Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 septembrie 2014

Ar trebui să surprindă, pe cel care vine la Păltiniş, faptul că nu găseşte acolo nici un fel de paltini. De ce vor fi numit aşa locul? Şi la fel, de ce Jurnalul de la Păltiniş ? oamenii dau sens şi trup cîte unei himere, cîte unei dorinţi, sau cîte unei fabule.

Ce mi se pare cuceritor în Epistolar prilejuit de Jurnal este ceva de astă dată real, iar nu o himeră: cearta pe care a iscat-o. Ea este adevărul spiritului, aşla cum este cel al istoriei care, pînă deunăzi, n-a fost decît „istoria războaielor”, în neputinţa cronicarului de-a afla cearta mai adîncă din sînul comunităţii şi a comunităţilor între ele. Dacă n-ar fi dezacordul dintre oameni şi dacă totul ar fi acordat, ne-am trezi, o ştim bine, într-un furnicar. Dar tot cearta lui Heraclit este raţiunea intimă a naturii, cu spărtura ei în stări opuse şi sexe; ceartă este iubirea, la fel şi arta, în sînul căreia artistul ceartă materia că nu i se supune şi materia ceartă artistul că nu o eliberează – şi iarăşi ceartă, una cu ceilalţi, cu sine şi cu tot ce e gînd formulat, se dovedeşte a fi gîndirea.

În Epistolar toţi se spintecă unii pe alţii (îndurare, pentru cel care a stîrnit preafrumosul măcel, căci a căzut şi el spintecat), dar în acelaşi timp toţi supravieţuiesc, ca în mitologiile nordice. Să fie aici un model germanic la modul caragialesc? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că la Păltiniş nu există paltini şi că la umbra paltinilor nevăzuţi nu s-a întîmplat mai nimic. Ca în Epistolar?

Dar am aflat, de la Kant, că nimicul este de patru feluri: nimic negativ, nimic privativ, nimic al imaginarului şi nimic al inteligibilului. Într-o lume în care coexistă perfect cele patru feluri de nimic, îmi închipui că măcar Epistolarul acesta ar putea supravieţui, ca adevăr al nimicului inteligibil în ceartă cu el însuşi.

Constantin Noica

Păltiniş, ianuarie 1986

Read Full Post »