Şobolanii atipici

Spune o veche vorbă că în caz de naufragiu, primii care părăsesc o corabie sunt şobolanii. Sau după caz, şoriceii ceva mai mititei. Sigur că atît şoriceii cît şi şobolanii nu-s înotători grozavi şi sfîrşesc înecaţi în caz de naufragiu. Şi se mai spune că aceste rozătoare sunt inteligente. Da? Eu mă cam îndoiesc de inteligenţa acestor paraziţi, pentru că toate rozătoarele (de acest tip) nu-s altceva decît nişte paraziţi care consumă fără să aducă sistemului biotic / biologic vreun (vre-un? – că nu mă mai descurc în noile norme ortografice statuate de academicienii colegi cu ceauşeasca) folos. Ba, dimpotrivă: aceste rozătoare sunt purtătoare de boli mortale pentru întreg biosistemul. Şi ca orice parazit, pînă la urmă, rozătoarele mor împreună cu parazitaţii care s-au lăsat infestaţi.

Să revenim la temă: şobolanii atipici. Cine  sunt aceştia? Simplu spus, şobolanii cu chip uman. Aceştia NU părăsesc corabia pe cale de scufundare ci, pur şi simplu rup din nava care se scufundă bucăţi mari din care încearcă să-şi facă plute de salvare individuală.

Acum. Dacă pînă în urmă cu nişte timp, şobolanii cu chip uman beneficiau de bărci de salvare garantate de căpitanul vasului în derivă, acum, calimera s-a cam schimbat: un anume comandant de navă, a început să arunce peste bord chiar şobolanii, că nişte şoricei care-au fost sacrificaţi în mod deliberat şi daţi spre hrană peştilor, ca păvălache zis şi crapul – de exemplu, nu mai erau de ajuns pentru prostirea infestaţilor parazitaţi.

Şi a început tragedia şobolanilor atipici: din ce în ce mai mulţi şobolani au început să fie aruncaţi peste bord, împreună cu alaiul lor de şoricei deşi, nava încă nu dădea semne de scufundare. Disperaţi, toţi aceştia au început să le ceară secunzilor navei – ajunşi între timp comandanţi, în mod imperativ, bărci de salvare: o preluare în forţă a comandei navei (reuşită parţial), o zi specială (marţea neagră) de domolire a vitregiei condiţiilor de navigat, reguli speciale de navigaţie cum ar fi abolirea aruncării peste bord a paraziţilor, adică să le redea privilegiile cu care erau obişnuiţi. Lupta continuă!

Ce face între timp echipajul navei? Supravieţuieşte. Matrozii care asigură flotabilitatea navei muncesc disperaţi pentru menţinerea navigabilităţii navei, în timp ce matrozii care freacă puntea  – citeşte freacă menta* – se simt asiguraţi de cîte-o mică vestă de salvare primită ca pomană de la actuala conducere a navei. Ambele categorii de matrozi, au drepturi egale pentru alegerea noului comandant deşi, unii (mentolaţiatorii) sunt numai rezervorul de şoricei adepţi ai noilor şobolani sau, chiar şobolani în devenire!

Ne scufundăm cu toţii? DA! Chestie de timp, de vremuri, sau de ne / şansă.

* În urmă cu cîteva secole, slugile boierilor erau împărţite pe sarcini: care lucra la moşie, care muncea la grajduri, şi aşa mai departe. Cele mai privilegiate slugi erau slugile care-l serveau pe boier direct în conac = oamenii de casă. Dintre aceste slugi, cele mai apreciate  erau „slugile care frecau menta”. Ce sarcină aveau aceste slugi? Nimic altceva decît să frece cu mentă masa pe care mîncau boierii pentru că faţa de masă încă nu era la ordinea zilei, iar masa pe care mîncau boierii se umplea de tot felul de mirosuri neplăcute de la bucatele şi de la vinul vărsat. Frecătorii de mentă erau apreciaţi pentru că redau mesei un miros plăcut, cel de mentă, frecînd nevinovata izmă creaţă, de tabliile meselor de ospăţ.*

Între timp, slugile cele mai apreciate au devenit GRĂJDANII, adică nişte şoricei mai speciali care dispuşi fiind să se sacrifice pe altarul noii burghezii proletare, (ilegaliştii care-au condamnat la extincţie elitele navei), nu vor ajunge niciodată, ŞOBOLANI!

Read Full Post »

Pe ce se bazează totuşi, pesede

După ce preşedintele Senatului a hotărît că senatorii n-au ce face la Parlament – adică să discute despre permiterea anchetării doamnei Cati şi a domnului Miki – şi mai bine stau ei pitiţi în teritoriu pentru campania electorală, se caută o soluţie pentru amînarea anchetării altor pesedişti de nădejde: tata socru, guzganul rozaliu şi bombă de ultima oră, fostul ministru al maaaarilor proiecte, 🙂 un domn pre numele său, Şova.

Despre Hrebenciuc îmi închipuiam aproape orice dar ce a făcut el în chiar ziua în care a fost anunţat că este cercetat penal, nu mi-ar fi trecut prin cap: a vorbit cu Şova despre un troc politic: tu mă scapi de dosare vorbind cu ministrul justiţiei, eu te fac şef de partid după ce Ponta devine preşedinte. Chiar nu ştiu ce să mai cred! Oamenii ăştia chiar au devenit aerieni. Dacă nici măcar faptul că sumedenie de „afacerişti” şi foarte mulţi miniştri sunt nu doar anchetaţi şi trimişi în judecată ci, chiar se află după gratii nu i-a trezit la realitate, nu mai văd ce ar putea să-i mai trezească!

O mică paranteză: un inculpat fost ministru a intrat pe mîinile justiţiei cu maximă celeritate; de mirare? Deloc! Dacă a avut ghinion şi nu se mai află în gaşca de la putere…

Se vehiculează şi alte nume dar, deocamdată numai la nivel de zvonuri. Dosare grele ca Microsoft, EADS şi mai nou dosarul retrocedărilor ilegale a zeci dacă nu chiar sute de mii de hectare de pădure sunt în discuţie publică zi de zi. Te-ai aştepta ca în acest caz, tendinţa de vot a oamenilor către candidatul PSD să fie în picaj. Aşa e? Nu prea. Este drept că există o tendinţă descrescătoare dar, Ponta întruneşte încă circa 40% din intenţia de vot.

Trec peste faptul că se foloseşte fără pic de reticenţă de toate mijloacele pe care i le pune poziţia de Prim Ministru la dispoziţie cum ar fi deplasări în ţară şi în străinătate, promisiuni electorale care ar greva bugetul cu miliarde de euro etc şi mă opresc asupra unui singur aspect: din cine-i formată massa asta electorală de 40% care nu-i impresionată de nimic şi votează pesede cu ochii închişi.

Am găsit un răspuns în Uşa interzisă / Gabriel Liiceanu / Humanitas, 2002, p. 308. Citez: Observaţia  Hannei Arendt că „plebea”, the mob („gloata”, „vulgul”), spre deosebire de popor, este cupa istoriei în care se colectează reziduurile tuturor claselor sociale, este scursura acestora, şi tocmai ea este vînată şi manipulată de haimanalele politice care o flatează şi în care plebea, apoi, se recunoaşte. Prin acest pact făcut între de-clasaţii societăţii şi cinicii guralivi este apoi zdrobit şi aliniat poporul, componenta onestă a societăţii, care nu se poate apăra nici prin vorbe obraznice, nici recurgînd la violenţă.

Concluzia este că cele mai apărate (stabile) sînt societăţile care, din cauza bogăţiei, nu au plebe (ca Elveţia sau Norvegia) şi cele mai expuse, societăţile sărace şi „plebeiene” ca România etc. Am încheiat citatul.

Bine, Hanna Arendt a scris aceste rînduri cu gîndul la Hitler şi la acoliţii săi. Dar, cine-şi mai aduce aminte că nazismul şi socialismul au aceeaşi rădăcină ideologică?

Între momentul în care Hanna Arendt a scris rîndurile de mai sus – perfect actuale! – şi momentele pe care le trăim noi – în altă ţară! – au trecut peste şase sau chiar şapte decenii. Cum de nu învaţă oamenii chiar nimic din istorie?

Read Full Post »