Am căutat-o după ani şi ani de zile de la despărţirea noastră. Am regăsit-o surîzătore. Optimistă şi încrezătoare. Ce ne-a lipsit? am întrebat-o. Nu ne-a lipsit nimic, mi-a răspuns, ea. Nimic. Nimic altceva decît că tu, erai îndrăgostit fără să ştii, de altă femeie. De femeia vieţii tale. Ştiu asta, ştiu, i-am răspuns, ŞTIU dar, te iubesc şi vreau să rămînem măcar prieteni! Nu ştii nimic, mi-a răspuns, ea, nu ştii nimic! Bine, i-am spus, bine; poate că nu ştiu. Dar măcar prieteni mai putem fi? Şi mi-a răspuns: sincer? NU! Nu mai vreau să aud de tine, nu mai vreau să ştiu ce faci sau ce nu faci. Nu mai vreau să cred că exişti. Uită de telefonul meu, uită de tot ce ne-a legat vreodată. Uită şi că eu am existat în viaţa ta. Ştii că dacă fac asta (uit de tine etc), i-am spus, înseamnă că între noi, intervine cumplitul neant, da? Ştii că… M-a întrerupt cu violenţă: sigur că ştiu. Pleacă! Am plecat, ce era să fac? Am plecat.
Fata asta, a avut dreptate: femeia vieţii mele mă iubeşte aşa cum nici nu-mi puteam închipui. Abia acum înţeleg ce-mi reproşează doamna Le…escu: faptul că în noaptea nunţii sale, n-am fost capabil să fug cu ea, departe de toate şi de toţi. Ea m-a iubit, eu am iubit-o, dar la ultimatumul ei, eu am ales calea către iubirea vieţii mele, nu către o viaţă în care iubirea poate fi, eventual, pasageră.
Mă întreb uneori dacă n-ar trebui să am regrete. Sincer? NU!
Fără regrete. Îmi place enorm ce e scris aici.
Toate cele bune, vă doresc ! 🙂
Şi eu vă urez numai de bine 🙂
ps. întrebările rămîn întotdeauna.
Cred ca e masochism emotional sa traiesti ca pe-o prietenie, o iubire mare. Mai bine, NU.
Nu neapărat. Am mai văzut cazuri. Viaţa este interesantă şi mai ales frumoasă pentru că nu acceptă generalizări, cred.
TIbi, cred ca o iubire ramine intotdeauna parte din noi, insa cind ai shansa sa intilnesti marea iubire, atunci trebuie sa o urmezi si sa-i fii recunoscator Destinului pt restul vietii.
Aşa am făcut şi eu, dragă Odille 🙂
sincer și convingător !…. 🙂
consens 🙂