Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘carte’ Category

Sevilia

Trezire ultra matinală. Mic dejun bogat şi valea către autocar. Turiştii sînt împărţiţi pe grupuri şi repartizaţi ghizilor vorbitori de limbă spaniolă, engleză, franceză, germană, etc, ba chiar pe ici-colo şi de limba română. Prezentăm biletul de acces şi ne urcăm în autocar pe la ora 7,30. Timp de o oră ne învîrtim printre hoteluri şi culegem amatori de drumeţie: doi de ici, trei de dincolo şi tot aşa pînă cînd autocarul cu vreo cincizeci şi ceva de locuri se umple (nu chiar întotdeauna, totuşi). Apoi ieşim pe autostradă şi ne întindem la drum? Şi da, şi ba pentru că-i aglomerat. Sau cum spun francezii: buchon 🙂 Trecem iar, prin Malaga. Acesta a fost ultimul bastion al stăpînirii arabe, pe care spaniolii l-au cucerit în 1492 după opt secole de dominaţie islamică. Chiar şi numele intregii provincii Andaluzia este de sorginte arabă, de la Al Andaluz. S-a rezolvat şi misterul aglomeraţiei: doi neisprăviţi au ţinut cu tot dinadinsul să-şi scarmene tabla şi prin urmare, s-au repezit cu automobilele unul într-altul. Deci, la drum întins, începînd cu ora nouă. Şoseaua şerpuieşte printre dealuri stîncoase acoperite de vegetaţie săracă. Ici-colo cîte o casă, cîte un magazin sau cîte un restaurant / terasă mai sparg monotonia.

20151009_101333

Mai avem 190 de kilometri. Tocmai s-a trezit ghidul şi ne dă explicaţii în spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană despre meleagurile străbătute. Mai nimeni nu este interesat. Am ieşit la cîmpie şi au apărut ogoare cultivate şi păduri întregi de măslini (le vom găsi pe tot parcursul călătoriei!).

20151009_103416

20151009_103635

20151009_103635

Deşi nu prea văd viţă de vie, ghidul ne spune cît de renumit este vinul de Malaga. Cum mie vinul acesta nu-mi place de loc, nu prea ascult. A venit vremea să facem o scurtă pauză de refrişare, la un complex amenajat lîngă o benzinărie care mai oferă pe lîngă suvenire şi papa bun, îngheţată, dulciuri şi alte alea de tot felul pentru toate buzunarele.

20151009_105321

20151009_110223

20151009_110329

preţul combustibililor

20151009_110703

Chiar şi o ofertă de îmbogăţire se găseşte pe aici: un nene trist păzeşte o tarabă cu bilete de loto la care nu prea se-nghesuie nimeni. Primim în treacăt  informaţia că sus, pe deal, este o mică aşezare denumită Estepa care nu ştiu de ce trebuie menţionată, apoi aflăm că în Andaluzia ar fi vreo nouă milioane de măslini; alt ghid a spus numai de vreo şapte dar, ce mai contează? Cert este faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar Andaluzia produce cam 80% din total. Impresionant!

Pe la ora 12 intrăm în Sevilia, capitala politică a regiunii Andaluzia. Ca peste tot în Spania, accesul în oraş se face printr-o reţea formidabilă de pasaje rutiere care asigură fluenţa circulaţiei. N-am întîlnit în cele două călătorii în Spania, nicăieri, nici măcar o singură intersecţie de drumuri. Peste tot, sînt pasaje sub şi supraterane care îi scapă pe călători de timp pierdut aiurea. Bulevardul este străjuit de palmieri falnici printre care se văd vile care mai de care mai frumoase. Cele mai interesante adăpostesc sediile unor aambasade. Prima oprire, Plaza de Spania. Fa-bu-los!

intrarea în Plaza de Spania

20151009_130417

faţada

20151009_130427

detalii din interior

20151009_130537

20151009_130558

20151009_130604

20151009_130610

20151009_130623

20151009_130640

20151009_130704

20151009_130708

20151009_130714

20151009_130726

20151009_130909

Pauză de masă. Înainte de a pleca de acasă, am nimerit la o emisiune culinară unde unul dintre concurenţi a pregătit o specialitate andaluză, salmoreja. Cum în cealaltă incursiune pe pămînt spaniol, Catalunia, am gustat o altă specialitate locală, anume gaspacho, am zis că nu trebuie să o ratez. Şi n-am ratat-o!

Anunțuri

Read Full Post »

Cu toţii ştim că unora li se întîmplă să iubească de mai multe ori în viaţă, unora li se întîmplă să aibă din cînd în cînd văpăi modeste, alţii foarte rar o mare văpaie, alţii deloc. Şi doar o viaţă avem. Cum este mai bine pentru noi ca indivizi unici, singulari?

De ce avem dorinţa de schimbare atunci cînd totul a fost bine la început, de ce văpăile dispar sau de ce apar cînd habar n-aveam că ele ne pot cuprinde deodată, ca o lovitură în moalele capului? De ce nu ne loveşte pe toţi, de ce cineva îţi cade cu tronc?

Unul dintre efectele psihologice se numeşte efectul Coolidge şi poartă numele unui preşedinte al SUA care a rămas în funcţie şase ani.

În timpul mandatului, el şi soţia lui au vizitat o fermă, nu în acelaşi timp. Cînd soţia lui, prima doamnă a Americii, a intrat într-un loc unde erau crescute găini, o observat că un cocoş călca o găină, fapt care a făcut-o să întrebe cît de activ era cocoşul din punct de vedere sexual. Cel care o însoţea şi cunoştea bine ferma i-a răspuns că cocoşul făcea asta de zece ori pe zi. În mod oarecum de neînţeles, ea i-a spus să-i comunice preşedintelui acest lucru. După scurt timp, în acelaşi loc a ajuns şi preşedintele, căruia i s-a povestit despre potenţa  cocoşului. Uimit, preşedintele Coolidge a întrebat dacă cocoşul face asta cu aceeaşi găină. Răspunsul a venit repede şi sigur: – Nu domnule preşedinte, de fiecare dată cu altă găină. Probabil că preşedintele aştepta acest  răspuns, iar după ce însoţitorul a tăcut, i-a zis: – Spuneţi-i asta doamnei Coolidge.

* * *

Acest scurt  fragment este extras dintr-o carte a doamnei Aurora Liiceanu, carte apărută la Polirom: La taifas. Dincolo de anecdotică, această întîmplare chiar este un bun prilej pentru întrebări asupra vieţii intime a fiecăruia dintre noi cum ar fi de exemplu mono sau poligam/ă. Aveţi vreo părere?

Read Full Post »

Iubitor de carte fiind, m-am bucurat foarte tare ori de cîte ori pe ecranul tele mai apăreau printre alte hm! emisiuni şi rarele momente de prezentare de carte. Dacă nu mă înşeală memoria prea mult, primele emisiuni în care s-a discutat despre carte i-au  aparţinut lui Cristian Tabără, la Pro TV cu Parte de carte. Nu mai pot localiza momentul; oricum, s-a petrecut cu foarte mulţi ani în urmă. Jovial, cult, Criastian Tabără a întreţinut şi transmis dragostea sa pentru carte cu multă pasiune şi cred că trebuie ca toţi iubitorii de carte să-i mulţumească pentru acest lucru nobil. Mulţumim frumos, Cristian Tabără!

Apoi, iar dacă nu mă înşeală memoria, tot la Pro TV a venit să ne vorbească despre cărţi simpaticul şi inconfundabilul Dan C. Mihăilescu într-o rubrică denumită Omul care aduce cartea. Profesionist al cărţii, critic literar respectat şi autor prolific, domnul Dan C. Mihăilescu a introdus în rubrica sa ceva mai multă rigoare dpdv literar dar, a păstrat linia de bucurie nestăvilită a pasiunii de a citi. Mulţumesc frumos, domnule Dan C.!

A preluat acest frumos şi util obicei Televiziunea Română, prin vocea veşnicului tînăr şi  ferice iubitor de carte, Tudor Călin Zarojanu într-o emisiune tot de cîteva minute – 5 – şi anume, De ce-aş citi. Emisiune desfiinţată samavolnic şi fără explicaţii în urmă cu vreo doi ani, dacă nu mă înşeală iar, memoria…

Ei bine, am aflat de curînd că emisiunea domnului Tudor Călin Zarojanu va reveni pe micul ecran într-un format nou. Bine-ai revenit cu prezentarea de carte, domnule T. C. Z!

Aşadar, semne bune anul are!

Ps. Recent am citit o carte a domnului Tudor Călin Zarojanu, carte intitulată Sfîrşitul lumii. Sper să mă mobilizez şi să prezint măcar pe scurt această formidabilă carte apărută la Polirom în anul 2005.

Read Full Post »

Din nou, despre blog

Tiberiuorasanu's Blog

A cîta oară pun în discuţie acest subiect?

Habar nu am şi deja nu mai cred că trebuie să dau explicaţii.

Am un blog personal, punct.

Scriu pe acest blog atunci cînd vreau, ce vreau sau în fine, atunci cînd mie mi se pare că am ceva de spus, ceva care (tot) mie mi se pare, că poate îi interesează şi pe alţii.

Am cel puţin cîteva zeci de postări despre care îmi place să cred că-s semnificative.

Dacă ceea ce scriu pe blogul meu, nu interesează, nu-i bai.

SKIP dragilor vizitatori de circumstanţă, pentru că-s zeci, sute, mii, probabil milioane de (alte) bloguri care vă aşteaptă.

Ce pot să vă spun,  este un lucru elementar: anume, că pe acest blog, mitocănia şi atacul la persoană, nu au fost, nu-s şi nu vor fi tolerate.

Şi nici răspuns nu puteţi primi.

SPAM vă cheamă, punct.

Şi vă mai rog dragilor…

Vezi articol original 13 cuvinte mai mult

Read Full Post »

Din nou, despre Charlie

În statusul meu anterior despre subiectul Charlie, n-am făcut referire la religie. DELOC!

N-am nicio problemă cu ateii sau cu cei de altă confesiune, dacă o au. Am în schimb o problemă cu cei care pretind că dreptul la libera exprimare subsumează dreptul de a insulta. Şi precizez din nou: sînt pentru libertatea necondiţionată dpdv legal a presei; sînt pentru dreptul artiştilor de a se manifesta liber.

În acelaşi timp, nu pot admite că dacă eu respect setul de valori al altora, alţii, indifent care ar fi aceştia, au dreptul de a mă insulta pe mine sau au dreptul de a persifla setul meu de valori care se manifestă în limitele bunului simţ. Eu despre asta vorbesc: despre setul minimal de reguli sociale în lipsa cărora, societatea s-ar disipa în anarhie sau măcar în mahalagism.

Sînt la fel de preocupat de extinderea fenomenului NOCIV de islamizare ideologică, numai că aceşti descreieraţi care comit atentate sîngeroase n-au nicio legătură cu islamul ca religie. Aici este vorba numai despre lupta pentru putere, chestie care s-a regăsit în istorie în manifestarea tuturor celor care au pretins indiferent cînd, că pot organiza lumea definitiv, potrivit conceptelor lor, prin forţa armelor. Se pare că trebuie să regîndim paradigma “dreptul fără forţă, înseamnă neputinţă”. Aici e aici!

 

Read Full Post »

Sincer? NU!

Am căutat-o după ani şi ani de zile de la despărţirea noastră. Am regăsit-o surîzătore. Optimistă şi încrezătoare. Ce ne-a lipsit? am întrebat-o. Nu ne-a lipsit nimic, mi-a răspuns, ea. Nimic. Nimic altceva decît că tu, erai îndrăgostit fără să ştii, de altă femeie. De femeia vieţii tale. Ştiu asta, ştiu, i-am răspuns, ŞTIU dar, te iubesc şi vreau să rămînem măcar prieteni! Nu ştii nimic, mi-a răspuns, ea, nu ştii nimic! Bine, i-am spus, bine; poate că nu ştiu. Dar măcar prieteni mai putem fi? Şi mi-a răspuns: sincer? NU! Nu mai vreau să aud de tine, nu mai vreau să ştiu ce faci sau ce nu faci. Nu mai vreau să cred că exişti. Uită de telefonul meu, uită de tot ce ne-a legat vreodată. Uită şi că eu am existat în viaţa ta. Ştii că dacă fac asta (uit de tine etc), i-am spus, înseamnă că între noi, intervine cumplitul neant, da? Ştii că… M-a întrerupt cu violenţă: sigur că ştiu. Pleacă! Am plecat, ce era să fac? Am plecat.

Fata asta, a avut dreptate: femeia vieţii mele mă iubeşte aşa cum nici nu-mi puteam închipui. Abia acum înţeleg ce-mi reproşează doamna Le…escu: faptul că în noaptea nunţii sale, n-am fost capabil să fug cu ea, departe de toate şi de toţi. Ea m-a iubit, eu am iubit-o, dar la ultimatumul ei, eu am ales calea către iubirea vieţii mele, nu către o viaţă în care iubirea poate fi, eventual, pasageră.

Mă întreb uneori dacă n-ar trebui să am regrete. Sincer? NU!

 

Read Full Post »

„Pe cînd, băiat fiind, mă scăldam în rîu, cineva mi-a furat hainele împăturite pe mal. Şi, ca să nu mă întorc gol acasă, aşteptînd să se întunece, m-am distrat scrijelindu-mi iniţialele pe trunchiul unui măr. Anii au trecut, mi-am găsit o fată frumoasă şi m-am însurat cu ea. Imaginaţi-vă ce s-a întîmplat cînd am păşit pentru prima oară în dormitor. Frumoasa mea nevastă îşi scoase liniştită protezele din gură, apoi şi le puse într-un pahar cu apă. Pe urmă îşi scoase peruca, descoperindu-şi capul chel. Din corsaj îşi scoate două bucăţi de vată. Mîndra mea se transformă sub ochii mei într-o sperietoare de ciori. Şi asta nu era tot. Momîia îşi scoate fusta şi îşi desface cu sînge rece un picior de lemn. Şi pe piciorul ăsta îmi zăresc deodată iniţialele pe care le scrijelisem cîndva pe trunchiul unui măr bătrîn, pe cînd în copilărie mi se furaseră hainele”.

Fragment din America fără etaje / Ilf şi Petrov / Polirom

Cum să nu crezi în soartă? 🙂

Read Full Post »

Older Posts »