea malteză avea un puternic simţ al identităţii. Pe insula Gozo la Ggantija, şi chiar în Malta, la Tarxien, erau deja în desfăşurare lucrări pentru construirea unor clădiri masive. Cu faţade împodobite, mari şi boltite, şi curţi largi în faţă, aceste clădiri erau structuri închise, cu acoperiş, antreuri, coridoare şi compartimente, fiind preferată aranjarea camerelor semicirculare sub forma frunzelor de trifoi. Scopul constructorilor era să ridice temple masive care să poată fi văzute de la mare depărtare şi care, cînd cineva se apropia de mare, să-i răsară dintr-odată de deasupra insulelor – de exemplu templul Hagar Qim, din sudul Maltei, unde stîncile abrupte par să se prăvălească în Mediterana. […]

Cultura din Malta preistorică însemna, aşadar, mult mai mult decît clădiri monumentale. În temple se găseau statui masive, din care au supravieţuit fragmente şi care o reprezentau, probabil, pe Zeiţa-Mamă, asociată cu naşterea şi cu fertilitatea. În templul de la Tarxien, centrul cultului era o statuie feminină înaltă de aproape doi metri; la acea vreme, în vestul Mediteranei nu exista, cu siguranţă, nimic asemănător. […] toate acele clădiri şi sculpturi au fost realizate fără a utiliza metale, care au ajuns în Malta pe la 2500 î. Hr.

Atît dpdv cultural, cît şi geografic, aceasta era o lume insulară. S-a estimat că în Neolitic populaţia de pe insule nu depăşea 10 000 de locuitori. Şi totuşi, forţa de muncă existentă a fost în stare să construiască cel puţin cinci sanctuare uriaşe şi multe altele mai mici, de unde putem trage concluzia că, probabil, insulele erau împărţite în mai multe provincii mici. Ne-am putea aştepta, aşadar, să găsim şi urmele unor războaie – vîrfuri de suliţe, de exemplu. Dar, contrar aşteptărilor, nu a supravieţuit nici o astfel de dovadă: se pare că era o comunitate paşnică. Malta şi Gozo erau, probabil, insule sacre, respectate de toate populaţiile din centrul Mediteranei, precum era Delosul în lumea greacă clasică.  … Un fapt remarcabil este că s-au descoperit foarte puţine urme care să ateste prezenţa unor vizitatori străini. Dacă aceste două insule erau sacre, parte din caracterul lor sacru trebuie să fi provenit şi din aceea că nimeni nu avea dreptul să se apropie de ele, fiind locuite doar de nativi maltezi în serviciul Marii Zeiţe … .

Sfîrşitul acestei culturi e la fel de surprinzător ca apariţia ei. Lunga perioadă de pace s-a încheiat pe la mijlocul secolului al XVI-lea î. Hr. nu există nici un semn de declin în cultura templelor, ci mai degrabă a fost vorba de o ruptură bruscă, în momentul în care au năvălit invadatorii; aceştia nu deţineau abilităţile cu ajutorul cărora fuseseră ridicate grandioasele monumente de pe insule, însă aveau şi ei un avantaj: armele de bronz.

Fragment din lucrarea Marea cea mare / David Abulafia / Humanitas 2014.

Read Full Post »