Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘pastile’ Category

După cum a anunţat BEC, prezenţa la vot a fost ceva mai ridicată astăzi la ora 11,00, adică  8,5 %, comparativ atît cu turul întîi din 2 nov = 7,2 %, cât şi cu turul doi de alegeri din 2009, adică 6,8 %. Să sperăm ca acest ritm să se menţină.

Aşa cum ne aşteptam cu toţii, diasporenii s-au aşezat la cozi imense cu speranţa de a putea vota. Autorităţile române conduse de actualul guvern au făcut tot posibilul ca votul românilor din străinătate să fie împiedicat prin toate mijloacele imaginabile: secţii de vot insuficiente, cabine de vot puţine în fiecare secţie, absenţa unor membri ai comisiilor.

Se pare că la Londra tuşul a fost diluat cu apă astzfel încît atunci cînd buletinul de vot este îndoit, ştampila aplicată să se dubleze şi să anuleze votul.

La Paris, Meleşcanu le-a sugerat celor care stau la coadă că ar putea vota şi la cea mai apropiată secţie de votare, secţie aflată la mai bine de 280 de km. Cinism? Crasă nesimţire? Grobianism? Toate la un loc plus cea mai cruntă expresie a grăjdănismului* slugarnic.

În Italia cozile ating lungimi de peste un kilometru. Şi aşa mai departe.

Toate aceste lucruri pentru că actualul guvern venit la putere în urma unei lovituri de stat,  nu vrea să cedeze puterea pe cale democratică, pentru că diferenţa dintre democraţia autentică şi democraţia imaginată de pesedei este diferenţa dintre cămaşă şi cămaşa de forţă.

Chiar şi studenţii din campusurile universitare care fuseseră momiţi cu o minivacanţă au rămas în cămine şi au asaltat cabinele de vot.

Aşa că, dacă încă n-aţi votat, mai aveţi destul timp la dispoziţie pentru a putea vota cu speranţa că vom instala în funcţia de preşedinte un democrat autentic.

*grăjdan; ţap ispăşitor autoasumat.

Read Full Post »

Mă abţin cît pot să vorbesc despre cler. Nu fac caz despre faptul că sînt botezat creştin ortodox – am şi certificat – dar, faptul că Biserica se amestecă grosolan în politică mă dezgustă profund.

Habar n-am dacă reprezentanţii altor culte se implică în actualele alegeri dar, ceea ce face BOR este un fapt profund anticreştin. Creştinismul înseamnă iubire, nu îndemn la dezbinare şi în nici-un caz creştinismul nu înseamnă ca prelaţii să-i îndemne pe credincioşi să voteze într-un anume fel. Politica trebuie separată DEFINITIV de libertatatea de conştiinţă.

Cred în ecumenism pentru că Dumnezeu este UNUL iar calea către EL este la îndemîna conştiinţei fiecăruia dintre noi pentru că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă credinţa tatălui meu, greco-catolicismul (uniaţii) n-ar fi fost interzisă de comunişti. Probabil că aş fi fost botezat greco catolic. Este acest lucru un păcat pe care trebuie să-l ispăşesc în viziunea BOR? Aş fi fost un cetăţean de categorie inferioară? Faptul de a nu fi fost creştin ortodox, m-ar fi descalificat în indiferent ce fel de la treburile cetăţii?

Doar întreb dar, fierb! Ce fel de prelaţi conduc acum, BOR?

Părerea mea, dacă mă întreabă cineva, este tranşantă : statul şi biserica trebuie să se ocupe fiecare de domeniul său, fără amestec şi fără intercondiţionalizare. Îmi însuşesc fără rezerve ideile lui T. Jefferson potrivit căruia “ drepturile noastre civile nu depind de convingerile noastre religioase mai mult decît de opiniile noastre în domeniul fizicii sau al geometriei”. Statul nu trebuie să susţina financiar biserica. Daca o biserică oricare ar fi ea, nu reuşeşte să trăiască din contribuţiile directe şi benevole, ale enoriaşilor săi, înseamnă că are urgent de  îndreptat ceva în interiorul său. Dacă preotul unei comunităţi nu-şi poate convinge enoriaşii de rostul bisericii, înseamnă că este un simplu funcţionar, care vine la slujbă pentru un salariu. Iar dacă acel salariu este plătit de stat este cu atît mai grav, pentru că oamenii aflaţi la putere, CORUP!

Read Full Post »

Am aflat că astăzi se împlinesc 10 ani de cînd sărbătorim ziua internaţională a internetului. La mai mulţi ani înainte! La cît de coruptă a devenit media de factorul politic, a rămas singurul mediu de informare cît de cît onest deşi mişună şi pe internet tot felul de manipulatori. Mă uit cu dezgust cum jurnalişti care decolaseră în profesie în mod onorabil au început să dea cinstea pe bani fără pic de ruşine. Dacă le reproşezi ceva, devii brusc sectant-membru-al-bisericii-unuia-dintre-candidaţi sau şi mai rău, eşti trimis să faci „terapie de psihopupu”. Or să le iasă pe nas fumurile pentru că „efectul cotidianul” se poate repeta oricînd le este lumea mai dragă.

Astăzi au mai intrat „la mititica” vreo patru „intangibili” printre care şi fostul soţ al doamnei Udrea. Nu cred că va spune (turna) prea multe deşi, el săracul n-a fost decît unul dintre „bidoanele” în care se adunau comisioanele colectate pentru şefii de suuus de tot. Tot astăzi a fost arestat şi Viorel Hrebenciuc, lucru la care chiar el se aştepta. Dar să nu cădeţi în plasa întinsă de pesedeu. Hrebenciuc – în afară de faptul că este parte a mafiei retrocedărilor – are o vină mult mai gravă: a atentat la ordinea din partid, ordine care s-ar fi reconfigurat după ce Ponta ar fi devenit preşedintele ţării. Remember? Vanghelie şi Şova maziliţi, Hrebenciuc urmînd să fie scăpat de povara imunităţii 🙂 drept pentru care, orgolios, a demisionat şi a intrat cu mare viteză direct în puşcărie. Unde s-ar cuveni să fie braţ la braţ cu „tata socru” şi cu mister Adam + consoarta sa cu tot. Să avem puţintică răbdare… Ca şi pentru Cati şi Micki… Tăvălugul Micosoft-EADS nu-i va ierta nici pe ei…

La turneul  internaţional de snooker din China, Ronnie O’Sullivan îl bate zdravăn pe un chinez talentat dar, insuficient de bine blindat pentru un meci cu Ronnie.

Tot astăzi a început Kilipirim – Bucureşti, organizat la Magazinul Unirea pentru sufletul iubitorilor de carte, şi Indagra la Romexpo pentru iubitorii de papa şi de vin bun. Eu voi merge la amîndouă şi vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel; aveţi timp la dispoziţie pînă duminică, inclusiv.

Aşa. Mai avem trei zile şi vom merge la vot. Dacă vreţi să scăpaţi de Ponta sau de Johannis, votaţi Monica Macovei. Restul candidaţilor chiar nu contează.

Read Full Post »

N-am putut urmări ieri meciul dintre Simona Halep şi Serena Wiliams. O pană nenorocită de curent m-a ţinut fără lumină şi fără legătură cu lumea din jurul prînzului şi pînă la ora nouă seara. Imediat ce a venit curentul m-am interesat de scor şi evident, am fost uşor dezamăgit. Chiar credeam că Simona o va învinge iar, pe Serena. N-a fost să fie, asta e!

Astăzi am căutat amănunte, am citit textul care i-a ţinut pe cei interesaţi  în direct cu desfăşurarea meciului, am citit cîteva articole dar n-am fost mulţumit de cele aflate. Pînă acum, cînd pe un portal specializat a apărut descrierea conferinţei de presă de după meci. Merită citit acest articol pentru a vă face o idee despre ce înseamnă un om demn, o femeie sigură pe ea dublată de o sportivă pe care nu mă sfiesc s-o numesc de excepţie (pentru tenisul din România). Articolul, AICI.

Ce-ar mai fi de spus? Nimic mai mult decît au spus atît Simona dar, şi Serena. Felicitări ambelor sportive de mare valoare, una aflată pare-se pe final de carieră, cealaltă aflată în plină ascensiune. Şi visez la ziua în care atitudinea Simonei – aceea de a nu încerca să scape de Serena deşi putea – să fie trăsătura comună a românului obişnuit. Va veni şi ziua asta cîndva, cumva? Vor fi vreodată românii în marea lor majoritate, incapabili de “micuţe învîrteli”?

Read Full Post »

Întuneric luminat

Abia cînd îţi lipseşte ceva ( persoană, lucru, tabiet, etc) înţelegi ce valoare de întrebuinţare are acea lipsă pentru confortul zilnic în care te-ai instalat printr-o obişnuinţă verificată şi validată în timp. Orice ştirbire a habitudinii în care te bălăceşti zilnic, îţi dă adevărata perspectivă a lanţurilor de presupus confort mental şi fizic, confort căruia te-ai abandonat, benevol. Abia cînd îţi lipseşte ceva, înţelegi cît de tare eşti sclavul propriilor tale fantasme de habitudine. Adică.

În Malta, ţară – şi insulă – lipsită de orice resurse naturale inclusiv apa, m-am întrebat şi am întrebat, cum au rezistat oamenii acelor locuri fără minimul necesar vieţii, în decursul timpului. Am primit răspunsuri neconvingătoare din partea celor pe care i-am întrebat,    pentru scormonitorul care sînt, iar eu nu am găsit de unul singur, o explicaţe validă, atunci. Apoi.

În ţara mea, România, am fost educat să cred că nimic nu ne lipseşte. NIMIC! Avem toate formele de relief geografic imaginabile – deal, munte, şes, deltă, mare, – avem resurse minerale de tot felul şi avem ape, avem de fapt, cam tot ce i-ar trebui unei naţii, să trăiască în armonie şi în belşug. Ce ne lipseşte? Nu ştiu…

Sau, poate că ştiu. Concret: astăzi, 26 octombrie 2014, de ziua Sfîntului Dumitru, începînd de pe la ora 11 a.m. în cartierul în care locuiesc, a căzut curentul electric. Habar n-am de ce şi nici nu m-am străduit să aflu. Nu este prima dată şi nu cred că va fi ultima.

Ce aveam de făcut şi ce-am făcut? Simplu: am recurs ca în vremile de dinainte de 1989, la lectură. Am recurs adică iar, la conceptul „rezistenţă prin cultură”. De unde şi titlul acestui foarte scurt, excurs: întuneric luminat.

Şi mai pe scurt, am recitit cartea domnului Liiceanu, Declaraţie de iubire. La început am citit-o la lumina zilei apoi, pe măsură ce întunericul se înstăpînea cam timpuriu de pe la ora 15 a.m., am continuat s-o citesc la lumina unor lumînări (aduse din  Ţara Sfîntă – dar, asta este altă discuţie).

-Despre această fabuloasă carte, probabil că voi spune mai mult în curînd…-

Şi m-am luminat: atîta vreme cît vom ţine în întuneric tot ceea ce nu vrem să recunoaştem din istoria noastră recentă, istorie plină de fapte abominabile, nu vom ieşi la lumină!

Ce mi-a lipsit astăzi în timp ce nu aveam acces la tele şi la internet? Mi-a lipsit legătura cu lumea! Mă obişnuisem să aflu dacă vreau, ce şi cum se mai petrece pe mapamond.

Şi care-i legătura cu Malta, veţi întreba? Simplu: acolo lucrurile sunt puse într-o lumină istorică în care întunericul nu mai are ce căuta!

Read Full Post »

Zi mohorîtă şi mult prea friguroasă pentru această perioadă a anului. Ba, ceea ce începuse ca o boare s-a transformat brusc în lapoviţă iar acum, mai spre seară, ninge cu fulgi mici, lesne răzleţiţi de un vînt tăios care bate pieziş. În calorifere se plimbă o apă călîie pe post de căldură dar, cşşşşt că aud că prin alte cartiere caloriferele sunt numai decor mort!

Simona Halep s-a calificat spectaculos în finala Turneului Campioanelor, unde o va întîlni iar, pe Serena Wiliams, campioana campioanelor pe care Simona a bătut-o cu un scor extrem de sever  tot în acest turneu, un incredibil 6-0 6-2! Serena a făcut primul său ghem abia după ce Simona i-a luat opt (8!) ghemuri la rînd! Altă joacă va fi în finală…

Simona va trebui să confirme, Serena e dornică de revanşă, greu pentru ambele. Vedem.

Oricum performanţa Simonei este de admirat: este prima tenismană româncă ajunsă într-o astfel de finală, este cea de a şaptea jucătoare din toată lumea calificată în finală la debutul în acest prestigios turneu şi dacă ar cîştiga, ar fi cea de a patra jucătoare din istoria tenisului care ar reuşi această performanţă ca debutantă!

Azi a fost şi ziua Armatei Române, prilej cu care preşedintele şi prim ministrul s-au reîntîlnit face-to-face după mai multă vreme. Rece vremea, rece atmosfera. Doar cîţiva zăltaţi au huiduit fără mare convingere, cînd preşedintele şi-a încheiat discursul şi s-a retras. În nota sa caracteristică, premierul a afirmat că nu s-a huiduit. Îl mai crede cineva?

Problema este că a mai rămas o singură săptămînă pînă la primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale. Ce vor alege românii? Nimeni nu ştie deşi se tot vehiculează sondaje peste sondaje de opinie. Toate mincinoase şi manipulatorii, ca de obicei.

În acest context, problema mea este una singură: Johannis este parte a proiectului USL, proiect născut în laboratorul Grivco. Vărsarea PDL în PNL este de asemeni, parte a acestui proiect. Retragerea lui Crin A. în umbră şi propulsarea lui Johannis în funcţia de preşedinte al PNL, parte activă în evenimentele din 2012, este tot parte a acestui scenariu. Dacă va cîştiga Johannis (presupunînd că nu va fi declarat incompatibil), Ponta rămîne Prim Ministru. Ceea ce înseamnă pur şi simplu, că planul din 2012, va fi încununarea Proiectului Grivco: prim ministru de la PSD, preşedinte de la PNL.

A fost şi ziua Regelui Mihai, care a împlinit 93 de ani. Cum nu-s regalist, mă abţin de la comentarii. Oricum, mie instituţia regală îmi pare a fi complet desuetă şi depăşită. Mult mai mult mă preocupă cine va fi noul preşedinte al ţării decît complicatele şi stupidele reguli ale succesiunii în cadrul Casei Regale.

Altceva? Un singur lucru: trecem la ora de iarnă aşa că, potriviţi-vă ceasurile cu o oră în urmă. Veţi dormi o oră în plus, leneşilor! 🙂

Read Full Post »

Pentru A

De-aş şti drumul către tine,  drum găsit la ceas tîrziu,  m-aş întoarce către mine, întrebînd: mai vreau să fiu?

De-ai şti drumul către mine, cu elan sărind prin vremi,tu l-ai întreba pe sine,dacă n-ai  motiv să temi?

De-am găsi un drum de vise,  răsădit prin aşteptări, nu ne-am întreba noi oare, neprivind doar către soare: aşteptările promise, nu se pierd prin alte zări?

De-ar fi drumul spre iubire, la-n-demîna orişicui, am privi cum cu uimire, o luăm de unde nu-i!

Folosim cuvinte sfinte, şi ne pierdem în tăceri. Nu luăm bine-aminte, că din tot ceea ce speri,

Carnea noastră trădătoare, lut netrebnic temător, roade conştienţa noastră, degradîndu-ne din astră, la cometă trecătoare: biet corpuscul trecător.

Read Full Post »

Spune o veche vorbă că în caz de naufragiu, primii care părăsesc o corabie sunt şobolanii. Sau după caz, şoriceii ceva mai mititei. Sigur că atît şoriceii cît şi şobolanii nu-s înotători grozavi şi sfîrşesc înecaţi în caz de naufragiu. Şi se mai spune că aceste rozătoare sunt inteligente. Da? Eu mă cam îndoiesc de inteligenţa acestor paraziţi, pentru că toate rozătoarele (de acest tip) nu-s altceva decît nişte paraziţi care consumă fără să aducă sistemului biotic / biologic vreun (vre-un? – că nu mă mai descurc în noile norme ortografice statuate de academicienii colegi cu ceauşeasca) folos. Ba, dimpotrivă: aceste rozătoare sunt purtătoare de boli mortale pentru întreg biosistemul. Şi ca orice parazit, pînă la urmă, rozătoarele mor împreună cu parazitaţii care s-au lăsat infestaţi.

Să revenim la temă: şobolanii atipici. Cine  sunt aceştia? Simplu spus, şobolanii cu chip uman. Aceştia NU părăsesc corabia pe cale de scufundare ci, pur şi simplu rup din nava care se scufundă bucăţi mari din care încearcă să-şi facă plute de salvare individuală.

Acum. Dacă pînă în urmă cu nişte timp, şobolanii cu chip uman beneficiau de bărci de salvare garantate de căpitanul vasului în derivă, acum, calimera s-a cam schimbat: un anume comandant de navă, a început să arunce peste bord chiar şobolanii, că nişte şoricei care-au fost sacrificaţi în mod deliberat şi daţi spre hrană peştilor, ca păvălache zis şi crapul – de exemplu, nu mai erau de ajuns pentru prostirea infestaţilor parazitaţi.

Şi a început tragedia şobolanilor atipici: din ce în ce mai mulţi şobolani au început să fie aruncaţi peste bord, împreună cu alaiul lor de şoricei deşi, nava încă nu dădea semne de scufundare. Disperaţi, toţi aceştia au început să le ceară secunzilor navei – ajunşi între timp comandanţi, în mod imperativ, bărci de salvare: o preluare în forţă a comandei navei (reuşită parţial), o zi specială (marţea neagră) de domolire a vitregiei condiţiilor de navigat, reguli speciale de navigaţie cum ar fi abolirea aruncării peste bord a paraziţilor, adică să le redea privilegiile cu care erau obişnuiţi. Lupta continuă!

Ce face între timp echipajul navei? Supravieţuieşte. Matrozii care asigură flotabilitatea navei muncesc disperaţi pentru menţinerea navigabilităţii navei, în timp ce matrozii care freacă puntea  – citeşte freacă menta* – se simt asiguraţi de cîte-o mică vestă de salvare primită ca pomană de la actuala conducere a navei. Ambele categorii de matrozi, au drepturi egale pentru alegerea noului comandant deşi, unii (mentolaţiatorii) sunt numai rezervorul de şoricei adepţi ai noilor şobolani sau, chiar şobolani în devenire!

Ne scufundăm cu toţii? DA! Chestie de timp, de vremuri, sau de ne / şansă.

* În urmă cu cîteva secole, slugile boierilor erau împărţite pe sarcini: care lucra la moşie, care muncea la grajduri, şi aşa mai departe. Cele mai privilegiate slugi erau slugile care-l serveau pe boier direct în conac = oamenii de casă. Dintre aceste slugi, cele mai apreciate  erau „slugile care frecau menta”. Ce sarcină aveau aceste slugi? Nimic altceva decît să frece cu mentă masa pe care mîncau boierii pentru că faţa de masă încă nu era la ordinea zilei, iar masa pe care mîncau boierii se umplea de tot felul de mirosuri neplăcute de la bucatele şi de la vinul vărsat. Frecătorii de mentă erau apreciaţi pentru că redau mesei un miros plăcut, cel de mentă, frecînd nevinovata izmă creaţă, de tabliile meselor de ospăţ.*

Între timp, slugile cele mai apreciate au devenit GRĂJDANII, adică nişte şoricei mai speciali care dispuşi fiind să se sacrifice pe altarul noii burghezii proletare, (ilegaliştii care-au condamnat la extincţie elitele navei), nu vor ajunge niciodată, ŞOBOLANI!

Read Full Post »

Deal şi vale

Urcuş şi coborîş. Perpetuu. Asta a fost, este şi va fi (habar n-am pînă cînd), istoria noastră: o incredibilă rezistenţă în timp, prin mijloacele subzistenţei minimale,  „cu orice preţ”. Lucrul în sine este admirabil (cu unele rezerve) pentru că nu-i tocmai de colea ca un popor greu încercat de valurile şi de vitregiile istoriei să se încăpăţîneze să nu piară (sau să fie asimilat) deşi, toate naţiunile care-au rîvnit, şi parţial dpdv istoric, au reuşit să stăpînească acest popor aşezat pe un teritoriu plin de bogăţii naturale.

Ce ne-a salvat? Exact ambiguitatea! Adică tocmai disponibilitatea de a face „punte cu dracul”. Numai că a cam venit vremea în care trebuie să alegem: ori la deal, ori la vale. Ori mergem pe dealul – poate prea abrupt pentru prea mulţi dintre români – al valorilor pe care le dorim fie şi măcar teoretic, ori ne lăsăm prăvăliţi pe valea restriştii de care nu ne mai pasă: rusism, chinezism, adică barbarie.

Ce vrem? Se pare că încă pendulăm între vale şi deal. De ce? Simplu: pentru că nu suntem capabili să preluăm ideile valoroase ale înaintaşilor noştri cum ar fi de exemplu, Lucian Blaga, Constantin Noica, şi nu mai dau exemple; lista extinsă ar fi prea plină de intelectuali expatriaţi, pe deplin consacraţi pe alte meleaguri.

Chiar: ce vrem? Deal sau vale, sau mergem în continuare pe acest drum: ŞI DEAL, ŞI VALE. Ce credeţi?

Nu credeţi că a venit vremea să-l răstălmăcim pe un bard celebru şi să spunem: auuuu, ce dor, ce chin, ce jaleee, e în ţaraaa dumiiiitaleee! Că dacă nu mă înşel prea tare, chiar şi el a renegat ineptul cînticel: acoloooo este ţara meaaa.

 

Read Full Post »

Bon. După cele şase zile de vis petrecute în Malta în diverse locuri minunate şi o zi petrecută la Etna şi la Taormina din Sicilia şi după 11 zile în care mi-am revăzut notele, pozele şi clipurile luate de la faţa locului pentru a le posta pe blog spre reamintire, am revenit în actualitate.
Şi ce văd? O mizerie. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a atins cote – aproape – inimaginabil de false prin mesajul transmis. Adică. Dezbateri pentru proiectul de ţară al viitorului preşedinte? Vax! Dezbateri pe teme economice? Zero. Discuţii despre viitor? Deloc. Dezbateri pentru rolul romanicăi în UE şi în NATO? Subiect desuet.
Toată suflarea din romanica – începînd cu preşedintele ţării pînă la ultimul politruc, gazetar sau băgător de seamă pe reţelele de socializare – s-a cantonat într-o infertilă discuţie despre habar n-am ce! Toată lumea urăşte pe toată lumea, încă nu se ştie de ce sau mai bine spus, cu ce finalitate.
Nervii sunt la apogeu ca monedă de schimb în discuţiile monologal-paralele denumite dialog, invectivele abundă, iar acuzele dovedibile sau nu, au inundat spaţiul public. S-a reinstaurat domnia haosului atent dirijat de păpuşari. Cine ni-s păpuşarii? Simplu spus, serviciile discrete 🙂  .
A fost sau n-a fost ofiţer acoperit cutare sau cutare? Dezbateri. A fost sau n-a fost cutare sau cutare agent de influenţă? Dezbateri. Sunt corupţii noştri mai corupţi decît ai voştri? Dezbateri. Şi aşa mai departe pînă la saţietate.
Am fost astăzi invitat la o întîlnire cu o doamnă care s-a realizat pe deplin în străinezia, doamnă care nu se poate stăpîni să nu revină în ţara sa natală, romanica. Încă rumeg ce mi-a spus: este prima dată după 20 de ani cînd, simt că asta NU mai este ţara mea. 😦
Acolo este ţara mea? Ubi bene ibi patria? Aici am ajuns? Cumplit!

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »