Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘amfibus’

A venit amfibusul (greşesc în mod voit grafia că mă irită ph în loc de f). Din 48 de locuri sunt ocupate 31. 6 europeni, 3 chinezi, opt africani restul arabi. Este ora 17 şi două minute iar şoferul ar trebui să pornească dar el, tot mai aşteaptă ca înecatul, poate mai urcă cineva la bord. Nu mai urcă nimeni. Amfibusul are o singură cale de acces, prin spate, unde o uşă rabatează iar o scară metalică face legătura cu trotuarul. Cred că a pus o bandă cu vorbărie. Nu se pot abţine de la tolocăneală, DELOC. 🙂 Uite ce-i la stînga, uite şi la dreapta, mulţi copiii, nu ascultă nimeni. Stai că am vorbit aiurea. Nu este o bandă tolocănitoare. Avem un ghid. Defilăm pe roţi prin faţa Parlamentului în partea opusă celei în care am cutreierat cu Robert către Catedrală. Ghidul vorbeşte în franceză. Ne arată în dreapta Insula Victoriei, o prăpădenie mică şi nelocuită 🙂 Stînga şi dreapta blocuri de locuinţe, birouri şi muzee. Foarte multe muzee. Şi parcuri. De fapt, întraga Ottawa este înconjurată – cu dragoste – de pădure ; să nu uităm că la origini, această falnică citadelă a fost doar o umilă aşezare de forestieri, care doar într-un secol şi jumătate a ajuns ceea ce este acum. Mai mergem puţin şi tadaaam, se putea fără? iată şi cîteva vile. Observ încă o dată că în Canada, peisajul NU se poate lipsi de aceste două lucruri omniprezente: vila şi pădurea.

Şi înţeleg abia acum de unde vine fascinaţia lui Robert pentru vila din pădure. De mic a avut o pasiune pentru plante. Amenajase singur o mică grădină în faţa blocului, chiar şi aici grădinăreşte cînd are ceva timp (foarte rar), şi chiar a făcut chiar aici în Canada, un curs de silvicultură! Pentru vile, cred că fascinaţia i-a fost inculcată aici că acasă în România nu l-am auzit vorbind despre aşa ceva, niciodată.

Ghidul ne arată cum folosim colacul de salvare în caz că, exact cum fac stevardiţele în avion. Eu pricep că ne pregătim de bîldîbîc pe apă 🙂 Aşa şi e.

Din nou, cuvintele sunt aproape de prisos. Imaginile vorbesc mult mai bine. Şi clipul făcut de Robert este mai grăitor. Interesantă este senzaţia trăită. Pare nefiresc să mergi prin oraş cu autobuzul care apoi plonjează în fluviul Ottawa apoi navighează de zor. Face şi Silvia poze. Eu privesc. Tare frumos. Spun din nou: Vedi Ottawa, poi mori! Toată lumea din autobuz este fericită.

Nu contează rasa, etnia, religia, NIMIC. Toţi se bucură şi trăiesc clipa în calitate de simple fiinţe umane, NORMALE.

Aş fotografia cîţiva copilaşi africani fericiţi dar Robert mi-a tăiat cheful. Din nou, ştie el ce ştie şi-l ascult. El este aici de opt ani şi jumătate şi mi-a spus ceva despre faptul că abia după ce depăşeşte zece ani va fi ceva mai bine integrat şi acceptat, sau cam aşa ceva. Pînă atunci n-are voie să greşească iar greşelile noastre i-ar putea fi imputate. Aşa că aici, el este ŞEFUL. Fără glumă!

Compania care organizează turul cu amfibusul se numeşte Lady Dive Tours. Ok. N-am nimic împotrivă 🙂

Ghidul a pornit rîzînd cu gura pînă la urechi să vadă dacă suntem entuziasmaţi. De-al naibii spun: Nice. Thank you. Şi a zbughit-o instantaneu 🙂 Toată lumea pozează pozează pozează şi se distrează. Doar un copiluţ de vreo 2-3 anişori pare plictisit. Îl ia mami a lui în braţe şi-l face să privească pe geam. Frumos tablou !

He he. Altă premieră în excursia asta 🙂 Ne întoarcem pe altă rută, alte cartiere, parcuri tematice (indigeni), Canalul Rideau, iar acum străbatem pădurea din jurul Ottawei.

Frumos, dar eu sînt deja sastisit. Prea multă informaţie de procesat în aceeaşi zi, prea multe splendori de admirat, prea copleşitor este totul. Spun unii şi alţii că România este cea mai frumoasă ţară din lume. Bieţi neumblaţi prin alte locuri şi îndoctrinaţi cu naţionalism de proastă factură, vai de capul lor. Dacă Canada este departe, să meargă măcar în Elveţia. Și să compare. Ce vreau să spun este că mai sunt şi alte ţări foarte frumoase, care chiar merită superlative. De ce ierarhii cînd este loc pentru toate tipurile de frumuseţi, montane-forestiere-de şes-de deal-de mare-deşert etc? România este într-adevăr foarte frumoasă dar, NU – este – singura.

Încă un pix a decedat. Da’ mai am! 🙂 Am ocolit ce-am ocolit şi am ajuns la Catedrală. Acum chiar este gata periplul pămînt – apă – pămînt, efectuat cu amfibusul la Ottawa.

Ghidul revine. Sînt scriitor? Nu, dar poate voi deveni. Mai ştii? 🙂

Ghidul ia microfonul, şoferul caţără amfibusul pe mal. Plăcută experienţă. Gata pe apă. De ce tot revenea ghidul? Pentru că la urmă, cînd coboram din amfibus, stătea la baza scării cu o tipsie de plastic în mînă, cerşind TIPS.

Totuşi un mic incident, mi-a dat o mică sîcîială, chiar la sfîrşit. Am pornit către spatele amfibusului ca să cobor primul şi să fotografiez Tandemul.

Un pui de arab de vreo zece ani mi-a barat calea cu braţele întinse lateral. Era antrenat să facă asta pentru că mă privea crunt, drept în ochi. Mă provoca să-l cert. O privesc pe maică-sa, ea îl priveşte pe bărbatul său care îl trage pe puşti din calea mea. End story dar tot am un gust amar…

Am ajuns la hotel. Robert se duce să caute ceva de mîncare, mie nu-mi trebuie nimic. Se întoarce cu nişte şaorma pe care o înfulecă de zor, cum altfel? în Tandem cu Silvia 🙂

Digresiune. Am zeflemisit eu GPS (fierătanie/dihanie-cu-voce-de femeie-afectată-nu afectuoasă) căreia Robert îi spune cu simplitate tehnologia, (ca şi tabletei de altfel), dar trebuie să recunosc că este al naibii de utilă fie că eşti şofer fie simplu pieton. A priceput pînă la urmă şi ţăranu’ de orăşanu’ 🙂 că dacă ai GPS n-ai musai nevoie de hartă sau de ghid, ai nevoie numai de un telefon dăştept. Cînd voi ajunge acasă îmi voi lua şi eu o drăcie dăşteaptă şi voi renunţa la anticul meu Nokia, analfabet funcţional. Atît.

L-am întrebat pe Robert cît este abonamentul şi mi s-a părut o bagatelă. Şi-mi aduc aminte cum mi-a explicat că nu are nevoie de cablu. Sigur că are dreptate, telefonul este suficient iar el la televizor n-a privit niciodată cu aviditate. Nici Măcar în România. Găsea el ceva de grădinărit sau de meşterit ca să-şi umple timpul liber.

Gata cu Ottawa. Ar mai fi de văzut Muzeele, o mulţime de Muzee interesante, ar mai fi de văzut parcul tematic cultural al uneia dintre comunităţile indigene şi desigur şi alte şi alte şi alte lucruri sau locuri interesante cum ar fi de exemplu, Cascada Rideau. Chiar dacă nu le voi vedea, pot spune cu mîna pe inimă: am fost acolo. Şi chiar am fost!

Reclame

Read Full Post »

Pînă să ajungem să vizităm Palatul Parlamentului o luăm agale la plimbare prin oraş. Mergem pe lîngă Parlament cu privirea pe stînga la fluviu, trecem un pod peste Canalul Rideau construit între 1826 şi 1832

fără mijloace mecanice pentru că ”se simţea nevoia unei legături mai sigure între Canada Superioară şi Canada Inferioară ”, vedem pe fluviu vapoare, prin faţa ochilor noştri defilează clădiri vechi, clădiri noi, toate se succed într-o armonie încîntătoare. Repet: am văzut o mare parte dintre cele mai frumoase şi mai interesante oraşe din Europa. Aici este ALTCEVA!

Bineînţeles că pînă la urmă, Robert mi-a aşezat graţios o şepcuţă albă pe cap contra insolaţiei 🙂 Ne sfătuise înainte să purcedem la drum spre Canada să ne cumpărăm pălării şi ochelari de soare. Silvia şi-a cumpărat o pălărie dar nu o poartă, eu n-am nici ochelari, nici pălărie! Avea Robert două şepcuţe kaki pregătite pentru noi dar văzînd că nu mă interesează nici-una mi-a cumpărat-o pe asta albă şi cochetă foc, şi pe deasupra inscripţionată OTTAWA 🙂 Cum să-l mai refuz?

Bon. Hai la plimbare, per pedes. Vom merge pînă la Catedrala Notre Dame de Qttawa pe care am fotografiat-o de sus, de lîngă Parlament, singura biserică deschisă permanent în Ottawa. Am ajuns, am prins şi finalul unei slujbe, era pînă în ora 13. Am făcut poze, a făcut Robert un filmuleţ, ne-am rătăcit unii de alţii 🙂 de parcă cine ştie ce imensitate ar fi fost aici. Nu e, este o atmosferă de calm linişte şi pace, într-un interior bogat ornat, luminos din cale-afară, cred că este arhitectură gotică, nu mă pricep, doar zic.

Am stat o leacă pe o bancă şi mi-am tras sufletul, se pare că obosesc tot mai uşor, asta e, merg mai departe pînă la capăt, indiferent cînd va fi acest capăt care nu mă atrage dar nici nu mă sperie.

Pînă să ajungem la Catedrală am privit oraşul aşa cum este: case, blocuri de locuit şi de birouri, cafenele, restaurante, magazine,

uite şi Ambasada SUA, uite şi Monumentul Ostaşilor în Slujba Păcii. Din cîte ştiu, armata canadiană are la activ cele mai multe misiuni de pace pe tot globul (50) dintre toate armatele care compun blocul NATO; inclusiv cerul Romîniei este vegheat de piloţi militari canadieni (printre alţii cum sunt britanicii şi americanii dar nu numai) că piloţii noştri stau de pomană pe lîngă avioanele F 16 cumpărate şi plătite, dar care nu-s operaţionale.

Apoi mergem către Byward Market unde sper să găsesc un caiet, ceva, că uitucul de tibi a uitat acasă ce-a de a doua agendă în care să-mi notez de mînă impresiile, iar actuala agendă este pe sfîrşite. Normal, la cîte fleacuri i-am înghesuit între coperte… 🙂

Adică Tandemul s-a dus la Market, că eu stau pe o bancă şi privesc jur împrejur. Turişti turişti turişti. Localnici mai rar, poate că-s pe la muncă, poate că-s în concediu pe alte meleaguri. Din cîte ştiu SUA şi CANADA fac un intens schimb de turişti şi nu numai, imensa activitate comercială a Canadei are ca partener SUA. Şi asta şi pentru că imensa parte a oraşelor mai populate ale Canadei, se află de-a lungul frontierei cu Statele Unite.

Au turiştii un aer inconfundabil de gură cască fără griji, toţi fotografiază, numai eu scribălesc 🙂 Iată şi o veritabilă gospodină, doldora de sacoşe cu legume. Ca mai peste tot, şi aici se produce un artist local, mai mult pentru amorul artei că rar am văzut turişti care sensibili la arta acestora să le mai pice cîte-un firfiric…

Înainte de a vizita Parlamentul, Robert vrea o gustare că a flămînzit (iar 🙂 ) Silvia vrea o bere la draft, eu vreau o supă că n-am mai mîncat o ciorbă ca lumea, de cînd am plecat de acasă de la romanica. Aici n-au borş aşa că…

A încercat Silvia să facă o supă de pui cu găluşti, ioc griş! A încercat să facă o ciorbă cu perişoare – dragostea mea 🙂 ar merge acrită şi cu lămîie sau zeamă de varză, dar orezul de aici nu-i bun pentru aşa ceva. (pînă la urmă am găsit şi griş, şi orez bun şi mălai) Alte meleaguri, alte obiceiuri alimentare. Aici de bază sunt burgherii şi friptanele. Chiar şi aseară la italieni, am încercat să comand macaroane cu brînză. Simplu şi foarte bun. N-am reuşit. Și se mai pretind macaronari, siciliano – mafioţii ăştia.

A venit grăsunica. Silvia a primit berea, eu am primit supa dar, tocmai Robert are de aşteptat pentru ce a cerut, mult peste timpul alocat gustării că trebuie să onorăm biletele pentru vizita la Parlament. Ce să facă? A luat şi el o supă. Destul de bună, trebuie să recunosc.

Socotesc iar: alţi 30 de dolari aici, nu ştiu cît au costat biletele pentru vizita Parlamentului, 101 de dolari la amphibus (bilet familial), se duc banii şi se toooot, duuuuc 🙂

Ce este amphibusul? Este un autobus care după ce ne plimbă prin oraş, intră literalmente la apă 🙂 şi transformat în vaporaş dă o tură de plăcere cu noi pe Fluviul Ottawa. Apoi se caţără din nou pe pămînt şi ne mai plimbă o tură prin oraş.

Abia aştept să văd minunea asta şi la Bucureşti sau în oricare alt oraş din România. Poate peste vreo cinci mii de ani? Nici atunci nu cred că se va întîmpla.

Ca să nu mai pierd şi ochelarii împrumutaţi de la Silvia, am cumpărat un şiret cu care să-i atîrn de gît. Am greşit la montare şi am scos la iveală briceaguşul meu elveţian, ca să repar chestia. Stop! zice Robert. Dă briceagul încoace că ţi-l confiscă la intrarea în Parlament. El avînd un rucsac voluminos, trebuie să-l predea la un birou de bagaje, tot acolo de unde procurase biletele şi acolo v-a găzdui temporar şi briceguţul meu.

Am mai păţit o dată chestia asta, la aeroportul Otopeni dar pe atunci chiar nu ştia ţăranu’ de orăşanu’ 🙂 că un biet briceguţ este considerat armă periculoasă şi confiscat cu sadism.

Dar aici? La Parlamentul Canadian? Cum să mi-l confişte? Vei vedea, zice Robert. Şi am văzut. Nu după multă vreme, m-am lămurit şi cu chestia asta.

Bun aşa. A început o ploicică zdravănă. Repede a venit, repede a pierit, bine că a răcorit. Din caldarîm ies aburi şi se mai taie zăpuşeala. Iaca soarele iar!

Read Full Post »