Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 august 2019

Suntem într-un Boeing 737-800, 32 rînduri de fotolii a cîte trei locuri pe fiecare parte a culoarului, pe ultimele trei locuri doi polițiști păzesc un ins. Nu știu ce-a făcut și nici nu mă interesează. Mai avem 10 minute și decolăm.

N-aș fi crezut dar, este destul haos și în aeroportul din Lisabona. Chiar cu vîrf și îndesat. Poarta de ambarcare a fost afișată numai cu vreo 30 de minute înainte de zbor și nu-i normal. În fine…

La bord se vede și un grup distinct de opt femei și bărbați: un clan  inconfundabil prin vorbe și prin port 🙂 E limpede cam ce soi de ”turism” au făcut dumnealor. Și asta cam peste  tot în lume, din păcate…

La drum! Cerul este senin și cei cîțiva norișori nu împiedică privirea. Se vede pămîntul cu puzderie de case și multă verdeață. Dacă trag o linie imaginară între Lisabona și București văd că vom traversa Madridul (unde n-am ajuns, (încă) apoi vom depăși Corsica prin nord, vom traversa o bucățică de Mediterana și Italia, apoi vom traversa Marea Adriatică și vom reintra pe continent în dreptul localității Sarajevo (unde n-am fost) apoi Serbia și Muntenegru și vom ajunge la București să trăiești 🙂

Trei stevardițe drăguțe și un stevardoi antipatic au scos pe interval gheridoanele cu bunătăți. Eu mi-am ales o supă cu gust de vită 🙂 un Piquantrout și o Lacerta roze 0,375 ml + o apă gazoasă mititică. 21,5 euro. Privesc pe fereastră, azuriu peste tot, cerul s-a unit cu marea, între cele două nu mai exită linie de demarcație; se vede numai un albastru infinit, peisajul pare ireal aproape nici nu simțim că plutim. Bine dacă nu s-ar auzi motoarele ar fi și mai bine, nu? 🙂

Cerul ca cerul, ireal au ba, dar supa și Piquantrout-ul sunt destul de reale, adică supa este o infuzie de tăiței cam picantă după gustul meu, dar caldă și pansează oboseala binișor. Cît despre Piquantrout-ul acesta nu-i altceva decît păstrăv mărunțit, un fel pastă la borcan însoțită de cîțiva biscuiți crocanți dar sfărîmicioși. La păstrăv, fabricantul se laudă că a adăugat ceapă, ardei gras și iute, morcov și tomate roșii. Nu-i grozav dar merge, am gustat, acum știu ce-i și nu cred că-mi va lipsi vreodată 🙂

Mai acătării pare vinul. Scump (9 euro) dar bun.

Niște ecrane afișează harta, înălțimea de zbor 11 mii de metri, temperatura exterioară -52 de grade Celsius, timp estimat rămas de zbor 1h 50 minute. Acum traversăm Italia pe la Bologna. Ieșim din cerul Italiei pe la Bergamo, cred, și vom începe traversarea Adriaticei spre Sarajevo.

Iar veniră fetili cu gheridoanca plină cu bijeuri și cu parfumele. Nu vîndură mai nimic. Acum ne mai tentează cu ceva cafele, suc sau bere/vin, nu ne mai trebuie nimica, mulțumim frumos. Am întrat în spațiul nostru aerian și venim la aterizare pe o pantă extrem de dulce, dar na! că romanica nu ne vrea 🙂  și ne întîmpină cu ploaie și cu vînt. Bine măcar că nu e frig.

Nea taxi-Marian ne-a așteptat și acum ne tîrîm cu greu prin Bureștiul îmbîcsit. Dacă din Portugalia în România am zburat doar patru ore, de la aeroport pînă la fosta Tricodava am făcut doar două ore. Dau să mă enervez dar dar, socotesc că-i mai bine să-mi țin Firea 🙂

Bine v-am găsit. End of story.

Read Full Post »

Uof. Am pus ceasul să sune la 4,30 daaar, m-am trezit la 4,25 să văd dacă sună 🙂 Și a sunat. Și ne-am trezit. Duș am făcut aseară așa că acum, am expediat rapid toaleta de dimineață. Aseară m-am și bărbierit așa că acuuuum inaugurînd o pereche de nădragi noi și o cămeșă neumblată sînt gigea, aproape bun de pețit. 🙂 LOL!

Coborît la mic dejun, predat cartela de la cameră, tuciuriul de la recepție știe cîteva cuvinte românești 🙂  Mic dejun, (vorba vine) ceva mai aparte: am păpat o felie de pîine cu unt asezonată cu felii suprapuse de șuncă și de cașcaval, iar drept garnitură o felie de roșie încălzită peste care s-a topit o leacă de brînză. Ce să vă spun? Divin! Am încheiat cu două felii de portocală adevărată iar pe post de ceai, o cupă de șampanie 🙂 Prima dată am văzut șampanie la mic dejun la Hotelul Pyramid de lîngă Viena, apoi la Barcelona, cred. Atunci m-am abținut. Dar acum, dar acum, dar acuuum am atacat. Și Silvia m-a copiat. Poi cum altfel? 🙂 Gata, la autocar cu noi și valea la Bucale! În drum spre Lisabona (aeroport) văd iar pe geam arbori de plută dezgoliți, adică cu coaja recoltată pe care este scrisă cifra 9 – respectiv anul (2009) în care au fost vandalizați. Încă din școala primară am fost învățați că: oaia, vaca, etc, ne dau lapte, carne, lînă, etc. Aiurea! Bietele animale nu ne dau NIMIC. Noi luăm de la ele cu japca, tot tot tot. Știm bine că singurul factor perturbator al naturii, este omul. Mda.

Vom ajunge iar la Lisabona, vom traversa din nou Podul Vasco da Gama și vom străbate un cartier mărginaș în drum spre aeroport. Avionul va decola la ora 11 și după vreo patru ore vom ajunge acasă pe la ora locală 17.

Apropo de pod. Podul vechi s-a prăbușit în urma cutremurului din 1994 (parcă), cutremur de 9 grade pe Scara Mercali. Ei bine. Comanditarii noului pod au vrut musai ca acesta să reziste unui cutremur de trei ori mai puternic. Constructorul, probabil rîzînd sardonic, a acceptat 🙂 E limpede că acești comanditari habar nu aveau că limita de sus a celor două scări este maximul posibil. La 9 și ceva pe Richter și la peste 11 pe Mercalli, se schimbă relieful! Nu mai rămîn nici măcar munții în picioare, darămite un  biet pod 🙂 LOL

Iau ultimele imagini ale Lisabonei de pe pod ca să-mi rămînă în amintire și această belvedere înainte de a pleca…

Ioana a remarcat, pe bună dreptate, că acei turiști care-au ațipit, în majoritate șoferi, aduc astfel un omagiu șoferului chiar prin somnul lor; adică, atunci cînd un șofer se lasă pradă somnului fără grijă cînd conduce alt șofer. Un ropot de aplauze subliniază această remarcă trezindu-i din somn și pe cei adormiți 🙂

Am ajuns la aeroport, am predat bagajele dar un cerber încăpățînat nu ne permite accesul la control pașapoarte. Iac-așa! Fără explicații. Îl pune Ioana la punct și în sfîrșit, suntem la bord…

 

Read Full Post »

Gata și aici. Am stat numai două ceasuri, dar, putem spune cu mîna pe inimă: am fost la Fatima și am văzut. Am crezut? Rămîne la aprecierea fiecăruia dintre noi. Ioana ne împarte pliantele pe care noi n-am fi știut de unde să le cerem și pornim spre Evora despre care aflăm că este cel mai fierbinte loc din toată țara, dacă nu cumva chiar din toată Europa. Statistici din 2003 afirmă că media temperaturii este de 43 de grade Celsius cu un vîrf de 47,5. Cuptor nenicule, nu-i de glumit!

Agricultura este reprezentată aici de eucalipt, măslini și de stejarul de plută, din ale căror ghinde se hrănesc porcii care capătă un gust special. Plus de asta, această regiune este cunoscută prin vinul de Alenteja, a doua marcă din Portugalia după vinul de Porto.

Arborii de plută sunt la mare preț aici, iar tăierea lor aiurea este foarte aspru pedepsită; un departament întreg se ocupă cu inventarul tuturor  copacilor, dintre care cel mai bătrîn are 258 de ani!

Ogoarele sunt atent irigate cu instalații asistate de calculator, așa cum am mai văzut în Israel, de exemplu. Arborele  de plută ocupă 8% din suprasfața Portugaliei, iar 51% din comerțul mondial de plută este deținut de Portugalia.  Dinspre Noua Zeelandă și Australia a apărut pericolul dopului de metal, am văzut acest lucru în Canada. În România, deocamdată această modă n-a prins, slavă Domnului.

Dacă tot am adus aminte de cele sfinte, hai să citim măcar o dată,

RUGĂCIUNILE ÎNGERULUI DE FATIMA

”Dumnezeul meu, cred în tine, te ador, sper în Tine și te iubesc. Te rog iartă-i pe cei care nu Te adoră, care nu speră și care nu Te iubesc.

Prea Sfîntă Treime, Tată, Fiu și Spiritul Sfînt! Îți jertfesc prețiosul trup și sîngele, sufletul și Divinitatea, Domnului nostru Isus Cristos, prezent în toate tabernacurile lumii: drept ispășire pentru insultele, sacrilegiile și indiferențele, prin care El a fost rănit. Prin nesfîrșitele merite ale Inimii Sale, și prin cele ale Preacuratei Inimi a Mariei te implor pentru convertirea săracilor păcătoși.”

Am găsit această rugăciune pe unul dintre pliantele distribuite de Ioana.

Cazare la hotelul Villa Galle, cam pretențios la prețuri pentru pungile noastre; organizează în fiecare seară pentru grupuri bufet suedez, 25 Euro de căciulă fără băuturi, mulțumim frumos dar nu, vom căuta o terasă mai accesibilă ceva mai încolo, unde să păpăm ce vrem noi, nu ce vreți voi.

Am plecat de la hotel pentru un mic tur al orașului. Soarele a început să-și mai piardă din putere dar căldura este sufocantă. Dacă la ora 17,30 este așa, oare cum o fi la vremea amiezii? CUPTOR!

Ne-am oprit într-un parc amenajat într-o fostă fortăreață dar nu mai am chef de nimic.  Ne-am separat de grup și am pornit-o pe străzi în căutare de papa că nici la prînz n-am îmbucat nimic. Nici măcar de poze. Pînă la urmă a descoperit Robi un restaurant care pare ok. Cer vin, 3 euro paharul. Dar toată sticla? Nouă 🙂  Poi lasă sticla surioară și bagă cărbuni la bucătărie că altfel îți vom mînca urechiușele tale de coreancă 🙂 Și mi-a adus draga de ea, și frapieră. Boierie!

Mi-au cerut unii din grup adresa blogului și le-am dat-o mustăcind, știind că NIMENI nu se va obosi să citească ceea ce scriu eu pentru buna aducere aminte a ceea ce-am văzut și făcut, că memoria este foarte înșelătoare.

În fundal se aude un potpuriu de șlagăre nemuritoare; este răcoare și ne este bine. Adică încheiem periplul din Portugalia cum nu se poate mai frumos…

 

Read Full Post »

Read Full Post »