Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘carte’ Category

Un scurtisim eseu pe această tema a apărut la Humanitas în 2014 fără să facă mare vîlvă. Păcat, pentru că este un sclipitor eseu despre cum se duce de rîpă societatea în care trăim deși știm bine că nu (prea) merităm acest lucru…

Despre autor nu știm mare lucru, în afară de o scurtă notă a editurii italiene unde a apărut prima traducere într-un volum colectiv intitulat allegro ma non troppo și nici nu are (prea) mare importanță. Important este eseul, pe care chiar autorul s-a învrednicit să-l caracterizeze într-o scurtă notă de început. Iat-o:

”Compania Mad Millers a tipărit doar un număr limitat de exemplare ale cărții de față, care nu se adresează imbecililor, ci oamenilor care au de-a face uneori cu aceștia. Ar fi deci un exces de zel să adaug că nici unul dintre cei care vor primi această carte nu are cum să se încadreze în aria Im a graficului de bază (grafic care ilustrează împărțirea oamenilor în patru categorii și anume neajutorați (N) inteligenți (I) răufăcători (R) și evident, imbecili (Im). – n.m. tibi) cu toate acestea, ca majoritatea exceselor de zel, este mai bine de menționat decît de ignorat, deoarece, așa cum spune filozoful chinez, ,,Erudiția este sursa înțelepciunii universale; dar nu înseamnă că nu poate deveni cîteodată cauza unor neînțelegeri între prieteni.,,”

Mai întîi să enumerăm cele cinci legi în formularea autorului:

  1. Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea.
  2. Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice însușire a respectivei persoane.
  3. Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.
  4. Non-imbecilii vor subestima întotdeauna influența negativă a imbecililor. Îndeosebi, non-imbecilii vor uita mereu că, indiferent de moment, loc sau circumstanțe, a avea de-a face și/sau a te asocia cu imbecilii se va dovedi cu siguranță o mare greșeală.
  5. Imbecilul este cel mai periculos tip de persoană. Cu corolarul: imbecilul este mai periculos decît un răufăcător.

***

Pare limpede? Cam da… Totuși să explicăm fie și pe scurt, cum vede autorul aplicarea celor cinci legi. Să începem așadar, cu cea de a cincea lege. De ce este un imbecil mai periculos decît un răufăcător? Pornind de la împărțirea oamenilor în cele patru categorii sus-menționate, vom stabili că neajutorații sînt cei care prin acțiunile lor vor avea pierderi neplanificate în beneficiul altora, inteligenții sunt cei ale căror acțiuni vor avea beneficii pentru toate lumea inclusiv ei, răufăcătorii sunt cei care plănuiesc devalizarea altor indivizi în beneficiu sctrict propriu.

Iar imbecilii? Ei bine, imbecilii sunt cei care ”cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a cîștiga nimic în schimb, uneori suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.” Adică exact așa cum statuează legea a treia. Dacă în cazul răufăcătorilor nu se face decît un transfer de bunuri și servicii de la un individ la altul, societatea pe ansamblu neavînd nimic de pierdut, în cazul imbecililor pierderile sunt pe ansamblu, adică pierderi pentru toată lumea!

Mai departe, restul este simplu. Prima lege ne surprinde și parcă am fi tentați să o respingem. Totuși, autorul a întreprins studii riguroase și demonstrează acest lucru în eseu. Pe mine m-a convins…

A doua lege se referă la răspîndirea imbecililor în toate straturile societații, de la oameni simpli la genii, de la analfabeți la premia(n)ți Nobel, de la necalificați la maiștri, etc etc, neținînd seama nici de etnie, nici de rasă, nici de sex, nici de vîrstă, nici de nimica nimicuța. Imbecilul este omniprezent și acționează constant în detrimentul tuturor.

A patra lege este atît de evidentă, încît nici măcar nu are rost să o mai explicăm. Dau două exemple: tăierea necugetată a salariilor cu 25% (aproape nimeni nu l-a iertat pe pirat pentru acest lucru) și asocierea liberalilor la usl.

Pentru a cincea lege dau din nou, cuvîntul autorului: ”indiferent de perioada istorică luată în considerare, este impresionant că fiecare țară aflată pe o traiectorie ascendentă are în mod inevitabil un anume procent de imbecili. Totodată, are și un procent neobișnuit de mare de oameni inteligenți,care reușesc să limiteze libertatea de acțiune a imbecililor și în același timp, produc un profit îndeajuns de mare pentru a progresa atît în interesul propriu cît și al celorlalți membri ai societății.

Într-o țară aflată în declin, procentul imbecililor este în continuare constant dar se poate observa la restul populației o creștere alarmantă a numărului de răufăcători cu înclinații spre imbecilitate (…) dar și o creștere a numărului de neajutorați din cadrul celorlalte profesii. Asemenea schimbări în alcătuirea populației non-imbecile duc inevitabil la creșterea puterii distructive a procentului de imbecili și declinul devine astfel o certitudine. Iar țara se duce de rîpă.”

Limpede acum de ce merge România spre neant?

Anunțuri

Read Full Post »

Tiberiuorasanu's Blog

Cînd am vizitat în decembrie 2010, Yardenit de pe Rîul Iordan, tocmai începuse o ploicică măruntă şi rară, adevărată mană cerească pe aceste meleaguri. Am mers spre locul amenajat cu aprobarea Ministerului Religiilor din Israel, unde potrivit spuselor domnului ghid Iosif, – “eeeem, veţi lua contact cu apa Iordanului; nu vă veţi boteza pentru că aţi fost deja botezaţi”. Are dreptate ? Probabil. Cert este că Dumnezeu ne botează pe noi toţi, evrei sau nu, cu ploaia Sa binefăcătoare.

Despre Bobotează, citiţi AICI şi AICI 

Ajungem. Şi aici, ca şi la Biserica Pater Noster de pe Muntele Măslinilor, zidurile sunt tapetate cu inscripţii în multele limbi ale pămîntului, care redau episodul din NT (Marcu 1, 9-11).  Mă bucur să văd că şi aici, limba română este evidenţiată. Întrarea în apa Iordanului este permisă numai îmbrăcat/ă într-un costum ritual care fie se cumpără, fie se închiriază; în acest scop…

Vezi articol original 122 de cuvinte mai mult

Read Full Post »

Sevilia

Trezire ultra matinală. Mic dejun bogat şi valea către autocar. Turiştii sînt împărţiţi pe grupuri şi repartizaţi ghizilor vorbitori de limbă spaniolă, engleză, franceză, germană, etc, ba chiar pe ici-colo şi de limba română. Prezentăm biletul de acces şi ne urcăm în autocar pe la ora 7,30. Timp de o oră ne învîrtim printre hoteluri şi culegem amatori de drumeţie: doi de ici, trei de dincolo şi tot aşa pînă cînd autocarul cu vreo cincizeci şi ceva de locuri se umple (nu chiar întotdeauna, totuşi). Apoi ieşim pe autostradă şi ne întindem la drum? Şi da, şi ba pentru că-i aglomerat. Sau cum spun francezii: buchon 🙂 Trecem iar, prin Malaga. Acesta a fost ultimul bastion al stăpînirii arabe, pe care spaniolii l-au cucerit în 1492 după opt secole de dominaţie islamică. Chiar şi numele intregii provincii Andaluzia este de sorginte arabă, de la Al Andaluz. S-a rezolvat şi misterul aglomeraţiei: doi neisprăviţi au ţinut cu tot dinadinsul să-şi scarmene tabla şi prin urmare, s-au repezit cu automobilele unul într-altul. Deci, la drum întins, începînd cu ora nouă. Şoseaua şerpuieşte printre dealuri stîncoase acoperite de vegetaţie săracă. Ici-colo cîte o casă, cîte un magazin sau cîte un restaurant / terasă mai sparg monotonia.

20151009_101333

Mai avem 190 de kilometri. Tocmai s-a trezit ghidul şi ne dă explicaţii în spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană despre meleagurile străbătute. Mai nimeni nu este interesat. Am ieşit la cîmpie şi au apărut ogoare cultivate şi păduri întregi de măslini (le vom găsi pe tot parcursul călătoriei!).

20151009_103416

20151009_103635

20151009_103635

Deşi nu prea văd viţă de vie, ghidul ne spune cît de renumit este vinul de Malaga. Cum mie vinul acesta nu-mi place de loc, nu prea ascult. A venit vremea să facem o scurtă pauză de refrişare, la un complex amenajat lîngă o benzinărie care mai oferă pe lîngă suvenire şi papa bun, îngheţată, dulciuri şi alte alea de tot felul pentru toate buzunarele.

20151009_105321

20151009_110223

20151009_110329

preţul combustibililor

20151009_110703

Chiar şi o ofertă de îmbogăţire se găseşte pe aici: un nene trist păzeşte o tarabă cu bilete de loto la care nu prea se-nghesuie nimeni. Primim în treacăt  informaţia că sus, pe deal, este o mică aşezare denumită Estepa care nu ştiu de ce trebuie menţionată, apoi aflăm că în Andaluzia ar fi vreo nouă milioane de măslini; alt ghid a spus numai de vreo şapte dar, ce mai contează? Cert este faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar Andaluzia produce cam 80% din total. Impresionant!

Pe la ora 12 intrăm în Sevilia, capitala politică a regiunii Andaluzia. Ca peste tot în Spania, accesul în oraş se face printr-o reţea formidabilă de pasaje rutiere care asigură fluenţa circulaţiei. N-am întîlnit în cele două călătorii în Spania, nicăieri, nici măcar o singură intersecţie de drumuri. Peste tot, sînt pasaje sub şi supraterane care îi scapă pe călători de timp pierdut aiurea. Bulevardul este străjuit de palmieri falnici printre care se văd vile care mai de care mai frumoase. Cele mai interesante adăpostesc sediile unor aambasade. Prima oprire, Plaza de Spania. Fa-bu-los!

intrarea în Plaza de Spania

20151009_130417

faţada

20151009_130427

detalii din interior

20151009_130537

20151009_130558

20151009_130604

20151009_130610

20151009_130623

20151009_130640

20151009_130704

20151009_130708

20151009_130714

20151009_130726

20151009_130909

Pauză de masă. Înainte de a pleca de acasă, am nimerit la o emisiune culinară unde unul dintre concurenţi a pregătit o specialitate andaluză, salmoreja. Cum în cealaltă incursiune pe pămînt spaniol, Catalunia, am gustat o altă specialitate locală, anume gaspacho, am zis că nu trebuie să o ratez. Şi n-am ratat-o!

Read Full Post »

Cu toţii ştim că unora li se întîmplă să iubească de mai multe ori în viaţă, unora li se întîmplă să aibă din cînd în cînd văpăi modeste, alţii foarte rar o mare văpaie, alţii deloc. Şi doar o viaţă avem. Cum este mai bine pentru noi ca indivizi unici, singulari?

De ce avem dorinţa de schimbare atunci cînd totul a fost bine la început, de ce văpăile dispar sau de ce apar cînd habar n-aveam că ele ne pot cuprinde deodată, ca o lovitură în moalele capului? De ce nu ne loveşte pe toţi, de ce cineva îţi cade cu tronc?

Unul dintre efectele psihologice se numeşte efectul Coolidge şi poartă numele unui preşedinte al SUA care a rămas în funcţie şase ani.

În timpul mandatului, el şi soţia lui au vizitat o fermă, nu în acelaşi timp. Cînd soţia lui, prima doamnă a Americii, a intrat într-un loc unde erau crescute găini, o observat că un cocoş călca o găină, fapt care a făcut-o să întrebe cît de activ era cocoşul din punct de vedere sexual. Cel care o însoţea şi cunoştea bine ferma i-a răspuns că cocoşul făcea asta de zece ori pe zi. În mod oarecum de neînţeles, ea i-a spus să-i comunice preşedintelui acest lucru. După scurt timp, în acelaşi loc a ajuns şi preşedintele, căruia i s-a povestit despre potenţa  cocoşului. Uimit, preşedintele Coolidge a întrebat dacă cocoşul face asta cu aceeaşi găină. Răspunsul a venit repede şi sigur: – Nu domnule preşedinte, de fiecare dată cu altă găină. Probabil că preşedintele aştepta acest  răspuns, iar după ce însoţitorul a tăcut, i-a zis: – Spuneţi-i asta doamnei Coolidge.

* * *

Acest scurt  fragment este extras dintr-o carte a doamnei Aurora Liiceanu, carte apărută la Polirom: La taifas. Dincolo de anecdotică, această întîmplare chiar este un bun prilej pentru întrebări asupra vieţii intime a fiecăruia dintre noi cum ar fi de exemplu mono sau poligam/ă. Aveţi vreo părere?

Read Full Post »

Iubitor de carte fiind, m-am bucurat foarte tare ori de cîte ori pe ecranul tele mai apăreau printre alte hm! emisiuni şi rarele momente de prezentare de carte. Dacă nu mă înşeală memoria prea mult, primele emisiuni în care s-a discutat despre carte i-au  aparţinut lui Cristian Tabără, la Pro TV cu Parte de carte. Nu mai pot localiza momentul; oricum, s-a petrecut cu foarte mulţi ani în urmă. Jovial, cult, Criastian Tabără a întreţinut şi transmis dragostea sa pentru carte cu multă pasiune şi cred că trebuie ca toţi iubitorii de carte să-i mulţumească pentru acest lucru nobil. Mulţumim frumos, Cristian Tabără!

Apoi, iar dacă nu mă înşeală memoria, tot la Pro TV a venit să ne vorbească despre cărţi simpaticul şi inconfundabilul Dan C. Mihăilescu într-o rubrică denumită Omul care aduce cartea. Profesionist al cărţii, critic literar respectat şi autor prolific, domnul Dan C. Mihăilescu a introdus în rubrica sa ceva mai multă rigoare dpdv literar dar, a păstrat linia de bucurie nestăvilită a pasiunii de a citi. Mulţumesc frumos, domnule Dan C.!

A preluat acest frumos şi util obicei Televiziunea Română, prin vocea veşnicului tînăr şi  ferice iubitor de carte, Tudor Călin Zarojanu într-o emisiune tot de cîteva minute – 5 – şi anume, De ce-aş citi. Emisiune desfiinţată samavolnic şi fără explicaţii în urmă cu vreo doi ani, dacă nu mă înşeală iar, memoria…

Ei bine, am aflat de curînd că emisiunea domnului Tudor Călin Zarojanu va reveni pe micul ecran într-un format nou. Bine-ai revenit cu prezentarea de carte, domnule T. C. Z!

Aşadar, semne bune anul are!

Ps. Recent am citit o carte a domnului Tudor Călin Zarojanu, carte intitulată Sfîrşitul lumii. Sper să mă mobilizez şi să prezint măcar pe scurt această formidabilă carte apărută la Polirom în anul 2005.

Read Full Post »

Din nou, despre blog

Tiberiuorasanu's Blog

A cîta oară pun în discuţie acest subiect?

Habar nu am şi deja nu mai cred că trebuie să dau explicaţii.

Am un blog personal, punct.

Scriu pe acest blog atunci cînd vreau, ce vreau sau în fine, atunci cînd mie mi se pare că am ceva de spus, ceva care (tot) mie mi se pare, că poate îi interesează şi pe alţii.

Am cel puţin cîteva zeci de postări despre care îmi place să cred că-s semnificative.

Dacă ceea ce scriu pe blogul meu, nu interesează, nu-i bai.

SKIP dragilor vizitatori de circumstanţă, pentru că-s zeci, sute, mii, probabil milioane de (alte) bloguri care vă aşteaptă.

Ce pot să vă spun,  este un lucru elementar: anume, că pe acest blog, mitocănia şi atacul la persoană, nu au fost, nu-s şi nu vor fi tolerate.

Şi nici răspuns nu puteţi primi.

SPAM vă cheamă, punct.

Şi vă mai rog dragilor…

Vezi articol original 13 cuvinte mai mult

Read Full Post »

Din nou, despre Charlie

În statusul meu anterior despre subiectul Charlie, n-am făcut referire la religie. DELOC!

N-am nicio problemă cu ateii sau cu cei de altă confesiune, dacă o au. Am în schimb o problemă cu cei care pretind că dreptul la libera exprimare subsumează dreptul de a insulta. Şi precizez din nou: sînt pentru libertatea necondiţionată dpdv legal a presei; sînt pentru dreptul artiştilor de a se manifesta liber.

În acelaşi timp, nu pot admite că dacă eu respect setul de valori al altora, alţii, indifent care ar fi aceştia, au dreptul de a mă insulta pe mine sau au dreptul de a persifla setul meu de valori care se manifestă în limitele bunului simţ. Eu despre asta vorbesc: despre setul minimal de reguli sociale în lipsa cărora, societatea s-ar disipa în anarhie sau măcar în mahalagism.

Sînt la fel de preocupat de extinderea fenomenului NOCIV de islamizare ideologică, numai că aceşti descreieraţi care comit atentate sîngeroase n-au nicio legătură cu islamul ca religie. Aici este vorba numai despre lupta pentru putere, chestie care s-a regăsit în istorie în manifestarea tuturor celor care au pretins indiferent cînd, că pot organiza lumea definitiv, potrivit conceptelor lor, prin forţa armelor. Se pare că trebuie să regîndim paradigma “dreptul fără forţă, înseamnă neputinţă”. Aici e aici!

 

Read Full Post »

Older Posts »