Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for decembrie 2018

Hai să enumerăm toate elementele greșite, false, propagandistice, imorale, mitocănești sau grosolan naționaliste din clipul Guvernamental numit La mulți ani Romania. Clipul pare făcut de cineva semi-doct, cineva care s-a documentat citind doar articole de ziare tabloide și bloguri naționaliste. Încep cu cele mai discutate în presă:

– imaginea cu lupul este din Norvegia. Autorii n-au fost în stare să caute o poză cu un lup din România. Este drept ca aceste poze cu lupi autohtoni sunt rare și probabil scumpe, deși revista National Geographic Romania a publicat recent un articol pe acest subiect. Dar cei din Guvern nu citesc National Geographic. Lupii au fost vânați la liber în epoca lui Ceaușescu și este de mirare că încă s-au păstrat colonii libere în țara noastră. ”Ultimii lupi liberi din Europa” este o afirmație falsă. Lupi sălbatici mai sunt în Polonia, Germania, Slovacia, Croația. Nu mai zic de Rusia, Belarus, Ucraina.
– Aurul și argintul! E prezentată o fibula a Tezaurului de la Pietroasa. Tezaurul de la Pietroasa conține piese de lux romane, realizate în Imperiu, probabil într-un oraș mare sau chiar Constantinopol. Ele au aparținut unor regi goți, de care Mitul Național nu spune o vorbă că au avut un regat important în Muntenia și sudul Moldovei cu capitala în castrul roman de la Pietroasa. Fibula nu e din aur ”dacic” precum brățările dacice care sunt facute cu aur aluvionar din Apuseni. Argintul nu a fost exploatat niciodata in antichitate pe teritoriul dacic. Argintul a fost adus în Dacia sub forma de monezi străine. Primele exploatări de ag din actuala Românie au fost făcute de minerii sași, aduși de regii Ungariei în Transilvania.
– Filmare cu lanuri de grâu rusești, copiată la rândul ei după scena din filmul Gladiatorul. Jenant!
– Sarea e amintită cu o imagine a salinei Turda, o salină săpată de autoritățile habsurgice.
– Petrolul nu mai este o bogăție serioasă a României. Cel puțin nu pe uscat. Nu m-aș mira ca sonda aia să fie din altă țară.
– Imagine cu castelul Peleș, realizare exclusivă a regelui Carol I. Nu are legătură cu performanțele românismului
– Castelul de la Hunedoara. Nu are legătură cu performanțele românismului. Chiar deloc.
– Castelul Bran a fost un castel de graniță al regatului maghiar construit de sași. A fost donat Reginei Maria care l-a restaurat. Vocea din off : România Țara nemuritorului Dracula! Realizatorii clipului promovează unul din cele mai kitsch pseudo-legende moderne.
– Albastrul unic de Voroneț (clișee ieftine, petru turiști ignoranți). ”Albastrul de Voroneț” nu este ceva unic. Mai adaug ipocrizia guvernului care se folosește de imaginea unor monumente dar îl doare în fund de Patrimoniul Istoric.
– Multe cascade, cascade filmate insistent cu drona . La fel dealuri și munți. România are munți și dealuri..Și cascade. Se insistă pe cascadele Beușniței, rezervație în care mai nou orice cocalar se poate plimba cu ATVul
– Imaginea Sfinxului din Bucegi- Vocea zice: ”Formele enigmatic din vârf de munte” sugerând teoriile dacopate ale lui Densușianu.
– ”Tradiții și obiceiuri de o mare originalitate” (cuplu cu bebeluș îmbrăcat popular în pridvor gen Muzeul Satului și o horă mare tip horele lui Ceaușescu)…Extrem de kitsch!!! Cântarea României. Ceaușescu și mai ales Leana ar fi fost mândri!
– ÎN ROMÂNIA (spus apăsat) pt prima oară un ROMÂN – Traian Vuia a zburat… Vuia fost cetățean austro-ungar, chiar germanofil și a zburat prima oară la Paris ca cetățean al Imperiului. S-a instruit la Budapesta. Nici studiourile Sahia din anii 80 nu ar fi putut produce ceva atât de infantil.
– ”In ROMÂNIA s-a inventat motorul cu reacție”. Experimentele lui Coandă au avut loc la Paris. Ulterior el a lucrat la o fabrica de avioane din Anglia. Dar nu a inventat motorul cu reacție.
– ”Prima femeie inginer din Romania”. Nu a putut face facultatea în România deoarece toate universitățile din România au refuzat-o ca femeie.
-Prima rafinărie din lume… Apare o poză cu una din rafinăriile din Ploiești fotografiată de un avion de bombardament american din 1944. Exact, poza care prezintă ”prima rafinărie” este o poză făcută în timpul bombardamentelor.

– ”S-a iluminat primul oras electric din Europa, Timisoara„ Patrioții de tip Cătălin Rădulescu-Mitralieră sau VeoDăncilă (pe care îi bănuiesc ca realizatori ai clipului) și multe alte sute de mii ca ei nu pot pricepe că orice eveniment petrecut în Transilvania sau Banat înainte de 1919 nu poate fi atribuit României! Iluminarea electrică a Timișoarei este realizarea conducerii maghiare a orașului!
– ”Întreaga Umanitate beneficiază de invenții SENZAȚIONALE ale unor mari savanți români, precum STILOUL”. Băăi, ej nebun?? Întreaga UMANITATE?? Senzaționale? Îmi vine să plâng! Au lucrat la clip și ceva redactori de ziare tabloide??

Petrache Poenaru a fost un boier și om politic care a fost alături atât de Tudor Vladimirescu, cât și de pașoptiști. El a brevetat la Paris un fel de stilou care nu a fost niciodată construit, fiindcă ar fi fost nefuncțional. Principiile stiloului au fost înțelese în următoarele decenii (de alții) iar englezii și americanii au putut construi – după inventarea peniței de iridiu și al al ebonitei – stilouri în producția de masă. Proiectul lui Poenaru nu a stat la baza următoarelor invenții ci a fost o invenție nefuncțională și fără finalitate. Patrioții care îl scot în față ca un mare inventator al stiloului nu au înțeles nimic și au repetat niște clișee false, neverificate din categoria ”Turnul Eiffel a fost construit cu oțel românesc de la Reșița”. Poenaru a fost o personalitate importantă, dar nu ca ”inventator” al stiloului. Oamenii nu scriu azi cu stilou, datorită lui.

– Insulina a fost degeaba obținută de antisemitul Paulescu dacă nu a putut să-și continue cercetările într-un mediu științific superior, similar canadienilor care au finalizat cercetările și au luat Premiul Nobel. Din ce cauză nu a avut condiții Paulescu? Din cauză de ”Grădina Maicii Domnului, Țara nemuritorului Dracula”. Update: Profesorul Nicolae Paulescu era un fascist sinistru, scria așa:
„La microscop, în hematiile unui creștin îl vezi de Dumnezeu, iar în hematiile unui jdn (evreu, ați înțeles voi..) se vede diavolul.”

– ”Mari savanți care au pus bazele unor științe”. Toți acești savanți s-au dezvoltat în afara României. România, ca stat, nu a sprijinit niciodată științele și cercetarea. Cazul biologului și speologului Emil Racoviță este emblematic. El s-a remarcat și a evoluat ca savant în Belgia și Franța. După Unire a fost solicitat să fondeze un Institut de Speologie în Cluj. El s-a mutat din Franța, unde conducea un mare institut, cu soția lui franțuzoaică la Cluj unde a făcut eforturi supraomenești, luptându-se cu subfinanțarea și ingratitudinea colegilor și politicienilor. Savantul Ștefan Odobleja unul din părinții ciberneticii a fost hărțuit de Securitate, publicat și ales membru al Academiei abia… după moarte.

– ”Creatori români atinși de geniu” (sinistră formulare!) Brâncuși, plecat și evoluat ca mare artist la Paris, după ce s-a chinuit să supraviețuiască – fără succes – niște ani la Bucuresti și Craiova .
– Cioran plecat din România. De ce te-ai lăuda cu el, ca țară?
– Eliade plecat și ajuns un apreciat profesor de istoria religiilor în America. Nu în România. Oricum ar fi murit în pușcărie ca fost legionar.
Ce face România azi pentru știință, învățământ și cercetare???
– Enescu a evoluat și studiat la Viena apoi la Paris. A cunoscut marele succes și aprecierea pe plan interenațional. A avut numeroase concerte ca dirijor si solist de vioară în SUA. Locuia în Paris și mai rar în România. După venirea comunismului a rămas la Paris unde este și înmormântat (la PereLachaise). Grădina Maicii Domnului nu a avut nici o contribuție la talentul și succesul lui Enescu. Ba dimpotrivă…
– Ce vreau să dovedesc prin aceste comentarii? Că marii oameni de cultură și savanți români sunt produse ale culturii europene occidentale, iar de cele mai multe ori ei s-au dezvoltat și și-au atins nivelele de performanță maximă în afara României. Mult mai rar în interiorul țării.

– ”ROMÂNIA a uimit lumea cu primul 10 din istoria gmnasticii”. Aș zice că Nadia a uimit, nu România, ca entitate geografic-culturală.
– România continuă să UIMEASCĂ cu AMEȚITORUL traseu al celei mai FRUMOASE șosele montane (Transfăgărășanul)! Ce tupeu! Din partea unora ca nu-s în stare finalizeze niste autostrăzi care să lege provinciile țării. Cu ce ne ajută să ne dezvoltăm economia Transfăgărășanul?
– Uimitorul Palat al Parlamentului cea mai mare clădire din Euopa și a doua din Lume!! (Totul e UIMITOR în România!).

Prezentarea ”Casei Poporului” ca o performanță a României și o construcție de laudă mi se pare o obrăznicie incredibilă în condițiile în care pentru construcția ei a fost distrus un cartier emblematic al Capitalei, au fost demolate abuziv aproape 10.000 de case, zeci de biserici și mănăstiri (Antim, Mihai Vodă, Schitul Maicilor), și peste 40.000 de oameni au fost mutați forțat. Case, străzi și grădini ale unuia din cele mai pitoresti cartiere bucureștene, Uranus-Izvor, au dispărut sub Casa Poporului, Casa Academiei și blocurile din apropiere. Un dezastru prezentat ca o mare realizare mi se pare cel puțin profund imoral!
– Insulă de latinitate în Balcani! Ce clișeu obosit! Și? La ce ne folosește asta? Suntem din cauza acestei latinități mai buni sau mai prosperi?
– ”La 100 de ani România este parte a Uniunii Europene!” Ăștia se laudă cu asta în timp ce Guvernul pesedist critică cu impertinență orice observație și dojană venită de la Bruxelles. Dragnea, Dăncilă și propaganda lor răspândesc idei anti europene și antioccidentale, numindu-ne ”colonie” a Bruxellului.
Țară stabilă și sigură! Pe bune?? De 2 ani, România suferă de cea mai mare instabilitate…
-” Toleranță și bună înțelegere caracterizează viața cetățenilor români indiferent de etnie, religie sau minoritate”. Pe bune? Întrăznești să spui asta când ideile radical-naționaliste, fundamentaliste, xenofobe, homofobe, anti-europene au revenit în forță ca în anii 30, promovate în special de politrucii PSD, pe Antena 3? Văd că oamenii au uitat repede Referendumul URII! În continuare bla, bla…
”România este mândră de Istoria și Devenirea sa!
gură de rai, picior de plai, baladă, colier cu nestemate, Gradina Maicii Domnului, izvoare de cleștar, splendorile de patrimoniu mondial…😬😟🤭🇷🇴️ Și să nu uităm vocea..Vocea aia…🤢Și nu mai zic de abuzul de filmări cu drona.

Sursa, fb, Radu Oltean.

 

 

Reclame

Read Full Post »