Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘alicante’

 

După incursiunea de la Valencia, avem iar, zi de odihnă; de exemplu, eu. Sau, de hoinărit, așa cum am văzut că fac unii. Sau zi de shoping, cum face și Silvia, din nou 🙂 . Nici măcar nu vă mai spun ce bunătățuri a luat pentru acasă; papa bun de tot 🙂  .Dimineață am coborît la micul dejun per pedes că din cele șapte ascensoare, nu funcționează nici măcar unul. De ce? Mister… nu-i nimic, sportul face bine la sănătate 🙂 ; numai că, sper să nu se întreacă cu gluma și cînd va trebui să urcăm în cameră!

În timp ce noi ne delectam cu frumusețile Valenciei, în Barcelona, separatiștii care au organizat un referendum pare-se ilegal, s-au luat la bătaie cu polițiștii. Sau cu unioniștii. Sau toți cu toți, naiba să mai știe. Nu mă pricep și nu mă bag dar, nu cred că mișcările politice centrifugale pot să aducă ceva bun în Uniunea Europeană. Mi se pare că o uniune puternică ar reprezenta o forță de apărare mult mai eficientă în fața pericolului real de expansiune rusească. Mă rog, nu știu prea multă istorie, și nici la politică nu-s tocmai expert. Dar, mi-a devenit destul de limpede faptul că în lipsa unor lideri cu viziune și carismă lucrurile merg spre rău sau în cel mai bun caz, stagnează. Și stagnează sau merg mai prost pentru că trăim într-o adevărată dictatură a submediocrității gregare și agresive.

Revenind la Benidorm, Gran Hotel Bali. Așa cum am mai spus, hotelul este compus din două corpuri, unul ”mic” cu vreo 20 de etaje și corpul ”mare” cu 43 etaje locuibile plus două etaje pentru mecanismele de comandă a instalațiilor. Nu  prea știu ce se află la subsol în afară de unul dintre cele două restaurante unite printr-o scară interioară. Hotelul se pretinde a fi de patru stele, poate că așa e, poate că-i mai degrabă de trei dar, este funcțional are tot ce trebuie pentru un sejur plăcut, nenumărate posibilități de distracție, jocuri, piscine, cafenele, baruri, cofetării, etc, iar seara muzică de cafe-concert.

Vremea a fost permanent senină dar din ce în ce mai răcoroasă, mai ales noaptea… Mi se pare normal! Totuși este luna octombrie, și chiar la Mediterana fiind, se apropie iarna, nu vara. Am avut regim de all inclusive, trei mese pe zi iar cu excepția micului dejun (cam repetitiv) la prînz și la cină felurile de mîncare (cam 60-70 zilnic) au variat constant. Fructe din belșug, vreo zece sos-dresuri pe bază de ulei de măsline cu diverse ierburi sau alte ingrediente, sosuri diverse (de carne, de tomate, cu sau fără curry, etc, etc, etc) dulcețuri, patiserie, prăjiturele, sucuri naturale, de fapt, cam tot ce-ți poate dori inimioara; chiar și fructe de mare! și bineînțeles, pentru adepții lui Bacchus, o sticlă de vin alb roze sau roșu la două persoane, la prînz și la cină. Plus o sticlă de apă plată de un litru și jumătate. Dacă apa nebăută o poți lua în cameră (pentru ness de exemplu), vinul nebăut rămîne pe loc.. Și hoțomanii naibii, în zilele de picknick, ne-au ”făcut” de porția de vin 🙂 . Desigur, glumesc.

La capitolul deficiențe am de reproșat finisajele de mîntuială ale pereților exteriori și lipsa de personal. Niciodată camerele nu au fost dereticate înainte de ora 14/15. Tot la capitolul plus este de remarcat că observînd borcanul de ness din camera noastră, personalul ne-a adus un aparat de încălzit apa! Iar la baie, chiar dacă n-am consumat în întregime gelul șamponul și săpunul, au fost aduse altele și altele, probabil ca să ne tenteze să le luăm la plecare, mai știi? 🙂 . Cu recepția n-am avut treabă decît la sosire cînd am primit cartela și cînd am cumpărat șapte zile  de acces la internet care teoretic este gratuit, practic NU, și la plecare. Tot așa am pățit și în Andaluzia, deci, nimic nou sub soare… Una peste alta ne-am simțit destul de bine către foarte bine șiiii, cam asta a fost…

Ce ne-a impresionat mai mult și mai mult? Să le luăm pe rînd:

Biserica din Novelda cu uluitoarea sa orgă cu tuburi din marmură,

Ivan Larrea sculptorul muzician,muzeele din Guadalest,

lacul de acumulare din Guadalest,albul calm din stațiunea Altea,peisajul sub și supra marin de la Insula Benidorm,

imaginea de ansamblu a stațiunii Benidorm,

castelul Santa Barbara din Alicante,Grădina palmierilor din Elx (citește elche),

belvedere de zi și de noapte de pe terasa de la etajul 45 a hotelului Bali,piața din Alicante,

creațiile lui Callatrava,

catedralele din Alicante și din Valencia. Mi-a scăpat ceva? Atîta pagubă! 🙂

Anunțuri

Read Full Post »

Alicante 2

Continuîndu-ne plimbarea, am trecut pe lîngă un șantier/muzeu arheologic

Apoi, am văzut cea mai veche biserică din Alicante Santa Maria (păcat că nu era deschisă)apoi Catedrala din Alicante bogat ornată cu statui, tablouri, altare, mă rog, cam tot ce se găsește în bisericile catolice. N-am mai făcut poze și aici, dar am luat cîteva cadre de pe străduțele pe care ne-am plimbat ținîndu-ne după dădaca Olga 🙂 

Am făcut o scurtă incursiune pe Rambla, unde am vizitat și un muzeu al unei sărbători locale, Muzeul Focurilor, unde diverși artiști amatori își donează muzeului lucrările după ce aceste lucrări au luat parte la această sărbătoare, dar nu la întîmplare ci, în urma unui vot democratic la care participă atît cetățenii cît și artiștii, amatori sau profesioniști. Lucrările, înfățișează grupuri statuare care mai de care mai caraghioase, lucrările fiind o satiră la adresa unor mentalități. Frumos, nimic de obiectat. Pentru a ne face o idee despre această sărbătoare, la final vizionăm un film de cinci minute, pe deplin edificator.

Pînă la ora de întîlnire mai avem fix 30 de minute, suficient cît să leorbăim iute la o terasă cochetă, două pahare cu bere rece, gulerată, teribil de bună dar teribil de scumpișoară; cam 12 euro per litru. Apoi, cei opt care am mers cu Olga ne-am reunit la microbuz cu cei trei solitari care numai ei știu ce-au făcut pe cont propriu și la drum spre Elx (citește elche).

Read Full Post »

Prima atestare în 324 î.Hr. sub numele Lucentum. Oricum s-a numit și oricum se numește acum, Alicante este cel de-al treilea oraș cu importanță portuară din Spania, după Barcelona (pe care am vizitat-o) și după  Valencia (pe care urmează să o vizităm în curînd). Este considerat zona zero a Spaniei pentru că este localitatea situată la cel mai jos nivel al solului față de nivelul mării.Față de acest oraș se calculează înălțimea la care se situează toate celelalte localități din Spania. Este un oraș mult mai calm ca nivel de înălțime al  clădirilor (sunt numai trei zgîrie nori). Foarte mulți turiști vin aici să vadă cele cîteva obiective de mare interes. Mai întîi, Castelul Santa Barbara, denumit astfel după Sfînta Varvara, cea care i-a ajutat pe creștini într-o luptă cu maurii, plîngînd. Legenda spune că atît de mult a plîns sfînta, că i-a potopit pe necreștini! Ce-mi mai plac legendele. Le ador 🙂 !

Accesul la castel se face fie cu plată (la baza dealului sunt ascensoare), fie pe o serpentină, per pedes sau cu auto. Aici se află și o puternică garnizoană de polițiști care tocmai se antrenau de zor. Pentru ce? Poi, normal: pentru Sărbătoarea Polițiștilor care avea să aibă loc, peste cîteva zile 🙂 !  În interior, multe exponate, statui, personalități, Olga turuie neîncetat, istorie, cutare a făcut, cutare a dres, etcetera, etcetera, fie numele Domnului binecuvîntat, AMIN! și tot așa 🙂 .Silvia face poze, eu privesc fascinat peisajul înconjurător, portul, orașul, aeroportul care se zărește în depărtare, forfota turiștilor. Toate scăldate de un soare generos.

Un amănunt: în timpul războiului civil, castelul era folosit drept închisoare pentru franchiști. Cum Alicante a fost ultima redută cucerită de Franco, firesc, castelul a devenit închisoare pentru republicani. Nimic nou în istorie, așa-i? Apoi, mergem spre Rambla, care este cumva perpendiculară față de faleză. Portul turistic își oferă serviciile.

Poate altădată că acum, după ce stabilim loc de întîlnire și un interval rezonabil de timp (2 h) avem de ales: fie mergem cu dădaca Olga, fie pe cont propriu. Am mai spus de ce prefer să călătoresc cu ghid: pentru că necunoscînd locurile, nu poți vedea într-un interval rezonabil de timp atîtea locuri, cîte vezi dacă ești ghidat. Și nici n-ai de unde să afli lucruri inedite despre aceste locuri, pentru că are și wiki limitele sale.

Deci. Am vizitat o parte din primărie, o splendidă clădire care adăpostește o lucrare a lui Daliși o colecție de tablouri ale unui pictor spaniol local, celebru din cîte am înțeles, care va trebui să mă ierte pentru că nu i-am reținut numele.

Va urma…

Read Full Post »

Astăzi iar avem o zi plină. La ora nouă ne întîlnim cu Olga; de data asta suntem 11 doritori de hoinăreală spre Alicante și către Elx (se citește elche). Mai întîi, imediat ce părăsim Benidorm, intrăm pe teritoriul unui mic sat (joli și nu mai știu cum 🙂 ) pentru a vedea o mică fabrică de ciocolată. La apogeul acestui sat, erau nu mai puțin de 29 de fabrici de ciocolată; acum au mai rămas numai vreo trei sau patru, dar, aceasta pe care o vizităm noi, a fost prima! Înființată de un dezertor din armata lui Napoleon I, a avut un succes nescontat și în scurtă vreme au apărut alte și alte fabrici, care mai mari care mai mici, etc. Toate sunt afaceri de familie. Aceasta, se numește Marcos Tonda și a fost înființată în 1793. Este vestită pentru calitatea ciocolatei, exportă atît în toată Spania dar și în Europa și chiar pe alte continente. Bineînțeles, Olga numai de aici cumpără ciocolată 🙂 . Dacă vreți să știți ce gust are, iaca telefonul: 965 89 59 24. Cereți și vi se va da 🙂 ! Ah, da: satul se numește cum altfel? VillaJoyosa! Vorba vine că vom vizita fabrica. Fiind nu știu ce soi de sărbătoare locală, nu este prezent decît patronul care după ce ne servește cu cîte un păhărel de ciocolată lichidă și ne arată cîteva utilaje – de muzeu – folosite în procesul de fabricație, deschide magazinul… 🙂 . Eu nu prea servesc ciocolată dar, Silvia a fost teribil de încîntată să le poată face cadou colegelor așa bunătățuri! Apropo de sărbători. În Spania sunt nu mai puțin de 600 – șase sute – de sărbători! Care păgîne, care religioase, care de sorginte maură, care de sorginte creștină, întreaga Spanie fiind teatrul unor teribile încleștări încă de pe vremea fenicienilor, apoi a grecilor, romanilor, arabilor. Pînă la urmă, creștinismul a biruit sub conducerea Regilor Catolici, să sperăm definitiv deși întreaga Europă se îndreaptă încet dar se pare inexorabil către decreștinare îmbinată cu o islamizare tot mai agresivă. Politicieni tîmpiți care văd numai ziua de astăzi pentru că sunt ei la putere și nu le pasă ce le rezervă viitorul strănepoților noștri!

În fine. Am venit, am văzut e vremea să plecăm. În drum spre Alicante, fără să străbatem vreun munte, intrăm într-un tunel lung de doi km construit DOAR pentru liniștea localnicilor. Ca să nu strice peisajul cu panouri antifonice au preferat construcția unui tunel. Deci: unde-i cap și voință e și putirință. Drept? Drept! Mai trebuie spus că la intrarea și la ieșirea din tunel (nu și în interior) sunt amplasate radare și camere de supraveghere. Ai depășit 80 de km/h? Primești acasă înștiințarea de amendă…

Read Full Post »

Așa cum am spus, vom reveni în Valencia măcar pentru o zi întreagă fie pe cont propriu, fie cu dădaca 🙂 . Olga tocmai ne solicita să spunem: care vrea cu grupul la Valencia, care la Alicante, care într-un sat mititel, Guadalest, cu vreo două sute de locuitori dar care, țineți-vă bine: adună anual cîteva milioane de turiști! Plus de asta, mai putem opta pentru o excursie de o jumătate de zi într-o mică localitate, Novelda, unde într-o biserică mică dar extrem de cochetă se construiește o orgă fără de seamăn pînă acum în lume: orga ale cărei tuburi sunt făurite din marmură! Din marmură? Adică din piatră? DA , din piatra-marmură! Ca mare admirator al cîntecului de orgă, n-am voie să ratez această minunăție, nicidecum!

După ce ne-am ospătat și după ce ne-am cazat, Olga a promis că va face calculele și toate eforturile să ne ajute. Știți ceva? Eu o cred! Spune că a venit pe aici în urmă cu vreo douăzeci de ani (nu din pricini economice) și a rămas; poate ne va spune mîine ceva mai mult…

Revenim la plecarea din Valencia. Pe nesimțite, șoseaua a început să urce. Pas cu pas, peisajul de șes de lîngă mare a căpătat accente de peisaj de deal, apoi de munte. Numai că, dacă în Andaluzia am văzut zeci de kilometri de livezi cu măslini, aici am văzut zeci de kilometri de livezi cu portocali pe rod, în diferite stadii de coacere. Fructele vor fi culese la sfîrșitul lui octombrie-începutul lui noiembrie; din cîte văd, unele sunt coapte de pe acum (suntem la sfîrșitul lui septembrie).

Am văzut și aici că lupta omului gospodar cu natura neprielnică se materializează în terase minuscule îngrădite cu piatră, terase unde sunt plantați pomi fructiferi diverși, pe alocuri viță de vie, și alte plante pe care nu le știu. Cert este că nici pe aici, nu rămîne nici-un centimetru pătrat de pămînt cultivabil, neexploatat. Despre asta este vorba: muncă și determinare! Trecem peste; nu cred că valencienii au un ministru al agriculturii de talia berbecului bou, Daeeeeeea.

Spuneam că șoseaua a început să urce. A urcat ce a urcat și vremea a început să se cam strice… A început chiar să plouă. Pffff, nu asta așteptam de la stațiunea Benidorm, stațiune către care ne îndreptăm întins, și unde vom fi cazați la Gran Hotel Bali. Eh, nu-i nimic. Bucuria de a fi aici este mult mai mare decît întristarea adusă de cîțiva nori răzleți și a cîtorva picături afurisite de ploaie nesuferită.

Drumul de la Valencia pînă la Benidorm nu-i prea scurt (cam o oră și jumătate) dar, nu este lipsit de farmec. Am străbătut inclusiv două tunele, dragele mele și nesuferite Silviei 🙂  După cel de-al doilea tunel, șoseaua a început să coboare. Semn că ne apropiem de mare deci, de destinație. Și ce să vezi? Vremea s-a îndreptat binișor, soarele a ieșit dintre nouri biruitor, prilej tocmai bun pentru Olga să declare cu emfază: vedeți? Benidorm vă primește cu soare, da? 🙂 ! Poi DA! Ce, poți cumva să negi? Nu poți…

Read Full Post »