Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 18 Octombrie 2015

Zi de odihnă. După trei zile de trezit cu noaptea-n cap şi de culcat aproape de miezul nopţii, după trei zile cheltuite cu folos vizitînd trei destinaţii de vis, în aşteptarea a încă trei zile în care vom vizita pe rînd Gibraltar, Granada, şi foarte posibil Cordoba, avem la dispoziţie o zi fără program prestabilit. Deocamdată, după o noapte odihnitoare şi după  un mic dejun uriaş 🙂 , am mers în cameră să facem planul de bătaie. Nu prea vedem ce-i de făcut pentru că azi, pe Costa del Sol nu-i nici urmă de soare. Deşi la meteo se anunţase ploaie, nici vorbă de aşa ceva (deocamdată). Cer înorat dar vremea caldă permite scalda în Mediterană pentru amatori. Noi, cu harta staţiunii Benalmadena în faţă, croim planul de a ne plimba cu telefericul local. Pas de ajunge pînă acolo că transportul în comun nu lucrează sîmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare. Întreb o taximetristă (iarăşi o femeie 🙂 ) dacă ne poate duce pînă acolo.

– Eu vă duc dar, înapoi cine vă aduce?

Nu ştim, aşa că preferăm să ne păstrăm forţele pentru următoarele zile care se anunţă pline şi la fel de spectaculoase măcar ca ultimele două. Deja sîntem pe drumuri de cîteva ore bune, plimbîndu-ne prin staţiune.

Dar. În preţul biletelor a fost inclus avionul, transfer la şi de la aeroport, cazare şi două mese pe zi: micul dejun şi la alegere, prînzul sau cina. Noi am ales cina. Cum procedăm pentru masa de prînz? Ploaia a început să ne sîcîie de pe la ora 14 aşa că se exclude deplasarea la distanţă (nu putem prînzi la hotel contra cost…). Numai că în timp ce eu mîzgălesc în agendă ceea ce citiţi, Silvia a dat tîrcoale mai amănunţite prin împrejurimi şi a descoperit în apropiere de hotel o terasă, El Parador II. Curat şi cochet. Vedere către Mediterana. Meniu ultrabogat prezentat în spaniolă, engleză, franceză şi germană. Numai că ospătarul ştie doar spaniola. Fac comparaţii între diversele denumiri ale diverselor preparate şi comand. Nenea nu pricepe ce-i spun. Vorba bancului: – tu vorbeşti limbi străine? – eu vorbesc dar nu pricepe nimenea ce spun 🙂 .

Scot tableta şi întreb de internet. Amabil, îmi tastează parola stabilimentului şi dau pe translator romîno-spaniol. Spun ce scrie la translator, nimic. Resemnat, spun cuvîntul magic: DORADA. Nenea zice că n-are. Dar, ne scoate din încurcătură un ditamai grătarul în aer liber, grătar cu jeratic pe care se rumenesc cîteva rude de-ale doradei. Evrika! Vechea limbă gimnastică face minuni: un deget arătător face mai mult decît toate translatoarele din lume 🙂  Poftă bună că prima sticlă de roze local – foarte bun – este deja pe terminate. Da! Nenea a adus un ditamai peştele de vreo 40 de cm. – pargo (sau snapper roşu) – şi a început să-l dezoseze şi să-l tranşeze lîngă masa noastră, tratament de care am avut parte prima dată la Veneţia, apoi şi prin alte părţi; nu şi în Ro…

Numai că. De data asta a venit grataragiul să vadă două lucruri: dacă peştele fript la proţap este corect şi bine pătruns peste tot şi dacă „nenea” îl tranşează / dezosează corespunzător. Mărturisesc: e cel mai bun peşte pe care l-am mîncat în toată viaţa mea, de pînă acum! Cel – mai – bun!

Şi apropo de translator. Hi hi hi. Eu eram cel care nu pricepea 🙂  „Nenea” ne-a citit repejor şi a înţeles ce vrem chiar mai bine decît noi. Mă străduisem să-i explic că vrem mămăliga / polenta. S-a prefăcut că nu ştie ce-i aia daaaaar, ne-a adus o garnitură (for fish) făcută din cartofi, ciuperci, ardei şi morcovi, coapte la cuptor în ulei de măsline. Un deliciu! He he heee, merge a doua sticlă? Cum nu? şi după ce comand două expresso, remarc faptul că „nenea” ştie şi franceză şi engleză mai bine decît mine dar negustor adevărat fiind, mi-a „pipăit” portofelul şi a ştiut ce să-mi ofere (peştele adus este mai scumpişor decît dorada…). Vivat Espana! 🙂

Bon! Este fumatul prohibit în Spania peste tot în spaţii închise?Este! Dar. E limpede că dacă eşti la o terasă, începe ploaia şi din cauza ploii te muţi înăuntru, şi dacă „nenea” observă că disciplinat fiind, ieşi afară pentru a fuma, şi dacă vede că te-ai aşezat la o masă de lîngă intrare, îţi permite să fumezi în incintă. Negustori? Da! Dar mai întîi de toate, fini cunoscători ai comportamentului uman. Toată perioada petrecută în acest restaurant, (vreo trei ore), am auzit în jurul nostru numai rîsete şi veselie. Unde o fi Parador I? O fi mai bine acolo? Nu cred că vom afla. Nu în timpul acestei excursii 🙂

Iar îmi vine să întreb: raiul pe pămînt? Sigur că DA! Mai are cineva îndoieli? Eu, nu mai am. Raiul pe pămînt înseamnă să fii într-un ambient civilizat, nu neapărat luxos, să ai parte de relaxare în compania persoanei iubite şi evident, să ai parte de un tratament omenos din partea personalului de serviciu care în schimbul banilor tăi, îţi oferă confort. Şi să nu uit: RAI înseamnă şi decuplarea totală de la problemele generate de „dragnişti”: candidat unic, cenzură, bla bla bla, bleah. Dragnea va pieri, raiul va rămîne.

A ieşit soarele din nou. De ce nu mă mir?

Şi ca să încheiem ziua frumos, ne-am văzut şi-am găvărit pe Skype cu Robi. Nu-i minunat?

Read Full Post »

Avem locuri rezervate la un local cu specific local, situat chiar în inima centrului vechi. Mă aşteptam la ceva, am găsit altceva.

20151010_141552

20151010_141715
20151010_141740Pe scurt, am nimerit într-un local spaţios şi curat, cu faianţă pe pereţi unde am fost ospătaţi cum se cuvine: o supă delicioasă habar n-am din ce făcută, două frigărui cu cîte un mic din carne de oaie şi de vită cred, apoi o farfurie plină cu legume şi cu o aripă de pui, aşezate pe un pat de cuş-cuş. Urmate de o prăjitură cu miere. Cum mie farfuria de cuş-cuş nu mi-a mai trebuit, am rugat ospătarul să mi-o pună “to go”. N-a priceput ce vreau. Doar Alina l-a făcut să priceapă că vreau să o dau unui sărac de pe stradă. Aşa, a înţeles… Masa a fost acompaniată de doi muzicanţi la care, surpriză: s-a alăturat şi unul dintre turiştii din grup!

nenea cu işlic este din grupul nostru 🙂

Cum nivelul de trai este destul de ridicat în Maroc, medicamentele sînt scumpe. Prin urmare, sînt la mare căutare leacurile tradiţionale, pe care le putem găsi într-un soi de “plafar”-uri locale. Nu, mulţumim frumos. Cred că toată lumea a auzit despre binefăcătorul ulei de argan, un soi de panacea universal bun la orice tratament al aproape oricărei boli. E bun de asemenea şi de gătit. Putem scăpa prilejul de a cumpăra această minune chiar de la ea de acasă? Nu putem 🙂 Aşa că Alina ne conduce într-o astfel de farmacie surprinzător de spaţioasă şi de curată, unde un nene în halat alb ajutat de doi tinerei ne face să pricepem cu ajutorul translatoarei Alina, teoria uleiului de argan. Ne prezintă surescitat tot felul de sticluţe, de recipiente şi de borcănaşe, în care măria sa uleiul de argan se prezintă în toată varietatea sa maiestuoasă.

20151010_152911

20151010_153023

20151010_153538

De data asta, preţurile nu se pot negocia. Cît cere domnul farmacist (doctor) atît trebuie să plătim. Numai că dacă iei două produse musai de acelaşi fel, îl primeşti gratis (hi hi hi) şi pe al treilea 🙂 Bineînţeles că şmecheria ţine şi cam toată lumea cumpă cîte două chestii ca să primească trei. Şi s-au mai şi îmbulzit amatorii de elixir, ca nu cumva să nu ajungă pentru toată lumea 🙂 A ajuns, ba a mai şi rămas! Bănoasă afacere. Am luat şi noi două sticluţe, una pentru îngrijirea părului şi alta pentru nu mai ştiu ce (unghii?)  🙂 , plus un borcănaş pentru îngrijirea pielii.

La ieşire, belea! Toţi ambulanţii s-au adunat la ieşirea din magazine plănuind să ne scuture de toţi banii pe care i-am salvat din mîinile negustorului de ulei de argan. S-au năpustit asupra noastră cu oferte de nerefuzat: lucruri pentru care cereau 5-10 euro puţin mai devreme, pot fi obţinute acum chiar pentru mai puţin de un euro 🙂 . Sînt extrem de insistenţi dar nu-s periculoşi. Aflăm că dacă mai sînt pe ici pe colo cerşetori, hoţi NU sînt. Legi extreme de aspre (se pare că încă se practică tăierea mîinilor hoţilor!) i-au lecuit pe mulţi dintre arabi de hoţie. Să mai spună cineva că islamul nu are părţi bune. Are!

Terminăm turul oraşului vechi,

20151010_151359

20151010_152619

20151010_152648

mergem în port şi ne suim pe feriboat. Plecăm spre “casă” cu întîrziere de 40 minute. Cum nu ne prea grăbim, nu ne pasă…

Adio Tanger, adio Maroc, a fost o experienţă interesantă dar mie aceste cîteva ore mi-au ajuns.

Cum mîine n-avem program de hoinăreală, e vremea să ne bericim pe îndelete. Dacă la terasa hotelului o halbă cu bere de ½ litri costă 3,80 euro, la magazinul de băuturi al hotelului o Heineken costă 1,5 euro. N-am priceput de ce la un magazine de lîngă hotel, aceeaşi bere Heineken costă 1,65 euro. Nu contează, Silvia a cumpărat de aici “neşte peşte” (conservă) şi alte bunătăţuri 🙂

Read Full Post »

Tanger

Mic dejun, ambarcare în autocar, la drum spre Tarifa de unde cu un feriboat vom ajunge în portul Tanger. Tarifa a fost punctul prin care a început cucerirea arabă (şapte mii de berberi) în Spania, prin anul 710 – 711. Este o regiune cu vînt puternic, nenumărate eoliene cocoţate pe dealuri se văd peste tot. Tot aici vin amatorii de sporturi eoliene dar fiind o vreme mohorîtă n-am văzut nici măcar un singur balon cu aer cald. Oricum, eu nu m-aş urca într-o drăcie d’aia nici picat cu ceară!

Alina ne-a explicat procedura: vom completa nişte formulare, unul pentru intrarea în Maroc şi altul pentru ieşirea de acolo, n-avem nevoie de viză pentru că întregul grup înscris pe o listă comună va primi permis de acces turistic pentru fix şase ore. În Maroc  Tanger vom fi conduşi de un ghid local. Pentru a menţine coerenţa grupului, primim cite o etichetă autocolantă prin care ne putem identifica, astfel să nu ne rătăcim sau să ne amestecăm cu alte grupuri. Dacă vrem, putem merge şi pe cont propriu dar, nu este deloc recomandabil. DELOC!

Deocamdată sîntem la bordul feribotului Detroit JET,

20151010_105043

 

20151010_111835

20151010_120936

20151010_121028

unul identic dacă nu măcar asemănător cu feribotul Jean de la Valette, adică acela cu care am călătorit din Malta spre Sicilia şi retur. Distanţa dintre Europa şi Africa este aici de numai 14 kilometri dar distanţa dintre cele două porturi este de vreo 30 de kilometri şi o vom parcurge în aproximativ o oră. Orarul este mai mult orientativ pentru că de fapt, feriboatul are întîrzieri frecvente. Africanii nu se grăbesc…

Nu-mi notez mare lucru pentru că nu mai am decît un singur pix aşa că… Poate voi completa acasă din memorie ceea ce nu voi consemna la faţa locului. Măcar fotografiez masiv spre aducere aminte. În fine.

Autocarul local ne plimbă mai întîi prin frumosul oraş, cocoţat pe nişte dealuri înverzite şi frumos asezonate cu flori. Multe flori. Vile cochete – dar scumpe – se înalţă falnice pe ambele laturi ale şoselei.

20151010_125453

20151010_130001

20151010_130241

20151010_132301

20151010_132306

20151010_132359

20151010_132446

Trecem pe lîngă palatal guvernatorului straşnic păzit de soldaţi. Pauză de cămilă 🙂

10 minute au la dispoziţie amatorii de fotografii ale peisajului magnific; cine doreşte se poate căţăra şi fotografia în spatele bietelor animăluţe exploatate la sînge de nişte arabi nemiloşi. Silvia vrea, eu nu.

20151010_131149

Apoi ne plimbăm prin centrul vechi al oraşului, o şerpuială de străduţe înguste care se tot învîrt de parcă ar bate pasul pe loc.

20151010_134215

Pariu că dacă nu am fi însoţiţi de Alina şi de ghidul marocan ne-am pierde instantaneu? Peste tot sînt negustori ambulanţi care ne oferă tot felul de fleacuri. Cer mult, vînd şi pe mai puţin, doar tîrguiala este motorul comerţului la turci, la arabi şi te mai miri pe unde. Preţuri fixe nu prea există. Piaţa este amenajată – pompos spus – pe cîteva străduţe unde diverşi negustori vînd legume, fructe, carne, peşte, mirodenii şi alte mărunţişuri.

20151010_140602

20151010_141423

Mizerie agresivă, case coşcovite, copii care cerşesc, alt fel de “rai”.

20151010_140709

20151010_140933

20151010_141125

Am vizitat şi ruinele cetăţii

20151010_134429

20151010_134642

20151010_134903

20151010_135131

de unde se vede portul,
20151010_135234

20151010_135341

20151010_135203

20151010_135206

am văzut la lucru şi îmblînzitorii de cobre,

20151010_135747

o pisică adormită

20151010_140655

e vremea să mergem la masă.

Read Full Post »

Acum ne-am reîntîlnit cu restul grupului la malul fluviului Guadalquivir

20151009_160511

lîngă un turn care-mi aminteşte de turnul alb din Salonic, şi anume Turnul de aur. Ghidul a negociat preţul biletelor şi ne-a redus cheltuiala cu doi euro de persoană. Contează?

Dacă am crezut că doar întîmplarea a făcut ca şoferul autocarului de azi să fie de fapt o şoferiţă, n-am încotro şi trebuie să recunosc (cu plăcere) că aici în Al Andaluz prezenţa femeii este adînc implicată în viaţa societăţii: la cîrma vaporului care ne plimbă pe fluviu vreme de o oră, este tot o femeie. Vaporul trece pe lîngă diverse clădiri şi primim explicaţii în cîteva limbi de circulaţie. Ori nu aud, ori nu pricep ce spune ghidul, cert este că n-am înţeles mare lucru. Ei şi? Vremea este splendidă şi ne bucurăm cît de mult putem de savoarea plimbării.

20151009_162605

20151009_162623

20151009_163714

20151009_164033

20151009_164116

20151009_164203

20151009_164532

Deşi cînd am cercetat pe internet condiţiile meteo se cam anunţau nori şi ploaie, avem parte de soare şi deconfort meteo, ambient care permite pantaloni scurţi şi tricouri fără mîneci. Întreb din nou: raiul pe pămînt? Răspund fără ezitare, DA! 🙂

S-a terminat ora de plimbare. Autocarul  ne aşteaptă conştiincios la îndemînă, în faţa turnului, deci ne aşternem la drum spre casă. Doar numim “acasă” orice domiciliu temporar, nu? Mergem întins cale de vreo 130 de kilometric apoi facem popas în acelaşi loc unde am oprit şi la venire. 25 minute. Cu puţin noroc vom ajunge la Malaga pe la ora 20 şi peste încă una oră, la hotel. Aşa a şi fost şi după o cină împărătească – inclusiv  homar şi scoici – ne-am regalat cu ceva beţivăneală de soi şi la somn cu noi că şi mine avem treabă.

Read Full Post »

După ce am vizitat cea mai mare Catedrală gotică din lume,

20151009_141553

20151009_141758

20151009_141814

20151009_142500

20151009_142554

20151009_143021

20151009_143204

20151009_143937

20151009_145609

20151009_150319
20151009_150330
20151009_150336

ne-am oprit la o terasă

20151009_155947

unde Silvia a rîvnit la “neşte peşte” eu la numita specialitate culinară salmarejo şi amîndoi la vin roze. Am gustat şi eu din peşte şi mi-a plăcut, a gustat şi Silvia din crema mea de roşii şi a rămas încîntată.

Acum, ne îndreptăm spre Turnul de aur, pentru că a venit vremea de plimbare pe Guadalquivil…

20151009_160016

Read Full Post »