Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 august 2019

În drum spre Porto facem un mic ocol către Guimaraes socotit a fi orașul de origine a Portugaliei de către primul său rege, D. Afonso Henrique, care s-a și încoronat aici în 1139, acest oraș fiind locul său natal.

Acest oraș are un magnific centru vechi foarte bine conservat iar o stradă face legătura cu centrul nou.

Mai întîi ne oprim la Capela sf. Mihael unde legenda spune că regele a fost botezat într-un vas de botez care se păstrează în Biserica San Miguel do Castelo, un templu roman din secolul XII . Ce ne-am face fără legende?

Apoi intrăm în oraș pe care îl vizităm agale, nici prea mare nu e, apoi iar avem o pauză pe cont propriu. Robi s-a topit la cumpărături, (încălțăminte) Silvia s-a topit în direcția unei biserici de care locul este plin, de exemplu Nossa Senhora da Oliveira, înființată în secolul X, dar eu sînt prea confuz și nu mai pot asimila pic de informație, așa că mă așez la o terasă și topesc niște bericioaică 🙂

Spun din nou că vremea este excelentă, în ton cu ce se spune despre meteorologia din Portugalia.

Aproape de ora 17 pornim spre Porto, aflat la 50 de km. Am făcut schimb de email cu Ioana

pentru pozele de grup de la Nazare. Pînă acum, 02 08 2019, încă nu am primit răspuns; am aflat că ar fi cu alt grup prin Rusia, mai aștept și dacă mă enervez îi dau un telefon; sau două; sau trei. Păi? 🙂

Mă pufnește rîsul cînd îmi aduc aminte cum am subtilizat un baton de scorțișoară aflat pe masă printre condimentele uzuale, cum sunt sarea și piperul, uleiul și oțetul. Credeam că ospătarul le va completa. Ei aș! 🙂 Așa că am întrebat dacă pot să iau un baton și primind încuviițarea, le-am înșfăcat pe toate. Voi știți cît costă un baton de scorțișoară în Ro? Nici eu pentru că nu se prea găsesc… Măcar acum am trei batoane 🙂

Trecem peste episodul acesta parte amuzant, parte nu prea…

Am revenit pe autostradă dar trebuie să remarc că pînă și cele mai prăpădite drumeaguri secundare sunt prevăzute în cea mai mare parte, cu pasaje și separatoare, care fluidizează traficul. Asta ar fi o soluție la îndemînă și drumarilor noștri dacă autostrăzi nu pot și nici nu vor să facă. Dar…

Iar ne-am separat. Unii vor merge cu Ioana la cumpărături, cred, ceilalți printre care și eu, mergem cu autocarul la hotel.

Read Full Post »

Braga

În fine, plecăm spre oraș. Trecem prin mici localități cu aspect de oraș, vile, case, blocuri. Intrăm la catedrală, apoi plimbare prin oraș, magazine magazine, uite și un parc, nimic nou sub soarele turistic oriunde ai fi.

Pauză de masă. Am ochit o terasă italiană. Eu vreau din nou somon la grătar, Silvia vrea pizza, Robi s-a cam îndopat la micul dejun și face mișcare prin oraș ca să ajute digestia (adică face tîrguieli 🙂 ) Greu cu portogleza vorbită de italieni, am cerut noi ceva, să vedem ce ne-or aduce 🙂 Timp avem, suntem la 50 de metri de locul de adunare, totul este ok. Nu m-am dumirit prea bine ce-i cu Braga, mă dumiresc acasă din cărțoi (mare lucru n-am aflat…)

Ospătarii ăștia parcă-s bătuți în cap. Am cerut vin cu apă minerală la pește dar mai întîi vreau și eu o bere pression ca Silvia. Mi-aduce berea, dar vine și cu apa. A trebuit să le explic (au venit vreo trei) că vreau apa pentru vin NU pentru bere! Cu greu au înțeles, mai ales că a venit și un soi de șef care s-a prins ce și cum. Totul este bine cînd se termină cu bine. Și mai văd ceva: cum mă enervez, cum vorbesc engleza fluent, cum am făcut și la Taormina unde culmea! tot cu macaronarii m-am ciondănit 🙂 🙂 🙂

Bon. A venit și Robi și a topit restul din roata aia de pizza cu diametrul de vreo jumătate de metru! Apreciez iar și iar că somonul de aici n-are absolut  nimic în comun cu somonul pe care-l cumpărăm noi de  la Auchan Taberei. Plus că este gătit magistral: crocant la exterior și moale ca untul la interior. Și nici prea scump nu mi s-a părut la 12 euro o porție consistentă. La notă, am observat că tva pentru pileală este 23% dar pentru restul, doar 13%! Mi se pare mai corect așa.

Au început să apară cei din grup. Firesc, unii întîrzie, chestie care pe mine mă scoate din papuci. Întîrzie și gitana noastră, draga de Ioana 🙂

Ne-am trambalat puțin și-am regăsit autocarul, care răcoros, abia ne aștepta. Cam gata și aici, pa Braga.

Am rumegat puțin ultimul schimb de replici de la restaurant. Ospătarul – Voi sunteți englezi? – Nu suntem români. Aha, spune băiatul, ce mai faci? – Ești roman? – Nu, albanez.

Deci globalizare în toată regula: în Portugalia, trei români mănîncă la un restaurant italian, serviți de un ospătar albanez cu care au conversat în limba engleză. Nu-i minunat? 🙂  Eu cred că e!

Am aruncat o scurtă privire pe internet. Și în sfîrșit am priceput de ce Tandemul este complet apolitic: se protejează! Și cred că bine face.

Revin la drumeția noastră. Hi hi hi 🙂 Printre altele, Ioana strecoară iscusit și o chestie personală. Cică are 45 de ani. Posibil. De ce-ar minți?

Bon. Iar ne spune alea alea, nu mai pare nimeni interesat, cam cu toții moțăie parte răpuși de osteneală, parte de digestie; tace și Ioana și mă bag la citit că nu mai am mult și sfîrșesc Magul de S. Maugham, poveste de adormit copiii mai precoci 🙂

Iar oprim. Capela sf. Mihael.

Read Full Post »

Citez din lucrarea autohtonă Portugalia, ediția în limba română, cîteva date despre orașul Braga.

”Întemeiată de celți în anul 300 î H, ajunge să fie centru administrativ roman în anul 27 î H, sub numele Bracara Augusta. (…) Capitala Regiunii Minho din nordul Portugaliei, Braga este centrul religios al țării. (…) La sărbătoarea de Sao Joao (sf. Ion) mii de pelerini vin la Braga. (…) La șase km de estul orașului se află biserica do Bom Jesus do Monte, cel mai religios templu din Portugalia, ridicat în 1722 de episcopul de Braga.”

Exact aici ajungem și noi. Este un deal în vîrful căruia se află biserica de unde se deschide o panoramă uluitoare și unde se poate ajunge în trei feluri: fie urcînd per pedes pe o scară cu popasuri înaltă de 116 metri 🙂 fie cu autocarul (cum am făcut și noi), fie cu un elevator. Ajunși aici, Ioana ne dă scurte indicații, apoi ne lasă pe cont propriu, avertizîndu-i pe cei care vor să coboare pe trepte că autocarul NU-I va lua de acolo ci tot de aici așa căăă!

Silvia propune să o luăm vitejește pe scări dar cînd îi desenez că 116 metri  sunt echivalentul a 40 de etaje șovăie 🙂 că noi locuim la etajul 2 și nici atît nu mai este prea ușor de escaladat. În fine. Curioși să  vedem ce se află la baza scărilor am luat elevatorul, 2,5 euro de persoană și în patru minute am ajuns la baza scărilor, de unde începe ascensiunea în genunchi 🙂 Am revenit și în timp ce tandemul a vizitat biserica eu m-am hodinit la umbră.

Elevatorul, singurul de acest fel care mai funcționează este extrem de interesant ca mod de propulsie: FĂRĂ motor! Este alcătuit din două cabine a cîte 24 de locuri legate între ele cu un cablu, una sus și una jos. Fiecare cabină este prevăzută cu cîte un rezervor de apă. Indiferent cîți oameni se urcă în cabina de sus, rezervorul său încarcă atîta apă încît să fie mai grea decît cabina de jos. Și atunci, gravitația pune în mișcare ansamblul, cabina ajunsă jos este golită de apă și ciclul se reia. Bineînțeles, există un sistem de frînare eficient, altfel n-ar putea funcționa. Simplu? 🙂

Aici există obiceiul ca oamenii care vor să ridice o rugă să o facă parcurgînd toate treptele în genunchi. Nu pricep de ce este nevoie de această umilință. Pur și simplu, nu pricep! Acest loc oferă priveliști extraordinare ale minunatei creații dumnezeiești. Și atunci, de ce trebuie parcurs în genunchi?Mister.

Read Full Post »

Pe mine încă nu m-a prins somnul dar Tandemul a fost răpus 🙂

Cu grupul ne revedem mîine, la ora nouă, la recepție, pentru o nouă hoinăreală. Timpul fuge nemilos dar mai avem trei zile pline. Apoi, valea…

Am văzut că unii, după cină, s-au îndreptat către oraș. Bravo lor! Noi nu mai suntem în stare. Numai că ei, noii hoinărici, au cu peste două decenii mai puțin ca noi. Asta e…

Am fost puțin dezamăgit la Alcobaca, am fost uimit la Batalha, minunat de tocănița de pește și iar și iar, uluit de infrastructură.

Cînd o să avem și noi așa ceva? Vorba ceea din bătrîni: NIKAKDA! De ce? Pentru că România este sabotată sistematic de mai bine de un secol și jumătate. SIS-TE-MA-TIC. Nu este vorba că în funcțiile executive sunt incompetenți și hoți. Problema este că acești neica nimeni sunt păpușați de o ocultă autohtonă – NU internațională, care știe exact ce și de ce face, împiedicîndu-i pe cei care ar putea face cît de cît ceva, să facă ceva. Orice.

M-am referit la infrastructură. Știți cum arată harta autostrăzilor la noi? HAOS. Știți cum arată harta autostrăzilor în Ungaria, de exemplu? Un model de organizare gîndită pe termen lung! Toată țara este racordată la un centru, capitala, și toate extremitățile țării care au legătură cu vecinii sunt acoperite. Organizare savantă și bine  intenționată. Clar?

Sau. Așa-i  că nu știm mai nimic despre Portugalia? Așa-i. De ce? Simplu: Portugalia are o viață normală, fără huzur dar și fără drame sociale. Portugalia are după cum deja am spus, infrastructură excelentă, de aici și turismul prosper, turism bazat pentru consum, în special pe producția proprie, are o industrie capabilă oricînd să suplinească derapajele cauzate agriculturii de meteorologie, are o rețea de aprovizionare cu produse autohtone infailibilă, etc etc etc. Plus de asta, am mai spus, NU există conflicte politice majore, pentru că este de neconceput ca acolo un tîmpit oarecare să se creadă împăratul absolut peste tot ce mișcă în țară și NU există legi care să-i albească pe hoți. simplu? Pentru ei, DA!

Or fi și pe acolo zone întunecate, nu știu, nu le-am aflat daaar, dacă ar fi ceva-ceva, presa vîndută bandiților de pe la noi, n-ar fi scăpat prilejul de a le relata. Și atunci repet întrebarea: așa-i că nu știm nimic despre Portugalia, țară normală, neinteresantă pentru mafioții care-au acaparat mijloacele media din Ro? Așa-i.

Din romanica, singura veste bună care mi-a parvenit, este că Barna și cu Cioloș au ajuns la un pact politic benefic pentru votanții USR PLUS.

Noapte bună!

Read Full Post »