Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 iulie 2019

Este ora 8,30 ora Ro și suntem deja în zbor de o oră întreagă.

Pînă aici totul a decurs firesc, trezire, baie, ceai/cafea, drum liber pînă la aeroport. Aici, sute de mașini și mii de oameni matinali se înghesuie laPlecări. E limpede că aeroportul a devenit insuficient și este nevoie de unul nou, presupun că va fi construit peste cîteva secole dacă atît va mai rămîne pesedeaua la putere.

Ne întîlnim cu ghida care ne înmînează ultimele documente, coadă la check-in, jos cureaua la scanare (huo 🙂 ) pune tableta pe o tăviță separat, dacă-i ordin cu plăcere, 🙂  o cerberiță apasă în mod repetat butonul pixului meu Carandache, amintire din Elveția, se convinge că nu-i altceva decît un biet pix cu pastă, trecem de control și ne punem pe așteptat încă o oră. A trecut și aia, ne-am cățărat în pasărea de metal și nu după prea multă vreme, o stevardiță și doi stevardoi ne îmbie cu cîte ceva de-ale gurii, apă, bere, vin, suc, gustări, totul contra cost (piperat!!!), adună resturile, salut! 🙂

Vreme frumoasă, soarele lucește pe un cer albastru și senin, Tandemul somnolează, eu citesc. Și mîzgălesc 🙂 Și corectez o integramă abandonată de Silvia 🙂 Vom ajunge la Lisabona la ora locală 9,55, ora Ro 11,55, care va să zică vom avea o zi mai lungă cu două ore. Avionul, un Boeing 737-800 este aproape plin. Dar nu doar cu venerabili cum a fost autocarul în deltă ci, tare mă tem că-s cel mai vîrstnic dintre toți… Mulți tineri, uite și cîțiva copiluși dedați la microbul turismului, cărora, vorba lui Agopian, le-a rămas în tălpi un rest de umblătură 🙂

A făcut ochi și Tandemul. Mai avem? Suntem abia la jumătatea drumului. Aham! 🙂

Silvia chinuie de zor la integramă iar Robi se zgîiește pe geam. Anticipasem plictisul din avion și am luat cu mine Magul de S. Maugham. O recitesc și zîmbesc amuzat de fanfaronada expusă de acel straniu personaj, Oliver Haddo. Nu-mi mai aduc prea bine aminte subiectul, îl recunosc abia pe ici și colo dar știu că este o carte potrivită pentru călătorie. Nu mai știu nici măcar dacă am scris despre această carte pe blog…

Potrivit Saturday Rewieu of Literature ”Somerset Maugham rămîne un artist pasionat al formei. Scriitura sa este atît de densă, de bine calibrată, închegată și ingenioasă, încît captivează atenția citiutorului de la prima pagină la ultima.” De acord. Dar. Asta nu înseamnă că nu are și scăpări sau trageri de păr 🙂  Părerea mea!

Deși i-am dat lui Robi să citească, Dumnezeu s-a născut în exil de Horia Vintilă, văd că stă cu coatele pe măsuță și cugetă intens J Probabil că va citi în transatlantic, la întoarcea în Canada, patria sa adoptivă 🙂

Mai avem? Mai e.

Iar ghiridonesc șnapanii hotărîți să-mi umfle banii. Resist 🙂

Se numește Ioana Butnaru, este ghida noastră care a călătorit cu noi și m-a intrigat de la bun început. Stătea la intrarea în aeroport și înmîna turiștilor ultimele documente. I-a dat și Silviei două plicuri și la remarca mea că suntem trei, privindu-mă drept în ochi dar fără o vorbă mi-a arătat că pe un plic este menționat ”fam”. Ok, am priceput. Nu știu să-i apreciez vîrsta, nici tînără nu pare a fi dar nici bătrînă. Pare a fi o femeie matură și cu experiență. Tenul măsliniu, doi ochi negri pătrunzători, părul tuns chilug la frunte și la perciuni dar are prinse în păr un milion de codițe împletite. Negre. În ton cu îmbrăcămintea: bluză neagră, pantalon negru, geacă neagră cu glugă la fel. Pare de etnie arabă sau mai degrabă gitană. Voi mai vorbi despre ea.

Deocamdată este ora 11 și mai avem 55 de minute de zbor. A venit unul dintre băieți cu o tăviță cu bombonici. Mulțam fain dar nu, n-am chef să mi se facă sete și să am nevoie de toilet. Mai citesc…

Suntem rugați să ne punem centurile și cum zgomotul de motor s-a atenuat presupun că am început manevra de aterizare. Aterizăm tocmai la timp, vreme mohorîtă dar este cald, autobuz, coridoare nesfîrșite, la conveierul 10 așteptăm valizele. Vin și ale noastre vine și ghida locală, suntem în autocar, ÎNCEPEM! 🙂

Read Full Post »

Reuniți în autocar, străbatem iar Podișul Dobrogei către Tulcea, de unde din păcate, a cam dispărut dropia. Podișul este alcătuit din roci sedimentare și din loc în loc avem demonstrația pe viu: roci care se încălzesc la soare, apar printre iarba destul de rară care acoperă peisajul. Din nou vedem eoliene, despre care aflu iar, că o singură instalație cîntărește 25 de tone!

Iaca și minunea: ALUM SA funcționează! Măcar aici la Tulcea se mai prelucrează alumina că la Oradea și la Slatina s-a terminat cu aceste aliș-verișuri. Ce ne mai trebuie nouă industrie autohtonă? Mai bine importăm prin firmele securiștilor de rit vechi și de rît nou.

Bon. E limpede că după cele sfinte ne reîntoarcem la cele lumești. Am ajuns la hotel pentru ultimul dejun pe aceste meleaguri însorite. După ce ne-au pus la așteptare deși am sosit la ora convenită – tot îți dau autohtonii niște copite că dacă ăsta le este năravul… am primit în sfîrșit cîte o ciorbă de văcută (iar 🙂 ) pe care eu am leorbăit-o în mare viteză (unii au strîmbat din nas, mie mi-a plăcut). Apoi sarmale cu mămăliguță și smîntînă. Mari și destul de bune. Dar cinci frate? Cu cîteva excepții NIMENI nu le-a dovedit. Cert este că pe aici porțiile sunt foarte mari pentru că permanenta briză și apropierea de mare obosesc și slăbesc organismul și este nevoie de hrană consistentă. Plus oboseala acumulată pe drum… Ca desert, o tentativă de plăcintă cu vagi urme de mere (altă copită, ca de final). Păhăruțul cu vin de Niculițel și sticluța de apă minerală au încheiat ultimul festin dobrogean. Săru-mîna pentru masă și la drum că turistului îi șade bine în mișcare, nu? 🙂

Una peste alta, această incursiune în Delta Dunării a fost o experiență care mie-mi lipsea.

Trecem prin Hîrșova, port și șantier naval, patria sturionului. Chiar am văzut la intrarea într-o benzinărie indivizi despre care cunoscătorii ȘTIU că-s traficanți de pește nobil! Nici măcar nu se feresc, doar îs mînă în mînă cu autoritățile, bleah.

Din senin s-a iscat o controversă violentă, despre trioul Patapievici Liiceanu Pleșu, dar n-am chef de ceartă și nu mă bag. La ce bun? Doar se știe că pe cei gata convinși de A3 n-are rost să-i contrazici. Nici la discuțiile despre Koveși nu mă bag. Același motiv.

Și ca să încheiem incursiunea în cel mai pur stil autohton, a mai izbucnit o controversă pe un subiect delicat. Unui om mai în vîrstă i s-a făcut rău, a urinat pe el, soția dumisale a intrat în panică, unii au spus că a băut la prînz cam multișor, alții au spus că asta nu-i important și că trebuie să facem ceva ca să-l salvăm, numai că domnul Paul Blidaru, ghiduil, a făcut ce trebuia și a chemat o ambulanță pentru cei doi. Care ambulanță a venit și le-a acordat primul ajutor.

N-am intrat în controversă, n-am stat să văd ce s-a întîmplat cu cei doi, am ajuns la locul de întîlnire cu nenea taxi-Marian și în sfîrșiiiiit, am ajuns ACASĂ! 🙂 Trei zile pauză șiiii Por-tu-ga-lia!

Read Full Post »

Așezată pe malul Lacului Sanova, care ajunge pînă la Tulcea. Și această mănăstire deține o podgorie și vinde vin aligote, otonel, pelin, etc, alb roșu roze. De fapt sunt două mănăstiri, una mai veche (și mai micuță) și una ceva mai nouă. Istoria lor o puteți citi AICI

Biserica nouă este destul de modestă ca mărime dar este foarte curată și pictura este bine întreținută.

Biserica mai veche este mult mai micuță; pictată monocrom în albastru, plus icoana de pe catapeteasmă.

Pentru că ușa de la altar era deschisă am profitat și am aruncat o privire în altar. De ce nu m-am învrednicit să fac și o fotografie? Nu știu…

De fapt, aici mai mult am stat pe o bancă la umbra unui copac pentru că oboseala și-a spus cuvîntul. Tandemul s-a  vînturat cam peste tot, a scotocit, a tîrguit vin de mai multe feluri și dulcețuri de la maici. Eu nici măcar să fac fotografii n-am mai fost în stare. Am stat pur și simplu și am admirat priveliștea, bucurîndu-mă de pacea sufletească indusă de așezămintele bisericești. Zică ateii orice vor vroi, pe mine fenomenul religios m-a convins că este în structura omului nevoia de a se raporta la ceva, cum ar fi de exemplu, tradiția. Nimeni nu poate spune că nu este orfan dacă nu se poate raporta la înaintași, la strămoși, la locurile natale. Ne place sau nu, asta E!

Read Full Post »

În apropiere este și Mănăstirea Cocoșu. Domnul Blidaru ne-a dat în grija unui călugăr care ne-a bombardat cu istoria mănăstirii. Prea uluit de aspectul extraordinar de frumos al interiorului, n-am notat prea mult dar, am căutat pe sfînta wiki și iată ce-am găsit: citiți AICI dacă vreți să știți  🙂

Totuși. Am și ceva impresii de la fața locului. Deci.

Mănăstirea Cocoșu este o bijuterie superbă împodobită cu mozaic auriu, o splendoare cum NU credeam că este posibil să existe în romanica noastră cea de toate zilele.

Ei, iată, că dacă CHIAR SE VREA, SE POATE!

Renovarea a fost terminată în urmă cu doi ani, după ce s-a lucrat intens alți zece. Prima biserică a fost alcătuită din lemn și din chirpici (cărămida noastră națională). Denumirea vine de la cocoșul de stepă, ca să NU ia numele unui sat din apropiere, ceva țigănesc dacă nu mă înșel…

Mănăstirea a fost reconstruită și renovată INTEGRAL din donații (și din rodul celor 9 ha de podgorie). Repet, dacă se vrea, se poate. Presupun că nu este singura mănăstire care are în proprietate ceva teren agricol, viță de vie, pădure, etc. Ghidul apreciază că asta este cea mai frumoasă mănăstire din Dobrogea dar eu cred că aria se poate extinde la toată țara și probabil chiar mai mult. Repet, am fost uluit și am văzut la viața mea multe sute de așezăminte bisericești!

Locul este vizitat de puzderie de autocare pline ochi cu turiști care chiar au ce să vadă și de ce să se minuneze.

Iar la ieșire, un călugăr vinde într-un magazin strașnic amenajat, icoane, lumînări, cărți bisericești, tot felul de flecuștețe care să amintească de acest loc sfînt șiiiii bineînțe-leeeees, vin din producția proprie, foarte bun și foarte ieftin la 12 lei doi litri. Vin alb, vin roșu și vinul care mă place pe mine (și eu pe el 🙂 ) vinul roze. Am spus la ieșire? Mergem mai departe 🙂


Read Full Post »

Restul zilei de ieri s-a scurs monoton, n-am avut nimic de semnalat iar astăzi, după ce-am pus bagajele în autocar și am păpat cîte ceva în chip de mic dejun ne pregătim de ultima parte a acestei excursii. Așadar, vom merge la mănăstirile din nordul Dobrogei: Celik-Dere, Cocoșul, Saon. Întoarcere la hotel pentru dejun apoi plecarea spre București pe traseul Hîrșova, Țăndărei, Slobozia, Malu, Urziceni.

Este 8,30 și tocmai am pornit. Imediat ce-am ieșit din oraș, stînga dreapta, dealuri; odinioară viță de vie, acum bate vîntul a pustie. Totuși. După cîteva minute, iată: vița de vie rîde iară la noi, alternînd cu pajiști și cu ogoare lucrate. Iată și floarea soarelui nelipsită în Dobrogea, după cum deja am aflat.

Celik-Dere. Mănăstire ortodoxă cu nume turcesc și cu influență rusească în liturghie. Ca de obicei, povestea plonjează în trecut cu binefăcători și cu oropsitori. Picturi, icoane, sculpturi. Stil brîncovenesc. Construită pe două niveluri (cum am văzut de exemplu, la Asissi, locul în care a trăit și a propovăduit Sfîntul Francisc, il poverello); inițial partea de jos era destinată a fi un osuar (cum am văzut la Kutna Hora) dar, acest lucru nu s-a mai întîmplat…

Mai multe date AICI

N-am notat mare lucru, am făcut ceva poze, o măicuță vioaie ne-a povestit din belșug tot felul de povești, nu s-a supărat pe mine nici măcar atunci cînd am fost cam obrăznicuț și i-am spus o snoavă cam fără perdea…

Snoava mea? Iaca: la plecare, cînd măicuța ne-a spus ”mergeți cu Domnul” i-am spus că și peștii tot așa le spun ”fetelor” 🙂 Răspunsul măicuței este antologic: mi-a dat de exemplu un călugăr celebru, care a fost dat jos din tren pentru că nu avea bilet. Ei bine, trenul nu s-a mai mișcat pînă cînd ”nașul” a înțeles că trenul trebuie să meargă cu ”domnul” adică fix cu acel călugăr!

N-am adăstat prea mult nici pe aici. Suntem în zona podgoriilor Niculițel, mai exact Comuna Frecăței, zonă bogată locuită de oameni de ispravă, oameni prin istoria cărora au trecut tot felul de strășnicii, tot felul de seminții cu care vrînd nevrînd s-au amestecat, oameni care au rădăcini și obiceiuri cu influențe neaoșe, rusești, otomane și nu numai.

Mergem mai departe.

Read Full Post »