Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘angela tocilă’

Am citit și cel mai recent roman al Angelei Tocilă și am înțeles cam ce vrea această scriitoare de certă valoare să transmită: faptul că normalitatea este extrem de fragilă iar democrația liberală nu mai este un scut eficient împotriva noilor tendințe ale corectitudinii politice promovate insistent de politicieni inconștienți al căror vîrf de lance a fost la un moment dat, Angela Merkel.

Concret, autoarea pornește de la o realitate, respectiv existența statului ISIS în orient dar transpune acțiunea în Europa cotropită de valurile de migranți, adică de celebrii ”refugiați”, hoardele de tineri dotați cu bani și cu telefoane de ultimă generație care fug (vorba vine) din calea ororilor războiului. Numai că odată ajunși pe tărîm european indiferent de țară, aceștia în loc să se integreze se enclavizează și după ce se organizează pornesc ofensiva împotriva localnicilor pe care îi obligă să adopte islamul, în caz contrar urmînd a fi uciși sau transformați în sclavi. Totul petrecîndu-se cu complicitatea autorităților inclusiv la nivel militar, fără să fie prea limpede ce urmăresc acești politicieni iresponsabili. Extincția rasei albe? Moartea democrației liberale? Desființarea temeliei civilizației europene respectiv iudeo-creștinismul? Și dacă da, de ce? Întrebări fără răspuns. Deocamdată.

Deși este o ficțiune cu rădăcini bine ancorate în realitate, această carte dă fiori transmițind sentimentul că deși par de domeniul absurdului aceste lucruri cutremurătoare chiar se pot întîmpla! Se știe cu cît cinism s-a încercat impunerea unor cote obligatorii de  ”refugiați” țărilor din UE și cît de greu au luptat unele țări împotriva acestor măsuri absurde. Și disputa încă nu s-a încheiat. Din fericire, în romanul Angelei Tocilă mai sunt țări care deși par înapoiate în ochii ”progresiștilor” au bunul simț să nu-și nege rădăcinile și tradițiile, rezistînd atît cît se mai poate ororilor corectitudinii politice. Către aceste țări se și îndreaptă valul de refugiați autentici, în căutarea unei normalități atît de ușor pierdute: un pat cald, o masă caldă, un suflet iubitor și cald, o viață normală.

Cartea este scrisă în ritm alert și te ține cu atenția trează pe tot parcursul său, lucrurile putînd oricînd să se transforme din bine în rău și invers. Este încheiată într-o notă pozitivă pe care vă invit să o descoperiți citind-o. Spor la lectură!

Reclame

Read Full Post »

În urmă cu vreo trei ani a apărut o carte care a făcut vîlvă și a stîrnit discuții contradictorii deosebit de aprinse, Supunere, autor Michel Houellebeck. Pe scurt, cartea era un semnal de alarmă, o ficțiune în care se prevedea că pînă în 2022 Franța ar fi fost complet islamizată. Realist scenariu? Posibil. Sau poate că nu. Sau poate că da, dar nu atît de repede. Cert este că în mai multe țări există deja în marile orașe cartiere întregi locuite de găști de ”refugiați” care-și impun punctul de vedere inclusiv în fața autorităților din moment ce nici măcar Poliția nu se aventurează în acele teritorii. Cumplită carte!

Și iată că în 2017 apare o altă carte din același registru, respectiv pericolul islamizării europei și nu numai, o carte semnată de Angela Tocilă, Eu sunt Silvia.

Silvia este o româncă ajunsă în șomaj, cu rate la bancă și greutăți uriașe, care-și caută scăparea în occident, mai exact în Italia unde face munci umilitoare la fel ca atîția și atîția conaționali pînă reușește cumva să scape de sărăcie muncind ca translator și ajunge chiar bogată, are o frumoasă fetiță dobîndită în urma unei frumoase povești de iubire. Numai că năpasta o lovește crunt și după cîțiva ani de fericire împreună cu noua sa familie începe lupta cu nedreptățile mai ales după ce soțul ei este ucis de cîțiva ”refugiați” pedepsiți drastic de justiția vremii: doi ucigași sunt retrimiși în țările lor, iar alți doi sunt condamnați la cîte trei ani de închisoare. Atît valorează viața unui OM! Atît!

Nu trece prea mult timp și Silvia trece ea însăși printr-o experiență traumatizantă: jefuită și aproape ucisă în bătaie tot de niște ”refugiați” Silvia începe o luptă inegală cu autoritățile, cu media, cu mentalitățile îmbîcsite de corectitudinea politică, cu tot acest mediu din ce în ce mai ostil.

Cum va ieși Silvia din acest carusel de nenorociri vă invit să aflați singuri citind această carte minunată scrisă în ritm alert, cinematografic.

O remarcă: dacă Silvia este un personaj fictiv, viața Silviei este alcătuită în bună parte din întîmplări reale, culese din presa vremii: atentate, jafuri și violuri, etc, comise de ”refugiați” și trecute în bună parte sub tăcere de autoritățile vinovate măcar de lașitate dacă nu și de complicitate.

Am mai spus: asta este diferența dintre un om oarecare și un scriitor: scriitorul surprinde un moment (sau mai multe) și îl sondează în adîncime pînă cînd întreaga esență a acelui moment expandează în substanța unei cărți scrise cu liminară sinceritate și cu totală dăruire de sine! Ceea ce Angela Tocilă face cu mare măiestrie!

”Silvia Angelei Tocilă nu este Angela Tocilă, așa cum ar putea crede cineva care o cunoaște pe autoare. Este cartea unui om care vede aberațiile pe care le pot crea și lipsa dreptei măsuri a corectitudinii politice” spune Ara Șeptilici.

Cu toată stima, subliniind că sunt de aceeași părere cu distinsa doamnă, eu cred că ba da, Silvia Angelei Tocilă ESTE Angela Tocilă! Care Silvia spre deosebire de personajul lui Michel Houellebeck, un profesor universitar care trece la islam pentru avantaje, Sivia Angelei Tocilă luptă din răsputeri ca măcar fetița ei să nu trăiască într-o lume care și-a pierdut busola și rădăcinile, adică o europă care și-a pierdut valorile creștine adoptînd tot ce este mai nociv din corectitudinea politică: discriminarea pozitivă, legalizarea căsătoriilor gay, teroarea răspîndită de islamiștii fanatici, etc etc etc. Pericolul este real pentru că politicienii de calibru au dispărut se pare cam din toată lumea, nu doar din Europa.

Ce rezervă viitorul copiilor și nepoților noștri? Dumnezeu cu mila!

Read Full Post »

Nu mai știu cînd mi-a căzut sub ochi prima postare pe fb a Angelei Tocilă. Oricum, cred că au trecut cîțiva ani de atunci și pînă acum. Mi-a plăcut stilul direct chiar agresiv în care se exprimă, îmi place că nu este tributară unui/or partid/e politic/e, îmi place că se circumscrie unor principii NU unor politicieni. După ce a fost acuzată de băsism n-a pregetat să-l dezvueze public pe fostul președinte cînd a considerat că Băsescu a trădat băsismul.

Nu știu de ce nu m-am obosit să cumpăr cărțile sale Picături din soare sau Iris de la Bookfest 2018 și habar n-am de ce m-am hotărît să particip la prezentarea celei mai recente cărți a Angelei Tocilă, Muntele de sticlă. Cînd am ajuns la Muzeul literaturii române erau deja aproximativ 40/50 de cititori. Nu mă așteptam la atîția dar în final au fost – cred eu – mai bine de o sută de participanți, dintre care nu am recunoscut pe nimeni, cu o singură excepție, un simpatic jurnalist, veșnic burlac. 🙂

Am remarcat repejor că se cam cunoșteau între ei și nu m-am aventurat la socializare. Am ceva experiență și nu am numai amintiri plăcute de la astfel de evenimente așa că, mă țin mai așa, lăturiș.  🙂  În fine.

La masa de prezentare, Angela îi aștepta pe cei trei prezentatori ai cărții, între timp scrutînd participanții și schimbînd saluturi și îmbrățișări cu mai mulți dintre ei. La masa amenajată ca tarabă, am văzut pe lîngă Muntele de sticlă și cartea Eu sunt Silvia și le-am cumpărat pe amîndouă. Lîngă mine, am văzut că alt cititor avea și Copiii războiului și m-am hotărît să o cumpăr și pe aceea. Și bine am făcut!

Am ceva lecturi la activ pînă acum și cu greu mă mai poate surprinde stilul unui autor. Dar această carte, chiar mi-a dat de gîndit! Ca să-l parafrazez pe un cunoscut și iubit autor, Gabriel Liiceanu, m-am întrebat: ce-o mai fi și cartea asta? Jurnal nu e, roman nu e, corespondență de război nu e. Dar ce este totuși ? Este o carte care îmbină stilul autoconfesiv al autoarei care povestește crîmpeie din viața sa și a familiei sale cu poveștile triste sau nu ale unor supraviețuitori ai WW II care au trăit acele orori fiind copii. Această carte este deosebită și pentru că în timp ce se încheagă dezvăluie fără sfială chiar laboratorul de creație al autoarei! Rar lucru, din cîte știu eu! Și mai are ceva deosebit această carte: conține propria sa cronică, dezvăluită de autoare atît la început, cît și pe parcurs și evident la epilog trage concluzii.

Pentru a aduna mărturiile vîrstnicilor care au acceptat să retrăiască acele momente cumplite, Angela a străbătut distanțe respectabile, a străbătut cîteva țări și a ascultat cu răbdare tot ce aveau acei oameni de spus. Apoi a scris pe îndelete. Am să extrag cîteva momente care au marcat nașterea aceste cărți pe care o recomand călduros!

”Încă nu-mi dau seama cum s-a născut ideea acestei cărți… poate stînd la masă într-un restaurant unde-l sărbătoream pe cumnatul meu Johann, privind copiii jucîndu-se în mijlocul sălii. (…) Erau trei fetițe și un băiețel știrb de dinții din față, cu o figură de poznaș răsfățat. Se izolaseră de restul lumii, așa cum fac copiii. Erau doar ei și joaca lor, adulții nu mai existau. (…) Și atunci am avut revelația, cartea, chiar și titlul, (…) iar din ziua aceea n-am mai avut liniște și nici astîmpăr.”

Exact asta este diferența dintre un om oarecare și un scriitor: scriitorul surprinde un moment și îl sondează în adîncime pînă cînd întreaga esență a acelui moment expandează în substanța unei cărți scrise cu liminară sinceritate și cu totală dăruire de sine!

N-am de gînd să povestesc conținutul cărții dar mai înserez drept încheiere un crîmpei din epilog: ”Nu am pretenția ca această carte să aibă vreun aport sau să fie parte a unei schimbări, sunt prea modestă pentru a-mi face iluzii, dar ceea ce mi-am dorit și sper să-mi ating scopul, este ca cei ce o vor citi să-și dea seama de fragilitatea normalității în care trăim, că războiul pîndește mereu după ușă, așteptînd doar un pretext cît de mic să ne intre în casă, iar atunci cînd în sfîrșit își face drum, nimeni nu mai e în siguranță, nici măcar copiii pe care trebuie să-i protejăm de cruzimea adulților, cu orice preț.”

Această carte stă sub deviza unui adevăr cumplit: bărbații mai în vîrstă declară război. Dar tinerii trebuie să lupte și să moară. (Herbert Hoover).

 

Read Full Post »