Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2015

Cîteva imagini ale hotelului unde am locuit pe Costa del Sol, staţiunea Benalmadena

Intrarea 20151011_150054

imagini de peste drum

20151011_150128

20151011_150035

strada văzută dinspre hotel

20151011_150133

the bottle shop

20151011_151011

golful din spatele hotelului

20151011_150840

imagine de la balcon

20151011_115613

şezlonguri

20151011_152139

plante

20151011_142928

20151011_142934

20151011_143007

faţada dinspre mare

20151011_144803

20151011_145317

 

Read Full Post »

Zi de odihnă. După trei zile de trezit cu noaptea-n cap şi de culcat aproape de miezul nopţii, după trei zile cheltuite cu folos vizitînd trei destinaţii de vis, în aşteptarea a încă trei zile în care vom vizita pe rînd Gibraltar, Granada, şi foarte posibil Cordoba, avem la dispoziţie o zi fără program prestabilit. Deocamdată, după o noapte odihnitoare şi după  un mic dejun uriaş 🙂 , am mers în cameră să facem planul de bătaie. Nu prea vedem ce-i de făcut pentru că azi, pe Costa del Sol nu-i nici urmă de soare. Deşi la meteo se anunţase ploaie, nici vorbă de aşa ceva (deocamdată). Cer înorat dar vremea caldă permite scalda în Mediterană pentru amatori. Noi, cu harta staţiunii Benalmadena în faţă, croim planul de a ne plimba cu telefericul local. Pas de ajunge pînă acolo că transportul în comun nu lucrează sîmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare. Întreb o taximetristă (iarăşi o femeie 🙂 ) dacă ne poate duce pînă acolo.

– Eu vă duc dar, înapoi cine vă aduce?

Nu ştim, aşa că preferăm să ne păstrăm forţele pentru următoarele zile care se anunţă pline şi la fel de spectaculoase măcar ca ultimele două. Deja sîntem pe drumuri de cîteva ore bune, plimbîndu-ne prin staţiune.

Dar. În preţul biletelor a fost inclus avionul, transfer la şi de la aeroport, cazare şi două mese pe zi: micul dejun şi la alegere, prînzul sau cina. Noi am ales cina. Cum procedăm pentru masa de prînz? Ploaia a început să ne sîcîie de pe la ora 14 aşa că se exclude deplasarea la distanţă (nu putem prînzi la hotel contra cost…). Numai că în timp ce eu mîzgălesc în agendă ceea ce citiţi, Silvia a dat tîrcoale mai amănunţite prin împrejurimi şi a descoperit în apropiere de hotel o terasă, El Parador II. Curat şi cochet. Vedere către Mediterana. Meniu ultrabogat prezentat în spaniolă, engleză, franceză şi germană. Numai că ospătarul ştie doar spaniola. Fac comparaţii între diversele denumiri ale diverselor preparate şi comand. Nenea nu pricepe ce-i spun. Vorba bancului: – tu vorbeşti limbi străine? – eu vorbesc dar nu pricepe nimenea ce spun 🙂 .

Scot tableta şi întreb de internet. Amabil, îmi tastează parola stabilimentului şi dau pe translator romîno-spaniol. Spun ce scrie la translator, nimic. Resemnat, spun cuvîntul magic: DORADA. Nenea zice că n-are. Dar, ne scoate din încurcătură un ditamai grătarul în aer liber, grătar cu jeratic pe care se rumenesc cîteva rude de-ale doradei. Evrika! Vechea limbă gimnastică face minuni: un deget arătător face mai mult decît toate translatoarele din lume 🙂  Poftă bună că prima sticlă de roze local – foarte bun – este deja pe terminate. Da! Nenea a adus un ditamai peştele de vreo 40 de cm. – pargo (sau snapper roşu) – şi a început să-l dezoseze şi să-l tranşeze lîngă masa noastră, tratament de care am avut parte prima dată la Veneţia, apoi şi prin alte părţi; nu şi în Ro…

Numai că. De data asta a venit grataragiul să vadă două lucruri: dacă peştele fript la proţap este corect şi bine pătruns peste tot şi dacă „nenea” îl tranşează / dezosează corespunzător. Mărturisesc: e cel mai bun peşte pe care l-am mîncat în toată viaţa mea, de pînă acum! Cel – mai – bun!

Şi apropo de translator. Hi hi hi. Eu eram cel care nu pricepea 🙂  „Nenea” ne-a citit repejor şi a înţeles ce vrem chiar mai bine decît noi. Mă străduisem să-i explic că vrem mămăliga / polenta. S-a prefăcut că nu ştie ce-i aia daaaaar, ne-a adus o garnitură (for fish) făcută din cartofi, ciuperci, ardei şi morcovi, coapte la cuptor în ulei de măsline. Adică ratatouille. Un deliciu! He he heee, merge a doua sticlă? Cum nu? şi după ce comand două expresso, remarc faptul că „nenea” ştie şi franceză şi engleză mai bine decît mine dar negustor adevărat fiind, mi-a „pipăit” portofelul şi a ştiut ce să-mi ofere (peştele adus este mai scumpişor decît dorada…). Vivat Espana! 🙂

Bon! Este fumatul prohibit în Spania peste tot în spaţii închise?Este! Dar. E limpede că dacă eşti la o terasă, începe ploaia şi din cauza ploii te muţi înăuntru, şi dacă „nenea” observă că disciplinat fiind, ieşi afară pentru a fuma, şi dacă vede că te-ai aşezat la o masă de lîngă intrare, îţi permite să fumezi în incintă. Negustori? Da! Dar mai întîi de toate, fini cunoscători ai comportamentului uman. Toată perioada petrecută în acest restaurant, (vreo trei ore), am auzit în jurul nostru numai rîsete şi veselie. Unde o fi Parador I? O fi mai bine acolo? Nu cred că vom afla. Nu în timpul acestei excursii 🙂

Iar îmi vine să întreb: raiul pe pămînt? Sigur că DA! Mai are cineva îndoieli? Eu, nu mai am. Raiul pe pămînt înseamnă să fii într-un ambient civilizat, nu neapărat luxos, să ai parte de relaxare în compania persoanei iubite şi evident, să ai parte de un tratament omenos din partea personalului de serviciu care în schimbul banilor tăi, îţi oferă confort. Şi să nu uit: RAI înseamnă şi decuplarea totală de la problemele generate de „dragnişti”: candidat unic, cenzură, bla bla bla, bleah. Dragnea va pieri, raiul va rămîne.

A ieşit soarele din nou. De ce nu mă mir?

Şi ca să încheiem ziua frumos, ne-am văzut şi-am găvărit pe Skype cu Robi. Nu-i minunat?

Read Full Post »

Avem locuri rezervate la un local cu specific local, situat chiar în inima centrului vechi. Mă aşteptam la ceva, am găsit altceva.

20151010_141552

20151010_141715
20151010_141740Pe scurt, am nimerit într-un local spaţios şi curat, cu faianţă pe pereţi unde am fost ospătaţi cum se cuvine: o supă delicioasă habar n-am din ce făcută, două frigărui cu cîte un mic din carne de oaie şi de vită cred, apoi o farfurie plină cu legume şi cu o aripă de pui, aşezate pe un pat de cuş-cuş. Urmate de o prăjitură cu miere. Cum mie farfuria de cuş-cuş nu mi-a mai trebuit, am rugat ospătarul să mi-o pună “to go”. N-a priceput ce vreau. Doar Alina l-a făcut să priceapă că vreau să o dau unui sărac de pe stradă. Aşa, a înţeles… Masa a fost acompaniată de doi muzicanţi la care, surpriză: s-a alăturat şi unul dintre turiştii din grup!

nenea cu işlic este din grupul nostru 🙂

Cum nivelul de trai este destul de ridicat în Maroc, medicamentele sînt scumpe. Prin urmare, sînt la mare căutare leacurile tradiţionale, pe care le putem găsi într-un soi de “plafar”-uri locale. Nu, mulţumim frumos. Cred că toată lumea a auzit despre binefăcătorul ulei de argan, un soi de panacea universal bun la orice tratament al aproape oricărei boli. E bun de asemenea şi de gătit. Putem scăpa prilejul de a cumpăra această minune chiar de la ea de acasă? Nu putem 🙂 Aşa că Alina ne conduce într-o astfel de farmacie surprinzător de spaţioasă şi de curată, unde un nene în halat alb ajutat de doi tinerei ne face să pricepem cu ajutorul translatoarei Alina, teoria uleiului de argan. Ne prezintă surescitat tot felul de sticluţe, de recipiente şi de borcănaşe, în care măria sa uleiul de argan se prezintă în toată varietatea sa maiestuoasă.

20151010_152911

20151010_153023

20151010_153538

De data asta, preţurile nu se pot negocia. Cît cere domnul farmacist (doctor) atît trebuie să plătim. Numai că dacă iei două produse musai de acelaşi fel, îl primeşti gratis (hi hi hi) şi pe al treilea 🙂 Bineînţeles că şmecheria ţine şi cam toată lumea cumpă cîte două chestii ca să primească trei. Şi s-au mai şi îmbulzit amatorii de elixir, ca nu cumva să nu ajungă pentru toată lumea 🙂 A ajuns, ba a mai şi rămas! Bănoasă afacere. Am luat şi noi două sticluţe, una pentru îngrijirea părului şi alta pentru nu mai ştiu ce (unghii?)  🙂 , plus un borcănaş pentru îngrijirea pielii.

La ieşire, belea! Toţi ambulanţii s-au adunat la ieşirea din magazine plănuind să ne scuture de toţi banii pe care i-am salvat din mîinile negustorului de ulei de argan. S-au năpustit asupra noastră cu oferte de nerefuzat: lucruri pentru care cereau 5-10 euro puţin mai devreme, pot fi obţinute acum chiar pentru mai puţin de un euro 🙂 . Sînt extrem de insistenţi dar nu-s periculoşi. Aflăm că dacă mai sînt pe ici pe colo cerşetori, hoţi NU sînt. Legi extreme de aspre (se pare că încă se practică tăierea mîinilor hoţilor!) i-au lecuit pe mulţi dintre arabi de hoţie. Să mai spună cineva că islamul nu are părţi bune. Are!

Terminăm turul oraşului vechi,

20151010_151359

20151010_152619

20151010_152648

mergem în port şi ne suim pe feriboat. Plecăm spre “casă” cu întîrziere de 40 minute. Cum nu ne prea grăbim, nu ne pasă…

Adio Tanger, adio Maroc, a fost o experienţă interesantă dar mie aceste cîteva ore mi-au ajuns.

Cum mîine n-avem program de hoinăreală, e vremea să ne bericim pe îndelete. Dacă la terasa hotelului o halbă cu bere de ½ litri costă 3,80 euro, la magazinul de băuturi al hotelului o Heineken costă 1,5 euro. N-am priceput de ce la un magazine de lîngă hotel, aceeaşi bere Heineken costă 1,65 euro. Nu contează, Silvia a cumpărat de aici “neşte peşte” (conservă) şi alte bunătăţuri 🙂

Read Full Post »

Tanger

Mic dejun, ambarcare în autocar, la drum spre Tarifa de unde cu un feriboat vom ajunge în portul Tanger. Tarifa a fost punctul prin care a început cucerirea arabă (şapte mii de berberi) în Spania, prin anul 710 – 711. Este o regiune cu vînt puternic, nenumărate eoliene cocoţate pe dealuri se văd peste tot. Tot aici vin amatorii de sporturi eoliene dar fiind o vreme mohorîtă n-am văzut nici măcar un singur balon cu aer cald. Oricum, eu nu m-aş urca într-o drăcie d’aia nici picat cu ceară!

Alina ne-a explicat procedura: vom completa nişte formulare, unul pentru intrarea în Maroc şi altul pentru ieşirea de acolo, n-avem nevoie de viză pentru că întregul grup înscris pe o listă comună va primi permis de acces turistic pentru fix şase ore. În Maroc  Tanger vom fi conduşi de un ghid local. Pentru a menţine coerenţa grupului, primim cite o etichetă autocolantă prin care ne putem identifica, astfel să nu ne rătăcim sau să ne amestecăm cu alte grupuri. Dacă vrem, putem merge şi pe cont propriu dar, nu este deloc recomandabil. DELOC!

Deocamdată sîntem la bordul feribotului Detroit JET,

20151010_105043

 

20151010_111835

20151010_120936

20151010_121028

unul identic dacă nu măcar asemănător cu feribotul Jean de la Valette, adică acela cu care am călătorit din Malta spre Sicilia şi retur. Distanţa dintre Europa şi Africa este aici de numai 14 kilometri dar distanţa dintre cele două porturi este de vreo 30 de kilometri şi o vom parcurge în aproximativ o oră. Orarul este mai mult orientativ pentru că de fapt, feriboatul are întîrzieri frecvente. Africanii nu se grăbesc…

Nu-mi notez mare lucru pentru că nu mai am decît un singur pix aşa că… Poate voi completa acasă din memorie ceea ce nu voi consemna la faţa locului. Măcar fotografiez masiv spre aducere aminte. În fine.

Autocarul local ne plimbă mai întîi prin frumosul oraş, cocoţat pe nişte dealuri înverzite şi frumos asezonate cu flori. Multe flori. Vile cochete – dar scumpe – se înalţă falnice pe ambele laturi ale şoselei.

20151010_125453

20151010_130001

20151010_130241

20151010_132301

20151010_132306

20151010_132359

20151010_132446

Trecem pe lîngă palatal guvernatorului straşnic păzit de soldaţi. Pauză de cămilă 🙂

10 minute au la dispoziţie amatorii de fotografii ale peisajului magnific; cine doreşte se poate căţăra şi fotografia în spatele bietelor animăluţe exploatate la sînge de nişte arabi nemiloşi. Silvia vrea, eu nu.

20151010_131149

Apoi ne plimbăm prin centrul vechi al oraşului, o şerpuială de străduţe înguste care se tot învîrt de parcă ar bate pasul pe loc.

20151010_134215

Pariu că dacă nu am fi însoţiţi de Alina şi de ghidul marocan ne-am pierde instantaneu? Peste tot sînt negustori ambulanţi care ne oferă tot felul de fleacuri. Cer mult, vînd şi pe mai puţin, doar tîrguiala este motorul comerţului la turci, la arabi şi te mai miri pe unde. Preţuri fixe nu prea există. Piaţa este amenajată – pompos spus – pe cîteva străduţe unde diverşi negustori vînd legume, fructe, carne, peşte, mirodenii şi alte mărunţişuri.

20151010_140602

20151010_141423

Mizerie agresivă, case coşcovite, copii care cerşesc, alt fel de “rai”.

20151010_140709

20151010_140933

20151010_141125

Am vizitat şi ruinele cetăţii

20151010_134429

20151010_134642

20151010_134903

20151010_135131

de unde se vede portul,
20151010_135234

20151010_135341

20151010_135203

20151010_135206

am văzut la lucru şi îmblînzitorii de cobre,

20151010_135747

o pisică adormită

20151010_140655

e vremea să mergem la masă.

Read Full Post »

Acum ne-am reîntîlnit cu restul grupului la malul fluviului Guadalquivir

20151009_160511

lîngă un turn care-mi aminteşte de turnul alb din Salonic, şi anume Turnul de aur. Ghidul a negociat preţul biletelor şi ne-a redus cheltuiala cu doi euro de persoană. Contează?

Dacă am crezut că doar întîmplarea a făcut ca şoferul autocarului de azi să fie de fapt o şoferiţă, n-am încotro şi trebuie să recunosc (cu plăcere) că aici în Al Andaluz prezenţa femeii este adînc implicată în viaţa societăţii: la cîrma vaporului care ne plimbă pe fluviu vreme de o oră, este tot o femeie. Vaporul trece pe lîngă diverse clădiri şi primim explicaţii în cîteva limbi de circulaţie. Ori nu aud, ori nu pricep ce spune ghidul, cert este că n-am înţeles mare lucru. Ei şi? Vremea este splendidă şi ne bucurăm cît de mult putem de savoarea plimbării.

20151009_162605

20151009_162623

20151009_163714

20151009_164033

20151009_164116

20151009_164203

20151009_164532

Deşi cînd am cercetat pe internet condiţiile meteo se cam anunţau nori şi ploaie, avem parte de soare şi deconfort meteo, ambient care permite pantaloni scurţi şi tricouri fără mîneci. Întreb din nou: raiul pe pămînt? Răspund fără ezitare, DA! 🙂

S-a terminat ora de plimbare. Autocarul  ne aşteaptă conştiincios la îndemînă, în faţa turnului, deci ne aşternem la drum spre casă. Doar numim “acasă” orice domiciliu temporar, nu? Mergem întins cale de vreo 130 de kilometric apoi facem popas în acelaşi loc unde am oprit şi la venire. 25 minute. Cu puţin noroc vom ajunge la Malaga pe la ora 20 şi peste încă una oră, la hotel. Aşa a şi fost şi după o cină împărătească – inclusiv  homar şi scoici – ne-am regalat cu ceva beţivăneală de soi şi la somn cu noi că şi mine avem treabă.

Read Full Post »

După ce am vizitat cea mai mare Catedrală gotică din lume,

20151009_141553

20151009_141758

20151009_141814

20151009_142500

20151009_142554

20151009_143021

20151009_143204

20151009_143937

20151009_145609

20151009_150319
20151009_150330
20151009_150336

ne-am oprit la o terasă

20151009_155947

unde Silvia a rîvnit la “neşte peşte” eu la numita specialitate culinară salmarejo şi amîndoi la vin roze. Am gustat şi eu din peşte şi mi-a plăcut, a gustat şi Silvia din crema mea de roşii şi a rămas încîntată.

Acum, ne îndreptăm spre Turnul de aur, pentru că a venit vremea de plimbare pe Guadalquivil…

20151009_160016

Read Full Post »

Sevilia

Trezire ultra matinală. Mic dejun bogat şi valea către autocar. Turiştii sînt împărţiţi pe grupuri şi repartizaţi ghizilor vorbitori de limbă spaniolă, engleză, franceză, germană, etc, ba chiar pe ici-colo şi de limba română. Prezentăm biletul de acces şi ne urcăm în autocar pe la ora 7,30. Timp de o oră ne învîrtim printre hoteluri şi culegem amatori de drumeţie: doi de ici, trei de dincolo şi tot aşa pînă cînd autocarul cu vreo cincizeci şi ceva de locuri se umple (nu chiar întotdeauna, totuşi). Apoi ieşim pe autostradă şi ne întindem la drum? Şi da, şi ba pentru că-i aglomerat. Sau cum spun francezii: buchon 🙂 Trecem iar, prin Malaga. Acesta a fost ultimul bastion al stăpînirii arabe, pe care spaniolii l-au cucerit în 1492 după opt secole de dominaţie islamică. Chiar şi numele intregii provincii Andaluzia este de sorginte arabă, de la Al Andaluz. S-a rezolvat şi misterul aglomeraţiei: doi neisprăviţi au ţinut cu tot dinadinsul să-şi scarmene tabla şi prin urmare, s-au repezit cu automobilele unul într-altul. Deci, la drum întins, începînd cu ora nouă. Şoseaua şerpuieşte printre dealuri stîncoase acoperite de vegetaţie săracă. Ici-colo cîte o casă, cîte un magazin sau cîte un restaurant / terasă mai sparg monotonia.

20151009_101333

Mai avem 190 de kilometri. Tocmai s-a trezit ghidul şi ne dă explicaţii în spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană despre meleagurile străbătute. Mai nimeni nu este interesat. Am ieşit la cîmpie şi au apărut ogoare cultivate şi păduri întregi de măslini (le vom găsi pe tot parcursul călătoriei!).

20151009_103416

20151009_103635

20151009_103635

Deşi nu prea văd viţă de vie, ghidul ne spune cît de renumit este vinul de Malaga. Cum mie vinul acesta nu-mi place de loc, nu prea ascult. A venit vremea să facem o scurtă pauză de refrişare, la un complex amenajat lîngă o benzinărie care mai oferă pe lîngă suvenire şi papa bun, îngheţată, dulciuri şi alte alea de tot felul pentru toate buzunarele.

20151009_105321

20151009_110223

20151009_110329

preţul combustibililor

20151009_110703

Chiar şi o ofertă de îmbogăţire se găseşte pe aici: un nene trist păzeşte o tarabă cu bilete de loto la care nu prea se-nghesuie nimeni. Primim în treacăt  informaţia că sus, pe deal, este o mică aşezare denumită Estepa care nu ştiu de ce trebuie menţionată, apoi aflăm că în Andaluzia ar fi vreo nouă milioane de măslini; alt ghid a spus numai de vreo şapte dar, ce mai contează? Cert este faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar Andaluzia produce cam 80% din total. Impresionant!

Pe la ora 12 intrăm în Sevilia, capitala politică a regiunii Andaluzia. Ca peste tot în Spania, accesul în oraş se face printr-o reţea formidabilă de pasaje rutiere care asigură fluenţa circulaţiei. N-am întîlnit în cele două călătorii în Spania, nicăieri, nici măcar o singură intersecţie de drumuri. Peste tot, sînt pasaje sub şi supraterane care îi scapă pe călători de timp pierdut aiurea. Bulevardul este străjuit de palmieri falnici printre care se văd vile care mai de care mai frumoase. Cele mai interesante adăpostesc sediile unor aambasade. Prima oprire, Plaza de Spania. Fa-bu-los!

intrarea în Plaza de Spania

20151009_130417

faţada

20151009_130427

detalii din interior

20151009_130537

20151009_130558

20151009_130604

20151009_130610

20151009_130623

20151009_130640

20151009_130704

20151009_130708

20151009_130714

20151009_130726

20151009_130909

Pauză de masă. Înainte de a pleca de acasă, am nimerit la o emisiune culinară unde unul dintre concurenţi a pregătit o specialitate andaluză, salmoreja. Cum în cealaltă incursiune pe pămînt spaniol, Catalunia, am gustat o altă specialitate locală, anume gaspacho, am zis că nu trebuie să o ratez. Şi n-am ratat-o!

Read Full Post »

Malaga

După 80 de minute întârziere și după un zbor de peste patru ore am ajuns la Malaga. Alina, ghida de limba română ne aşteaptă răbdătoare. Din cei 21 de turişti aşteptaţi au ajuns până acum numai vreo 11. Restul încă aşteaptă să-şi recupereze bagajele din cala avionului. Ia-le de unde nu-s că nici măcar n-au părăsit aeroportul Otopeni. Le vor primi duminică direct la hotel. Până atunci au dreptul să-şi cumpere un rând de haine care le va fi decontat de agenția de voiaj Paralela 45.

În sfârşit. Ne suim în autocar şi facem un tur al oraşului Malaga, după ce-am străbătut drumul de la aeroport. Străzi înguste cu blocuri frumoase ce nu depăşesc zece niveluri, unele colorate plăcut, altele alb var. Curat peste tot. Primim indicații : aici e primăria, aici pe deal castelul vechi, etc. Partea centrală a străzii este ocupată de un parc cu palmieri în care se văd papagali. De la un punct info turism primi câte o hartă a oraşului.

Coborâm din autocar iar Alina ne arată la repezeală câte ceva : muzeul Picasso, moscheea transformată în catedrală, zona comerciala. Cine vrea să mănânce de prânz are la dispoziție tot felul de terase.

20151008_150931

20151008_150956

20151008_151005

20151008_151119

20151008_151202

20151008_151206

Pentru toată distracția avem fix una oră. De obiectiv? Ei, aş! O oră în total pentru că trebuie să recuperăm timpul pierdut din cauza doreilor care-au acaparat România. Întârzierea avionului cică ar fi fost din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franța. Aşa o fi dacă spun ei…

Am ajuns la hotelul Plaza bonita strecurandu-ne pe o sosea îngustă dar liberă, printre zeci, sute, poate mii de hoteluri mai mari sau mai mici, toate strălucind de curățenie. Arhitectură amestecată dar rezultatul final este o policromie estetică de mare profunzime. Nu văd clădiri mai mari de şapte sau opt niveluri, iar majoritatea sânt vile cochete. Plaza bonita este un hotel superb, şi probabil, unic: este construit ca un şir de camere situate succesiv pe un corridor lung. Urmarea? Absolut toate camerele au o privelişte superbă către marea albastră, incredibil de liniştită şi cred, de caldă. Deşi este 8 octombrie 2015, o mulțime de amatori de scaldă brăzdează valurile potolite; după care se întind pe şezlonguri la soarele generos. Raiul pe pământ? Desigur!
Am aflat programul complet de excursii. Tanger, Cordoba, Sevilia, Gibraltar, Granada, ne aşteaptă pe rând, fiecare cu comorile sale. Singura problemă este numărul minim de amatori, ca excursia să fie rentabilă pentru agenția locală. Să sperăm, că.
Hotelul este construit pe o râpă care se ridică de la nivelul mării către şoseaua aflată ceva mai sus. Astfel, intrăm din şosea direct la etajul opt unde se află şi recepția. Apoi coborâm un etaj pentru a merge la restaurant, și cobori până hăt la etajul unu, dacă vrei de exemplu, piscină şi plajă. Fumatul este strict interzis în Spania în spațiile închise dar, lângă recepție este un bar cu terasă unde fumătorii îşi  pot asigura nevoia de nicotină. Pe balconul camerei nici urmă de scrumieră aşa că…
Bon. Stau la terasă şi termin de citit cartea ,,În ce cred cei care nu cred” un spumos dialog epistolar între Umberto Eco şi abatele Carlo Maria Macini, în timp ce Silvia negociază următoarele noastre ieşiri din decorul stațiunii  Benalmarena, spre destinațiile propuse. Se pare că unul dintre obiective nu va fi atins dintr-o cauză simpla: nu-s destui „seniori” care să dorească deplasarea dinspre un confort asigurat prin contractul inițial, către oboseala parcurgerii distantelor (două trei ore) către aceste destinații. De ce? Treaba lor. Nu-i judec şi nu-i condamn.
Revin la terasa/balcon. Privesc linia orizontului unde cerul se împleteşte cu pământul. Nu, cerul şi pământul nu se despart. Nici vorbă! Cerul şi pământul au fost întotdeauna înfrățite pentru că văzutele şi nevăzutele se întrepătrund în mod subtil.
Revin la cele lumeşti. ☺ Vremea a cam trecut şi am fost îndrumați către restaurantul hotelului unde putem să cinăm. Am fost. Am văzut: jaf culinar. Zeci de feluri de mâncare te aşteaptă să le alegi şi să le pui pe tava ta proprie pentru că da,  este o autoservire. Dacă-ţi  dispar fumurile din cap, observi cu mare uşurință că turistul mediu este tratat regeşte. Berea, vinul şi apa minerală sînt la dispoziţia fiecărui turist: un pahar de fiecare. Vrei mai mult? Barul te aşteaptă cu tot felul de băuturi, beţive sau nu. Şi bineînţeles, dacă a venit vremea de odihnă, camera primitoare te aşteaptă cu două paturi duble. RAI 🙂

Read Full Post »

« Newer Posts