Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 octombrie 2014

Scurtă precizare

Deşi par rupt de realitatea românească, nu este DELOC aşa. Pur şi simplu, agitaţia asta electorală mă lasă rece, deocamdată. Îi las pe dragii noştri concetăţeni să se consume cum doresc. Eu ştiu ce am de făcut: în primul tur, votez Monica Macovei. Dacă în turul doi de alegeri, Monica nu se califică, pur şi simplu, NU votez! Limpede?

Read Full Post »

Dacă de la Qawra (se pronunţă aura) am coborît spre sudul insulei ca să ajungem la Mdina (se pronunţă emdina), acum urcăm iar spre nord prin nord-est ca să ajungem la Valetta – capitala Maltei. Ghidul vorbeşte fără oprire dar nu-mi notez nimic, imagini după imagini se perindă din goana autocarului dar nu fotografiez nimic. Momentul acela de saturaţie în care parcă ai vrea să nu fii prezent la ceea ce tocmai ţi se întîmplă. În fine.

Ajungem. Şi această localitate este povîrnită

DSC04314

şi după ce ajungem lîngă Grădinile Barakka, grădini care domină de la înălţime portul, oprim, cum altcumva, pentru explicaţii.

DSC04388

Ianoş, este în stare să vorbească neîntrerupt, ore în şir, despre orice. De exemplu, ne-a vorbit ceva mai mult de o oră despre roşcove şi dacă nu l-ar fi întrerupt cineva, ar mai fi continuat. Chiar dacă ai vrea să pleci de lîngă el şi să-ţi faci altceva de lucru, puterea cuvintelor sale te vrăjeşte. Omul acesta chiar este făcut să fie ghid turistic. Pur şi simplu este super calificat şi super dedicat acestei ocupaţii. Ştie de toate: istorie, geografie, botanică, arheologie, mitologie, pe deasupra mai este şi culegător de legende de la faţa locurilor pe unde ajunge. Are un tic verbal; ori de cîte ori autocarul opreşte zice: „atît vă mai spun şi”… şiiiii iar se întinde la vorbă 🙂 .

Desigur, Valetta a luat numele marelui Maestru care l-a şi fondat, Jean de la Valette. Este un oraş construit pe o peninsulă aşa cum am spus în pantă şi este vechi de peste patru sute de ani. Interesant este faptul că oraşul a fost prevăzut cu sistem de canalizare, încă de la întemeierea sa! Toate clădirile sunt cu mai multe etaje şi toate sunt prevăzute cu pivniţă, pentru că piatra scoasă din beci era folosită la construcţia clădirilor şi a fortificaţiilor, Valetta fiind cel mai bine fortificat oraş din lume. Unele ziduri de apărare au peste patruzeci de metri înălţime! Oraşul se întinde pe 0,56 ha şi nu te poţi rătăci nici dacă vrei: o stradă principală şi încă două străzi paralele merg între cele două ţărmuri ale peninsulei şi perpendicular mai sunt cîteva străduţe care le intersectează. Peste tot case şi palate, magazine, terase cu bere, dulciuri, sucuri, băutură şi mîncare, te imbie să intri.

DSC04324

Dar noi avem două obiective: Cocatedrala Sf. Ioan, şi Palatul Marilor Maeştri. Acesta din urmă, deşi este parţial deschis pentru public, este folosit şi de Parlament.

Am intrat mai întîi la Palatul Marilor Maeştri. Avem acces la etajul trei unde vom vedea cîteva săli, una mai interesantă decît alta. O sală este decorată circular – la îmbinarea pereţilor cu tavanul – cu scene care evocă istoria Maltei; sala este folosită şi de Parlament, în ocazii speciale.

DSC04345

DSC04346

O altă sală are propria sa istorie: sala şoimului maltez – unde fotografiatul este strict prohibit! Povestea: după ce-au fost alungaţi în 1522 din Rhodos, Cavalerii Ioaniţi (Ospitalieri) au rătăcit vreme de opt ani. Cîtă vreme au fost capabili să apere creştinătatea au fost ridicaţi în slăvi, dar acum, învinşi, erau o povară pentru toate capetele încoronate. Numai Carol Quintul s-a îndurat de ei şi i-a milostivit cu mai multe proprietăţi printre care Malta şi Gozo. În schimb, Cavalerii trebuiau să-i ofere anual, viceregelui Spaniei, un şoim. Aici este aici: nu o pasăre-şoim trebuiau Cavalerii să-i ofere ci, un desen, o pînză cusută – aţi ghicit, un goblen! 🙂  . Cu timpul, nu se ştie de ce, aceste ofrande n-au mai fost trimise şi, în acest fel, s-au adunat.

Peste tot, coridoarele sunt străjuite de  manechine îmbrăcate în armuri originale, vechi de sute de ani.

DSC04342

DSC04343

Nu cred că mi-ar fi plăcut să fiu îmbrăcat într-o astfel de armură, care cîntărea peste 40 de kilograme. Şi să mă mai şi lupt ore în şir cu musulmanii sau cu cine mai ştie cine!

Ajungem în faţa Cocatedralei Sf. Ioan. Pe dinafară pare o construcţie cenuşie care n-are mai nimic de oferit.

DSC04353

Dar cînd pătrundem înăuntru, pur şi simplu ni se pare că nu-i aievea ceea ce vedem! O bogăţie de picturi, sculpturi, mozaic, ne asaltează din toate direcţiile şi prăvălesc întreaga lor splendoare peste noi. Habar n-am ce să fac: să stau lîngă ghid ca restul grupului şi să casc urechile şi gura la minunatele sale poveşti sau – cum am şi făcut – să rătăcesc de colo-colo încercînd să imortalizez cîte ceva. Am combinat în final dar, mare lucru n-am reţinut. Era şi destul de greu!

Catedrala are bineînţeles un altar somptuos puternic luminat de un candelabru uriaş şi pe cele două laterale sunt mai multe capele în care odihnesc osemintele celor mai destoinici dintre Marii Maeştri, capele împodobite inclusiv cu statuia celor trecuţi la cele veşnice, cu o singură excepţie: Marele Maestru Ferdinand von Hompesch zu Bolheim, care a predat Malta fără luptă în 1798, lui Napoleon. Acesta, de origine germană, n-a beneficiat şi de statuie ci doar de un portret pictat. Un lucru nu fără semnificaţie s-a petrecut în timpul WW II: cînd avioanele germane au atacat aceaastă catedrală, singura capelă afectată a fost tocmai aceasta!

După ce-am vizitat – tare pe fugă – catedrala,

DSC04372

am intrat la un muzeu dedicat lui Michelangelo Merisi da Caravaggio. Ianoş ne spusese din timp că avem timp liber vreo 90 de minute, care pentru shopăială, care pentru mîncărică şi băuturică şamd. Dar, seduşi de frumoasele sale poveşti (atît vă mai spun şiiii… 🙂 ) am rămas şi am aflat cîte ceva din aventuroasa viaţă a acestui artist care a schimbat definitiv maniera de a picta folosită în vremea sa, pictor care a inventat clarobscurul şi a fondat o nouă concepţie despre compoziţa temei pictate, pictor despre care tradiţia spune că nu se ştie unde s-a născut şi unde a murit deşi, Wikipedia pretinde că are datele exacte. Cum nu mi-am notat nimic acolo, ocupat fiind să privesc cu nesaţ picturile autentice expuse, nu ştiu să dau amănunte. Dacă ştiţi voi ceva mai mult şi vreţi să-mi spuneţi, vă rămîn îndatorat.

Drept este că atunci cînd am privit la ceas, am văzut că mai avem timp numai de o bere şi de o ţigară şi valea, că diseară avem bairam!  🙂

Mergînd spre locul de adunare, am trecut pe lîngă un palat.

DSC04379

Legenda spune că în 1798 în drum spre Egipt, Napoleon a oprit în Malta pentru a se aproviziona. Iniţial, nici n-a vrut să coboare la ţărm. Dar cînd i s-a spus ce femeie frumoasă este soţia domnului Parisio, a cerut găzduire în palatul acestuia şi drept mulţumire a plecat cu soţia sa cu tot. 🙂  . Tot legenda pretinde că drept răzbunare, soţul ultragiat ar fi negociat cu englezii ca Malta să iasă de sub stăpînirea lui Napoleon în beneficiul britanicilor. Cert este că în 1800, amiralul Nelson a zdrobit armatele lui Napoleon la Abukir şi pînă în 1964, Malta a rămas sub influenţă britanică.

Read Full Post »

Oraşul Mdina este se pare, vechi de peste 4000 de ani dar dovezi limpezi există cam din anul 700 î. Hr. cînd a fost fortificat de fenicieni. Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, Malta a fost ocupată de romani după războaiele punice şi mai ales după distrugerea Cartaginei, pentru însemnătatea strategică a acestor insuliţe în ciuda lipsei totale de resurse (apă, lemn, minerale, etc). Cînd Cavalerii Ordinului Suveran de Malta au fost instalaţi aici de Carol Quintul, vechii aristocraţi care controlau insula, jigniţi – dar nu deposedaţi de bunuri, Cavalerii Ordinului fiind destul de bogaţi – s-au retras în interiorul cetăţii fortificate şi s-au izolat de restul localităţii devenită Rabat (rabat înseamnă în limba arabă chiar suburbie). Să coborîm puţin în istoria Cavalerilor de Malta citînd tot din cartea Marea cea Mare / David Abulafia / Humanitas / 2014:

„- Amalfitanii aprovizionau marea abaţie de la Monte Cassino, mama mănăstirilor benedictine, pe teritoriul continental din sudul Italiei, acţionînd ca reprezentanţi ai ei pe teritorii îndepărtate precum Ierusalimul. […] Amalfi a lăsat o amprentă durabilă şi mai departe în est, în teritoriul stăpînit de dinastia Fatimizilor. Oamenii din Amalfi au înfiinţat un sanatoriu în Ierusalim, un oraş care oferea puţine beneficii comerciale, în afara comerţului cu moaşte din ce în ce mai neverosimile. Dar amalfitanii, în calitate de reprezentanţi ai abaţiei de la Monte Cassino, au oferit posibilitatea călugărilor benedictini de a acorda ajutor pelerinilor care plecau din Europa, în număr tot mai mare – de multe ori prin porturile din sudul Italiei – spre Ţara Sfîntă. Acest azil s-a dezvoltat, dintr-un lăcaş mic, în Ordinul Cavalerilor Ospitalieri ai Sfîntului Ioan de Ierusalim, iar călugării săi luptători au apărat mai tîrziu insulele Rhodos şi Malta de turci. O filiaţie neîntreruptă se întinde din secolul al XI-lea pînă la Ordinul Suveran Militar de Malta.

* * *

[…] Insula Rhodos a fost supusă unui asediu lung şi dur, în 1522. Cu această ocazie, noul sultan, Soliman I, avea să-şi demonstreze calităţile militare. A fost prezent acolo pentru a răzbuna înfrîngerea suferită la Rhodos, în 1480. Fortăreaţa a fost consolidată extrem de bine în aşteptarea unui asediu otoman , însă apărarea zidurilor era asigurată de numai 300 de Cavaleri, deşi mai erau şi mulţi alţii cu ranguri inferioare (n.m., tibi: un Cavaler era asistat de încă vreo şase-şapte oameni: scutier, soldat, servitor, şamd; poate voi dezvolta subiectul acesta în mod separat). În ciuda vremii neprielnice, Soliman nu a vrut să renunţe la asediu şi a determinat insula Rhodos să capituleze. Cavalerii s-au predat în decembrie 1522 şi le-au fost eferite condiţii generoase de capitulare, pentru că otomanii arătau uneori respect faţă de cei care luptaseră cu vitejie împotriva lor.

Rămaşi fără casă, Cavalerii Ospitalieri au fost obligaţi să reînceapă lupta împotriva musulmanilor. Din fericire, Carol V (Quintul), împărat al Sfîntului Imperiu roman şi stăpîn al teritoriilor coroanei Aragonului (inclusiv Sicilia), avea o soluţie promptă. El le-a acordat Cavalerilor o cartă de privilegii extraordinară, în martie 1530, prin care arăta că „rătăciseră timp de mai mulţi ani” în căutarea unei „reşedinţe stabile”; era gata să renunţe în favoarea lor la cîteva dintre provinciile ce ţineau de regatul Siciliei: Tripoli, situat pe coasta africană, Malta şi Gozo. În schimb, […] li se cerea un şoim dăruit viceregelui Siciliei, la fiecare sărbătorire a Zilei Tuturor Sfinţilor.”

În prezent, Mdina mai este cunoscut şi ca Oraşul Tăcerii, din motive lesne de înţeles: nu mai este locuit decît de mai puţin de 300 de maltezi, urmaşii nobililor de altădată pe de o parte, şi pe de altă parte pentru că oraşul chiar pare lipsit de viaţă; nu mai este permisă decît circulaţia maşinilor speciale (poliţie, salvare, dric, poşta) iar tineret nu prea mai e. Vom mai vedea cîteva localităţi care îmbătrînesc şi par a fi pe moarte pentru că tinerii le părăsesc…

Întregul oraş este alcătuit din palate impresionante; vechii nobili neavînd altă ocupaţie, au declanşat o întrecere: care să aibă un palat cît mai frumos şi mai impunător. Străzile  foarte înguste sunt de concepţie arabă: sunt mai răcoroase pentru că soarele pătrunde mai greu şi sunt mai uşor de apărat în caz de asediu.

În centrul localităţii se află Catedrala Sf. Paul în faţa căreia se află cea mai largă piaţetă din oraş, locul unde seara cei trei sute de locuitori se adună să stea la palavre sau să bea un păhărel; nimeni nu are voie să lipsească de la adunare decît dacă are un motiv foarte bine întemeiat. Dacă doriţi cumva linişte şi vreţi să vă stabiliţi acolo, se mai găsesc cîteva palate de vînzare dintre care unul, chilipir, costă numai vreo şase milioane de euro. 🙂

DSC04276

DSC04277

DSC04284

DSC04289

DSC04293

 

DSC04294

DSC04297

DSC04304

DSC04307

DSC04309

Read Full Post »