Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 octombrie 2018

Mergem de mai bine de jumătate de oră. Cu năduf, Robert exclamă: – măi da’ lung mai este Toronto ăsta! Şi eu care credeam că Quebec este imens! Şi mai avem parte şi de BUCHON 🙂 A început să se însereze. E limpede: vom ajunge la Niagara cînd vom ajunge 🙂 Este totuşi sîmbătă seara şi firesc, este aglomeraţie atît către, cît şi dinspre Niagara. GPS-ul îl dăscăleşte pe Robert şi nimerim drumul bun prin ameţitoarea reţea de autostrăzi care înconjoară Giganticul Toronto pe toate părţile. Eu am ameţit doar privind reţeaua de autostrăzi care se întretaie pe niveluri diferite. Credeam cînd am ajuns la Barcelona, că reţea de autostrăzi mai mare (în jurul oraşului) nu poate exista. Repet: ce ştie ţăranu’ de orăşanu’? 🙂

Am trecut şi pe lîngă aeroportul pe care am păşit prima dată pe pămînt canadian, Aeroportul Pearson, locul unde am primit ştampila de – bine aţi venit în Canada! apoi ne întindem hotărîţi la drum spre cascada asta ultracelebrissimă. Credeam că am ieşit din Toronto. Ei aş. Uite-l acilea, lîngă noi. Robert mă contrazice. El spune că este alt oraş. Îl cred. Eu sînt ameţit şi la propriu şi la figurat. Nu ştiu alţii cum sînt dar, eu am tăiat Toronto de pe lista mea turistică. Mă sperie. E prea mare pentru mine, jungla asta de beton. Muuult prea mare. Silvia aprobă şi ea, iar Robert ne spune că Montreal este ceva mai uman. Ştie ca de obicei Robert, ce spune. Mai devreme spunea că Montreal este înghesuit şi plin de escroci 🙂 Totuşi. Menţinem Montreal pe lista noastră de vizitat. Voi cita totuşi din carte, puţintel:

”Ottawa poate să fie capitala ţării, dar Toronto este epicentrul vieţii financiare şi comerciale din Canada şi, atît cît priveşte Anglo-Canada, şi al vieţii culturale. Recent, (1997), în urma încorporării municipalităţilor periferice, Toronto a devenit cel de-al patrulea mare oraş al Americii de Nord, dinamismul lui fiind proclamat de buchete de zgîrie-nori din centru, iar aspiraţiile sale fiind indicate de extraordinar de înaltul CN Tower. În pofida întinderii sale, este un oraş în care este plăcut să trăieşti, cu spaţii publice curate şi relativ sigure, cu vecinătăţi prietenoase, cu toate felurile de oportunităţi de schoping şi de divertisment imaginabile, cu parcuri amenajate pe malul lacurilor şi alte spaţii verzi. Tot aici se găsesc  şi unele dintre cele mai frumoase muzee şi galerii din ţară, în special Art Gallery of Ontario şi magnificul Royal Ontario Museum.”

Abia acum înţeleg necesitatea de a avea smartphone. Ai internet, ai GPS, ai hărţi sau rute de urmat dacă te deplasezi undeva şi n-ai pe cine să întrebi, fie că nu ştii limba, fie că oamenii n-au timp pentru tine. Nici măcar marcajele rutiere nu mi se par întotdeauna, întru totul explicite.

Deocamdată mergem către Hamilton. Panou: Niagara Falls, 78 km. O oră şi ajungem? Este ora 18 şi suntem pe drum de 10 ore încheiate. Au trecut mai bine de 15 ani de cînd n-am mai mers atît de mult cu un automobil. Pe vremea aceea, mergeam frecvent în interes de serviciu. Apoi, în urmă cu vreo 14 ani am mers prin Europa cu autocarul. De două ori, după care am spus STOP! Ori avion ori deloc! Este prea obositor cu auto pe distanţe lungi iar peisaje am văzut destule ca să mă mai impresioneze.

Suntem pe un pod. Dreapta lac, stînga lac. Mai degrabă Erie spune Robert; eu cred că este Ontario dar, tac.

Traversăm nişte podgorii imense intinse pe zeci de kilometri. Alternează podgoriile cu livezi. Cît vezi cu ochii! Aveam să aflu ulterior, că aici, se produc marea majoritate a vinurilor canadiene, clima fiind favorabilă. Vinul canadian este produs numai de 150 de ani dar, deja este cunoscut şi apreciat de foarte mulţi oenologi, fiind chiar premiat!

În sfîrşit am ajuns la destinaţie: un orăşel mititel şi drăguţel, Niagara on the Lake.

Reclame

Read Full Post »

Vorbeam despre amenzi. Iată o plăcuţă care avertizează că poţi fi taxat chiar dublu! Şi chiar mai rău decît atît, cum vom vedea ulterior. Voi reveni la acest subiect cînd va fi cazul. Şi va fi!

Este ora 14 şi mai avem cîteva sute de kilometric pînă la destinaţie. Mergem întins. Pe dreapta vedem calea ferată care duce pînă la Quebec, dar noi, iar suntem undeva şi ajungem undeva J (sintagma asta înseamnă că nu ne-am rătăcit, încă, dar suntem pe cale, să) dar dacă GSP-ul tace, mergem înainte.

– Oprim la Mc Donald? Robert ştie că nu-i pot suferi pe patronii acestui lanţ de restaurante, ceva sectanţi, şi că mai degrabă fac foamea decît să gust ceva de la ei. Mă tachinează 🙂 De fapt, patronii ca patronii, pur şi simplu preparatele Mc Donald îmi par, ne co mes ti bi  le! 🙂

Anunţ pe marginea autostrăzii: viteza costă puncte! Limpede că nu prea e de glumă pe aici cu legea!

Din nou, restricţie de viteză (foarte dese restricţiile) pentru că drumurile sunt într-un proces continuu de întreţinere deci nu aşteaptă nimeni ca drumul să fie plin de hîrtoape ca să-l închidă de tot ca să-l repare. Singurul care se conformează (aproape) total, este Robert. Explicaţia sa este simplă. Cînd primeşti permis de conducere ai 12 puncte. Dacă le pierzi, permisul se anulează şi ai dreptul de a te prezenta la examen iar, peste DOI ani! Între timp, ca pieton, aşa cum am mai spus, eşti fiul ploii. Ca turist contează mai puţin dar pentru un om care munceşte este o pedeapsă cruntă!

După perioada de restricţie, Robert rulează lejer cu 110 – 115 km / h. La 120 pierzi trei puncte, iar pînă la 140 pierzi patru. Pentru centură pierzi două aşa că, NU prea e de glumă! Viteza sau permisul, vă rog!

Nici la telefon nu răspunde Robert cînd este la volan. Disciplinat şofer este băiatul nostru, chapeau!

Si am mai înţeles că poliţiştii de la brigada rutieră, deşi NU recunosc, au bonus dacă ating un plafon de TICHETE (amenzi). Chiar acum trecem pe lîngă o patrulă de poliţie cate tocmai îl trăsese pe dreapta pe un delincvent. Deci sunt la datorie băieţii şi-s puşi pe treabă!

Ieşim de pe şosea pentru o mică pauză. GPS-ul protestează 🙂 Ia mai taci dihanie, ia mai taci 🙂 Zice Robert: mai bine că am făcut pauză, tot este accident pe autostradă. GPS-ul dixit despre accident. Chiar le ştie pe toate fierătania asta cu glas de muiere afectată, nu afectuoasă!

Mergem la pas. Buchon? Nu. Deşi accidentul s-a produs pe celălalt sens, poliţia a restricţionat viteza şi pe sensul acesta. Gata. Restricţia s-a ridicat;  pedală la 115 km pe oră, direcţia Toronto. Pe un panou de avertizare scrie: dacă depăşeşti viteza legală cu 50 km./h, amenda este, ţineţi-vă bine, 10.000 de dolari. ZECE MII! Limita legală este de 100, se tolerează tacit pînă la 115 (doar pînă aici accelerează Robert) dar de la 120 în sus, BELEA!

Mai vrea careva să o facă pe Fitipaldi – pilotul cu decolare verticală? Fitipaldi a fost un fabulos pilot de Formula 1 care a deţinut pînă în anul 2005, titlul de cel mai tînăr campion.

 

Read Full Post »

S-a zburlit Robert la Silvia – Mama, ştii cît este TICHETUL pentru centură? 400 de dolari! – Aoleu, am uitat. Şi fuga – fuguliţa şi-a atîrnat centura.

Că veni vorba despre centura de siguranţă. Şi pe mine mă cam enervează obligativitatea asta, dar mafia producătorilor de centuri este mai puternică. Există controverse, unii spun că centura salvează vieţi, alţii spun că din cauza centurii unii oameni au murit arşi de vii, adevărul este la mijloc, mai  întotdeauna.

Iată că acum mă descurc şi fără ochelarii silviceşti. 🙂 Dacă este lumina bună… Oricum, o să-mi fac altă pereche de ochelari dar nu aici, că au ăştia nişte preţuri de speriat!

Cît vezi cu ochii, stînga-dreapta, pîlcuri de arbori şi lanuri de porumb. Monotonie monotonă dacă pot să spun aşa. Ei, dar iată că a venit şi întristarea 🙂 Robert spune că suntem pe o autostradă privată şi pregăteşte cardul. Nu-i prea scump, între doi şi trei dolari dar, orişicît, îi dai nu-i iei.

Iată, traversăm fluviul, care altul dacă nu Saint Laurent ? Nu-l pot fotografia. Mă împiedică nişte parapeţi de beton. Intrăm în regiunea Ontario, care se întinde pe o suprafaţă similară cu cea a Quebecului, adică atît cît este Spania şi Franţa, luate la un loc.

Canada este o confederaţie formată din 10 Provincii autonome, plus trei teritorii, locuite mai mult de băştinaşi. Există mai mult de 3.000 de rezervaţii iar locuitorii vorbesc mai mult de 50 de limbi diferite. Există o întreagă poveste despre băştinaşi, începînd de la Primele Naţiuni la inuiţi (insultător denumiţi eschimoşi) şi la cel mai războinic trib, irochezii. Dar nu cred că este rolul acestui jurnal să lămurească problema populaţiilor acestui vast teritoriu şi care a fost succesiunea populării sale începînd cu vreo 5.000 de ani în urmă – unii spun ceva despre 20.000 de ani – şi pînă la venirea europenilor aici. Voi preciza cîte ceva dar, ulterior, nu acum.

Robert ne atrage atenţia la panourile pe care sunt afişate amenzile pentru depăşirea vitezei legale, TICHETUL putînd ajunge pe aici la 300 de dolari, şi chiar mult mai mult, după cum vom vedea mai tîrziu.

Depăşim Ottawa şi intrăm treptat în zona în care limba franceză şi-a pierdut supremaţia. Sunt curios dacă engleza mea are aici mai multă trecere la localnici decît a avut în Quebec. Dacă nu, intră în vigoare translatorul foarte drag nouă, Robert! 🙂

Depăşim o intersecţie din care un drum duce către un pod care uneşte SUA de Canada, vom trece prin oraşul Kingston spre Toronto şi abia apoi către Niagara. Iar oprire, iar Petro Canada, iar alimentăm, că la Niagara, este mult  mai scump.

Pe mine mă preocupă altceva: am intrat în zodia uitucului 🙂 După ochelari, mi-am rătăcit încălţătorul (limba de pantofi) şi cum în pantoful drept nu-mi  intră piciorul altfel… problem!

Ps. Nu rătăcisem nimic; era în valiză 🙂

Read Full Post »

Revin la bunătatea de călătorie. Pe partea opusă a autostrăzii, BUCHON 🙂  Kilometri după kilometri, autoturismele şi tirurile merg cam înghesuite şi foarte încet şi din cîte observ, se cam aglomerează şi partea de şosea pe care ne deplasăm noi. Voi afla mai tîrziu, de ce.

Am ajuns în dreptul oraşului Montreal dar trecem pe lîngă el mergînd pe vasta reţea de autostrăzi care înconjoară oraşul. N-ai de ce să intri în oraş şi să cauţi prin centru o cale către un cartier anume. Centura oraşului este formată dintr-o reţea de drumuri cu sens unic care te duc EXACT unde ai treabă, fără să încurci circulaţia din oraş; de altfel, peste tot este la fel în Canada. Am parcurs peste 4.000 de kilometri şi nu ne-am intersectat nicăieri cu nimeni care să ne taie calea pe la vre-o răspîntie de drumuri la intrarea unui oraş sau altul. Am mai văzut (cam) aşa ceva la Barcelona.

În fine. Robert ştie că vrem să vizităm Montreal, în special pentru oraşul de sub oraş, voi spune la timpul potrivit despre ce este vorba. Robert încearcă să ne descurajeze spunînd că Montreal este cam înghesuit şi plin de excroci 🙂 La fel şi Toronto. Evident, Quebec este raiul pe pămîntul canadian. Poate chiar E! Dragul de el 🙂 Tot ce NU este Quebec, sau aproape tot, este cam cîh. Chiar şi o parte dintre quebecoşi sunt aşa şi pe dincolo. Hm! Nu insist. Treaba lui, oraşul lui, ţara sa. De ce l-aş descoase?

Digresiune. Este marţi 4 septembrie 2018. Ne-am întors din formidabila descindere la Niagara, am vizitat şi Ottawa, acum Robert îşi recuperează de la service maşina de zi cu zi, un Wolfwagen Golf, (broscuţa), Silvia trebăluieşte iar eu transpun pe laptop manuscrisul. La ora la care aceste descrieri vor fi puse pe blog, faptele se vor fi consumat cu cel puţin două luni de zile în urmă. Nu ţin cont de formatul de blog – cinci, maxim opt sute de cuvinte, postarea, deşi încerc. În definitiv, eu scriu pentru buna aducere aminte în folos propriu al familiei mele. Dacă cineva este interesat de ceea ce am scris, este binevenit. Iar dacă am cititori care vor să mă corecteze sau să mă completeze, cu atît mai bine şi le mulţumesc anticipat.

Ps. He he. Mă lăudam că las fumatul pentru alţii. Am patru zile în care n-am ars nici măcar o ţigaretă daaaar, taaare mă tentează una 🙂 Atît.

Depăşim Montreal şi ne îndreptăm spre Ottawa. Vremea-i frumoasă, BUCHON nu, benzină avem, să tot mergi. Abia aştept să ajungem la Niagara că tare-s curios. Mai curios ca un copil! Niagara este una dintre destinaţiile care mi-au aprins imaginarul turistic încă de cînd eram un copil mic şi prost. Acum nu mai sînt copil, dar prost, se pare că mai sînt 🙂  Sau poate numai naiv. Sau candid. Sau cum spun mai nou, ţăranu’ care o face pe orăşanu’ 🙂 În fine. În afară de Niagara, am dorit să văd Vaticanul (bifat) şi Sfinxul (scos de pe listă pentru că fanatici islamişti). După ce-am mai crescut, am adăugat pe lista mea de copil visător dar sărac, Sagrada Familia (bifat). Şi Alhambra (bifat). Şi altele dar, nu le mai divulg.

Bon. Pînă la Niagara, răbdărică şi iarăşi răbdărică; tutun mai pe sponci: aşa, mai pe seară, la cîte-o berică, hai două, poate trei daaar, cam atît! 🙂

Deocamdată văd că suntem foarte aproape de New York, SUA. N-avem vize deci, pofta-n cui, musiu Tiberiu cu Statuia Libertăţii, altă destinaţie înşurubată în imaginarul meu turistic. Eh, am văzut măcar oraşul Colmar în care s-a născut autorul acestei statui, sculptorul Frederic Auguste Bartoldi.

Read Full Post »

Pînă să ajungem la Niagara, avem parte de o micro-cascadă chiar aici, în Levis. Cu alte cuvinte, plouă 🙂 Nu-i nimic, unii spun că ploaia aduce belşug. Aşa să fie, că tocmai ce am primit de la Robert un bilet la loto 6/49 local. Am făcut un minim bagaj pentru vreo trei zile, mic dejun şi la drum.                                                                                                            Spuneam anterior că fără automobil eşti fiul ploii. Iată confirmarea: într-o astfel de zi, ploioasă, decît să mergi la plimbare cu autobuzele mai bine stai acasă că prin staţii sunt refugii acoperite dar, cam mititele…

Numai că acum, taxi – Robert a intrat iar în funcţiune 🙂 Am căutat meteo – Niagara; cald dar noros şi posibil ploios. Vom vedea noi acolo.

Prevăzător, Robert înghesuie în maşină conserve, apă, chiar şi o sticlă de vin, că “nu se ştie la ce preţ vînd excrocii de acolo” 🙂

Pînă să vedem Niagara, deocamdată suntem în drum către ea şi am muuuulte de povestit că drumul e luuuung! Privesc superficial harta şi-mi trasez imaginar un traseu care porneşte din Levis, trece prin Quebec, prin Trois-Riviere, Montreal, Ottawa, Toronto. Pînă la Niagara sunt aproximativ o mie de km.

Este sîmbătă, 1 septembrie, prima zi a toamnei anului 2018; este deja ora opt, ploaia a stat dar cerul este mohorît. Contează? NU!

Deşi am rămas fără ochelari, nu-s tocmai orb ca o cîrtiţă. Văd binişor dacă lumina este bună; dar mi-a dat Silvia o pereche de ochelari de la ea din dotare şi acum văd ceva mai bine. Mai bine? Mai vedem 🙂

Robert ne terorizează cu centurile de siguranţă pentru că, TICHET, apoi  potriveşte telefonul său dăştept în chip de GPS şi valea! Mintenaş ajungem la autostradă şi punem cap-compas, Montreal.

Viteza oscilează între 90 şi 100 km/h. Şoseaua este liberă şi urcăm viteza către 120 (de fapt, mi se părea mie – n-a depăşit 115 niciodată!) Robert conduce foarte prudent şi foarte sigur pe el. Am mers cu ceva şoferi la viaţa mea la drum lung, mii de km, şi ştiu să apreciez fără parti-pris. Intrăm într-o zonă semnalizată cu panouri; suntem avertizaţi că se execută lucrări; viteza este limitată la 70. Robert se conformează. Ceilalţi nu prea şi cam vîjîie pe lîngă noi. Acum 80. Practic, pe un fir se lucrează iar celălalt fir a preluat traficul pe ambele sensuri. Voi reveni cu detalii despre acest subiect. Gata restricţiile. Avem voie cu minim 60 şi maxim 100. Repet, voi reveni la aceste reguli de mai multe ori pentru că-i foarte important şi bine de ştiut.

Stînga şi dreapta şoselei, pădure pădure pădure. Pădure tînără că pe aici sunt la modă plantatorii de copaci nu defrişatorii. Bineînţeles, în preajma unor localităţi oricît de  mici, cresc în pădure vile şi vilişoare… Cam asta este Canada: pădure pădure pădure şi vile vile vile. Veţi vedea!

Iar lucrări, iar restricţii. Cum ar veni, aici se repară permanent porţiuni ale autostrăzii, nu se aşteaptă paragina totală pentru a se interveni.

Cît despre pădure, m-am cam pripit: nu este numai pădure, sunt şi perdele de copaci în spatele cărora sunt ogoare cultivate preponderent cu porumb.

Apropo de ochelari şi de vedere; funcţie de unghiul în care privesc, ochelarii lui Silvia îmi deformează imaginea. La un moment dat, văd marginea tabletei concavă 🙂 Clar! Ochii femeilor cu sau fără ochelari, privesc lumea altfel decît ochii bărbaţilor. Muream şi nu aveam confirmarea a ceea ce bănuiam de muuuult! A trebuit să rămîn fără ochelarii proprii şi să mă las mituit de Silvia cu ochelarii ei, ca să văd şi eu lucrurile cum le vede ea 🙂

Revenind la drum. Am depăşit Trois Riviere, urmează Montreal.

Brusc îmi dau seama că am intrat în cea de a zecea zi de cînd m-am decuplat de la TV, adică de cînd sînt decontaminat de la vrăjelile omuleţilor plătiţi de moguli să ne mintă non-stop. Stiţi ceva? Mă simt ex-ce-lent! 🙂 Chiar şi acum. Deşi am internet la dispoziţie via telefonul lui Robert (a plătit un soi de antenă suplimentară), NU mă tentează DELOC!

Revenind la drum. Observ ogoare cu porumb. Poftim? De închiriat ogor cultivat? Mister! Nu-l întreb pe Robert care ciripeşte fericit, Silvia îl ascultă, vorbeşte şi ea habar n-am despre ce, că nu-i aud şi nici nu vreau să aud, ei doi au tot timpul cîte ceva de sporovăit. Ei formează un TANDEM 🙂

Observ pancarte pe care scrie « Centre du Quebec ». Păi da, dar este vorba despre regiunea Quebec, mare cît Spania şi Franţa luate la un loc, nu despre Quebec City, care este altceva; am scris anterior despre acest subiect şi voi mai scrie.

A început să se însenineze. Mi-nu-nat! Facem o scurtă pauză pentru destindere. Şi pentru alimentare cu benzină că aici benzina este 128, la Quebec era 137, deci ceva mai economic. Cîţiva dolari contează, că Volvo este foarte confortabil daaaar, cam hulpav. Lămurire: aici benzina este socotită în cenţi; adică nimeni nu spune un dolar şi atîţia cenţi ci direct în cenţi: 128 înseamnă un dolar şi 28 cenţi. De ce? Habar – nu – am!

Patriotul lui tăticu patriot! A alimentat de la Petro Canada 🙂

Totuşi. De ce-o fi benzina la Bucureşti 6 lei per litru, adică doi dolari canadieni? Nu-i limpede că românii sunt jefuiţi cu neruşinare? Promitea pesedragnea că taie din accize. Chiar să vrea nu poate că am auzit că discotecarul poreclit ministru de finanţe, chiţăie amarnic după bani. Au ajuns la fundul sacului incompetenţii ăştia, aşa cum au prevăzut şi atenţionat TOŢI specialiştii, mai puţin yesmanii pesedişti. Sper ca pînă revenim acasă, coşmarul teleormănean să fie istorie. Întunecată dar, ISTORIE!

Read Full Post »

Citez din aceeaşi lucrare menţionată anterior:

”Să spui ceva despre acest loc minunat ar fi curată prostie! a exclamat Charles Dickens cînd a vizitat Cascada Niagara, în 1842. Într-adevăr, marele maestru victorian al cuvîtului a continuat să remarce: cu greu ar putea fi cineva mai aproape de Dumnezeu decît aici!

Puţini sunt cei care nu rămîn profund impresionaţi de măreţia acestei manifestări a forţelor naturii, deşi împărtăşesc poate modestia lui Dickens atunci cînd trebuie să-şi exprime sentimentele.

Cu toate că zilele mersului pe sfoara întinsă pe deasupra sa şi a coborîtului într-un butoi s-au dus de mult, cascada încă poate fi abordată în multe feluri. Încă din 1876, micuţa dar solida ambarcaţiune Maid Of The Mist (Fecioara Ceţurilor) s-a avîntat prin dreptul Cascadei Americane şi, croindu-şi drum prin pînzele de stropi, a ajuns chiar la baza Potcoavei.

Un lift îi strecoară pe pasageri pe o platformă de observaţie în aer liber sau în tunelurile care îi conduc la miraculoasele privelişti din spatele Potcoavei. Ridicate în vîrful pantei abrupte ce marchează marginea oraşului Cascadei Niagara, sunt turnurile de observaţie care îngăduie spectaculoase vederi panoramice asupra cascadei. În cele din urmă, o promenadă şi o şosea de chei însoţesc rîul Niagara care-şi iuţeşte apele către pragul de cădere, se prăbuşeşte în adînc, apoi se readună şi curge înspumat, prin defileu, către gura sa de vărsare în Lacul Ontario. Cel mai aglomerat este Table Rock unde platforma promenadei îl conduce pe privitor exact în buza cataractei.

Cascadele de la Niagara sunt rezultatul procesului geologic dinamic care continuă şi în zilele noastre. Cînd gheţarii s-au retras, la sfîrşitul ultimei glaciaţii, în urmă cu vreo 12 000 de ani, apele Lacului Erie, care mai înainte curgeau către sud, au găsit o cale de trecere peste Faleza Niagara în Lacul Ontario. De atunci, straturile inferioare mai moi, de şisturi şi de gresie, ale falezei au fost continuu erodate de acţiunea apei în cădere, în final cauzînd prăbuşirea stratului superior mai dur, de calcar. Peretele vertical al cascadei s-a păstrat, dar cascada în sine se retrage încetul cu încetul în amonte, lăsînd în urmă o pîlnie care se tot lărgeşte, acum fiind la vreo 11 km de Queenston, punctul iniţial de intrare în Lacul Ontario, odinioară mult mai înalt.

Captarea apelor pentru a genera hidroenergie a încetinit rata de eroziune, la origini de aroape un metru pe an, pînă la vreo 30 de centimetri în 10 ani. Cu toate acestea, retragerea spre sud a cascadei este menită să continue. La un moment dat, în viitorul îndepărtat, Goat Island, care în prezent desparte Cascada Americană (300 metri lungime) de Potoavă (790 metri lungime) va dispărea, iar cascadele vor ajunge în cele din urmă la nivelul Lacului Erie şi vor rămîne, probabil, un lanţ de cataracte.

La origini casa indienilor neutri, care au fost nimiciţi în mare parte de irochezi, zona Niagara are un climat blînd, soluri fertile şi o poziţie strategică între două dintre Marile Lacuri. Primii exploratori au fost intrigaţi de o legendă locală despre o mare cataractă, aflată undeva în inima continentului. Franciscanul Louis Hennin scria, în 1678, despre Apele care cad într-o prăpastie groaznică, făcînd un zgomot asurzitor, mai înfricoşător decît al tunetului.

Tovarăşii francezi ai lui Hennin au întemeiat un post de negoţ la Leviston, în 1721, apoi au construit Fortul Niagara (acum în partea Statelor Unite) pentru a păzi gura de vărsare a rîului în Lacul Ontario. În 1759, britanicii au preluat controlul asupra zonei Niagara de la francezi; în timpul Războiului Revoluţionar şi mai tîrziu, zona a fost scena multor conflicte între combatanţi. Încheierea păcii din 1814 le-a îngăduit atît canadienilor cît şi americanilor să se concentreze asupra problemelor şi oportunităţilor prezentate de cascade. Bariera pe care cascada o punea în calea navigaţiei a fost depăşită, mai întîi prin construirea Canalului Erie, în 1825, care lega cursul superior al rîului Niagara de Hudson, iar apoi Canalul Welland în 1829 care unea Erie şi Ontario, străbătînd Peninsula Niagara.” urmează

Read Full Post »