Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘agopian’

PERON

Banalul peron. Loc de aşteptare, loc de plecare, loc de venire, loc în care nerăbdarea poate atinge cote insuportabile pentru orice om care a avut sau încă mai are în tălpi, “un rest de umblătură“, vorba domnului Ştefan Agopian. Sau locul care a fost asemuit de domnul Octavian Paler, cu viaţa: viaţa ca un peron.

Peron. Dacă încerc să plonjez în memoria mea, cred că prima mea întîlnire cu un peron, a fost în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Eram un piticot fericit că de pe acel peron, voi întreprinde prima mea călătorie cu trenul. Un tren care avea să mă poarte către o tabără de şcolari. Tabără situată pe undeva, pe lîngă Braşov, localitate denumită, Bod.

De atunci şi pînă acum, am mai fost pe nenumărate peroane. Nu insist.

Peron. Locul în care cobori grăbit în decursul unei călătorii cu trenul, pentru a-ţi mai cumpăra cîte ceva: o sticlă de apă, un pachet de ţigări, un pachet de biscuiţi.

Peron. Am fost de nenumărate ori pe un peron. Aşteptînd fie să plec, sau aşteptînd pe cineva care vine, aşteptînd ca trenul care deplasează destine să vină sau să plece la timp.

Peron. Urăsc din răsputeri gările terminus, unde peronul este brutal mărginit de şinele îndoite care spun clar, că de aici nu se mai poate merge înainte. Iubesc peste măsură  gările de tranzit ale căror peroane, sunt expresia celei mai limpezi continuităţi: tot ce vine poate pleca, tot ce soseşte se poate opri dar, va pleca mai departe…

Peron. Locul în care oamenii cei mai diferiţi se intersectează, ignorîndu-se. Locul în care fiecare dintre noi, odată ajunşi acolo, pe un peron, îşi manifestă plenar atît singularitatea gîndurilor care îi mînă, cît şi speranţa că odată urcaţi în acel tren-vector către o destinaţie dorită, va putea să topească diferenţa dintre noi. Nu vi se pare curios cum în tren, se leagă conversaţii ad-hoc?

Peron. Ştiţi care este cel mai vast peron actual? Este chiar, internetul. De pe acest peron purcedem mare parte dintre noi, către o călătorie mai mult sau mai puţin în comun, cu oamenii care se îmbarcă în vagoanele trenului vieţilor noastre de internauţi. Călătorim în comun, către o destinaţie limpede: spargerea barierelor de timp şi de spaţiu, care ar putea să ne mai despartă. Vorbim, vorbim, vorbim, pentru a contracara imensul vid al necomunicării, vid instalat pe nesimţite, în iarna vieţilor noastre, din trenul real al vieţilor noastre…

Un astfel de PERON, este chiar clubul psi. Da? Peronul pe care fiecare dintre noi a poposit nu se ştie de unde, peronul de pe care nici-unul dintre noi, nu ştie unde, de ce, sau cînd, va pleca. Cert este că noi toţi, avem un rest de umblătură pe tastele computerelor noastre. Computere care se confundă cu noile peroane de pe care navigăm…

Au mai spus cîte ceva, despre peronlolitaanacondeleredskyOlimpiascorpioCitavirusacheCarmen.

anaveronicagenovevadansvantdetoamnaacuarele.

Read Full Post »

Daca este adevarat ca din orice carte ai ceva de invatat, atunci eu din “Tache de catifea” inteleg ca domnul Agopian este un mare scriitor, dar care in afara de stilistica intortocheata si imagini desprinse dintr-un soi de vis delirant, mare lucru nu prea are de spus. Poate ca pentru criticii de specialitate cartea asta este o bijuterie stilistica si eventual un nou drum in literatura romana si mai stii ? poate chiar din literatura universala, dar eu tare curios as fi, sa aflu cam cite exemplare a reusit sa si vinda domnul Agopian cu al sau ‘dom Tache’. Ca daca scriitura asta nu reuseste decit sa entuziasmeze citiva critici, fie ei si mari specialisti, atunci chestia asta nu e decit scriitura moarta. O carte fara cititori, e  care va sa zica inexistenta. . Totusi, cartea asta daca o incepi, nu trebuie frunzarita. Trebuie citita cu rabdare pina la capat. Altfel, iti scapa printre degete asa cum mi-a scapat mie de exemplu, “Tobit”. Proba de verbiaj inutil “De ce problemele solide nu pot fi construite fara sectiunile comice si de ce problemele mai compuse nu pot fi construite fara alte linii mai compuse ?”  Filosofie matematica mai adinca decit abisul din haul cel mai afund, in care te poti scufunda iremediabil in Groapa Marianelor. Eventual fara batiscaf. Pina la urma, parerea mea nu are valoare decit pentru mine. Mircea Mihaies : “ Agopian nu deschide usi; el le darima ori si mai exact, construieste noi, surprinzatoare porti in zidurile literaturii” Dan C. Mihailescu : “Cartile publicate de Agopian au impus definitiv scriitura originala fermecatoare si profunda, a acestui scriitor exceptional.”  Intrucit acestia doi se bucura de mare trecere in ochii mei, consimt. Ce spune Eugen Negrici, nu ma intereseaza. Dar cum tot m-am declarat turist impatimit si calator cu totul nesatul de zari din ce in ce mai noi, nu ma pot impiedica sa citez o figura de stil, pe care n-am mai intilnit-o niciodata : “Mi-a ramas in picioare un rest de umblatura … !!!”  Exceptional. Mult succes in continuare, domnule Agopian.

 Astazi iara venira “baietii” sa mai ia cite ceva din depozit. De data asta, Ilie, Gigi si la urma tot asa, mai pe furis, Costica. Ilie, bine inchegat, cu capul sau rotund virit parca la adapost intre umeri, te priveste cu doi ochi mari si intrebatori, plasati pe fata sa rotunda ca o luna acoperita cu un ten ceva mai smead.

– Ce zici directore, asta e tigan ? ma intrebase dom patron, dupa circa o saptamina de la angajarea lui Ilie.

– Nu prea cred patroane! i-am raspuns eu sincer incredintat de spusele mele.

Pentru ‘patron’ cuvintul ‘tigan’ era oarecum sinonim cu ‘baiat rau’ desi domnul Stoica nu era deloc rasist. Folosea acest cuvint mai mult asa, cu simpatie vag peiorativa. Se va dovedi in timp ca nu ma inselasem desi nu de parerea mea avusese nevoie“patronul”, el  fiind un lider innascut si deci un psiholog subtil Fusese mai mult un test pentru mine, decit o cerere de confirmare. Gigi, vesnic nemultumit de toti si de toate, dar gospodar desavirsit, nici scund dar nici prea inalt, rotund insa ca Falstaff, harnic, punctual si corect.

– Acu’ ca domnu’ Stoica s-a dus, de ce nu ne mareste domnu’ Mihai salariile ? Ca inainte asa zicea, ca nu-l lasa dom patron! – bombane.

– Pai Gigi, in locul domnului Stoica, acum asociata cu Mihai nu este Liliana, fata lu’ dom’ patron ? Abandoneaza tema si-si reia litania pe care o ingina de ani si ani.

– Gata ! Plec! M-am saturat!

– Si unde te duci Gigele, intreb mustacind.

– La dracu’ ma duc domnu’ Tibi! la dracu’! Cine te mai angajeaza acum, la virsta si la studiile mele ?

– Ce sa facem Gigele, raspund. E bine ca avem si locurile astea de munca, la vremurile astea, pline de criza si nevoi.

– Asta cam asa e …

Si pleaca in treaba lor. Costica mai suparat, ca tocmai aflase ca iar! ii dejucase Ilie o tentativa de cucerire. Glume de oameni necajiti, Dar onesti si muncitori.

Read Full Post »

Iarăşi plouă ţirîit şi agasant, vrăbiuţele mele se ascund cine ştie pe unde iar acum, citind mai pe îndelete “Tache de catifea”, descopăr un scriitor valoros în persoana domnului Ştefan Agopian; nu prea înţeleg eu de ce nu am priceput “Tobit”. Poate că am avut aşa, o aşteptare, şi am dat peste altceva. Cred că citind mai mult “literatură grea”, m-am dezobişnuit de “literatura literară”. Recunosc faptul că am citit Tobit mai mult pe diagonală; poate că m-a enervat la început scena aceea cu ochiul scos; nu-mi plac scenele cu violenţă; nici cele de la tele, nici cele descrise prin cărţi; mă oripilează. Iar după ce voi încheia daraverile cum ‘dom Tache” , o să stau o vreme departe de scriitura domnului Agopian. O fi dumnealui scriitor valoros, dar nu e chiar visul imaginarului meu de lectură. Personajele mi se par un pic ireale, nu le pot vedea aievea vieţuind, par cumva forţate să încerce să şocheze cititorul şi să-l poarte alandala de colo, colo, aparent fără scop ca şi viaţa însăşi. Cred că Agopian a fost fascinat de Marquez cu “veacul său de singurătate”. Greu gen literar a profesat Marchez. Dens. Copleşitor. Greu de imitat sau de egalat. Unic şi perfect distinct. Cartea asta cu ‘dom Tache’ îmi pare cumva inegală. Cu accente de ficţion la început, în care mortul se substituie autorului deşi recunoaşte că totuşi voinţa autorului e suverană, cu un arbore genealogic al lui ‘dom Tache’ mai mult decît generos dar din care nu ramîi cu mare lucru, cu istorisile succesive ale înaintaşilor lui boier Tache, care nici nu ştie de ce este denumit “de catifea”, cartea plonjează cam abrupt zic eu, în perioada inter-revoluţionară ‘821 – ‘848. Aici, personajele par mai reale, cumva mai bine ancorate în concret deşi, parcă nu întotdeauna motivaţia lor este suficientă. Dom Tache pare a-şi pierde treptat autoritatea în faţa slugilor domniei sale, popa îl sfidează pe faţă, numai frumoasa Flora pare să-i mai confere acestuia, o oază de confort.

 Venira Viorel şi Nicusor să ia cîte ceva din depozit.

– Nu te plictiseşti măi moşule, aicea, singur singurel ? rîde Viorel la mine.

– Nu ma plictisesc Viorele! Cita vreme am ce citi, e bine; zic eu zimbind.

Viorel este fratele lui ‘dom patron’. Spirit de aventurier. A batut Europa in cautarea fericirii, ani buni la rind. N-a gasit-o. A venit acasa, si-a cumparat apartament, s-a insurat, a facut copii, s-a angajat la firma domnului Stoica, apoi s-a suparat pe lume, a vindut tot ce avea in Bucuresti si s-a mutat la tara. Apoi s-a razgindit iar, si acum face naveta. Mare figura. Nicusor. Alt baiat fain. Poti sa-i incredintezi linistit orice. Ce-i dai, aia gasesti. Nici mai mult, ( dar ) nici mai putin! Cinstea intruchipata, asezonata cu un bun simt exemplar. Trasaturi de caracter native.

– Sa traiesti nea Tibi !

– Sa traiesti Nicusoare ! Merge treaba ?

– Hmm… asa si asa.

Mai la urma, se iteste Costica. Tot ferit asa, ca poate scapa de hamalic. Se fofileste ce se fofileste pina-l nimereste Viorel.

– Ma, da’ tu n-auzi ? Treci mai incoa’ s-apuca-te de lada asta. Si ia-o asa, cu fata inainte, ca venim si noi dupa tine… Si ride.

– ‘Traiesti nea Tibi !

– ‘Traiesti Costele !

Mare pisicher. Cind vrea el sa te incurce, incurcatura-ti face. Orice i-ai explica, el tot pe dos se face ca-ntelege. Mucalit. Casatorit cu o fosta cintareata de muzica populara. Doi flacai dintre care unul este la noi, in firma.

‘Baietii iau ce au de luat, si pleaca.

– Salut dom Tibi !

– Salut baieti !

 He, heee ! Vrabiutele au revenit. Si gurese, se cearta pe firimituri. Tare hoate mai sunt!

Read Full Post »