Feeds:
Articole
Comentarii

Ghinion? Nu, Granada 🙂

În drum spre Granada, primim explicaţii din nou despre faptul că Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, iar 80% din acest ulei se produce în Andaluzia. Judecînd după pădurile de măslini care se întind de-a stînga şi de-a dreapta autostrăzii, n-am nici-o îndoială că aşa e. Mai aflăm că măslinul a fost adus aici în urmă cu şase mii de ani! din Orientul Mijlociu şi că a fost aclimatizat şi la şes, şi la deal, şi la munte; există cam şase sute de soiuri de măslini iar exploatarea lor se face în cooperative agricole. Măslinele de masă se culeg acum, în octombrie, iar măslinele pentru producţia de ulei se culeg în ianuarie. În Malta, altele erau regulile.

Granada are temperatură continentală, ceea ce înseamnă că spre deosebire de Malaga de exemplu, iernile pot fi foarte reci iar verile foarte fierbinţi.

De data asta, grupul majoritar de turişti este  format din spanioli, pe locul doi românii în număr de nouă, iar restul autocarului s-a umplut cu un melanj internaţional compus din  ruşi, cehi, irlandezi, norvegieni, venezueleni, ugandezi, ba chiar şi doi americani; şi poate că mi-a scăpat mie vreo naţiune dar, ce mai contează? Andres, ghidul,

20151013_095933

vorbeşte bineînţeles limba spaniolă şi un soi de spangleză şi un soi de spanfrancă şi pricepe fiecare ce poate din ce spune dumnealui 🙂 De fapt, a fost un ghid simpatic, aproape exuberant şi deosebit de amabil. De data asta, românii au noroc că Alina merge cu noi şi ne mai spune şi ea cîteva vorbe cînd tace Andres, adică rar 🙂 Mă temusem de ploaie dar avem iar, noroc de vreme frumoasă.

Vom face o scurtă pauză pentru că traversăm o zonă în care putem găsi şi gusta păstrăv şi sturion, diverse tipuri de cafea, dulciuri, sau de ce nu, jambon făcut din porcul iberic sălbatic, cam 150 euro per kilogram; şi alte bunătăţuri ca de exemplu caşcaval. Deci pauză comercială la Vento Riofrio 🙂 Am intrat, am văzut, n-am gustat. Poate or fi bune, nu zic nu, dar cum am luat micul (uriaş) dejun în urmă cu vreo oră, sînt plin.

20151013_095728

20151013_095830

20151013_095843

20151013_095901

20151013_095905

20151013_101106

Pornim la drum. Peisaje frumoase: dealuri, stînci, vegetaţia sălbatică alternează cu ogoare cultivate, iar pădurile naturale alternează cu pădurile de măslin.

20151013_095716

20151013_095720

Primim o scurtă lecţie de istorie a formării Spaniei dar nu mi-am notat mai nimic; astfel de informaţii sînt de găsit pentru cei interesaţi, pe mister goagăl. Trecem de Santa Fe (sfînta credinţă) oraşul din care a pornit bătălia regilor catolici de recucerire a Granadei. Ajungem în oraşul ţintă, Granada (rodie). Coborîm din autocar şi ne ţinem după Alina ca puii după cloşcă. Ea, chiar aşteaptă să aducă pe lume, un Alin 🙂 După ce scapă de grupul nostru, intră în concediu prenatal. Ajungem într-o piaţetă denumită Bibrambla, inima vechii cetăţi. Aici stabilim punctul de reîntîlnire după care primim timp liber pe cont propriu. Avem de vizitat Capela Regală. Cîteva poze:

20151013_123426

20151013_112130

20151013_112319

20151013_112410

Intrarea, 4 euro de căciulă sau de batic 🙂 Este de fapt un panteon în care sunt înmormîntaţi Rey Fernando y Reina Isabel, Rey Felipe y Reina Juana, în două sarcofage aşezate în centrul capelei; pe o scară îngustă se poate coborî în criptă unde se odihnesc întru veşnicie Rey Fernando El Catolico, Rey Felipe I El Hermoso (cel frumos), Principe Miguel de Portugal, Reina Isabel La Catolica, Reina Juana de Castilia. Impresionant! Adevărată bijuterie arhitectonică. Păcat că atît foto cît şi film sînt aici, strict prohibido. Mai multe informaţii AICI Poze pe străzile centrului vechi

20151013_112430

20151013_112554

20151013_112744

Apoi, Catedrala. Tot 4 euro dar aici, avem voie să facem poze. Construcţia a fost finalizată după 180 de ani de eforturi, iar informaţii mai amănunţite am găsit pe internet. Am făcut aici cîteva poze spre aducere aminte.

20151013_114943

20151013_115631

20151013_115736

20151013_115750

20151013_115805

Nici aici nu ai de ce să zăboveşti prea multă vreme dacă n-ai de gînd să te rogi bunuluii Dumnezeu. Atît la Capelă cît şi la Catedrală, intrarea se face printr-un loc, ieşirea prin altul. La capelă a fost simplu să ne orientăm, fiind mică. De la  Catedrală, fiind mare, am ieşit pe o stradă  necunoscută nouă.

– Şi acum? Întreabă Silvia.

– Cum a descoperit Columb America?

– A crezut că pămîntul este rotund.

– Evrika!

Dăm tîrcoale catedralei şi ajungem de unde am plecat.

– Deşteptul mamei 🙂

– Şi mă mai fac.

– Facem!

– Precis că da şi evident că adevăr adevărat grăişi 🙂

Timpul ca de obicei, este nemilos. Mai avem 40 de minute pînă la reîntîlnirea de grup, pentru a merge la Alhambra. Silvia cutreieră magazinele, eu prefer umbra unei terase. Umbră? Evident: este un soare arzător şi un cer incredibil de senin deşi de dimineaţă, cînd am căutat rubrica meteo Granada, se anunţa ploaie şi frig. Se adevereşte aşadar că mai mari mincinoşi decît pescarii, doar tovarăşii meteorologi mai sînt 🙂 Păi?

De cîte ori sîntem plecaţi de acasă, eu unul, sufăr dintr-un singur motiv: îmi lipsesc ciorbele Silviei. Dacă într-o zi nu leorbăiesc o strachină de zeamă, pare că n-am mîncat nimic. Ei bine, aici, în Piaţa Bibrambla, la Restaurante Manolo, am găsit o minunată supă de pui dreasă cu ou fiert şi cu şuncă. Gro-za-vă! Depun mărturie 🙂

Urcăm pe nişte serpentine înguste pe unde autocarul n-ar fi avut loc

20151012_131659

20151012_131713

(aşa s-a procedat şi în Israel, la Muntele Tabor) pînă la o panoramă. Cum am avut noroc să stau chiar în faţă, am profitat şi am pozat tot tot tot. 🙂

20151012_131709

20151012_131756

20151012_131812

20151012_131743

La un moment dat, şoferul a rîs arătînd înspre mine: paparazzi! şi toată suflarea a izbucnit în rîs 🙂 Oprim la Europa Point de unde am văzut Marocul, cerul fiind senin. Timp la dispoziţie pentru fotografii? O veşnicie: 10 minute 🙂 Poze, plecăm.

20151012_132838

20151012_132442

o moschee

20151012_132413

20151012_132417

20151012_132957

20151012_132920

Mai urcăm ce mai urcăm, admirăm peisaje mirifice

20151012_133351

20151012_133718

20151012_134006

20151012_134014

şi deodată, am văzut aşezată direct în drum, o maimuţică.

20151012_134147

Am ştiut: am ajuns la Peştera Sfîntului Mihail. Timp la dispoziţie? O eternitate: 20 minute 🙂 Peştera este frumos luminată în culori care alternează, roz, bleau, roşu, alb, rezultatul fiind un spectacol cromatic uimitor.

20151012_134452

20151012_134935

20151012_135006

20151012_135202

20151012_135227

20151012_135311

20151012_135339

Am mai văzut aşa ceva în Elveţia, o grotă amenajată în cel mai înalt gheţar din Europa, la Klein Matterhorn.

Presupun că peştera are o acustică bună pentru că văd o mulţime de scaune aşezate ca într-o sală de concerte (sau de teatru). Bun. Am intrat, am început să coborîm treptele amenajate din beton ferm, am pozat, am găsit ieşirea, maxibuzul, maimuţele 🙂

20151012_135546

începem să coborîm pe altă parte decît am urcat. Trecem prin oraşul aşezat pe Stînca Gibraltar; nu ştiu dacă-s două oraşe cel de jos şi cel de sus, sau este un singur oraş cu două cartiere mai mari. Nici nu contează, de fapt. Aici sînt mai multe case, se mai vede şi cîte un magazin, cîte-un hotel. În vale de tot, locuinţa guvernatorului

20151012_142205

iar după ce trecem de ea, s-a cam terminat şi această excursie. A meritat să facem atîta efort? Desigur! Cîteva imagini

20151012_141529

20151012_141638

20151012_141648

20151012_141728

La parcare mai aşteptăm vreo oră ca să putem pleca. Mai mergeţi în oraş ca să luaţi masa? Nu dragă Polina, mulţumim frumos. Dacă acest  timp liber ar fi fost într-o singură repriză, l-am fi gospodărit mult mai bine. Dar aşa, zise el cu glas sfîrşit, dar aşa, pe aicea vom păpa, doar un sandviş prăpădit 🙂

În autocar, episodul cu nesimţitele alea se repetă: cum termină Polina explicaţiile în limba germană, cum încep ele să turuie. Cum tace Polina, cum tac şi ele. Ce-i de făcut? Ignor.

La vamă s-a modificat schimbarea: autocarul trece gol iar noi defilăm prin faţa cerberilor cu „docomentele” la vedere. Imediat ce am intrat în Spania ne-a întîmpinat un prăpădit care cerşea. Părea epilectic. Din partea noastră a primit o casoletă cu sandviciuri. Acum chiar gata cu incursiunea pe teritoriul britanic: uite-aşa şi aşadar, am văzut şi Gibraltar. Şi apropo: şoferul autocarului tot şoferiţă a fost. Pam, pam 🙂

Adaug aici un scurt fragment dintr-o carte

Omul de Neanderthal

„Descoperirile făcute în peşterile din Gibraltar dovedesc că în urmă cu 24 000 de ani alte specii de oameni s-au uitat dincolo de mare, către muntele Jebel Musa, vizibil pe tărmul celălalt, al Africii: primele oseminte de oameni de Neanderthal descoperite, în 1848, aparţineau unei femei care trăia într-o peşteră din marginea Stîncii Gibraltar. Cum descoperirile originale nu au fost imediat  identificate drept rămăşiţe ale unei specii umane diferite, doar opt ani mai tîrziu, cînd oase asemănătoare au fost descoperite în Valea Neander, din Germania, această specie a primit un nume: omul de Neanderthal ar fi trebuit de fapt să se numească Femeia de Gibraltar.”

David Abulafia / Marea cea mare /Humanitas / 2014 / p.31

 

Odată ritualul matinal terminat (trezit, privit pe geam, duş, mic dejun) ne adunăm la autocar şi purcedem la drum. Vremea e neguroasă, ba ne plouă, ba stă, vom trăi şi vom vedea. Soarele se căzneşte să apară dintre norii negri, nu prea reuşeşte, asta e, mergem mai departe. Bine măcar că e cald, vreo 20 de grade Celsius, şi se va face şi mai cald. Şi de data asta adunăm ceva amatori de hoinăreală de pe la alte hoteluri, pînă cînd autocarul este full. Mare parte din drum coincide cu cel de alaltăieri, autostrada către Tarifa, iar după ce străbatem şase-şapte tuneluri ajungem la o intersecţie de unde luînd-o la dreapta vom ajunge la Gibraltar. Pare că vom fi norocoşi, soarele a răzbit norii deşi mai cad cîteva picături răzleţe de ploaie. Ajungem la vamă. O bruneţică frumuşică îmbrăcată în uniformă se urcă în autocar şi ne ia la ochi privind atentă ca nu cumva mutra cuiva să nu corespundă cu poza din buletin / paşaport. Corespunde. Hopaaaa, problem. Două turcoaice cu rezidenţă în Spania nu primesc liber în M. B. Coboară tustrele pentru lămuriri, timp în care ghida, Polina, o nemţoaică trecută bine de cea de a doua tinereţe începe să ne mitralieze în limba germană. Nu pricep o iotă. Începe să vorbească în engleză. Pricep că avem la dispoziţie o grămadă de magazine, terase, etc, unde vom petrece clipe memorabile, cheltuind ca nababii şi deci umplîndu-ne pînă la refuz traistele cu băuturi, bijuterii, ţigări, artizanat, etc, şamd, iar pentru amatorii de papa bun oferta este pe măsură. Cînd începe să turuie instrucţiunile utile, adică modul în care vom ajunge la Stînca Gibraltar şi la Peştera Sfîntului Mihael, două hitleriste din spatele meu încep să turuie de acoperă vocea Polinei şi nu pricepem nimic. Le atrag politicos atenţia şi mă privesc ofuscate. Un românaş cumsecade, care ştie limba lui Goethe le spune pe limba lor nu ştiu ce dar gestapovistele tac. Buuuun. Cîteva imagini din Gibraltar:

20151012_110631

20151012_110312

20151012_110607

20151012_123635

20151012_123331

20151012_123505

20151012_123409

Ajungem la parcarea de unde din autocar(e) vom fi transferaţi în maxibuzele cu care vom ajunge sus. Dar nu chiar acum. Mai întîi facem o plimbare pe cont propriu în oraşul vechi preţ de vreo 100 de minute. Bine că a ieşit soarele. Din parcare ajungem mintenaş la nişte trepte care ne conduc spre reţeaua de străduţe înguste ale centrului vechi. Cunoaştem peisajul: magazin, magazin, magazin, terasă, etc, şamd, în jos, în sus, la stînga şi la dreapta.

20151012_113147

20151012_114129

20151012_114201

20151012_120119

20151012_121304

Ne tentează ceva? Niet! Bazar de proastă calitate. (A luat Silvia totuşi, o sticlă de gin bun, direct de la mama lui de acasă 🙂 ).

20151012_115745

Ceea ce ne salvează cumva plimbărica este aspectul îngrijit al clădirilor, deci ne putem clăti ochii, o leacă.

20151012_113204

20151012_113715

20151012_114219

20151012_115302

La un moment dat, dăm de o drăcie: un soi de mecanism de produs monedă personală 🙂

20151012_113850

Adică bagi în drăcia aia o monedă de un euro şi una de cinci eurocenţi şi învîrţi o manivelă

20151012_121404

care angrenează nişte roţi dinţate pînă cînd deodată, maşinăria scuipă pe o farfurioară o chestie lunguiaţă: un bănuţ oval de vreo 2 cm. pe unu şi jumătate pe care se vede imprimată silueta unei maimuţe (simbolul gibraltarului) şi cuvîntul Gibraltar – citeţ – plus alte cîteva cuvinte neinteligibile (pentru mine). Pe verso, nimic.

20151012_121445

Pînă la urmă, am mirosit excrocheria: îţi laminează moneda de cinci eurocenţi sub forma de maimuţică, iar piesa de un euro ia-o de unde nu-i! Vorba ceea: dai un ban dar măcar ştii că ai scăpat de el 🙂 Acum îmi vine să rîd cînd mă gîndesc la cît am alergat să fac rost de moneda de cinci eurocenţi 🙂

20151012_113620

20151012_113807

Revenim la grup, o văd pe Polina şi o întreb la ce oră plecăm spre Stînca Gibraltar. Mă întreabă de la ce hotel sînt, cercetează nişte hîrtii şi-mi spune că eu (şi nici Silvia) nu mergem cu ea. Intru în panică. Cum aşa? ceilalţi par să ştie ce au de făcut? nu prea. Domnul acela cumsecade încearcă să lămurească problema în limba germană. S-a rezolvat? Niet! Panicat, telefonez Alinei, i-o dau pe Polina la telefon şi după ce găvăresc ele între ele vreo două minute, problema s-a rezolvat. Noi, românii, fuseserăm alipiţi la un grup care urmau să primească explicaţii în limba engleză. De aceea spusese Polina că nu mergem cu ea: ea conducea grupul vorbitor de germană. Bine şi aşa. Lămurit, telefonez Alinei să-i cer scuze şi să-mi asum vina. De fapt, vina a fost a celor două nemţoaice (hitlerista şi gestapovista) care-au acoperit cu nesimţire cu pălăvrăgelile lor, explicaţiile Polinei. În sfîrşit. Ce mai contează? Sîntem în maxibuz.

Cîteva imagini ale hotelului unde am locuit pe Costa del Sol, staţiunea Benalmadena

Intrarea 20151011_150054

imagini de peste drum

20151011_150128

20151011_150035

strada văzută dinspre hotel

20151011_150133

the bottle shop

20151011_151011

golful din spatele hotelului

20151011_150840

imagine de la balcon

20151011_115613

şezlonguri

20151011_152139

plante

20151011_142928

20151011_142934

20151011_143007

faţada dinspre mare

20151011_144803

20151011_145317

 

Zi de odihnă. După trei zile de trezit cu noaptea-n cap şi de culcat aproape de miezul nopţii, după trei zile cheltuite cu folos vizitînd trei destinaţii de vis, în aşteptarea a încă trei zile în care vom vizita pe rînd Gibraltar, Granada, şi foarte posibil Cordoba, avem la dispoziţie o zi fără program prestabilit. Deocamdată, după o noapte odihnitoare şi după  un mic dejun uriaş 🙂 , am mers în cameră să facem planul de bătaie. Nu prea vedem ce-i de făcut pentru că azi, pe Costa del Sol nu-i nici urmă de soare. Deşi la meteo se anunţase ploaie, nici vorbă de aşa ceva (deocamdată). Cer înorat dar vremea caldă permite scalda în Mediterană pentru amatori. Noi, cu harta staţiunii Benalmadena în faţă, croim planul de a ne plimba cu telefericul local. Pas de ajunge pînă acolo că transportul în comun nu lucrează sîmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare. Întreb o taximetristă (iarăşi o femeie 🙂 ) dacă ne poate duce pînă acolo.

– Eu vă duc dar, înapoi cine vă aduce?

Nu ştim, aşa că preferăm să ne păstrăm forţele pentru următoarele zile care se anunţă pline şi la fel de spectaculoase măcar ca ultimele două. Deja sîntem pe drumuri de cîteva ore bune, plimbîndu-ne prin staţiune.

Dar. În preţul biletelor a fost inclus avionul, transfer la şi de la aeroport, cazare şi două mese pe zi: micul dejun şi la alegere, prînzul sau cina. Noi am ales cina. Cum procedăm pentru masa de prînz? Ploaia a început să ne sîcîie de pe la ora 14 aşa că se exclude deplasarea la distanţă (nu putem prînzi la hotel contra cost…). Numai că în timp ce eu mîzgălesc în agendă ceea ce citiţi, Silvia a dat tîrcoale mai amănunţite prin împrejurimi şi a descoperit în apropiere de hotel o terasă, El Parador II. Curat şi cochet. Vedere către Mediterana. Meniu ultrabogat prezentat în spaniolă, engleză, franceză şi germană. Numai că ospătarul ştie doar spaniola. Fac comparaţii între diversele denumiri ale diverselor preparate şi comand. Nenea nu pricepe ce-i spun. Vorba bancului: – tu vorbeşti limbi străine? – eu vorbesc dar nu pricepe nimenea ce spun 🙂 .

Scot tableta şi întreb de internet. Amabil, îmi tastează parola stabilimentului şi dau pe translator romîno-spaniol. Spun ce scrie la translator, nimic. Resemnat, spun cuvîntul magic: DORADA. Nenea zice că n-are. Dar, ne scoate din încurcătură un ditamai grătarul în aer liber, grătar cu jeratic pe care se rumenesc cîteva rude de-ale doradei. Evrika! Vechea limbă gimnastică face minuni: un deget arătător face mai mult decît toate translatoarele din lume 🙂  Poftă bună că prima sticlă de roze local – foarte bun – este deja pe terminate. Da! Nenea a adus un ditamai peştele de vreo 40 de cm. – pargo (sau snapper roşu) – şi a început să-l dezoseze şi să-l tranşeze lîngă masa noastră, tratament de care am avut parte prima dată la Veneţia, apoi şi prin alte părţi; nu şi în Ro…

Numai că. De data asta a venit grataragiul să vadă două lucruri: dacă peştele fript la proţap este corect şi bine pătruns peste tot şi dacă „nenea” îl tranşează / dezosează corespunzător. Mărturisesc: e cel mai bun peşte pe care l-am mîncat în toată viaţa mea, de pînă acum! Cel – mai – bun!

Şi apropo de translator. Hi hi hi. Eu eram cel care nu pricepea 🙂  „Nenea” ne-a citit repejor şi a înţeles ce vrem chiar mai bine decît noi. Mă străduisem să-i explic că vrem mămăliga / polenta. S-a prefăcut că nu ştie ce-i aia daaaaar, ne-a adus o garnitură (for fish) făcută din cartofi, ciuperci, ardei şi morcovi, coapte la cuptor în ulei de măsline. Un deliciu! He he heee, merge a doua sticlă? Cum nu? şi după ce comand două expresso, remarc faptul că „nenea” ştie şi franceză şi engleză mai bine decît mine dar negustor adevărat fiind, mi-a „pipăit” portofelul şi a ştiut ce să-mi ofere (peştele adus este mai scumpişor decît dorada…). Vivat Espana! 🙂

Bon! Este fumatul prohibit în Spania peste tot în spaţii închise?Este! Dar. E limpede că dacă eşti la o terasă, începe ploaia şi din cauza ploii te muţi înăuntru, şi dacă „nenea” observă că disciplinat fiind, ieşi afară pentru a fuma, şi dacă vede că te-ai aşezat la o masă de lîngă intrare, îţi permite să fumezi în incintă. Negustori? Da! Dar mai întîi de toate, fini cunoscători ai comportamentului uman. Toată perioada petrecută în acest restaurant, (vreo trei ore), am auzit în jurul nostru numai rîsete şi veselie. Unde o fi Parador I? O fi mai bine acolo? Nu cred că vom afla. Nu în timpul acestei excursii 🙂

Iar îmi vine să întreb: raiul pe pămînt? Sigur că DA! Mai are cineva îndoieli? Eu, nu mai am. Raiul pe pămînt înseamnă să fii într-un ambient civilizat, nu neapărat luxos, să ai parte de relaxare în compania persoanei iubite şi evident, să ai parte de un tratament omenos din partea personalului de serviciu care în schimbul banilor tăi, îţi oferă confort. Şi să nu uit: RAI înseamnă şi decuplarea totală de la problemele generate de „dragnişti”: candidat unic, cenzură, bla bla bla, bleah. Dragnea va pieri, raiul va rămîne.

A ieşit soarele din nou. De ce nu mă mir?

Şi ca să încheiem ziua frumos, ne-am văzut şi-am găvărit pe Skype cu Robi. Nu-i minunat?

Avem locuri rezervate la un local cu specific local, situat chiar în inima centrului vechi. Mă aşteptam la ceva, am găsit altceva.

20151010_141552

20151010_141715
20151010_141740Pe scurt, am nimerit într-un local spaţios şi curat, cu faianţă pe pereţi unde am fost ospătaţi cum se cuvine: o supă delicioasă habar n-am din ce făcută, două frigărui cu cîte un mic din carne de oaie şi de vită cred, apoi o farfurie plină cu legume şi cu o aripă de pui, aşezate pe un pat de cuş-cuş. Urmate de o prăjitură cu miere. Cum mie farfuria de cuş-cuş nu mi-a mai trebuit, am rugat ospătarul să mi-o pună “to go”. N-a priceput ce vreau. Doar Alina l-a făcut să priceapă că vreau să o dau unui sărac de pe stradă. Aşa, a înţeles… Masa a fost acompaniată de doi muzicanţi la care, surpriză: s-a alăturat şi unul dintre turiştii din grup!

nenea cu işlic este din grupul nostru 🙂

Cum nivelul de trai este destul de ridicat în Maroc, medicamentele sînt scumpe. Prin urmare, sînt la mare căutare leacurile tradiţionale, pe care le putem găsi într-un soi de “plafar”-uri locale. Nu, mulţumim frumos. Cred că toată lumea a auzit despre binefăcătorul ulei de argan, un soi de panacea universal bun la orice tratament al aproape oricărei boli. E bun de asemenea şi de gătit. Putem scăpa prilejul de a cumpăra această minune chiar de la ea de acasă? Nu putem 🙂 Aşa că Alina ne conduce într-o astfel de farmacie surprinzător de spaţioasă şi de curată, unde un nene în halat alb ajutat de doi tinerei ne face să pricepem cu ajutorul translatoarei Alina, teoria uleiului de argan. Ne prezintă surescitat tot felul de sticluţe, de recipiente şi de borcănaşe, în care măria sa uleiul de argan se prezintă în toată varietatea sa maiestuoasă.

20151010_152911

20151010_153023

20151010_153538

De data asta, preţurile nu se pot negocia. Cît cere domnul farmacist (doctor) atît trebuie să plătim. Numai că dacă iei două produse musai de acelaşi fel, îl primeşti gratis (hi hi hi) şi pe al treilea 🙂 Bineînţeles că şmecheria ţine şi cam toată lumea cumpă cîte două chestii ca să primească trei. Şi s-au mai şi îmbulzit amatorii de elixir, ca nu cumva să nu ajungă pentru toată lumea 🙂 A ajuns, ba a mai şi rămas! Bănoasă afacere. Am luat şi noi două sticluţe, una pentru îngrijirea părului şi alta pentru nu mai ştiu ce (unghii?)  🙂 , plus un borcănaş pentru îngrijirea pielii.

La ieşire, belea! Toţi ambulanţii s-au adunat la ieşirea din magazine plănuind să ne scuture de toţi banii pe care i-am salvat din mîinile negustorului de ulei de argan. S-au năpustit asupra noastră cu oferte de nerefuzat: lucruri pentru care cereau 5-10 euro puţin mai devreme, pot fi obţinute acum chiar pentru mai puţin de un euro 🙂 . Sînt extrem de insistenţi dar nu-s periculoşi. Aflăm că dacă mai sînt pe ici pe colo cerşetori, hoţi NU sînt. Legi extreme de aspre (se pare că încă se practică tăierea mîinilor hoţilor!) i-au lecuit pe mulţi dintre arabi de hoţie. Să mai spună cineva că islamul nu are părţi bune. Are!

Terminăm turul oraşului vechi,

20151010_151359

20151010_152619

20151010_152648

mergem în port şi ne suim pe feriboat. Plecăm spre “casă” cu întîrziere de 40 minute. Cum nu ne prea grăbim, nu ne pasă…

Adio Tanger, adio Maroc, a fost o experienţă interesantă dar mie aceste cîteva ore mi-au ajuns.

Cum mîine n-avem program de hoinăreală, e vremea să ne bericim pe îndelete. Dacă la terasa hotelului o halbă cu bere de ½ litri costă 3,80 euro, la magazinul de băuturi al hotelului o Heineken costă 1,5 euro. N-am priceput de ce la un magazine de lîngă hotel, aceeaşi bere Heineken costă 1,65 euro. Nu contează, Silvia a cumpărat de aici “neşte peşte” (conservă) şi alte bunătăţuri 🙂

Tanger

Mic dejun, ambarcare în autocar, la drum spre Tarifa de unde cu un feriboat vom ajunge în portul Tanger. Tarifa a fost punctul prin care a început cucerirea arabă (şapte mii de berberi) în Spania, prin anul 710 – 711. Este o regiune cu vînt puternic, nenumărate eoliene cocoţate pe dealuri se văd peste tot. Tot aici vin amatorii de sporturi eoliene dar fiind o vreme mohorîtă n-am văzut nici măcar un singur balon cu aer cald. Oricum, eu nu m-aş urca într-o drăcie d’aia nici picat cu ceară!

Alina ne-a explicat procedura: vom completa nişte formulare, unul pentru intrarea în Maroc şi altul pentru ieşirea de acolo, n-avem nevoie de viză pentru că întregul grup înscris pe o listă comună va primi permis de acces turistic pentru fix şase ore. În Maroc  Tanger vom fi conduşi de un ghid local. Pentru a menţine coerenţa grupului, primim cite o etichetă autocolantă prin care ne putem identifica, astfel să nu ne rătăcim sau să ne amestecăm cu alte grupuri. Dacă vrem, putem merge şi pe cont propriu dar, nu este deloc recomandabil. DELOC!

Deocamdată sîntem la bordul feribotului Detroit JET,

20151010_105043

 

20151010_111835

20151010_120936

20151010_121028

unul identic dacă nu măcar asemănător cu feribotul Jean de la Valette, adică acela cu care am călătorit din Malta spre Sicilia şi retur. Distanţa dintre Europa şi Africa este aici de numai 14 kilometri dar distanţa dintre cele două porturi este de vreo 30 de kilometri şi o vom parcurge în aproximativ o oră. Orarul este mai mult orientativ pentru că de fapt, feriboatul are întîrzieri frecvente. Africanii nu se grăbesc…

Nu-mi notez mare lucru pentru că nu mai am decît un singur pix aşa că… Poate voi completa acasă din memorie ceea ce nu voi consemna la faţa locului. Măcar fotografiez masiv spre aducere aminte. În fine.

Autocarul local ne plimbă mai întîi prin frumosul oraş, cocoţat pe nişte dealuri înverzite şi frumos asezonate cu flori. Multe flori. Vile cochete – dar scumpe – se înalţă falnice pe ambele laturi ale şoselei.

20151010_125453

20151010_130001

20151010_130241

20151010_132301

20151010_132306

20151010_132359

20151010_132446

Trecem pe lîngă palatal guvernatorului straşnic păzit de soldaţi. Pauză de cămilă 🙂

10 minute au la dispoziţie amatorii de fotografii ale peisajului magnific; cine doreşte se poate căţăra şi fotografia în spatele bietelor animăluţe exploatate la sînge de nişte arabi nemiloşi. Silvia vrea, eu nu.

20151010_131149

Apoi ne plimbăm prin centrul vechi al oraşului, o şerpuială de străduţe înguste care se tot învîrt de parcă ar bate pasul pe loc.

20151010_134215

Pariu că dacă nu am fi însoţiţi de Alina şi de ghidul marocan ne-am pierde instantaneu? Peste tot sînt negustori ambulanţi care ne oferă tot felul de fleacuri. Cer mult, vînd şi pe mai puţin, doar tîrguiala este motorul comerţului la turci, la arabi şi te mai miri pe unde. Preţuri fixe nu prea există. Piaţa este amenajată – pompos spus – pe cîteva străduţe unde diverşi negustori vînd legume, fructe, carne, peşte, mirodenii şi alte mărunţişuri.

20151010_140602

20151010_141423

Mizerie agresivă, case coşcovite, copii care cerşesc, alt fel de “rai”.

20151010_140709

20151010_140933

20151010_141125

Am vizitat şi ruinele cetăţii

20151010_134429

20151010_134642

20151010_134903

20151010_135131

de unde se vede portul,
20151010_135234

20151010_135341

20151010_135203

20151010_135206

am văzut la lucru şi îmblînzitorii de cobre,

20151010_135747

o pisică adormită

20151010_140655

e vremea să mergem la masă.