Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 iulie 2019

Din nou, viță de vie și măslini, iară și iară și iar. Suntem în Sesimbra. Ieșim din parcare și Ioana ne dăscălește: aveți pe cont propriu 45 de minute; care vrei la plajă mergi în josul străzii, care vrei la piața locală ia-o la stînga. Ok? Da cum să nu ? 🙂

Prima încăpere, vedem vreo 20 de tarabe care expun vreo sută de feluri de pește proaspăt pescuit chiar în această dimineață. Frumos, am pozat, dar eu prefer mirosul de pește proaspăt gătit.

A doua încăpere de două ori mai mare, găzduiește gospodine care vînd cam de toate, legume și fructe, carne de pui și ouă, brînzeturi, pîine și dulciuri, miere și alte bunătăți.

Gata și aici. Plecăm spre Setubal, nu înainte de a admira un cactus uriaș.Străbatem iar, o zonă colinară plină de meandre; ruta oferă privirilor noastre păduri destul de tinere în care aflăm că trăiesc felurite animale, căprioare, mistreți, iepuri, veverițe, și tot felul de păsăret.

Drumul șerpuiește alandala, stînga-dreapta, urcă și coboară, dar, se pare  că ne apropiem iar, de ocean. Depășim o coloană de turiști veritabili, care mărșăluiesc cu rucsacurile umflate cărate la greu cu spinarea, nici copiii nu sunt cruțați. Tot așa l-am învățat și noi pe Robi. Încă de cînd avea vreo cinci anișori îl echipam cu un rucsăcel și ca să-l obișnuim cu idea îl puneam să-și care un rînd de lenjerie 🙂

Și iată și oceanul! Am străbătut destule șosele cățărate pe munte cu priveliști uimitoare  dar parcă așa splendoare ca aici n-am mai văzut. De pe aceste culmi, cele mai înalte din Portugalia, oceanul apare și dispare după fiecare meandră a serpentinelor și cum avem noroc de o vreme cu adevărat superbă, avem ce admira!

Am început să coborîm către oraș; iată și locuri de camping pline de hoinărici cu melcii după ei (autorulote) Doamna Paula, ghidul local, ne spune că Setubal este un port pescăresc dar are și șantier naval. (mi s-a mai luat o piatră de pe inimă 🙂 ) Oprim și aici pentru 25 de minute. Tocmai la fix ca să mai leorbăim cîte o bericică bineînțeles, pression. Practic, am venit aici ca să avem de unde pleca. 🙂 Numai că drumul pe stîncile de deasupra oceanului, a făcut toți banii.

Pe drumul spre Lisabona, ne-am hotărît așa: zece vor la Oceanariu cu Paula, iar restul se duc la hotel cu Ioana, direct. Eu și tandemul, nici așa, nici așa 🙂 Am rămas cu Paula dar la Oceanariu am părăsit grupul și am luat un taxi pînă la Piața Rosio, vestită pentru terasele sale unde se mănîncă ieftin și foarte bine.  Am comandat somon la grătar , Silvia a rămas la pression dar  eu am cerut un pahar de Porto sec, să văd și eu minunea asta.

Vremea este însorită către canicular dar la umbră este bine iar cînd mai adie și briza este minunat!

Acolo unde este Oceanariul sunt cîteva blocuri de locuințe unde un apartament poate să coste și un million de euro – sau chiar mai mult. Am văzut și un anticariat gigantic… Tot acolo mai este și un Mall și metroul + autobuze. Nu-i pentru noi. Paula ne-a recomandat să luăm un taxi vopsit bleau/negru și așa am și făcut. disciplinați, șoferii așteaptă să le vină rîndul și nu refuză nici-o cursă. Poate că ar trebui reciclați taximafioții de pe la noi. Nu poate ci, obligatoriu!

Nu mai am chef de poze. Nu știu de ce. De fapt sînt olecuță cam  somnolent. Este frumos în vacanță dar, cam obositor. Tare obositor. Picioarele mă țin dar respir din ce în ce mai greu. Și nici măcar nu mai fumez.

Vinul Porto nu m-a impresionat cu nimic dar peștele, a fost fa – bu – los! Servit cu doi cartofi natur și cu salată verde, ceapă, roșii și castraveți și asezonat cu zeamă de lămîie ȘI de portocală, este absolut divin!

A văzut Silvia un mic secret: lămîia și portocala au fost încălzite o țîră pe grătar, ca să intensifice minunatele lor arome. Bine de știut!

Încă un taxi și am ajuns ”acasă” la hotel. 6 euro cu ciubuc cu tot. Nu cred că autobuzul ar fi fost mai ieftin.

Mie mi-a ajuns hoinăreala de astăzi; mi-a plăcut dar, salut! 🙂 Tandemul însă, abia așteaptă să plece, naiba știe pe unde și de ce. Treaba lor.

Read Full Post »

Azi avem o zi mai lejeră. Respectiv, o excursie de jumătate de zi la Arrabida, Sesimbra, Setubal. Citez din program ”drumul ne va purta prin munții Arrabida zonă declarată Parc Natural, vom vedea apoi Sesimbra un oraș pescăresc tipic, străjuit de castelul medieval. Se continuă drumul spre orașul Setubal, vor putea fi admirate priveliști superbe ale oceanului și ale celor mai înalte stînci de pe coasta portugheză. Vom face și o scurtă oprire la Sao Simao de Arte unde se produc celebrele azulejos. Ne vom întoarce la Lisabona traversînd al doilea pod peste rîul Tagus numit Vasco da Gama.”

Văd pe geam coroanele copacilor zbătîndu-se violent dar, cerul este senin. Precaut, voi lua cu mine atît geaca cît și șepcuța. Repet, nu este frig dar cînd bate vîntul se face răcoare, iar dacă soarele arde este mai bine să mergi cu capul acoperit. Pare-se că avem în program și vizitarea Oceanariului, să mai vedem. La autocar, ghidul local a reapărut. Traversăm podul roșu. Ghidele sporovăie despre industrii, eoliene, baliverne, rămășițele culturii arabe, despre particular AL des găsită în vobular: ALgebra, Alhambra, ALetc. Livezi de măslini. Din nou, infrastructură impecabilă! Trecem prin mici localități rurale. Într-o intersecție oile pășteau chiar pe scuarul din centru 🙂  din nou, pădure de măslini.

Oprim ca să vizităm un atelier de ceramică prelucrată manual, adică așa numitele azuleios. Asistăm cum o femeie micuță dar vînjoasă frămîntă compoziția de argilă și cum o întinde cu un sucitor de bucătărie 🙂 pe un  cadru delimitat. Se decupează plăci cu dimensiunea standard de 14/14 cm  care se lasă la uscat natural după care se ard la 1800 grade Celsius. 20% dintre plăcuțe sunt rebut și foarte puține se mai pot recupera. Cele bune sunt pictate manual după metoda frescă. Modelul folosit (inclusiv de comandă) se reproduce pe o hîrtie specială și se face conturul cu un ac ascuțit din loc în loc. Apoi se presară praf negru și apoi se pictează. Mai multe plăcuțe pot alcătui un puzzle de dimensiuni variate. Un proiect de la un cazinou de exemplu are dimensiunea de 5/13 metri. O plăcuță standard costă 13,5 euro. În magazin, toată lumea le admiră dar la cumpărat nu se prea  înghesuie mai nimeni. În fine, doritorii pot lua adresa și pot comanda oricînd, pentru orice, portret de familie, faianță pentru baie sau bucătărie. Dar pentru cavou se poate comanda? Da cum să nu! 🙂

Atelierul cuprinde vreo 20 de scaune pe care se pot așeza în fața șevaletelor, pictorii. Astăzi nu erau aici decît o doamnă pictoriță și vreo trei muncitori plus șefa care ne-a prezentat cele de mai sus (mult mai elaborat) în engleză iar Ioana ne-a tradus (aproape) tot 🙂 Am mai învățat ceva și iar mi-am dat seama cît de multe nu știu…

Read Full Post »

Bineînțeles că am bătut cîmpii 🙂 Acolo a fost plaja stațiunii Cascais, Estoril abia acum urmează și nu este doar o plajă fie ea și celebră, este o stațiune întreagă; citez din cartea Portugalia ediție autohtonă în limba română 🙂

”La cativa zeci de kilometric de Lisabona, se gaseste una din aria turistica portugheza mai privilegiata. Cunoscuta ca ”zona celor două primavari” datorita climei sale fierbinți in timpul verii si cu un soare mangaietor in timpul anului, plaja Estorilului incepe in Carcavelos si ajunge pana in Guincho, de-a lungul liniei albastre a apei ce inroseste (?) lent nisipul fin si alb al plajii. (…) Estoril era in trecut un sat de pescari cunoscut prin apele sale termale, dar s-a transformat intr-un loc cosmopolit fregventat de alistocrati (ortografia lor) reprezentantii marilor vile, apartamente moderne si hoteluri de lux. Prezinta o clientele internationala fiind un loc elegant, practicandu-se sporturi ca: golf, tenis, calaritul sau mergand in aerodrome unde se desfasoara marele concurs automobilistic de formula I; existand astfel si o scoala de piloti ce atrag persoane nationale si internationale ( J ) Noaptea cazinoul asezat intr-un parc imprejmuit de gradini ofera in salile lui diferite jocuri europene sau americane.” Lămurit? 🙂

Am intrat în statiune și după ce am depășit cazinoul oprim. Avem ceva timp pentru plajă. Cobor împreună cu Tandemul dar odată ajunși, vechea mea fotofobie (am fost o dată internat pentru insolație) își spune cuvîntul; nu pot sta la malul mării, nici măcar la umbră. Eu mă întorc la autocar, Silvia mă urmează, Robi rămîne. Ce să facem pînă revine grupul? Topim nește bericioacă la o terasă bine umbrită 🙂

Am pornit către Lisabona pe o autostradă paralelă cu oceanul. Splendoare! Din loc în loc se văd forturile care apărau țărmul. Majoritatea au fost transformate în resorturi pentru turism. Dar s-a învestit masiv și astfel au apărut nenumărate plaje, hoteluri și restaurante. Foarte multe locuri de joacă pentru copii. Tot felul de chestii plutitoare, nave șalupe și vapoare oferă alte și alte posibilități de agrement. Apa este totuși cam rece așa că…

Am ajuns la hotel, am gugălit o leacă și am văzut că ospătarul a avut dreptate: paella este ceva, arraz do mariscos, altceva; seamănă dar cam atît. Și am mai văzut că peștele pe care l-am savurat eu, stone bass, trăiește în Atlantic, Mediterana și în Marea Roșie.

De data asta merg și eu la Mall cu Tandemul. Cam 20 minute dus, tîrguieli, 20 de minute întors. Acceptabil pentru astmul meu. Eram curios să văd cum se prezintă un supermarket Auchan în Lisabona. Normal, se prezintă la nivel înalt. Mărfuri variate, găsești aproape orice este necesar. Totuși am o senzație ciudată. Și nu mă gîndesc la prețuri. Adică la diferența de prețuri din străinezia și Ro. Nu. Abia acum observ: mărfurile seamnănă dar, sunt cu totul și cu totul altceva, altfel, altcum. Am cumpărat bere, vin, brînzeturi, conserve de pește (dragostea mea 🙂 ) salamuri.

Am ajuns în cameră și le-am luat la cercetat/gustat. Sardine în sos tomat/picant. Cu totul altceva decît găsim în Ro. Sardine în ulei de măsline. Cu totul altceva decît găsim în Ro. Limetă și lămîi. Cu totul altceva decît găsim în Ro. Brînză de Brie. Cu totul altceva decît găsim în Ro. De ce? Nu știu. Doar faptul că produsele sunt diferite NU explică de ce calitatea este diferită. Nici măcar prin preț. Ce-mi scapă? Nu știu și nici nu cred că mai am destul timp ca să aflu. De fapt, cred că nici măcar nu-mi mai pasă. Fac parte dintre norocoșii care fără contacte politice la vîrf, au reușit să-și pună copiii la adăpost de prădătorii iresponsabili din Ro.

Gata. Subiect epuizat. Am reactivat alarma de la anticul meu telefon fără internet 🙂 că mîine dimineață vom porni iar, la drum.

Read Full Post »

Dacă la Sulina am vizitat cea mai estică biserică ortodoxă din România, aici vom vizita cel mai vestic punct al europei occidentale, Cabo de Roca. Pe drum pînă acolo, am aflat că vinurile portugheze, cu excepția vinului de Porto, nu-s cunoscute peste hotare pentru că podgoriile sunt micuțe și abia pot asigura consumul intern. Așa o fi dar, pentru mine chestia aia de Porto este orice, dar vin cu hotărîre, NU e!

Am ajuns. Se văd cîteva clădiri, monumentul, peisaj sălbatic, oceanul furios. Cît pe ce să fim pur și simplu luați pe sus de un vînt năpraznic. Nu este propriu zis frig dar nici prea plăcut nu este. Ok. Am venit, am văzut, vom merge mai departe. N-avea rost să zăbovim prea mult pe aici. Am făcut cîteva poze și am zbughit-o la adăpost către magazinul de fleacuri, pardon de suvenire 🙂 Ca peste tot, acest magazin oferă lucruri perfect inutile la prețuri nerușinate. Cele cîteva lucruri cu adevărat utile (pulovere de exemplu) la prețuri și mai nerușinate. Și iar mă încearcă bănuiala că aceste magazine sunt (peste tot) pur și simplu spălătorii de bani. Oare de ce-s amestecați cam peste tot, rușii în acest tip de afacere? HM???

Gata, la drum spre Boca del Inferno și Cascais, un fost sat pescăresc transformat într-un dinamic centru turistic. Am mai văzut astfel de transformări prin Turcia, Grecia și mai nou în Benidorm, Spania.

Mergem pe riviera portugheză și vedem cîteva restaurante, hoteluri și plaje cu acces strict limitat pentru notabilități, potentați, favorizați de soartă și bineînțeles, pentru mafioți. N-am făcut poze. La ce bun?

În fine. Nu tot locul este exclusivist. Iată că mai sunt și locuri unde este permis accesul și oamenilor măcar din categoria de mijloc, că sărăcanilor nu  le dă punga voie să vină 😦 Numeroase hoteluri și restaurante își așteaptă mușteriii, numai că plaje, mai va! Locul este stîncos și abrupt peste tot. Suntem la Boca del Inferno. Nu mai am chef de o porție de frig așa că rămîn în autocar (singur 🙂 ) O să-mi povestească Tandemul măcar cu parcimonie ce-a văzut (vezi să nu 🙂 )

Am ajuns la Cascais. Avem o oră pe cont propriu, unii merg la schopping, alții  merg să vadă celebra plajă Estoril, noi mergem la o crîșmă 🙂 Silvia vrea bere la pahar, pression, cum ar fi pe la noi bere la halbă, adică la butoi. Cam asta este ierarhia berii: la butoi, la sticlă și ferească-te sfîntul de berea la pet de plastic, bleah! Nici vinul la plastic nu-i recomandabil. În fine.

Eu vreau vin că nu mai pun bere pre limba mea alături de pește, în veci! Am greșit o dată, salut! Le spunem că avem timpul limitat, sunt obișnuiți, este ok. Pentru Tandem ospătarul a adus un castron plin cu un soi de sos roșu în care 4 scoici își etalau delicioasa lor mărgică de carne. Scoicile sunt înfipte într-un fel de orez special, iar în orez tot felul de drăcii denumite fructe de mare își duc ultimele clipe ale existenței. Nu le prea mai am eu cu engleza dar m-am prins la timp și i-am spus ritos ospătarului că eu vreau only fish. Aperitiv din partea casei (vorba vine 🙂 ) trei casolete mititele cu unt și o farfurioară cu măsline. Îmi aduce și mie farfuria cu pește, miroase bine, cer lămîie, pun o leacă de sare și combinația a devenit excelentă la gust. Ca garnitură doi cartofi natur, morcovi fierți și un soi de fasole verde atît de subțire, că am crezut că sunt alge.

Arăt către castronul Tandemului. – Paella? – Nu. Araz de marisco, adică orez cu fructe de mare. Ok prietene, tu ca portughez n-o să recunoști niciodată că asta tot paella este, pentru că așa o denumesc spaniolii 🙂

Ce fel de pește am păpat eu? Cică se numește ”stone bass” și pare a fi o fină specialitate. Ca preț dar și ca gust, cam așa a fost… În total, un sutar cu ciubuc cu tot. De euro. Să-mi fie rușine Estoril că nu mă interesează plaja ta! Îmi este? NU! 🙂 Fără poze? Fără. La drum.

Read Full Post »