Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Gabriel Liiceanu’ Category

      Suntem limitaţi. Este un adevăr pe care chiar şi cei mai îngîmfaţi dintre oameni sunt nevoiţi să-l accepte. Este plină Cartea Recordurilor cu limitările noastre, chiar dacă multe dintre acele exemple sunt bizare, irelevante şi care vor fi depăşite. Dar există limitări ale omului peste care cu greu – sau deloc – se va putea trece. Acest subiect a fost dezvoltat de Gabriel Liiceanu în cartea sa, Despre Limită.

      Limitările exterioare finite sunt denumite în această carte “fondul intim-străin”.Aşa sunt epoca în care ne-am născut, zestrea noastră trupească şi spirituală, rasa, tribul, pe scurt 12 limitaţii. Dintre acestea, libertatea este “spre deosebire de toate celelalte limite care ne constituie de la bun început, o limită emancipată >insurecţională< , o limită capabilă la rîndul ei, să creeze limitaţii”. Limitaţii ale hotarelor între care hotărîrile noastre se pot mişca. Fiecare dintre noi poate hotărî în privinţa sa, a ceva, a cuiva sau a multora. În afara unui act hotărîtor nu poate exista nimic. Hotarul este actul de naştere a CEVA, indiferent că este o nouă fiinţă, o clădire sau  chiar această postare ( cu limitele sale – evident! ). Permanent, luăm hotărîri. Determinaţi de frică, de curaj, de calcul rece sau de entuziasm, dăm seama de măsura fiinţei noastre prin hotărîri. Chiar şi nehotărîrea este o hotărîre, hotărîrea de abandon a libertăţii proprii : las pe altul să hotărască ce este de făcut, în locul meu.

      Adesea, vorbim de destin. Destinul poate fi impus din exterior în bună măsură dar la fel de bine poate fi influenţat de un proiect care să includă depăşirea limitelor noastre interioare. Proiect impus sau auto-indus. “ Datorită destinului oamenii ajung inegali în faţa morţii, căci posibilitatea administrării felurite a lotului finitudinii dă o şansă de originalitate fiecărei vieţi în parte”.

      Desigur, destinul oricăruia dintre noi, poate suferi de maladii : lenea, ratarea, bovarismul. Dar cea mai mare schimonosire a destinului, este cea provocată prin încremenirea în prostie ca proiect. Nu vorbim despre prostia cu care natura i-a înzestrat pe unii dintre semenii noştri. “Prostia ca încremenire în proiect este prostia care face istorie şi care explică bună parte din istoria noastră”.

      Nu am încercat să fac o recenzie a acestei cărţi. Tot ce am încercat eu, este să o semnalez. Mai ales că sînt sigur de acest adevăr : suntem limitaţi. Nu este o carte grea – spune domnul Liiceanu despre carte sa. “Îmi fac iluzia că ar putea-o citi oricine. Aş fi vrut sa fie o carte adevărată, pe care fiecare cititor să o părăsească avînd senzaţia că a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea că ştie tot. Cel puţin, aşa s-a întîmplat cu autorul ei”.

      Eu cel puţin, am aflat ceva din această carte : suntem limitaţi, ne place acest lucru sau nu, acceptăm acest lucru, sau nu. Dacă autorul însuşi recunoaşte aceasta  …

Read Full Post »

INCOTRO DUCE ISTORIA ROMANIEI (I)

La Bookfest 2008 am participat printre altele si la o lansare pe care o asteptam de mult. Anume, lansarea cartii lui TRU, “Incotro duce istoria Romaniei”. Dupa ce a fost prezentat de catre domnul Liiceanu daca nu ma insel, care a spus despre TRU ca este o constiinta lucida, a vorbit si domnul Traian Ungureanu. Vizibil emotionat, si-a incheiat discursul relativ repede. Cind mi-a venit rindul la autograf, fata i s-a luminat cind a aflat ca-l citesc si in “Idei in dialog” si mi-a scris cu amabilitate pe aceasta carte : „Pentru Tiberiu , o carte despre necazuri vechi si sperante noi”. Semnat si pus data 08.06.2008. Nu cred ca este necesara o prezentare a domniei sale. Numai cine nu a vrut,  nu a auzit de domnia sa. Merita cred amintit, ca in afara de faptul ca este un analist politic de mare profunzime, este si un redutabil cronicar sportiv. Si mai merita cred eu spus faptul, ca pe cind era jurnalist la BBC, atit de acid, a criticat guvernul Nastase, ca pina la urma Nastase insusi a facut presiuni la Londra (prin amici politici) pina cind TRU a fost azvirlit afara din BBC. In mod democratic, desigur. Zilele astea mi-am propus o re-lectura a cartii. Mai ales in lumina evenimetelor din aceste zile, cind iar este in plina desfasurare o noua tentativa de lovitura de stat, a celor 322. Deci. Cartea a aparut la Humanitas in seriile de autor, ingrijita de Radu Paraschivescu.

“Intelegem tot mai putin istoria Romaniei. Nu ne sint straine doar datele si figurile trecutului. Insesi motivele pentru care ar trebui sa fim impreuna ne sint neclare […] Degradarea impusa de comunism continua”. 

Asta am inceput sa constientizam si noi, pentru ca simtim pe pielea noastra aceasta dezarticulare isterica. Cartea incepe cu un cuvint inainte, contine trei capitole – trecut, prezent si sperante de viitor – si se termina cu o scurta incheiere : o pagina. Citez din cuvint inainte.

Traim despartiti de trecut. Istoria nu ne mai intereseaza. Prezentul e covirsitor. Aceasta forma frenetica de viata, e bineinteles o iluzie. Nu ne putem sustrage logicii istorice. Traind exclusiv in prezent, fondam, deja, o istorie precara, istoria pe care o vom lasa sau, mai degraba o vom lepada asupra celor de dupa noi. Ii obligam astfel, pe cei ce ne vor urma, la superficialitate, deruta si esec. Lucram harnic si pe nesimtite la transformarea viitorului intr-o istorie catastrofala.”.

Pare ca totul e spus aici. Diagnosticul este dureros si exact. Nu vrem sa stim de trecut. Nici de trecutul apropiat in care criminalii de la revolutie ne sfideaza din spatele butoanelor puterii, protejati de purcoaiele de bani murdari obtinuti prin rapt din jefuirea a tot ce era cit de cit functional in tara, nu vrem sa stim nici de trecutul nu prea indepartat,  in care parintii si bunicii nostri au murit pe la canal, pe la Aiud, pe la Pitesti sau cine mai stie pe unde. Tortionarul Plesita a murit linistit, ingrijit impecabil pe un pat de spital performant, beneficiind pina in ultima clipa a vietii, de o pensie uriasa si de impunitate. Victimele sale, cele care au mai scapat cu viata, pot sa crape de nevoi si de mizerie. Pe cine mai intereseaza asta ? Pe cei in puterea carora ar putea, sa indrepte aceasta stare de lucruri, in nici-un caz. Acestia s-au constituit scut, buncar si zid de aparare al ticalosilor mai vechi sau mai noi. De o buna bucata de timp, circul exclusiv cu mijloacele de transport in comun. De ani buni, tot sper sa aud oamenii vorbind despre ce se intimpla in jurul nostru, despre ce se intimpla cu viata noastra. Ei as! Nimeni nu spune nimic. Vorbesc despre fotbal, despre ce vrei si ce nu vrei, dar nimic despre politica. Functioneaza inca impecabil mecanismul de auto/cenzura auto/impus de comunisti. Oamenii tac pentru ca se tem. Fiecare isi vede cum poate de propria sa viata, fara sa fie interesat citusi de putin de viata noastra a tuturor, ca neam, ca patrie, ca popor. Vorbe mari ? Poate. Imi aduc aminte foarte bine cit de tare m-am chinuit in perioada suspendarii presedintelui sa provoc (in tren) niste discutii la tema. Nici vorba sa primesc raspuns. Oamenii scrisneau din masele si taceau. Cam asa cum fac si acum. Scrisnesc, dar tac. Nu sint superstitios, dar pixul meu si-a epuizat pasta, exact cind scriam cuvintul ACUM. Hm. De mai multa vreme mi-am impus ca la birou sa nu am nici televizor, nici internet, nici radio. Astazi, pentru ca este in discutie soarta guvernarii, am dat telefon la celalat sediu al firmei, unde lucreaza 15 oameni plus managerul. Ei bine, NICI MACAR UNUL nu era interesat de acest subiect. Nici macar unul,  nu urmarea la radio, internet sau la televizor, dezbaterea motiunii de cenzura. Cum sa fie atenti cind pentru sectorul  bugetar, sindicatele negociaza salariu minim, mai mare decit pentru sectorul privat, direct productiv ? Deci ? Ce soarta poate avea Romania ?

Colegii mei sint la fel de nepasatori ca vrabiutele mele. Daca au ce sa ciuguleasca. Sa ii invidiez ?

Read Full Post »

« Newer Posts