Gata. Deja ştiu că ziua de 16 noiembrie 2014 a fost (şi este!) o piatră de hotar în politichia dîmvoviţicană. Să fie limpede: NU la politichia dîmboviţeană (care încă nu prea există) mă refer ci, la politica dîmbo (de la Dîmboviţă apă dulce) – viţi (de la vită) – cană (de la na! că aşa nu mai merge).
Văd cu încîntare că toate partidele politice au înţeles semnalul cum nu se poate mai clar, semnal transmis de electorat în cel de-al doilea de tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale: pînă aici v-a fost, mişeilor! S-a terminat!
N-am dat mare atenţie astăzi, televiziunilor (tele, înţeleg dar, viziuni? – mai degrabă vizuini înţesate de „comunicatori” = manipulatori de duzină, dar, să trecem) ci, am preferat să mă afund în lectura unei cărţi: Magicianul / John Fowles. Am ajuns abia la pgina 200 / 751. Mulţumesc Brindusa Frunza, pentru sugestie! 🙂 Mulţumesc frumos!
Despre această carte, probabil, mă voi referi separat, într-o altă postare. Probabil.
Acum. În rarele momente în care astăzi m-am cuplat la fluxul de ştiri, am observat cîteva lucruri interesante. Am văzut că domnul prim ministru Ponta, a făcut piruete în discursul adresat Parlamentului. Piruete prin care încerca să explice inexplicabilul: şi-a cerut scuze românilor care n-au putut vota în diaspora dar, nu-şi asumă nicio vină pentru dezastruosul mod în care aceste alegeri au fost organizate sub directa îndrumare a guvernului pe care (încă) îl mai conduce. Propune domnul Ponta ca Parlamentul să adopte o lege care să permită românilor de pretutindeni să voteze fie prin corespondenţă, fie prin votul electronic. A mai propus domnul prim ministru Ponta, ca responsabilitatea pentru organizarea alegerilor să fie delegată în curtea BEC (sau al unui organism similar). Vorbe. Bla bla.
E limpede că această usturătoare înfrîngere i-a marcat pe toţi liderii PSD. Chiar nu se aşteptau la aşa ceva. Deloc! E limpede însă că nici PNL nu se aştepta la victoria lui Iohannis. Chiar, deloc! E limpede şi că UDMR – parte a guvernării Ponta – este deligitimat în Har-Cov de votul masiv dat de etnicii maghiari, lui Iohannis.
Şi a mai spus domnul Ponta că bugetul pentru anul viitor va demonstra că bugetul nu va conţine nici noi taxe sau impozite, nici renunţarea la cota unică de impozitare; bugetul va putea acoperi toate promisiunile sale (Ponta) din campania electorală; şamd. Serios? Să-l creadă cine şi mai ales, dacă vrea.
Oricum, tare-s curios să văd cum va refuza şi mai ales de ce, domnul prim ministru Ponta, suplimentarea bugetului pentru Armata Română, suplimentare ceruttă de preşedintele Băsescu azi, în CSAT!
De ce spun că apele nevălurite sînt adînci? Zic şi io aşa, ca un visător: dacă actuala clasă politică îşi mai poate închipui că mai poate amesteca ficţiunea în care se complace cu realismul reprezentat de electorii care au votat MASIV anti sistem, se înşeală amarnic!
Milioanele de electori care au votat anti-Ponta n-au votat pentru Iohannis! Au votat pentru schimbare! Aceşti electori nu mai vor să demonstreze în stradă ci, vor să demonstreze că votul lor trebuie luat musai, în considerare!
Ei sînt reprezentanţii apelor adînci din care va veni schimbarea!
Ps. Astăzi ÎCCJ a admis recursul ANI în procesul cu Iohannis. Primul termen al procesului va fi pe 14 ianuarie 2015. Aşa, şi? Repet, a fost un vot anti-Ponta, nu pro-Iohannis. Dacă va fi să avem noi alegeri prezidenţiale, le vom avea!
Tiberiuorasanu's Blog 
Draga Tibi, astazi (26 Noiembrie) am urmarit o parte din programul lui Rares Bogdan, pe Realitatea TV (prin computer), despre retrocedari.
Crede-ma ca sunt coplesita de imensitatea jefuirii statului. Deocamdata nu mai am cuvinte.
Sper ca KI sa se razgindeasca in privinta cabinetului lui. Inca vreau sa am incredere.
Odille, Rareş Bogdan este un ins toxic în care n-am pic de încredere. Asta nu înseamnă că subiectul emisiunii sale – retrocedările – nu este adevărat. Retrocedările nu sunt altceva decît o altă metodă de a jefui nu doar statul ci, şi cetăţenii care sînt urmaşii celor deposedaţi prin abuz de comunişti de averile lor legitime. Sumele în joc sînt uriaşe şi nu văd cum se poate rezolva această nedreptate atîta vreme cît cei care fac legea sunt beneficiarii acestor fărădelegi. Chiar nu ştiu de cîtă vreme eate nevoie pentru a îndrepta răul deja comis sau măcar pentru a preveni să se mai comită şi alte nedreptăţi. România este o ţară profund coruptă şi avem nevoie de o minune pentru a reintra într-o stare de normalitate.
Cît despre Iohannis şi echipa sa, deocamdată nu-mi fac griji. Am prevăzut că indivizi ca Mahalache vot încerca să se înfrupte din victorie.
https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2014/11/21/invitatie-la-luciditate-2/
Salutare Domnule Orasanu! Acum am vazut ca ati trecut temeinic la The Magus! E o carte de citit, dar nu de povestit! E imposibil de a gasi un flash pt „joaca de-a Dumnezeu” !
Servus, Brindusa!
Ba, tocmai am găsit respectivul flash povestit chiar de autor.
Am să copiez pagina şi am să o pun pe blog. 🙂
Ehee, draga D-le Orasanu, nu se potriveste mereu zicerea cu Les Nourritures terrestres! Depinde de biblioteca geniului pustiu! 😛
– Puteaţi să plecaţi? Făcu din cap semn că da.
– Şi am făcut greşeala să ascultăm. A vorbit ore în şir. Pe scurt, ne-a explicat că deşi se interesa cu adevărat de teatru — şi este efectiv proprietarul acelui studio cinematografic din Liban — rămăsese
mult mai legat de medicină decît ne lăsase, la început, să bănuim. Că se ocupa în mod special de psihiatrie şi că studiase un timp chiar cu Jung.
– Gogoşile astea mi le-a vîndut şi mie.
– Eu ştiu atît de puţin despre Jung. Crezi că…
– Pe mine a reuşit să mă convingă.
– Pînă la urmă, în ciuda împotrivirilor noastre, ne-a convins şi pe noi. Dar în ziua aceea… Ne-a spus de nu ştiu cîte ori că avea nevoie de noi să-l ajutăm să treacă bariera, să poată păşi într-o lume nouă, jumătate artă, jumătate ştiinţă. O aventură unică, psihologică şi filozofică în acelaşi timp. Ceea ce putea li considerată ca o călătorie nemaiîntîlnită în subconştientul omului. Cam astea au fost cuvintele pe carele-a folosit şi bineînţeles că eram curioase să aflăm ce se ascundea în spatele acestor vorbe mari — ce aştepta de fapt, de la noi. Atunci nc-a vorbit prima oară despre tine. Că voia să creeze o situaţie
în care noi două urma să jucăm roluri asemănătoare cu cele din filmul despre care ne vorbise. Trei inimi. Iar tu, fără să ştii, aveai să joci rolul poetului grec.
– Doamne, Dumnezeule! Dar trebuie să fi… îşi lasă capul pe un umăr şi privi în depărtare, spre mare.
– Nicholas, am fost uluite. Şi totuşi, într-un fel…Nu ştiu. Era poate marca aventură. Vezi,
oamenii de teatru adevăraţi, odată coborîţi de pi scenă sînt destul de limitaţi şi de neinteresanţi. In timp ce Maurice.. .Imi amintesc că June a bombănit ceva -.că se simte jignită. Cum îndrăznea…cum îşi permitea să creadă că poate cumpăra oamenii pentru simplul motiv că era bogat. A fost singura dată cînd l-am văzut pe Maurice pe punctul să-şi piardă calmul. Se enervase. S-a lansat într-o tiradă lungă şi mi-am dat seama că era şi el o dată sincer cînd ne-a explicat ce complex de vinovăţie îi dă, atîta bogăţie. Că singura lui pasiune reală este să cunoască, să descopere, să extindă cunoştinţele umane. Că visul vieţii lui e să pună în aplicare o teorie la care se gîndeşte de mult. Că nu era vorba de nici un fel de egoism din partea lui şi nici de un simplu capriciu mai năstruşnic… mă rog atît cît se putea vorbi de autenticitate în acest domeniu. A fost de-a dreptul impresionant şi pînă la urmă June n-a mai zis nimic.
– Trebuia să fi întrebat care era teoria pe care voia s-o verifice.
– L-am întrebat de nu ştiu cîte ori , n-ai grijă. Dar de fiecare dată ne închidea gura cu acelaşi argument. Dacă am fi ştiut dinainte, experimentul şi-ar fi pierdut autenticitatea. Expresia îi aparţine. Ne-a dat o groază de explicaţii şi ne-a înşirat o mulţime de analogii. într-un fel, urma să fie un soi de extindere fantastică a metodei lui Stanislavski. Crearea unor relaţii mai reale decît însăşi realitatea.
Urma să fii ca un om care traversează o pădure de alternative diverse, ghidat de o voce misterioasă mai multe voci, chiar — voci care nu ştiu nici ele (astea eram noi) care erau, de fapt, aceste alternative.
Mai compara experimentul şi cu o piesă de teatru, dar o piesă fără replici scrise şi fără public. Numai cu actori.
– Şi la sfîrşit — ne explică şi nouă?
– Aşa ne-a promis de Ia bun început.- Chiar şi mie?
– Cred că moare să ştie ce gîndeşti şi ce simţi cu adevărat. Căci tu eşti centrul atenţiei. Cobaiul principal.
Nu e moarte e suprimare benevola cu ajutorul neprecutepitului pseudomagician!
„Nu ştiam încotro mă îndreptam, dar ştiam ce-mi trebuia: o nouă ţară, un neam nou, o nouă limbă; şi cu toate că nu-l puteam defini în cuvinte la vremea aceea, îmi trebuia un nou mister.” P
😛
Abia am ajuns la jumătatea cărţii.
După ce termin lectura, fac postare ca să ne discutăm la temă 😛
visele, Domnule Orasanu, sunt contagioase! Garanatat Iohannis! 😛
Geaba se umflă ACL în pene. Lumea a votat anti-ponta!