Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2017

 

După incursiunea de la Valencia, avem iar, zi de odihnă; de exemplu, eu. Sau, de hoinărit, așa cum am văzut că fac unii. Sau zi de shoping, cum face și Silvia, din nou 🙂 . Nici măcar nu vă mai spun ce bunătățuri a luat pentru acasă; papa bun de tot 🙂  .Dimineață am coborît la micul dejun per pedes că din cele șapte ascensoare, nu funcționează nici măcar unul. De ce? Mister… nu-i nimic, sportul face bine la sănătate 🙂 ; numai că, sper să nu se întreacă cu gluma și cînd va trebui să urcăm în cameră!

În timp ce noi ne delectam cu frumusețile Valenciei, în Barcelona, separatiștii care au organizat un referendum pare-se ilegal, s-au luat la bătaie cu polițiștii. Sau cu unioniștii. Sau toți cu toți, naiba să mai știe. Nu mă pricep și nu mă bag dar, nu cred că mișcările politice centrifugale pot să aducă ceva bun în Uniunea Europeană. Mi se pare că o uniune puternică ar reprezenta o forță de apărare mult mai eficientă în fața pericolului real de expansiune rusească. Mă rog, nu știu prea multă istorie, și nici la politică nu-s tocmai expert. Dar, mi-a devenit destul de limpede faptul că în lipsa unor lideri cu viziune și carismă lucrurile merg spre rău sau în cel mai bun caz, stagnează. Și stagnează sau merg mai prost pentru că trăim într-o adevărată dictatură a submediocrității gregare și agresive.

Revenind la Benidorm, Gran Hotel Bali. Așa cum am mai spus, hotelul este compus din două corpuri, unul ”mic” cu vreo 20 de etaje și corpul ”mare” cu 43 etaje locuibile plus două etaje pentru mecanismele de comandă a instalațiilor. Nu  prea știu ce se află la subsol în afară de unul dintre cele două restaurante unite printr-o scară interioară. Hotelul se pretinde a fi de patru stele, poate că așa e, poate că-i mai degrabă de trei dar, este funcțional are tot ce trebuie pentru un sejur plăcut, nenumărate posibilități de distracție, jocuri, piscine, cafenele, baruri, cofetării, etc, iar seara muzică de cafe-concert.

Vremea a fost permanent senină dar din ce în ce mai răcoroasă, mai ales noaptea… Mi se pare normal! Totuși este luna octombrie, și chiar la Mediterana fiind, se apropie iarna, nu vara. Am avut regim de all inclusive, trei mese pe zi iar cu excepția micului dejun (cam repetitiv) la prînz și la cină felurile de mîncare (cam 60-70 zilnic) au variat constant. Fructe din belșug, vreo zece sos-dresuri pe bază de ulei de măsline cu diverse ierburi sau alte ingrediente, sosuri diverse (de carne, de tomate, cu sau fără curry, etc, etc, etc) dulcețuri, patiserie, prăjiturele, sucuri naturale, de fapt, cam tot ce-ți poate dori inimioara; chiar și fructe de mare! și bineînțeles, pentru adepții lui Bacchus, o sticlă de vin alb roze sau roșu la două persoane, la prînz și la cină. Plus o sticlă de apă plată de un litru și jumătate. Dacă apa nebăută o poți lua în cameră (pentru ness de exemplu), vinul nebăut rămîne pe loc.. Și hoțomanii naibii, în zilele de picknick, ne-au ”făcut” de porția de vin 🙂 . Desigur, glumesc.

La capitolul deficiențe am de reproșat finisajele de mîntuială ale pereților exteriori și lipsa de personal. Niciodată camerele nu au fost dereticate înainte de ora 14/15. Tot la capitolul plus este de remarcat că observînd borcanul de ness din camera noastră, personalul ne-a adus un aparat de încălzit apa! Iar la baie, chiar dacă n-am consumat în întregime gelul șamponul și săpunul, au fost aduse altele și altele, probabil ca să ne tenteze să le luăm la plecare, mai știi? 🙂 . Cu recepția n-am avut treabă decît la sosire cînd am primit cartela și cînd am cumpărat șapte zile  de acces la internet care teoretic este gratuit, practic NU, și la plecare. Tot așa am pățit și în Andaluzia, deci, nimic nou sub soare… Una peste alta ne-am simțit destul de bine către foarte bine șiiii, cam asta a fost…

Ce ne-a impresionat mai mult și mai mult? Să le luăm pe rînd:

Biserica din Novelda cu uluitoarea sa orgă cu tuburi din marmură,

Ivan Larrea sculptorul muzician,muzeele din Guadalest,

lacul de acumulare din Guadalest,albul calm din stațiunea Altea,peisajul sub și supra marin de la Insula Benidorm,

imaginea de ansamblu a stațiunii Benidorm,

castelul Santa Barbara din Alicante,Grădina palmierilor din Elx (citește elche),

belvedere de zi și de noapte de pe terasa de la etajul 45 a hotelului Bali,piața din Alicante,

creațiile lui Callatrava,

catedralele din Alicante și din Valencia. Mi-a scăpat ceva? Atîta pagubă! 🙂

Read Full Post »

Unii au fost curioși să vadă ce oferă Muzeul Oceanografic, se pare că inclusiv un spectacol cu delfini, restul am (re)căzut în mintea copiilor și vrem musai o plimbărică prin vadul secat al rîului Turia unde sunt amenajați zece km liniari de parc pentru copii, dar și pentru adulți și pentru tineri, și pentru adolescenți șiiiiii, bineînțeleeees, pentru turiști…   🙂 . Mergem circa 30 de minute cu un tramcar, cinci euro de persoană, de la piscină pînă la Podul de flori și înapoi.

În timp ce mergem, o voce monotonă înregistrată ne explică ce vedem. Ce vedem vedem, ce auzim auzim, dar nu pricepem nimic din simpatica limbă valenciană 🙂 . Locul este populat cu vîrstnici și maturi care se pot desfăta cu ceva beuturici la terase, tinerii își aștern pături și se pupă de zor, copiii au locuri special amenajate pentru joacă de tot felul, toată lumea are de ce să fie mulțumită!

Arbori diverși ca ficuși, palmieri și alte alea dar nu știu să le spun pe nume oferă umbră plăcută, apoi fîntîni arteziene, flori, arbuști, ce mai, un paradis! Gata, am ajuns la Podul florilor și ne întoarcem.

Complexul de clădiri construit de Santiago Callatrava este compus în afară de Oceanografic, din Muzeul Științelor și Artelor, Hemisferic și încă o chestie dar nu mai știu care.

Pînă să intrăm o leacă în Muzeul Artelor și al Științelor, Olga ne face o uluitoare demonstrație de acustică: un perete al muzeului este arcuit pe interior, adică este concav (mi se pare); doi dintre noi stau la un capăt, iar alții doi stau la celălalt capăt, distanța fiind cred, aproape o sută de metri. Ce șoptesc unii la un capăt, aud perfect ceilalți de la celălalt capăt. Aud chiar și eu, deși sînt cam fudul de urechi 🙂 ! În muzeu mai căscăm ochii pe ici pe colo, mai facem ceva fotografii pe dinăuntru și pe dinafară,

dar, cam gata… vrem acasă… vine microbuzul cu restul găștii și zăvîrși cu Valencia… la drum spre Benidorm.

Read Full Post »

Înapoi la cele sfinte. Catedrala din Valencia se presupune că ar adăposti una din cele trei cupe din care a băut Iisus la Cina cea de taină. Este demonstrată vechimea de peste două mii de ani, se poate stabili cu exactitate că această cupă provine din Iudeea acelor timpuri, dar dpdv științific, nu se poate dovedi nimic. Nici nu trebuie să fie dovedit! Dacă credință nu e, nimic nu e! Deci, această cupă se presupune a fi Sfîntul Graal, despre care sunt totuși două legende. Una presupune că din această cupă a băut Iisus la Cina cea de taină, altă legendă spunînd că în această cupă s-a adunat sîngele lui Iisus după ce acesta a fost străpuns cu sulița de un soldat roman. Personal, consider amîndouă legendele, ca fiind pur și simplu, inventate.

Mergem mai departe. Totuși am notat cîte ceva dar, cam disparat. Am vizitat Capela Borgia și am aflat că Papa Borgia a fost originar din Valencia, că Sfîntul Francesco de Borgia a fost mîna dreaptă a regelui Carlos I, ni s-a adus aminte că Regii Catolici au fost înmormîntați în Capela din Granada (unde am fost și am văzut), apoi am privit excelentele tablouri pictate de Murillo și de Goya. Am mai vizitat Capela Francisco de Borja. Catedrala din Valencia a fost construită începînd cu secolul al XIII-lea și are mai multe stiluri arhitecturale, respectiv gotic (care semnifică figura lui Dumnezeu), stilul baroc (care semnifică bogăția), stilul  renascentist (care semnifică figura omului), fiecare stil fiind inspirat de moda epocii în care au fost edificate. Vitraliile din onix nu lasă să pătrundă razele ultraviolete (care încălzesc).  Aceste vitralii au simboluri care amintesc de toate cele trei religii monoteiste, iudaism, creștinism, islam. Cam atît pe aici… Ne reunim la punctul de întîlnire și valea către minunile lui Santiago Callatrava.

Deși ni s-a atras atenția că nu avem voie să fotografiem, dacă Silvia ca văzut că alții nu se sfiesc, nu s-a sfiit nici ea 🙂 Rezultatul? Nește poze clar/obscure de toată frumusețea 🙂 Iaca:

Ultimele imagini din Valencia în drum spre microbuzul cu care ne vom deplasa în centrul nou

🙂

Gata 🙂

Read Full Post »

E vremea prînzului, de pick-nick am scăpat așa că, ochim o terasă. Mă uit pe meniu, meniu fix de cantină, nu, mulțumim frumos. Alături, altă terasă (e plin de terase, baruri, cofetării, restaurante peste tot). Cer un meniu, pare îndestulător, prețuri cumsecade, aici este de noi! Apare un tuciuriu și mi se cam taie cheful. O fi vreun restaurant arăbesc iar eu voi contribui la efortul financiar al teroriștilor? Hm? În fine! Numai că: greu se mai înțeleg un arab-glez cu un rom-glez. Silvia vrea piept de pui, eu vreau cod, nu mai are cod, e bun și swordfish, nu? 🙂 . Întreb de vin roze, numai că tocmai atunci trece o fanfară pe lîngă noi și s-a ales praful de firava noastră comunicare 🙂 . Arămiul dispare și reapare cu o sticloanță deja desfăcută. Îmi toarnă un pahar și dispare. Circumspect, încă nu mă ating de vin. Întreb prudent cît costă și abia după ce-i dau tuciuriului hîrtie și creion, aflu: 2,75/pahar.

Bun așa. Avea să fie 3,50 dar, ce mai contează? Cer și apă minerală cu gaz nu de-aia leșinată, apă așa zis plată care nu-mi place nici de frică, are, ne aduce, e bună, cer și gheață cuburi și mi-aduce, pare totul în regulă. Nu-mi mai pasă cît ne va taxa la urmă. Nimic n-o să ne strice bucuria de a prînzi în Valencia, într-o zi însorită, în penultima zi de vacanță, pe pămînt spaniol. Viața este totuși prea frumoasă ca să te împiedici de mici sîcîieli. În fine. Iată că apare o figură ceva mai luminoasă, un nene care mă întreabă într-o engleză curățică dacă pot confirma ce-i comandasem tuciuriului. Sigur că da, confirm și-mi mai vine inima la loc: tuciuriul era numai un biet picol, nu ditamai proprietarul 🙂 !

Îi văd pe unii din grup care se plimbă, îi văd pe alții care beau fiecare ce vrea, timp mai avem, ce ne lipsește? Nimic!

Pînă la urmă, mîncarea se dovedește a fi excelentă, ceva de genul care nu necesită olivieră pentru cine știe ce adaosuri de sare sau piper, că dacă ceri așa ceva se supără bucătarul și rămîi flămînd 🙂 … Plus că platourile arătau extraordinar, frumos ornate și asezonate corespunzător. Am mai primit o tipsie cu pîine, pliculețe mici de ulei, pliculețe mici de sare și piper, plus un sos pe care l-am confundat cu harissa dar care sos s-a dovedit a fi doar un banal sos de tomate. Are și chili? Nu! spune albinosul. Pimiento? Nu! spune albinosul. Da? Poi atunci măi mincinoșilor, de unde gustul acela subtil de iute? Oricum, dacă treceți prin Vaaaalenciaaaaaaa nu ratați restaurantul Ness.

Mai avem ceva timp pînă la întîlnirea de grup dar, la ce bun să ne mai vînturăm pe ici pe colo? Rămînem să mai savurăm un roze valenciano, dar care din motive misterioase se vinde numai la pahar, nu și la sticlă. Sau poate n-am priceput eu? Nu mai contează. Cam asta a fost. Numai că. Dacă aici a fost atît de bun și nici n-a costat mare lucru, vreo 60 de euro cu bacșiș cu tot, cam cît o costa la restaurantele cu stele Michelin? He he heeee, minim 180 euro de căciulă cu rezervare de cel puțin trei luni de zile înainte. Aveți atîta răbdare? Eu aș avea dacă aș nimeri la un CHEF ca Gordon Ramsay, sau ca Raymond Blanc, sau ca James Martin, sau ca Rick Stein. Ca să nu mai spun că aș merge negreșit la oricare restaurant al familiei Roux 🙂 .

Read Full Post »

Arena pentru lupte cu tauriCocheta gară centrală

Străzi și clădiri

Trecem pe lîngă creațiile arhitectului Santiago Callatrava, dăm o raită cu microbuzul prin centrul vechi, și oprim la primul obiectiv, muzeul nu știu cum al celor două ape ale nu știu cărui marchiz. Foarte frumos la exterior, bogat ornamentat, dar la intrare mi se impune să las bagajul într-o cameră de la parter. Mă enervez și refuz să intru. Iau și bagajul lui Silvia, rămîn la intrare pe hol, mă așez pe o bancă și scriu. Ce bagaj aveam? Păi gentuța mea cu de toate, (umbrelă, carte de citit, caiet de scris, aparat foto/camera de luat vederi, acumulator, pixuri, briceag, prosop) și bineînțeles, pungile cu picknick 🙂 . Mai bine nu le luam de la hotel că tot aveam de gînd să le dăm unor sărmani, și le-am cărat ceva vreme pînă am reușit. Știți cum e chestia aia cu facerea de bine 🙂 .

Stai că am aflat cum se numește muzeul: Museo Nacional de Ceramica y de las Artes Suntuarias ”Gonzales Marti”. Ete na, ce-am avut și ce-am pierdut 🙂 .

Imagini luate de Silvia

Nu după multă vreme apar și vizitatorii muzeului și pornim după Olga să vedem: o piață rotundă care era folosită ca abator,Bursa mătăsii construită în secolul al XV-lea cu sala de contracte,

banca și temnița pentru datornici din turn, o capelă, depozitul de mărfuri – diverse nu doar mătăsuri, consulatul maritim etc.Întreg edificiul a fost conceput și construit de arhitectul Pere Compte.Podelele au un mozaic trompe oeiltavanul este superb decorat, cu figuri de oameni unicat!Apoi am vizitat Catedrala în care se presupune că adăpostește vestitul Graal (mai tîrziu, respectiv după masa de prînz). Aici am primit ceva explicații de la Olga printr-un sistem audio. Ce-am notat? Nimic 🙂 . Odată ieșiți la aer curat, ne sfătuim repejor și stabilim punct de întîlnire peste două ceasuri după care ne răspîndim care încotro. Booon. Tot orașul este împînzit de fanfare și de coruri, care mai de care mai gălăgioase, cam toate intonează melodia aceea celebră: Vaaaa-lenciaaaaa tararam taram tam tara, Vaaaa-lenciaaaa și-apoi ține-o tot așaaaaaa 🙂 !

Read Full Post »

Iaca a sosit și vremea să reluăm periplul nostru prin Valencia… Ne trezim (aproape) dis de dimineață, luăm micul dejun și hai la microbuz. Ce să plecăm la vreme? La recepție au încurcat borcanele și în loc de pick-nick/prînz ne-au pus pick-nick/mic dejun. Noi am vrea să renunțăm, Olga nu și nu, în sfîrșit, plecăm. Avem de mers cam 90 de minute, pe drumul pe care am venit de la aeroport. Unele locuri le recunosc, altele nu, privesc pe fereastră peisajele minunate și nu prea sînt atent la ceea ce spune Olga. Dar cînd menționează numele unei mici localități, respectiv Benissa, ciulesc urechile și întreb: nu cumva Benissa înseamnă pe arăbește, Fiul lui Iisus? Olga nu știe… Dar ne povestește în continuare fel de fel de chestii interesante.

De exemplu, știam că după ce în 1904 viile din Europa au fost distruse de filoxeră, au fost importați butași din America, iar butașii au fost altoiți cu soiurile europene, fiecare după soiul său? Nu știam…

Știam că prin această zonă au fost inventate jucăriile pentru că în urma filoxerei un localnic a avut geniala idee să se profileze pe jucării? Nu știam… Dar nici nu cred…

Știam că inclusiv tricicleta a fost inventată aici? Nu știam…

Știam că războaiele punice au fost purtate lîngă Valencia? Știam… 🙂 .

Știam că maurii au adus în Spania portocalii, orezul, cacaua și altele precum jocul de șah? Știam… 🙂 .

Știam că Valencia este cel mai mare producător de citrice? Nu știam…

Știam că Valencia (un milion) este al treilea oraș ca număr de locuitori din Spania după Barcelona (două) și Madrid (patru) iar Sevilia este pe locul patru cu cei șapte sute de mii? Nu știam…

Știam că la Valencia a fost înființat Tribunalul Apei încă din anul 138 î. de Hr.? Nu știam…

Știam că vestitul fel de mîncare, respectiv delicioasa paella, a fost la origini un un fel de mîncare preparat de soț pentru soția sa? Pentru că paella, tocmai asta înseamnă: pentru ea? Dar că paella era la origini preparată din resturile de peste săptămînă știam? Dar că pentru această vestită paella, locuitorii nu concep să folosească altceva decît un soi de orez local, știam? Nu știam…

Dar că la Olimpiada din Barcelona din 1972, a fost preparată cea mai mare paella din lume, știam? Nu știam… Că respectiva paella a fost prepatată într-o tigaie cu diametrul de 20 de metri cu înălțimea de 1,7 metri și cu capacitatea de 209 000 litri, știam? Nu știam…

Vreți respectiva rețetă? Vrem!

Iată: o tonă de ulei, de măsline, mai trebuie să menționez cumva? J. Apoi. 6250 kg orez; 2600 kg canejo; 400 kg pato; 2400 kg ferraura; 1600 kg garrofo; o tonă tomate; 912 mii litri apă; 5kg pimento dulce; 1 kg șofran; 2 kg romero; 150 kg sare; o tonă caracoles; cinci tone arroz (nu orez!).

Vă place? La bucătărie cu voi! 🙂

Read Full Post »

Elx

Deși este doar o micuță localitate din provincia Valencia, aceasta merită vizitată fie și fugitiv din cîteva motive. Mai întîi, aici a fost descoperită o sculptură, celebra femeie din Elx, ale cărei copii sunt expuse cam peste tot în Spania. Statuia a fost descoperită de un țăran. Din întîmplare, pe acolo se afla un arheolog care dîndu-și seama cu ce are de-aface a tîrguit-o pentru cîțiva firfirici. Abia după ce i s-a descoperit valoarea a fost răscumpărată de Franco cu un preț adevărat. Este vorba despre un bust de femeie (unii spun că ar fi băiat) dar interesantă este vechimea: cam 500 de ani î.Hr. Și mai interesantă este proveniența: maură. De ce? N-am primit explicații…Al doilea punct de interes turistic – și nu numai – al localității sunt palmierii. Fără să formeze un singur codru nesfîrșit, palmierii sunt pîlcuri de pădure de diverse mărimi dar, împreună sunt peste două sute de mii de curmali. Ei da, abia acum a ieșit această confuzie din capul meu: eu credeam că palmierul și curmalul sunt doi arbori diferiți. Da, abia aici am aflat că acele fructe pufoase, curmalele, cresc în palmierul femelă; da, nici asta n-aș fi știut fără dădacă: există palmier mascul care face doar flori și există palmier femelă ale cărui flori sunt polenizate de către albine (sau chiar manual) cu florile curmalului mascul. Știați asta? Eu nu!

Am vizitat un astfel de parc – El Huerte del Cura – plin cu palmieri/curmali celebri, pentru că mare parte dintre ei au fost botezați de personalități celebre, cu numele lor.

Aici am văzut niște fazani, niște broaște țestoase, un iaz cu pești exotici și evident, am cumpărat pentru colecția noastră de magneți de frigider, ce altceva? o femeie din Elx 🙂 .

Am prînzit în parcul local, un soi de grădină botanică și masa a constat din vestitul ”pick-nick” adică hrană rece oferită de hotel și anume: unt, dulceață, pate de ficat (bun!) două sendvișuri cu șuncă, o banană, două mere, două pere, apă și limonadă. Am uitat ceva? Da, două chifle. Erau locuri amenajate: mese și scaune din beton. Ceva nevoi urgente? Este și un restaurant dar, dacă ai nevoie la toaletă, iei măcar o cafea.

Trecem în revistă pe repede înainte Muzeul nu știu cum (istorie sau ceva arheologie) o biserică celebră pentru spectacolele ținute de actori în anumite zile, spectacole prilejuite cum altfel? de niște sărbători locale. Doritorii să facă bine și să rezerve locuri din timp (fără glumă!) că altfel, mai așteaptă rîndul încă un an… Nu putem încheia ziua altfel decît vizitînd un magazin de pielărie, magazin care este simultan și o micuță făbricuță demonstrativă. Poți vedea de la mică distanță procesul fabricării de încălțăminte. Cam miroase a piele și a clei dar, este interesant. Magazinul este mare, parter și etaj nedespărțite de tavan, și oferă teniși, pantofi, cizme, curele, portmonee, genți atît pentru femei cît și pentru bărbați, plus geamantane. Numai pantofi mărimea mea nu aveau că în rest, aveau de toate pentru toți 🙂 . Cam asta a fost excursia zilei. Cert este că ne-am întors la hotel cu ochii scăpărînd de foame, cu tot picknick-ul lor cu tot 🙂 !

Read Full Post »

Alicante 2

Continuîndu-ne plimbarea, am trecut pe lîngă un șantier/muzeu arheologic

Apoi, am văzut cea mai veche biserică din Alicante Santa Maria (păcat că nu era deschisă)apoi Catedrala din Alicante bogat ornată cu statui, tablouri, altare, mă rog, cam tot ce se găsește în bisericile catolice. N-am mai făcut poze și aici, dar am luat cîteva cadre de pe străduțele pe care ne-am plimbat ținîndu-ne după dădaca Olga 🙂 

Am făcut o scurtă incursiune pe Rambla, unde am vizitat și un muzeu al unei sărbători locale, Muzeul Focurilor, unde diverși artiști amatori își donează muzeului lucrările după ce aceste lucrări au luat parte la această sărbătoare, dar nu la întîmplare ci, în urma unui vot democratic la care participă atît cetățenii cît și artiștii, amatori sau profesioniști. Lucrările, înfățișează grupuri statuare care mai de care mai caraghioase, lucrările fiind o satiră la adresa unor mentalități. Frumos, nimic de obiectat. Pentru a ne face o idee despre această sărbătoare, la final vizionăm un film de cinci minute, pe deplin edificator.

Pînă la ora de întîlnire mai avem fix 30 de minute, suficient cît să leorbăim iute la o terasă cochetă, două pahare cu bere rece, gulerată, teribil de bună dar teribil de scumpișoară; cam 12 euro per litru. Apoi, cei opt care am mers cu Olga ne-am reunit la microbuz cu cei trei solitari care numai ei știu ce-au făcut pe cont propriu și la drum spre Elx (citește elche).

Read Full Post »

Prima atestare în 324 î.Hr. sub numele Lucentum. Oricum s-a numit și oricum se numește acum, Alicante este cel de-al treilea oraș cu importanță portuară din Spania, după Barcelona (pe care am vizitat-o) și după  Valencia (pe care urmează să o vizităm în curînd). Este considerat zona zero a Spaniei pentru că este localitatea situată la cel mai jos nivel al solului față de nivelul mării.Față de acest oraș se calculează înălțimea la care se situează toate celelalte localități din Spania. Este un oraș mult mai calm ca nivel de înălțime al  clădirilor (sunt numai trei zgîrie nori). Foarte mulți turiști vin aici să vadă cele cîteva obiective de mare interes. Mai întîi, Castelul Santa Barbara, denumit astfel după Sfînta Varvara, cea care i-a ajutat pe creștini într-o luptă cu maurii, plîngînd. Legenda spune că atît de mult a plîns sfînta, că i-a potopit pe necreștini! Ce-mi mai plac legendele. Le ador 🙂 !

Accesul la castel se face fie cu plată (la baza dealului sunt ascensoare), fie pe o serpentină, per pedes sau cu auto. Aici se află și o puternică garnizoană de polițiști care tocmai se antrenau de zor. Pentru ce? Poi, normal: pentru Sărbătoarea Polițiștilor care avea să aibă loc, peste cîteva zile 🙂 !  În interior, multe exponate, statui, personalități, Olga turuie neîncetat, istorie, cutare a făcut, cutare a dres, etcetera, etcetera, fie numele Domnului binecuvîntat, AMIN! și tot așa 🙂 .Silvia face poze, eu privesc fascinat peisajul înconjurător, portul, orașul, aeroportul care se zărește în depărtare, forfota turiștilor. Toate scăldate de un soare generos.

Un amănunt: în timpul războiului civil, castelul era folosit drept închisoare pentru franchiști. Cum Alicante a fost ultima redută cucerită de Franco, firesc, castelul a devenit închisoare pentru republicani. Nimic nou în istorie, așa-i? Apoi, mergem spre Rambla, care este cumva perpendiculară față de faleză. Portul turistic își oferă serviciile.

Poate altădată că acum, după ce stabilim loc de întîlnire și un interval rezonabil de timp (2 h) avem de ales: fie mergem cu dădaca Olga, fie pe cont propriu. Am mai spus de ce prefer să călătoresc cu ghid: pentru că necunoscînd locurile, nu poți vedea într-un interval rezonabil de timp atîtea locuri, cîte vezi dacă ești ghidat. Și nici n-ai de unde să afli lucruri inedite despre aceste locuri, pentru că are și wiki limitele sale.

Deci. Am vizitat o parte din primărie, o splendidă clădire care adăpostește o lucrare a lui Daliși o colecție de tablouri ale unui pictor spaniol local, celebru din cîte am înțeles, care va trebui să mă ierte pentru că nu i-am reținut numele.

Va urma…

Read Full Post »

Astăzi iar avem o zi plină. La ora nouă ne întîlnim cu Olga; de data asta suntem 11 doritori de hoinăreală spre Alicante și către Elx (se citește elche). Mai întîi, imediat ce părăsim Benidorm, intrăm pe teritoriul unui mic sat (joli și nu mai știu cum 🙂 ) pentru a vedea o mică fabrică de ciocolată. La apogeul acestui sat, erau nu mai puțin de 29 de fabrici de ciocolată; acum au mai rămas numai vreo trei sau patru, dar, aceasta pe care o vizităm noi, a fost prima! Înființată de un dezertor din armata lui Napoleon I, a avut un succes nescontat și în scurtă vreme au apărut alte și alte fabrici, care mai mari care mai mici, etc. Toate sunt afaceri de familie. Aceasta, se numește Marcos Tonda și a fost înființată în 1793. Este vestită pentru calitatea ciocolatei, exportă atît în toată Spania dar și în Europa și chiar pe alte continente. Bineînțeles, Olga numai de aici cumpără ciocolată 🙂 . Dacă vreți să știți ce gust are, iaca telefonul: 965 89 59 24. Cereți și vi se va da 🙂 ! Ah, da: satul se numește cum altfel? VillaJoyosa! Vorba vine că vom vizita fabrica. Fiind nu știu ce soi de sărbătoare locală, nu este prezent decît patronul care după ce ne servește cu cîte un păhărel de ciocolată lichidă și ne arată cîteva utilaje – de muzeu – folosite în procesul de fabricație, deschide magazinul… 🙂 . Eu nu prea servesc ciocolată dar, Silvia a fost teribil de încîntată să le poată face cadou colegelor așa bunătățuri! Apropo de sărbători. În Spania sunt nu mai puțin de 600 – șase sute – de sărbători! Care păgîne, care religioase, care de sorginte maură, care de sorginte creștină, întreaga Spanie fiind teatrul unor teribile încleștări încă de pe vremea fenicienilor, apoi a grecilor, romanilor, arabilor. Pînă la urmă, creștinismul a biruit sub conducerea Regilor Catolici, să sperăm definitiv deși întreaga Europă se îndreaptă încet dar se pare inexorabil către decreștinare îmbinată cu o islamizare tot mai agresivă. Politicieni tîmpiți care văd numai ziua de astăzi pentru că sunt ei la putere și nu le pasă ce le rezervă viitorul strănepoților noștri!

În fine. Am venit, am văzut e vremea să plecăm. În drum spre Alicante, fără să străbatem vreun munte, intrăm într-un tunel lung de doi km construit DOAR pentru liniștea localnicilor. Ca să nu strice peisajul cu panouri antifonice au preferat construcția unui tunel. Deci: unde-i cap și voință e și putirință. Drept? Drept! Mai trebuie spus că la intrarea și la ieșirea din tunel (nu și în interior) sunt amplasate radare și camere de supraveghere. Ai depășit 80 de km/h? Primești acasă înștiințarea de amendă…

Read Full Post »

Older Posts »