Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘andrei plesu’

Am răsfoit adesea acest volum îngrijit de domnul Gabriel Liiceanu. Nu ştiu de ce, am amînat inexplicabil să mi-l ofer. Pînă de curînd. Adică. După ce-am citit pe nerăsuflate cîteva volume ale Părintelui Nicolae Steinhard, am aflat că blîndul monah avusese o ieşire destul de ireverenţioasă, la adresa Scolii de la Păltiniş. Chiar aşa? m-am întrebat! Ia să vedem. Şi cum acest articol este cuprins la anexe în Epistolar, am dat fuga la Humanitas şi am cumpărat cartea. Evident că pînă să ajung acasă am citit articolul respectiv. Nedumerit de tonul folosit (nu de conţinut, respect dreptul la opinie) am răsfoit volumul.

Şi am descoperit o bogăţie: (citez de pe copertă) „Aşa cum spune şi titlul, cititorul are în faţă o carte alcătuită din scrisori. Nu e prima de acest gen din literatură şi, desigur, nici ultima. Ceva o singularizează totuşi: prilejul care i-a dat naştere, grăuntele în jurul căruia s-au aşternut atîtea gînduri şi atîtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însă întotdeauna salvate de frumuseţea expresiei. Acest „grăunte” este o altă carte: Jurnalul de la Păltiniş. Despre el vorbesc în  scrisorile lor, cu patimă şi însufleţire, cu omenească încrîncenare şi neomenească detaşare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: Radu Bogdan, E.M. Cioran, Petru Creţia, Ştefan Aug. Doinaş, Ion Ianoşi, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Andrei Pippidi, Andrei Pleşu, Mariana Şora, Marin Tarangul şi Sorin Vieru.”

Acest epistolar îi dezvăluie (cu acordul lor) pe aceşti eminenţi intelectuali în toată splendoarea gîndirii lor argumenţiale, în splendidul duel al inteligenţei puse în slujba ideilor, conceptelor şi principiilor din sfera umanioarelor. Dincolo de tonul mai mult sau mai puţin academic care poate fi găsit în opera acestor intelectuali, Epistolar le dezvăluie şi latura umană, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, cu mînii sau bosumflări, cu certuri şi împăcări, cu meandre ale gîndirii care se învîrt în jurul unor păreri divergente, păreri expuse întotdeauna cu eleganţă şi subtilă elevaţie.

Plus de asta, Epistolar este cea mai bună cheie care descifrează pe deplin, părţile aparent mai obscure (destinate tocmai acestor iniţiaţi) care au scăpat publicului care s-a delectat în decursul a peste trei decenii, cu Jurnalul de la Păltiniş. O carte (adică două) de neratat!

Read Full Post »

Scurt fragment din Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste / Andrei Pleşu / Humanitas / 2012:

De ce le vorbeşti în parabole?

Pentru a transmite ce avea de transmis, Iisus a ales ca mod de expunere vorbirea în parabole. Asta înseamnă că parabola I s-a părut, structural, în perfect acord cu El Însuşi, cu substanţa a ceea ce voia să transmită şi cu nivelul de receptivitate al ascultătorilor. Cu alte cuvinte, date fiind contextul în care vorbea, auditoriul vizat şi misiunea pe care o avea de îndeplinit, parabola I s-a părut drept procedeul optim. De altfel, prin tot ce face şi prin tot ce spune, Iisus însuşi e, s-a spus, o „parabolă în act”. Iar întrucît tema predilectă a discursului Său este Împărăţia lui Dumnezeu, aşadar un domeniu care „nu e din lumea aceasta”, mesajul hristic nu putea fi, cel puţin într-o primă etapă a propovăduirii Sale, decît aluziv, încifrat, indirect.

Lucrurile par clare. Şi totuşi, în toate Evangheliile sinoptice, vine un moment în care ucenicii se arată nedumeriţi de decizia lui Iisus de a vorbi în parabole (cf. Matei 13,40; Marcu 4,10 şi într-o formă atenuată cu referire la o singură parabolă, Luca 8,10). Întrebarea ucenicilor („De ce le vorbeşti în parabole?”) e oarecum neaşteptată într-o ambianţă, cea iudaică, în care orice învăţător recurgea în mod curent la acest procedeu didactic. Iisus se înscria, folosindu-se de parabole, într-o solidă tradiţie locală care, de altfel, a continuat să funcţioneze pînă tîrziu, în plină modernitate. Traducătorii Septuagintei hotărîseră să redea prin „parabolă” un termen iudaic (maşal, pl. meşalim), bogat ilustrat în textele vetero-testamentare şi în lumea semitică în general. Nu intrăm, acum, în problematica amplă a raporturilor dintre parabolele Vechiului Testament, cele rabinice şi cele ale Noului Testament. Fapt este că întrebarea cu privire la rostul parabolelor în discursul sapienţial al lui Iisus ar avea sens mai degrabă într-un mediu neevreiesc, nefamiliarizat cu deprinderile pedagogice ale evreităţii. De unde şi presupunerea unor exegeţi că, în pasajele amintite, avem de-a face fie cu programul „universalist” al evangheliştilor, fie cu pasaje adăugate, lămuritor, de Biserica timpurie.

– – –

Sper că v-am deşteptat interesul pentru această carte fabuloasă. Dacă încă nu aţi primit nici-un cadou de Sărbători, este vremea să vă faceţi cadou această bijuterie. Nu doar că multe pasaje care par obscure în Noul Testament sunt desluşite strălucit în această carte dar, şi pasaje mai greu accesibile din Vechiul Testament par acum, după lectura cărţii, de o limpezime uimitoare. De asemenea,  mai inaintăm măcar cîţiva paşi în direcţia culturii şi tradiţiei iudaice iar pentru cei care doresc  aprofundarea acestui imens domeniu, o vastă bibliografie le este pusă cu generozitate, la îndemînă. Ca şi celelalte cărţi ale domnului Pleşu, şi aceasta se citeşte cu viu interes şi fără pic de efort deşi, această lucrare poate sta alături de orice lucrare academică, prin migala cu care sunt explorate şi comparate pasaje diverse din VT, din NT, din Septuaginta. Nu mai puţin de trei ani de zile a cheltuit autorul pentru a duce la bun sfîrşit această carte. Textul este îndelung cizelat şi nu abuzează de termeni bisericeşti sau teologici, termeni mai puţin accesibili publicului larg. O carte necesară şi de neocolit!

Read Full Post »

Pleşu. Andrei Pleşu

La recentul tîrg de carte desfăşurat la Romexpo, a fost re-lansată o carte care va deveni în scurtă vreme, cred, un reper al spiritualităţii creştine (româneşti); un îndrumar al interpretării mesajelor scripturale din NT, îndrumar axat pe devoalarea sensului ascuns în parabolele spuse de Iisus către Apostoli şi nu numai.

Primim noi, creştinii, aşa cum se cuvine, mesajul christic? De reflectat! Deocamdată, vă propun prezentarea cărţii în discursul domnului Pleşu de la tîrgul Gaudeamus:

Filmarea îi aparţine cred, domnului Cristian Pătrăşconiu. Voi reveni cu păreri personale.

Read Full Post »

Auto caracterizare:

„Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, „rețeta” mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (…) Cine – atribuindu-mi perfecțiuni geometrice – e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie ”

La mulţi ani! Maestre.

Read Full Post »

La recent încheiatul tîrg de carte Gaudeamus, a avut loc lansarea acestei cărţi a părintelui Andre Scrima, (scurtă biografie AICI ) carte alcătuită pe baza a două cursuri ţinute la Facultatea de Ştiinţe Religioase a Universităţii Catolice Saint-Joseph din Beirut, în anii 1977 şi 1980. Aceste cursuri se află depozitate în fondul de carte Andre Scrima a bibliotecii Colegiului Noua Europă; primul sub formă de înregistrare audio, al doilea sub forma unor notiţe de student. Întreaga muncă de traducere, adnotare şi prefaţare a acestui volum, a fost dusă la bun sfîrşit de doamna Anca Manolescu. Cartea a fost prezentată de Anca Manolescu şi de Andrei Pleşu (cîteva date AICI ). Am reuşit să filmez măcar discursul patronului NEC.

La final, m-am bucurat de un autograf: Domnului Tiberiu, cu simpatie şi căldură, Anca Manolescu, nov. 2011.

#

Anca Manolescu este doctor in filozofie al Universitatii din Bucuresti. A fost cercetator la Muzeul Taranului Roman (1990-2002). Domenii de inte­res: antro­pologie religioasa, studiul comparat al religiilor. Este alumna New Europe College, Institut de Studii Avansate din Bucuresti. In prezent este cerce­tator si editor al Arhivei André Scrima de la Colegiul Noua Europa, editor si traducator din Simone Weil, André Scrima, René Guénon. A publicat articole si comunicari in volume colective si reviste stiintifice (in Romania, Franta, Italia, Liban) si in reviste de cultura (Dilema si Dilema veche, Secolul XX si Secolul XXI, Romania literara, 22, Idei in dialog).

De asemenea, este autoarea volumelor „Locul calatorului”. Simbolica spatiu­lui in Rasaritul crestin (Paideia, Bucuresti, 2002), Europa si intilnirea religii­lor. Despre pluralismul religios contemporan (Polirom, Iasi, 2005), Jurnal de inactualitati (Paideia, Bucuresti, 2006), Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, Paris, 2010).

#

Cîteva pagini din această carte, puteţi să citiţi AICI .

Read Full Post »

Răspund provocării lansate de psi  pentru TEMA DE LUNI cu o evocare a primei mele întîlniri cu un autor pe care îl apreciez enorm, Gabriel Liiceanu. Cunoşteam deja în linii mari cărţile sale, cărţile lui Andrei Pleşu şi cărţile mentorului dumnealor, filosoful Constantin Noica. Adică cei despre care se spune că au format nucleul Şcolii de la Păltiniş.

Sigur că prin refugiul filosofului de la Păltiniş au trecut mulţi alţii dar, nu am de gînd să-i menţionez. Sunt prea mulţi… parcă, peste trei mii de oameni. Trebuie menţionat totuşi, logicianul Sorin Vieru.

Această întîlnire a avut loc la ediţia Bookfest din anul 2005, ediţie care s-a desfăşurat pe holurile Teatrului Naţional Bucureşti. Dar nu despre lansarea unei cărţi a domnului Liiceanu a fost vorba la această întîlnire ci, despre lansarea unei cărţi postume a filosofului neştiut, Alexandru Dragomir. Cartea se numeşte Cinci plecări din prezent – execiţii fenomenologice şi a fost îngrijită de domnul Liiceanu.

Nu era prima carte apărută la Humanitas semnată postum, de Alexandru Dragomir. Prima, se numeşte Crase banalităţi metafizice. Apoi, a mai urmat un volum denumit Caietele timpului în care Alexandru Dragomir, a încercat să rezolve dpdv filosofic o problemă pe care Heidegger – al cărui doctorand fusese -, o lăsase neatacată în opera sa de căpătîi, Fiinţă şi timp,  operă tradusă în limba română de Gabriel Liiceanu în colaborare (pentru ultima parte) cu Cătălin Cioabă,  din care nu a apărut decît primul volum. Nu se ştie dacă cel de-al doilea volum a fost scris, sau nu.

Revin la această întîlnire. Îmi aduc aminte că au vorbit domnii H.R. Patapievici, Andrei Cornea, Cătălin Partenie şi bineînţeles, Gabriel Liiceanu. Dacă nu mă trădează memoria, domnul Pleşu nu a mai ajuns la această lansare. Auditoriul a fost destul de numeros. Pierit, printre cei care se delectau cu spusele acestor veritabili oameni de cultură, mă aflam şi eu, împreună cu Silvia şi cu sora mea mai mare, Adriana (care fusese colegă de liceu cu domnul Liiceanu). După ce laudatio a luat sfîrşit, am fost anunţaţi că urmează şedinţa de autografe. Habar nu am de ce, am avut un moment de slăbiciune. Am fost copleşit de spectacolul acela scînteietor de inteligenţă şi de rafinată erudiţie deşi repet, eram la curent cu mare parte a temelor puse în discuţie. Am rugat-o pe Silvia să ceară maestrului autograf în numele meu, pe acel volum. Eram la un pas în urma ei. Domnul Liiceanu, a ridicat ochii şi m-a zărit. Nici acum nu ştiu ce l-a făcut să înţeleagă că eu eram acel Tiberiu, care solicita autograf prin interpuşi. După ce a scris autograful: “Domnului Tiberiu Orăşan, cu gîndul bun al lui – semnătură – “ s-a ridicat în picioare şi mi-a înmînat volumul direct, mie. Cum o fi înţeles că eu am avut atunci un moment de timiditate, n-am să înţeleg, niciodată.

Am autografe pe cărţi de la mai mulţi autori dragi mie, printre care nu amintesc decît un nume cu adevărat greu: domnul Neagu Djuvara. Dar emoţia trăită atunci, nu poate fi egalată. Sper numai, ca la viitoarea lansare a unei cărţi pe care o aştept, să nu mai am aceleaşi emoţii.

– – –

pe această generoasă temă, au mai scris : vero  redsky  abisuri  marina virusache cristiangheorghe diana Scorpio72 Cita Rokssana  d\’agatha  carmen

Read Full Post »

 „În urma scandalului „meditației transcendentale”, „afacere” barocă instrumentalizată de puterea comunistă pentru a compromite intelectualitatea vremii, este „exilat” la Tescani și i se ia dreptul de semnătură” (Wikipedia). Condamnat la solitudine, Andrei Pleşu meditează, face plimbări, scrie. Din această experienţă se va naşte o bijuterie de carte, Jurnalul de la Tescani.

Celor care nu au prea multă vreme la dispoziţie, le ofer cîteva fragmente, AICI. Cei care vor să ştie cîte ceva despre Tescani, pot citi un splendid articol, AICI. Iar cei care dispun măcar de o zi întreagă şi încă nu au citit cartea, o pot găsi on-line, AICI. Merită!

Preiau un scurt „moft de la Tescani” şi îl dedic bloggerilor : „ – Semeni cu Balzac. – Mă simt Honoré”.   🙂 

###

Blogul zilei : http://desydemeter.wordpress.com/

Read Full Post »

Older Posts »