Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2015

Cu toţii ştim că unora li se întîmplă să iubească de mai multe ori în viaţă, unora li se întîmplă să aibă din cînd în cînd văpăi modeste, alţii foarte rar o mare văpaie, alţii deloc. Şi doar o viaţă avem. Cum este mai bine pentru noi ca indivizi unici, singulari?

De ce avem dorinţa de schimbare atunci cînd totul a fost bine la început, de ce văpăile dispar sau de ce apar cînd habar n-aveam că ele ne pot cuprinde deodată, ca o lovitură în moalele capului? De ce nu ne loveşte pe toţi, de ce cineva îţi cade cu tronc?

Unul dintre efectele psihologice se numeşte efectul Coolidge şi poartă numele unui preşedinte al SUA care a rămas în funcţie şase ani.

În timpul mandatului, el şi soţia lui au vizitat o fermă, nu în acelaşi timp. Cînd soţia lui, prima doamnă a Americii, a intrat într-un loc unde erau crescute găini, o observat că un cocoş călca o găină, fapt care a făcut-o să întrebe cît de activ era cocoşul din punct de vedere sexual. Cel care o însoţea şi cunoştea bine ferma i-a răspuns că cocoşul făcea asta de zece ori pe zi. În mod oarecum de neînţeles, ea i-a spus să-i comunice preşedintelui acest lucru. După scurt timp, în acelaşi loc a ajuns şi preşedintele, căruia i s-a povestit despre potenţa  cocoşului. Uimit, preşedintele Coolidge a întrebat dacă cocoşul face asta cu aceeaşi găină. Răspunsul a venit repede şi sigur: – Nu domnule preşedinte, de fiecare dată cu altă găină. Probabil că preşedintele aştepta acest  răspuns, iar după ce însoţitorul a tăcut, i-a zis: – Spuneţi-i asta doamnei Coolidge.

* * *

Acest scurt  fragment este extras dintr-o carte a doamnei Aurora Liiceanu, carte apărută la Polirom: La taifas. Dincolo de anecdotică, această întîmplare chiar este un bun prilej pentru întrebări asupra vieţii intime a fiecăruia dintre noi cum ar fi de exemplu mono sau poligam/ă. Aveţi vreo părere?

Read Full Post »

De ce-aş fi trist?

Chiar n-am de ce, pentru că anul acesta are semne bune către foarte bune.

Peste cîteva zile fiul meu va împlini o vîrstă rotundă, draga mea soţie mă va invita să-i celebrez o anume sumă de ani la începutul primăverii, în luna aprilie un drag nepot de frate va împlini o vîrstă care-i va marca maturitatea, iar către sfîrşitul lunii mai, draga mea nepoată care poartă numele mamei mele, Maria, se va declara iar, împlinită  ca femeie care le-a dat viaţă celor doi copii frumoşi pe care i-a dobîndit împreună cu soţul său atent, iubitor şi îndatoritor.

Şi, încă. La începutul lunii mai, sora mea îşi va mai adăuga un an de viaţă!

Aşadar, de ce-aş fi trist? Sincer, nu-s!

Trec lejer peste lunile de vară deşi am ce spune şi despre aceste luni – dar nu vreau – şi merg întins către toamnă. Toamna în care m-am născut. Sfîrşitul de septembrie pe care nu vreau să-l mai apuc. În rest, va fi tăcere.

De ce-aş fi trist?

 

 

Read Full Post »