Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2014

Părerea mea  – pe scurt – despre competitori şi motivaţiile lor:

– Vadim şi Funar care-şi dispută de fapt, şefia  PRM

– Meleşcanu, Johannis şi Tăriceanu fac jocul lui Ponta – USL

– Dan Diaconescu despre care nu pot afirma decît că vrea să scape de puşcărie

– Kelemen Hunor care-şi verifică potenţialul electoral în competiţie cu celălat candidat de etnie maghiară – îmi scapă numele

– domnul Brînză despre care chiar nu ştiu ce doreşte de fapt

– încă  doi candidaţi care nu vor lua în total decît pe undeva aproape de 1%

şi le-am lăsat la urmă pe singurele femei intrate în cursă, doamna Udrea, candidatul PMP şi doamna Macovei, candidat independent.

Despre doamna Udrea nu spun decît că am votat-o în circumscripţia mea electorală şi am dus lupte grele în apărarea domniei sale, inclusiv  pe Politeia. Cînd şi-a încheiat mandatul, a fugit să fie aleasă habar n-am pe unde pentru că tot ei i se poate reproşa distrugerea organizaţiei PDL – Bucureşti, pe vremea cînd această organizaţie era extrem de bine articulată. În aceste condiţii mă întreb: ce şanse are doamna Udrea să ia voturile bucureştenilor? Nici nu mai amintesc de uriaşa fraudă morală cu Fundaţia MP din care s-a desprins PMP, partid special croit pentru ea.

Nu-mi rămîne decît ori să votez pentru Monica Macovei, ori să nu votez deloc. Am cîteva motive pentru care votez Macovei: DNA, ANI, Legea confiscării extinse şi nu în ultimul rînd, recunoaşterea şi preţuirea internaţională de care se bucură. Şi mai spun că toată campania sa are doar susţinerea unor voluntari entuziaşti care s-au săturat de întreaga clasă politică actuală şi cu asta basta! Nu va fi aleasă? Asta vrea naţia, asta-i situaţia: eu nu  mai sînt speriat de bau-baul Ponta.

Read Full Post »

„Noaptea, luna revărsa peste acoperişuri bobiţe de rouă amestecate cu spice de grîu, de orz şi de ovăz şi de secară, iar seara stătea pitită pe cer, înotînd în nămolul purpuriu, alături de alte astre. Cîteodată, carapacea lunii pica în fîntîna lor, făcîndu-şi loc cu labele prin grămada de monede şi pietre. O putea scoate la suprafaţă, dacă scufunda găleata mai adînc. Ajungînd la luciul apei, luna se prefăcea cînd într-o frunză, cînd într-un peştişor. Prinzînd-o, Maşa i-o arăta Marusiei, însă păpuşa sa de cîrpă clătina cu neîncredere din cap. Tot neîncrezători priveau la luna transformată-n frunză şi căluţul de lemn, şi ursuleţul de pluş, ba chiar şi găinile şi curcile ce se adunau în jurul ei grămadă. Atunci micuţa Maşa le dojenea: luna nu voia să fie deocheată, de aceea  se ferea de orice ochi străin. Noaptea o apărau de rău lumînările şi nasturii înfipţi de jur-împrejur. Maşa îşi ascundea păpuşa prin iesle, prin fîn, în scorbura copacilor sau o îngropa în lanul de porumb, în tarlaua de cartofi sau în lanul de lucernă. Dimineaţa îi dădea de mîncare cu linguriţa nisip şi pietricele sau frunze şi flori de cais şi vişin. La prînz, o ducea la scăldătoare, iar seara se încingea cu ea în horă lîngă foc. Dacă Marusia n-o asculta şi fie că nu voia să se scoale dimineaţa, fie că se codea să ducă gîştele la păscut sau refuza să aducă de la fîntînă apa pentru spălat şi pentru gătit, Maşa îi şfichiua picioruşele de cîrpă cu o nuieluşă sau o închidea în cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bîntuia prin ograda lor. Cu un glas piţigăiat, păpuşa o întreba: „Cu ce se ocupă oamenii cînd mor?”. Iar Maşa îi răspundea ţîfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri…”. „Repară ceasuri?”, se mira păpuşa. „Da, răspundea Maşa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, învie iar…” „Dar ceasurile se strică mereu”, se plîngea Marusia. „De aceea nici oamenii nu învie, că au mereu ceva de reparat…” Atunci păpuşa se ruga de Maşa: „Repară-mi şi mie picioruşul ăsta care s-a scrîntit…” Ţi-l voi repara, cînd voi muri…” „Atunci mori”, îi zicea păpuşa, înfigînd în gîtul ei o andrea de lemn… Maşa se prefăcea că moare. Sau chiar murea pentru un timp, întinzîndu-se pe iarbă şi oftînd. La căpătîiul ei veneau ursuleţul de pluş şi căluţul de lemn, care şchiopăta de un picior. Îi aduceau flori de cîmp şi rămurele de salcie. Iar primăvara îi aşezau pe piept, în coşuleţe împletite din paie, vişine şi cireşe şi grămăjoare de zmeură. Văzînd atîtea bunătăţuri în jurul ei, Maşa se trezea, descotorosindu-se de flori. „Ei, cum a fost?”, o întreba Marusia. „A fost frumos”, îi răspundea Maşa. „Ai reparat şi tu măcar vreun ceas?” o ispitea păpuşa. „Le-am reparat pe toate, altfel nu mă întorceam…” „Dar picioruşul meu de ce nu l-ai reparat?”, se văicărea păpuşa. „Ţi l-aş fi reparat dacă ar fi fost ceas”, răspundea Maşa sărind într-un picior…”

Fragment din cartea Maşa şi extraterestrul / Nichita Danilov / Polirom / 2005, carte pe care o recomand tuturor celor care încă se simt vii jucîndu-se cu păpuşile din timpul vieţii noastre, de-a moartea. Nu moartea contează şi nici extratereştrii – dacă există ci – contează joaca. Joaca asta foarte serioasă care este viaţa noastră, atîta cîtă e, pentru că toţi! sîntem numai bieţi ceasornicari vremelnici, ceasornicari incapabili să înţeleagă orologiul imensului spectacol la care suntem părtaşi printr-un miracol, spectacol mirific care este, viaţa!

Read Full Post »

„Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este aşa cum este. Parcurgîndu-i rapid istoria, am putut identifica o lungă serie de trăsături specifice, mai mult sau mai puţin îndepărtate de condiţia europeană ,,medie,, şi prinse ele însele în combinaţii contradictorii. Înlănţuindu-se, toate aceste particularităţi, prea multe particularităţi, conduc la România de astăzi. O ţară care se încăpăţînează să fie altfel. Ceea ce înseamnă uneori şi reuşite, nu doar neîmpliniri şi dereglări. Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice şi ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficienţă să mergi strîmb (sublinierea mea, tibi). Ce poate fi mai îngrijorător decît faptul că atît de mulţi tineri, tot mai mulţi tineri, şi printre cei mai promiţători, îşi văd realizarea doar în afara României? Avem nevoie mai presus de toate de o privire critică şi cît mai puţin îngăduitoare: să ajungem să separăm mediocritatea şi impostura de valoare. În lături!, exclama Titu Maiorescu, la 1886. E un demers care ar trebui actualizat. Vrea România să o facă?”

Cu aceste cuvinte se încheie o carte a domnului Lucian Boia, De ce este România altfel? carte apărută la Editura Humanitas în anul 2012 la scurtă vreme de la lovitura de stat din acel an. Carte care a generat aprige dispute între susţinătorii de atunci ai USL şi denunţătorii loviturii de stat (parţial reuşită). Carte care iată, este mereu actuală: de ce este România altfel? întrebare care se pare, nu dă frisoane decît unei mici părţi a electoratului: susţinătorii fără compromisuri ai democraţiei. Repet, fără compromisuri! Pentru că aşa cum am subliniat mai sus, „nu e un merit să mergi corect, e o deficienţă să mergi strîmb”. Şi cum se numeşte oare, alegerea răului cel mai mic, dacă nu cumva compromisul generat de mersul strîmb? „Las că merge şi aşa”, este o vorbă distructivă pentru mentalul colectiv, la fel şi „fă-te frate cu dracul pînă treci puntea” la fel şi alte „nestemate” ale înţelepciunii populare.

Înţelegerea USL din vara anului 2012 a fost: preşedinte din partea PNL, premier din partea PSD. Şi aşa a şi fost pentru scurtă vreme: după suspendarea abuzivă a preşedintelui Băsescu, la Cotroceni a fost instalat Crin A. iar premier de atunci şi pînă acum este VV Ponta. La formidabilele presiuni internaţionale, pînă la urmă referendumul pentru demiterea preşedintelui a fost invalidat, iar domnul Băsescu şi-a reluat locul de drept ca şef al statului. Numai că.

De atunci şi pînă acum, autorii loviturii de stat au dat lovitură după lovitură temeliilor statului de drept. Şi totuşi, (se pare că) statul încă mai rezistă. Rezistă în special datorită unor instituţii cum sunt ANI şi DNA, instituţii care-au trimis în faţa instanţelor de judecată infractori care pînă de curînd păreau intangibili. Iar instanţele de judecată – cu precădere ÎCCJ, au trimis la puşcărie mare parte dintre „greii” politicii şi abonaţilor la contracte grase cu statul.

Unde suntem acum? În faţa alegerilor prezidenţiale pentru că cel de-al doilea mandat al preşedintelui Băsescu a ajuns la final. Avem de ales între 14 competitori dintre care cu şanse contează numai vreo patru: Elena Udrea, Monica Macovei, Klaus Iohannis şi VV Ponta. Actualul premier este susţinut de alianţa de la guvernare mai puţin UDMR şi conduce detaşat în sondaje. Primarul Sibiului este poziţionat în sondaje pe locul doi, este susţinut de PNL – în care s-au vărsat PDL şi FC (mru). Pe locul trei – şi patru – nu este tocmai limpede care dintre cele două doamne se situează. Hai să vedem ce avem de ales. Voi spune foarte pe scurt, părerea mea. Adică. Despre VV Ponta nu mă obosesc să spun prea multe. Toţi oamenii de bună credinţă ştiu că acesta nu este decît vîrful aisbergului corupţiei din PSD. Despre Elena Udrea nu spun decît că este beneficiara – fără pic de merit – a unei construcţii politice deturnată de la firescul pentru care fusese construită, şi anume PMP. Despre Klaus Iohannis nu am de spus decît două lucruri: 1. este susţinut de PNL, parte activă a loviturii de stat din 2012, el însuşi negaţionist al loviturii de stat şi 2. are probleme cu ANI. N-am ascuns niciodată că preferata mea este doamna Monica Macovei şi dau numai cîteva motive: este singura candidată care şi-a construit campania electorală numai cu donaţii de la entuziaştii care s-au săturat de actuala clasă politică, este creatoarea instituţiilor de care se tem toţi borfaşii, adică ANI şi DNA şi în plus de asta are o largă recunoaştere internaţională a meritelor domniei sale la construcţia statului de drept în România.

Indiferent ce candidat vreţi să susţineţi, este foarte important să participaţi la vot şi să alegeţi cu convingerea că alegeţi un candidat cu adevărat bun, nu un candidat mai puţin rău decît altul!

Read Full Post »

Am aflat că astăzi se împlinesc 10 ani de cînd sărbătorim ziua internaţională a internetului. La mai mulţi ani înainte! La cît de coruptă a devenit media de factorul politic, a rămas singurul mediu de informare cît de cît onest deşi mişună şi pe internet tot felul de manipulatori. Mă uit cu dezgust cum jurnalişti care decolaseră în profesie în mod onorabil au început să dea cinstea pe bani fără pic de ruşine. Dacă le reproşezi ceva, devii brusc sectant-membru-al-bisericii-unuia-dintre-candidaţi sau şi mai rău, eşti trimis să faci „terapie de psihopupu”. Or să le iasă pe nas fumurile pentru că „efectul cotidianul” se poate repeta oricînd le este lumea mai dragă.

Astăzi au mai intrat „la mititica” vreo patru „intangibili” printre care şi fostul soţ al doamnei Udrea. Nu cred că va spune (turna) prea multe deşi, el săracul n-a fost decît unul dintre „bidoanele” în care se adunau comisioanele colectate pentru şefii de suuus de tot. Tot astăzi a fost arestat şi Viorel Hrebenciuc, lucru la care chiar el se aştepta. Dar să nu cădeţi în plasa întinsă de pesedeu. Hrebenciuc – în afară de faptul că este parte a mafiei retrocedărilor – are o vină mult mai gravă: a atentat la ordinea din partid, ordine care s-ar fi reconfigurat după ce Ponta ar fi devenit preşedintele ţării. Remember? Vanghelie şi Şova maziliţi, Hrebenciuc urmînd să fie scăpat de povara imunităţii 🙂 drept pentru care, orgolios, a demisionat şi a intrat cu mare viteză direct în puşcărie. Unde s-ar cuveni să fie braţ la braţ cu „tata socru” şi cu mister Adam + consoarta sa cu tot. Să avem puţintică răbdare… Ca şi pentru Cati şi Micki… Tăvălugul Micosoft-EADS nu-i va ierta nici pe ei…

La turneul  internaţional de snooker din China, Ronnie O’Sullivan îl bate zdravăn pe un chinez talentat dar, insuficient de bine blindat pentru un meci cu Ronnie.

Tot astăzi a început Kilipirim – Bucureşti, organizat la Magazinul Unirea pentru sufletul iubitorilor de carte, şi Indagra la Romexpo pentru iubitorii de papa şi de vin bun. Eu voi merge la amîndouă şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel; aveţi timp la dispoziţie pînă duminică, inclusiv.

Aşa. Mai avem trei zile şi vom merge la vot. Dacă vreţi să scăpaţi de Ponta sau de Johannis, votaţi Monica Macovei. Restul candidaţilor chiar nu contează.

Read Full Post »

Realul ireal

Ce bine ar fi pentru noi – toţi – dacă am şti să împăcăm lumea văzutelor cu lumea nevăzutelor… Din păcate, trăim amputaţi: trăim în imediateţe uitînd că adevărata viaţă este în spirit, nu neapărat în carne. Trăim amputaţi pentru că ne complacem în realul imediat perceput ca fiind definitoriu, în timp ce inefabilul ne scapă invariabil, de cele mai multe ori. Ce gîndim, aia trăim, nu? 🙂

 

Read Full Post »

N-am putut urmări ieri meciul dintre Simona Halep şi Serena Wiliams. O pană nenorocită de curent m-a ţinut fără lumină şi fără legătură cu lumea din jurul prînzului şi pînă la ora nouă seara. Imediat ce a venit curentul m-am interesat de scor şi evident, am fost uşor dezamăgit. Chiar credeam că Simona o va învinge iar, pe Serena. N-a fost să fie, asta e!

Astăzi am căutat amănunte, am citit textul care i-a ţinut pe cei interesaţi  în direct cu desfăşurarea meciului, am citit cîteva articole dar n-am fost mulţumit de cele aflate. Pînă acum, cînd pe un portal specializat a apărut descrierea conferinţei de presă de după meci. Merită citit acest articol pentru a vă face o idee despre ce înseamnă un om demn, o femeie sigură pe ea dublată de o sportivă pe care nu mă sfiesc s-o numesc de excepţie (pentru tenisul din România). Articolul, AICI.

Ce-ar mai fi de spus? Nimic mai mult decît au spus atît Simona dar, şi Serena. Felicitări ambelor sportive de mare valoare, una aflată pare-se pe final de carieră, cealaltă aflată în plină ascensiune. Şi visez la ziua în care atitudinea Simonei – aceea de a nu încerca să scape de Serena deşi putea – să fie trăsătura comună a românului obişnuit. Va veni şi ziua asta cîndva, cumva? Vor fi vreodată românii în marea lor majoritate, incapabili de “micuţe învîrteli”?

Read Full Post »

Întuneric luminat

Abia cînd îţi lipseşte ceva ( persoană, lucru, tabiet, etc) înţelegi ce valoare de întrebuinţare are acea lipsă pentru confortul zilnic în care te-ai instalat printr-o obişnuinţă verificată şi validată în timp. Orice ştirbire a habitudinii în care te bălăceşti zilnic, îţi dă adevărata perspectivă a lanţurilor de presupus confort mental şi fizic, confort căruia te-ai abandonat, benevol. Abia cînd îţi lipseşte ceva, înţelegi cît de tare eşti sclavul propriilor tale fantasme de habitudine. Adică.

În Malta, ţară – şi insulă – lipsită de orice resurse naturale inclusiv apa, m-am întrebat şi am întrebat, cum au rezistat oamenii acelor locuri fără minimul necesar vieţii, în decursul timpului. Am primit răspunsuri neconvingătoare din partea celor pe care i-am întrebat,    pentru scormonitorul care sînt, iar eu nu am găsit de unul singur, o explicaţe validă, atunci. Apoi.

În ţara mea, România, am fost educat să cred că nimic nu ne lipseşte. NIMIC! Avem toate formele de relief geografic imaginabile – deal, munte, şes, deltă, mare, – avem resurse minerale de tot felul şi avem ape, avem de fapt, cam tot ce i-ar trebui unei naţii, să trăiască în armonie şi în belşug. Ce ne lipseşte? Nu ştiu…

Sau, poate că ştiu. Concret: astăzi, 26 octombrie 2014, de ziua Sfîntului Dumitru, începînd de pe la ora 11 a.m. în cartierul în care locuiesc, a căzut curentul electric. Habar n-am de ce şi nici nu m-am străduit să aflu. Nu este prima dată şi nu cred că va fi ultima.

Ce aveam de făcut şi ce-am făcut? Simplu: am recurs ca în vremile de dinainte de 1989, la lectură. Am recurs adică iar, la conceptul „rezistenţă prin cultură”. De unde şi titlul acestui foarte scurt, excurs: întuneric luminat.

Şi mai pe scurt, am recitit cartea domnului Liiceanu, Declaraţie de iubire. La început am citit-o la lumina zilei apoi, pe măsură ce întunericul se înstăpînea cam timpuriu de pe la ora 15 a.m., am continuat s-o citesc la lumina unor lumînări (aduse din  Ţara Sfîntă – dar, asta este altă discuţie).

-Despre această fabuloasă carte, probabil că voi spune mai mult în curînd…-

Şi m-am luminat: atîta vreme cît vom ţine în întuneric tot ceea ce nu vrem să recunoaştem din istoria noastră recentă, istorie plină de fapte abominabile, nu vom ieşi la lumină!

Ce mi-a lipsit astăzi în timp ce nu aveam acces la tele şi la internet? Mi-a lipsit legătura cu lumea! Mă obişnuisem să aflu dacă vreau, ce şi cum se mai petrece pe mapamond.

Şi care-i legătura cu Malta, veţi întreba? Simplu: acolo lucrurile sunt puse într-o lumină istorică în care întunericul nu mai are ce căuta!

Read Full Post »

Older Posts »