Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘america latina’

Ştiu destul de puţine lucruri despre Carlos Fuentes şi n-am de gînd să “mă dau pe goagăl” vorba unui ilustru agramat, ca s-o fac pe deşteptul. (numesc ‘a şti ceva’ , de-abia după ce parcurg cîteva cărţi de, sau despre un autor). Aşa că voi cita de pe pagina de gardă a acestui volum, la care fac referire. Precizare : nici această postare nu este o recenzie; nu este decît un pretext de discuţii pe teme extrem de actuale, surprinse magistral de acest autor, în această carte. Este dacă vreţi o invitaţie la lectura unei cărţi foarte interesante !

 “Carlos Fuentes, una din vocile cele mai proeminente ale literaturii mexicane contemporane, s-a născut în Panama la 11 noiembrie 1928. Fiu al unei familii de diplomaţi, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în diferite ţări, îndeosebi Statele Unite şi Chile. A primit numeroase premii literare, printre care premiul Cervantes în 1987 şi premiul Principe de Asturias în 1994. Opera sa, cuprinde romane, proză scurtă şi eseuri. (aici sunt enumerate 27 de titluri – din care din motive de spaţiu nu am să amintesc decît de “Todos los gatos son pardos” tradusă în România sub numele “toate pisicile sunt negre”, pe care mi-a recomandat-o un amic al acestui blog).”

 Cartea la care voi face referire, publicată în 2002 era în momentul apariţiei în româneşte în 2004 la editura Curtea Veche, ultima carte scrisă de acest autor extraordinar. Cartea, deşi catalogată drept ficţiune, acţiunea fiind plasată undeva în orizontul anilor 2020, este în foarte mare măsură absurd de realistă. Dezvăluie brutal, adevăratele iţe care se leagă şi dezleagă în spatele uşilor închise, la cel mai înalt nivel, pentru cucerirea puterii în stat. Puterea supremă este desigur, “jilţul vulturului” , care simbolizează fotoliul de preşedinte în politica mexicană. De ce şi-a plasat autorul acţiunea în Mexic, nu ştiu, dar presupun că a preferat această ţară, pentru că este un simbol al culturii din America Latină, cultură distrusă aproape integral, de către ‘omul alb’. Iar întreaga cultură  de tip nou a acestei entităţi geografice, este plasată sub semnul  a două singurătăţi : “ cea a tatălui venit de peste mări, conqistadorul, şi cea a mamei violate de acesta, la chingada. În paginile cărţii defilează o pleiadă întreagă de personaje, aproape în exclusivitate de rang înalt ; actuali sau foşti miniştri, actualul preşedinte şi cîţiva foşti preşedinti cu influenţă politică mai mare sau mai mică, plus arivişti aflaţi în bloc-starturi pentru a se lansa în cursa politică. Toţi, mînaţi de un singur ţel : “la noapte, voi dormi în patul celui învins”!

Se ştie bine că în politică nu trebuie să rămînă nimic scris, compromiţător. [ avem şi noi pe plan local, exemplul cu bileţelul adresat de un PM unui preşedinte, pentru intervenţia la un MJ în favoarea unui puturici ] . De aceea, autorul a recurs la ficţiune : drept represalii pentru o anume atitudine politică, într-o anume problemă regională a Mexicului, SUA ( cine altcineva ? ), întrerupe legăturile cu satelitul care asigura comunicaţiile. Evident, TV, radio, telefon, internet, etc, nu mai funcţionează. Scenariu coşmaresc ! De aceea, personajele cărţii sunt obligate să încalce prima lege a politicii : “ nu trebuie să laşi nici-o mărturie în scris”. Drept urmare, întreaga acţiune a cărţii se desfăşoară pe parcursul a 70 de epistole de diferite lungimi, în care autorul, cu o ingeniozitate remarcabilă ţese o reţea de intrigi, lovituri şi contra-lovituri, suspans, amoruri împărtăşite sau nu, trădări atît în politică dar şi în dragoste, amantlîcuri clandestine, chiar şi cîteva accente de roman poliţist. Extraordinară carte ! îţi spui chiar din momentul în care o începi; şi aşa şi E! pînă la final.

Dacă pe parcursul lecturii te întrebi permanent, dacă ceea ce citeşti, nu este chiar purul adevăr despre lupta personajelor politice pentru putere, are în final autorul grijă să romanţeze întreaga acţiune, plasînd-o sub semnul imposibilului : evident nu poţi să crezi că adevăratul personaj principal, aflat tot timpul sub reflectoare, dar de fapt foarte bine ascuns în intenţii, putea să prevadă evoluţia în timp a unor personaje pe o durată de zeci de ani. Adică autorul îşi ia măsuri de precauţie, plasînd întreaga acţiune, sub semnul ficţiunii.

Chiar de la prima epistolă, una dintre protagoniste, îl avertizează pe proaspătul învăţăcel, nou intrat în politică : …” mi-am organizat viaţa spre un singur ţel : să fiu politică, să fac politică, să mănînc politică, să visez politică, să mă bucur şi să sufăr politică. Acesta-i felul meu de a fi. Vocaţia mea”. Acesta, elev sîrguincios, parcurge toţi paşii necesari pentru a se blinda cu arta machiavelică a deplinei maturizări politice. Îşi sapă rivalii, organizează răpiri şi chiar un omor, corupe, se întîlneşte cu personaje malefice despre care se aude şi se ştie ce influenţă enormă ( mai ) au, îşi îngroapă adînc orice scrupul, minte cu neruşinare şi inventează vini imaginare oricărui nevinovat ce îi stă în cale.[parca ne sunt familiare lucrurile astea, nu e aşa ?] Sigur că în final, va reuşi să ocupe “ jilţul vulturului”, numai că de-abia ajuns acolo, încep adevăratele sale probleme. Fusese avertizat : “ Partea proastă la tine […] este că vrei ca harta şi teritoriul să coincidă. Uite ce îţi recomand, tu trăieşte liniştit în centrul hărţii şi lasă teritoriul să fie cultivat de mandatarii corupţiei […] Te vor răstigni că pozezi în mîntuitor … Nu distruge sistemul. Faci parte din el. Bun sau rău, nu avem altul. Cu ce o să-l înlocuieşti?”  [ Iar vă întreb : sună cunoscut, nu e aşa ?]

Printre lecţiile de politică pe care eroul nostru trebuie să şi le însuşească, mai este una foarte importantă. Şi anume, că toate partidele sunt formate din oameni …”cinstiţi, atunci cînd se află în opoziţie. Cum ajung la guvernare, fraternizează şi se dau pe brazdă dupa vechiul nărav ”  Şi asta pentru că “cine trăieşte în afara bugetului ( de stat, subl. mea, tibi ), trăieşte greşit!” În organigrama guvernamentală, există chiar şi un ministru de stat al locuinţei. Acesta, “ n-a construit decît o casă : A LUI  ! Eficienţa maximă a unui aghiotant, este atinsă atunci cînd “ şeful, l-a întrebat pe X ‘cît este ceasul ?’ iar acesta a răspuns : ‘cît doriţi dumneavoastră să fie, domnule Y!

Pe parcursul cărţii întîlnim atîtea situaţii cunoscute nouă, că uneori mă întreb dacă autorul nu s-a inspirat pentru această carte, din iubita noastră ţărişoară. Nimic nu lipseşte. Nici vînzarea la preţ de fier vechi a unor industrii, nici încredinţarea la preţ de nimic a rezervelor de petrol, nici schemele piramidale de jaf, nici intenţia fiecărui preşedinte de a schimba constituţia, nici bătălia pentru dosare, NIMIC !

Despre Mexic, Alexander von Humboldt ( geograf german 1769 – 1859 ) a spus prin 1800 “ Mexicul e un cerşetor care stă pe un munte de aur”!  despre noi, oare cine a spus “ munţii noştri aur poartă, noi …” ? Şi mai trebuie ca personajul nostru să înveţe temeinic o lecţie :“ într-o povestire poliţistă, nu aflăm decît la sfîrşit cine e criminalul. În schimb, în Mexic, indiferent cine e criminalul, victima e mereu ŢARA !”

 Teoremă : Un politician sărac e un sărman politician.

Corolar .  Pentru păstrarea obiceiurilor, să încălcăm legile.

Read Full Post »

Toţi românii de pe-afară
Suferă de dor de ţară.
Cei din ţară se usucă:
Suferă de dor de ducă.

Bonus.

“Cred că România seamănă, acum, cu o ţară din America Latină, unde ştii că tu, ca cetăţean, nu ai puterea de a schimba nimic în destinul ţării tale. De ce ? Pentru că e dominată de o clică secretă. Poliţie secretă, ca şi în statele sud-americane. Serviciu secret alarmant. Cam asta e situaţia în Romînia. Pînă la urmă poate totuşi se va dovedi că românul are demnitate civică şi va reuşi să înlăture clica aceea care conduce din umbră şi va reuşi să clădescă ceva pe ruinele ţării sale. Dar asta cere mare efort şi cere un mare optimism. Nu ştiu dacă românii îl au. Asta într-adevăr ar trebui să vină : un mare optimism civic în democraţie. Nu-mi pare că Romînia explodează de optimism la ora actuală”.

 I.P.Culianu, în interviul acordat doamnei Gabriela Adameşteanu în 2 decembrie 1990 la Chicago, interviu publicat în revista „22” în 5 aprilie 1991 sub titlul “Lumea est-europeană : o tragică pierdere de timp, de oameni, de energii” şi conţinut în volumul : „Păcatul împotriva spiritului” /  I.P.Culianu / Polirom / 2005.

 S-a schimbat ceva ? Şi dacă da, ce?

ps. I.P.Culianu, a fost asasinat pe 21 mai 1991.

Read Full Post »