Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Celei care minte

      «Et fais – moi des serments que tu rompras demain.»
                                           PAUL VERLAINE

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci – 
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino, 
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfige-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit 
Şi câţi blestemă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer 
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

 

Read Full Post »

1 Martie

Ofer cu drag, tuturor doamnelor care-mi citesc blogul, flori

O fotografie superbă realizată de CARMEN

Şi o prăjiturică

Să fiţi iubite, fericite şi să petreceţi bine 🙂

. . .

Martisorul – origine si semnificatie

In vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele si da-mi albetele”.


Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Citeşte mai departe pe creştin ortodox

Read Full Post »


DSC01335

DSC01449

DSC01868

.

Read Full Post »

O veche vorbă românească, spune: dă-i Doamne românului, mintea cea de pe urmă.

Milostiv, Domnul i-o dă! Asta cere românul, asta primeşte: posibilitatea de a se căi de tîmpeniile făcute. Ce pricepe românul din graţia divină? Simplu: pricepe că a mai căpătat un răgaz, o amînare, o posibilitate de a mitici iar şi iar, înfruntarea unei realităţi pe care pur şi simplu, refuză să o accepte; şi miticeşte.

Ce nu-i convine domnului miticizant, nu există. E mult mai aproape de sufletul său, cerşetoria vremelnică decît înfăptuirea viitoare. Şi se vinde pe doi bani actuali, în detrimentul unor înfăptuiri perspectivale.

Se spune că prostia nu doare. La nivel individual, este probabil, adevărat. La nivel general, nu. Prostia individuală se transformă cu lejeritate, din păcate, în tîmpenie masivă care doare! Tîmpenie rezultată din acceptarea fără rezerve, a spălării creierului cu salivă de varan.

Mintea cea de pe urmă, a devenit prostia finală: tîmpenia acceptată fără me şi fără mu. Remediu? Pe termen scurt şi mediu, NU!

Ne merităm soarta? Da şi nu. Depinde numai decît de mulţi tîmpiţi ne vor hotărî soarta iar, prin vot democratic.

Destul de curînd.

Read Full Post »

De ce uitaţi?

24 noiembrie 1989

– În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR.

– a decedat (1927) Ion I. C. Brătianu, om politic, președinte al Partidului Național Liberal, de mai multe ori ministru și prim-ministru liberal, de numele căruia se leagă războiul pentru întregirea națională, Unirea de la 1918, Constituția României din 1923 ș.a. (n. 1864)

–  Revoluția de Catifea: Secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Miloš Jakeš, demisionează.

– – –

Vă urez o zi luminată. Urmează foarte curînd, 9 decembrie . Ce alegeţi?

Eu am ales să-mi petrec Revelionul, la Praga. În mod simbolic.

Read Full Post »

Hmmmm…

Ce părere aveţi?

 

Read Full Post »

de la bloggereală. ţ şi h! 🙂

Read Full Post »

„Iubirea este fundamentul tuturor afecţiunilor. Cel ce nu iubeşte nimic n-are nimic de temut, de sperat, de lăudat, de îndrăznit, de dispreţuit, de acuzat, de scuzat, de egalat, nimic ca să se umilească, să se înfurie. Pe scurt, nu poate fi afectat în nici-un fel.”

Giordano Bruno. (citat extras din lucrarea lui I.P. Culianu, Eros şi magie în Renaştere, p. 137, Polirom, 2011).

Read Full Post »

Auto caracterizare:

„Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, „rețeta” mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie ”

La mulţi ani! Maestre.

Read Full Post »

Stratan

Vi-l mai amintiţi?

 

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »